Ion Pachia-Tatomirescu

Problema pelasgo- > valaho-dacului alfabet fonetic de 23 de litere din Zalmoxianism

Un imperios studiu al înfăşurării semantic-sincretice a semnului / alfabetului din spiritualul spaţiu al Daciei / României − de la rupestrele, ori de la ceramicele pictograme şi ideograme paleolitice şi neolitice „asamblate“, ori nu, „în mitotexte“, şi până la simboluri / litere etc. – solicită problema pelasgo- > valaho-dacului alfabet fonetic de 23 de litere din Zalmoxianism (1600 î. H. – 600 / 1200 d. H.), alfabet transmis în mod incontestabil pe ultima pagină (ori, şi mai exact spus, „printr-o angelică ataşare ca penultimă unitate de text“ / Ut-768) rămasă, între altele, până azi, din enciclopedica lucrare scrisă în orizontul anului 466 d. H., Cosmografie, de Drept-Zalmoxianul Donares > Dunăre din Dacia (Aethicus Ister), în urma diabolicei „cenzuri de creştinare de cărţi“ de pe la anul 763 d. H., cenzură exercitată de un prezbiter de la Abaţia cu Şcoală de Copişti / Scribi din Freising-Bavaria, pe când în fruntea Bisericii Catolice a Romei se afla Papa Paul I (29 mai 757 – 28 iunie 767) ; este vorba despre alfabetul fonetic de mai jos al Daciei / Zalmoxianismului şi de „memorabilele lui nume“ puse nu întâmplător celor 23 de litere :

 / Alamon (1), / Becah (2), / Cathu (3), / Delfoy (4), / Efothu (5), / Fomethu (6), / Garfou (7), / Hethmu (8), / Iosithu (9), / Kaithu (10), / Lethfu (11), / Malathy (12), / Nabaleth (13), / Ozechi (14), / Chorizech (15), / Phythyrin (16), / Salathi (17), / Intalech (18), / Thothymos (19), / Azathot (20), / Reque (21), / Yrchoni (22) şi / Zothychin (23).

Cheia sacră a numelor tuturor acestor litere se află în cea de-a 19-a, / Thothymos (< Totu- „tot“ / „întregul“ + -mos / moş , „moş“, „Soare-Moş“ = „Dumnezeul Daciei / Pelasgo- > Valaho-Dacilor“), în pelasgă > valahă rostindu-se „totumosh“ / „totumoş“, însemnând, prin respectarea semantismului celor două elemente formante (supra) : „Totu[-i Soare-]Moş“, ceea ce, în ultimă instanţă semantică, trimite la învăţătura-nucleu din Zalmoxianism : Dumnezeu este Unu / Sacrul Întreg Cosmic unde, pură, sănătoasă, activ-făt-frumoasă parte (dintre toate celelalte, de la inimă / piatră şi până la Stea / Lună) trebuie să se releve prin făptuire întru nemurire fiecare Pelasgo- > Valaho-Dac (indiscutabilă sacră parte-din-Dumnezeu-Unu[l] / Cosmic-Întreg).

Acest semn / literă din alfabetul fonetic la care ajunsese Dacia Zalmoxianismului relevă adevăru-i şi prin „binomul component-grafic“ :

() / „cruce“ (simbolizând de la cele rupestre încoace „Soarele / Luna şi stelele cu senina boltă cerescă“, adică „viaţă întru Lumină / Yang“) + () / „seceră“ („sfârşit de viaţă de aici“ / „moarte“) ;

şi cu această semantică încărcătură de „cod al Cavalerilor Zalmoxianismului (Cogaionului / Sarmisegetusei)“, sau „codul Totumoş / Tothymos“ (la care ne-am referit şi în lucrări mai vechi – cf. PTAeth-2009*, 69 etc.) se prezintă şi în „codificata“ :

Terrorem terribilem, tot terrarum trivialis torghinavi [Trim]arcem, turma tergiversantium titilat, turgentium titubata tela tandem trutinata, tritura toracem tacto mucronis (Ut-360).

Am reprodus în ediţia noastră (la Ut-768), pelasgo- > valaho-dacul alfabet fonetic din 23 de litere, tipărit pentru prima oară „riguros-ştiinţific-modern“ şi, până în prezent, cu o neîntrecut de mare atenţie / fidelitate, în anul 1852, de Armand d’Avezac (Bagnères-de-Bigorre, 1800 – 1875, Paris), desigur, după ce, aproape un deceniu (de prin 1840), adunase şi cercetase „academic-parisian“ vreo 40 de copii ale enciclopedicei lucrări, Cosmografie, de Drept-Zalmoxianul Donares > Dunăre din Dacia (Aethicus Ister)

− cel născut, după cum s-a mai spus, în Istria Daciei Dunăreano-Pontice, cea din Dobrogea României de azi, pe la 21 iunie 421 d. H., şi trecut la cele nemuritor-zalmoxiene, prin anul 499 d. H., tot acolo, sau, după unele ipoteze mai recente, „în apropiere, mai la sud cu vreo 87 km“, la Călaţi- / Calatis-Limanu −,

copii „abreviate“, sau „creştinător-cenzurate“, aşadar, „multiplicate“, mai întâi, graţie unor şcoli de scribi ale abaţiilor evmezice dintre secolele al VIII-lea şi al XV-lea, sau „secolul tiparului de înzoriere spirituală a lumii“, apoi, în arhaice tiparniţe european-occidentale ;

Armand d’Avezac a marcat, între nenumărate altele, şi „funcţia diferenţiatoare“ dictată de poziţionarea punctului pe literă, ca, de pildă, la literele Becah, Delfoy etc.

(preluate şi de alfabetul latin, fără punct, prin „simetrizarea buclei“, ori, multe altele, de cel grec, slavon etc.),

„funcţie“ neglijată de foarte mulţi cercetători, editori ş. a.

(cf. Avezac, Armand d'., Mémoire sur Éthicus et sur les ouvrages cosmographiques intitulés de ce nom, în : Mémoires présentés par divers savants à l'Académie des Inscriptions et Belles-lettres de l'Institut de France, première série, sujets divers d'érudition, tome 2, 1852. pp. 230-551; infra, sub sigla Avez).

În ediţia lui Otto Prinz, Die Kosmographie des Aethicus, München, Monumenta Germaniae Historica, 1993, p. 244 (infra), alfabetul utilizat în Cosmografie, de Drept-Zalmoxianul Donares > Dunăre din Dacia (Aethicus Ister), este reprodus după un manuscris din secolul al VIII-lea d. H. (cf. VAeth, 74 / planşa a 6-a), mai mult ca sigur, cel din orizontul freisingano-bavarezo-prezbiterian al anului 763 d. H., şi Distinsul Receptor constată că nu numai „punctele diferenţiatoare / nuanţatoare de pe litere“ lipsesc din Pelasgo- > Valaho-Dacul alfabet fonetic de 23 de litere, ci şi litera Reque, a 21-a,

 :

Alfabetul fonetic pelasgo-dac („fără -r-“) în Die Kosmographie des Aethicus („ediţia Otto Prinz“), 1993, p. 244.

Armand d’Avezac publică în Mémoire sur Éthicus et sur les ouvrages cosmographiques şi câteva foarte interesante note privitoare la pelasgo- > valaho-dacul alfabet fonetic, după ce semnalează Distinsului Receptor că trei dintre litere îi sunt cunoscute şi cu „variabile“ de caligrafiere : Efothu − Effothu, Garfou – Carfou şi Iosithu – Losithu :

(1) pelasgo- > valaho-dacul alfabet din Cosmografie (23 litere) transcris de benedictinul / arhiepiscopul Hrabanus Maurus (Mainz / Germania, aprox. 756 – 4 februrarie 856 / Oestrich-Winkel) : Alamon, Becha, Chatu, Delfoi, Effothu, Fonethu, Garfou, Hetmu, Iositu, Kaitu, Lehtfu, Malathi, Nabalech, Ozechi, Choizech, Phititin, Salathi, Intalech, Theotimos, Agathot, Req’, Yrchoim şi Zeta ;

(2) pelasgo- > valaho-dacul alfabet din Cosmografie (23 litere) aflat în Itinerariu, de Joannis de Mandeville (Jean de Bourgogne : Liège / Franţa, aprox. 1300 – 17 noiembrie 1372) : Alamoi, Bethach, Cathi, Delfor, Esoti, Foti, Garepi, Hethimi, Jothi, Kauthi, Latini, Malati, Nobaleth, Orthi, Corizeth, Nicholath, Ruthi, Salathi, Thotimus, Azaroth, Irthom, Aronthi şi Zotizmi (cf. Avez, 541).

Distinsul Receptor

(deşi ştie, pentru că i-am tot semnalat, de prin 1980 încoace, în nenumărate rânduri, „aspecte ale sacrei scrieri cultivate iniţiatic“ în Academiile Celor cu „Ştiinţa de a Se Face Nemuritori pe Cele Două Căi ale Daciei“, în „Înaltele Şcoli Războince de Cavaleri ai Zalmoxianismului“ şi în rândurile dascălilor / preoţilor deşteptării de Neam Pelasgo- > Valaho-Dac din „Şcolile Oralităţii Culte a Zalmoxianismului“)

trebuie să nu piardă din vedere faptul că pelasgo- > valaho-dacul alfabet fonetic din 23 de litere, transmis până astăzi din orizontul anului 466 d. H., graţie lucrării enciclopedice, Cosmografie, de Drept-Zalmoxianul Donares > Dunăre din Dacia (Aethicus Ister), este rodul spiritual întru Cuvânt a peste zece milenii de evoluţie culturală / civilizatorie a Pelasgimii > Valahimii, rod al trecerii dialectice de la o serie de pictograme, la ideograme şi apoi la litere / alfabet, după cum se certifică mai jos prin cele „jalonate cronologic“, din aria Daciei Burebistane / Regaliane, a Thraciei, Macedoniei, Cretei, Frigiei, Cap-a[l]-Daciei > Cappadociei etc.

9000 î. H. are în orizontu-i cultural pictograme evoluând în ideograme ca în ariile sacre din Dacia (partea-i nord-dunăreano-pontică din România de azi), aflate în Peştera Chindiei, Defileul Sohodol – Runcu, Peştera Muierii, Peştera Oilor, Pârcălabu, Polovragi, Vaideeni etc., un număr apreciabil evoluând în literele pelasge > valahe ale alfabetului transmis prin Cosmografie, din orizontul anului 466 d. H. (cf. CMar, 68 sqq.; PTIR, I, 146 – 164; PTTesa, 45) :

 = „cerb“  >  „cerb“ / „cerboaică“ >  = „gestantă cerboaică“  etc.

8500 î. H. oferă picto-ideograma (infra) Călăreţ-dansator (Căluţan / Căluşar) din Peştera Chindiei (România – cf. PTIR, I, 159), care, „rotită“ cu 180⁰, „a evoluat“, fie în litera Cathu, fie, „nerotită“, în Malathy :

Călaci / Căluşar „eternizat“ pe un perete din Peştera Chindiei.

8175 î. H. este anul al cărui orizont cultural oferă Distinsului Receptor Mitotextul cu ideograma hierogamiei Tatălui-Cer şi Mumei-Pământ incizat „pe un os de ecvideu“, descoperit în situl arheologic de la Cuina-Orşova (jud. Mehedinţi, Dacia Nord-Dunăreano-Pontică / România) ; este un adevărat „sanctuar la purtător, aşadar, din zorii holocenului“ ; ideograma „constelatoare de mitotext“ e un romb cu laturile „dublate“ /„împerecheate“, plin de „linii orizontal-paralele“ (tălmăcindu-se în „Apele Primordiale din mitosofia pelasgă > valahă“ − fig. a / infra), care, „păstrând dreapta-i jumătate de Soare-Moş / Yang şi doar cele două linii paralele“, cu semantismul de „sacră pereche“, în rotire de 90⁰, faţă de poziţia incizată pe osul de ecvideu, stă „în temeiul literei nuntirii cosmice, Nabaleth“

(pentru „înfăşurarea“ / „vectorizarea“ semantic-sincretică a ideogramei nuntirii, dar şi a celorlalte, Distinsul Receptor are lămuririle noastre încă din anul 1992, în PTHierog, 791, 797).

ab

Mitotextul cu ideograma hierogamiei Tatălui-Cer şi Mumei-Pământ incizat „pe un os de ecvideu“, (a) „faţă“ şi (b) „revers“), descoperit în situl arheologic de la Cuina-Orşova (Dacia / România).

7540 î. H. se arată cu generozitate culturală în Statueta lui Samasua > Samoş cu Piedestal-Scris de la Ocna Sibiului-Dacia („ou-cosmogonic“ / Tată-Cer, infra) de are un foarte interesant „mitotext“ incizat, a cărui „vectorizare semantic-sincretică“, nicidecum „tâlmăcire“

(în absenţa unor serios-academice inventare a obiectelor cu astfel de semne / „mitotexte“, cu descrierea riguros-ştiinţifică a locului din situl scoaterii lui în lumină, cu „măsurători la milimetru“, cu fotografii etc.),

noi am încredinţat-o Distinsului Receptor din spaţiul nostru cultural încă din 17 octombrie 1992 (cf. PTStat, 803, 809, 815, 821 / PTIR, I, 208).

Câteva ideograme din „piedestalul scris“ (infra) devenit-au litere în alfabetul pelasg > valah al Dacilor / Zalmoxienilor ca în Cosmografie (orizontul anului 466 d. H.) – Cathu, Efothu, Fomethu, Malathy, Nabaleth, Chorizech etc.

a

b

(a) Statueta lui Samasua > Samoş cu Piedestal Scris; (b) Mitotextul „desfăşurat“ de pe piedestalul Statuetei lui Samasua / Soare-Moş de la Ocna Sibiului-Dacia (de România) din orizontul anului 7540 î. H., apud I. Paul, „Transilvania“, nr. 9 / 1989, p. 44.

5300 î. H. relevă o evoluţie a exprimării culturale de peste trei milenii prin Mitotextul Soarelui-Moş / Tatălui-Cer de pe Tăbliţa Rotundă de la Tărtăria-Dacia – pentru Distinsul Receptor din afara ţării noastre precizăm că localitatea Tărtăria se află în comuna Săliştea, judeţul Alba, provincia Ardeal, din România contemporană ; dintre cele trei tăbliţe ceramice (două rectangulare şi una discoidală) descoperite de arheologul / istoricul Nicolae Vlassa, în anul 1961, la Tărtăria-Dacia / România, pe una, căreia i se spune Tăbliţa Moş-Soarelui / Tatălui-Cer, sau Tăbliţa-Soare, este incizat un foarte interesant mitotext cu clare ideograme dispuse în patru „sectoare“ (în fotografie, infra) ; noi făcut-am cunoscută Distinsului Receptor vectorizarea semantic-sincretică a semnelor de mitotext de pe această „tăbliţă-soare“ încă din 14 noiembrie – 12 decembrie 1992 (cf. PTTabl, 827, 833, 839, 844, 850) ;

Tăbliţa Moş-Soarelui / Tatălui-Cer de la Tărtăria-Dacia (5300 î. H.).

Tăbliţa Moş-Soarelui / Tatălui-Cer de la Tărtăria-Dacia are ideograme care au evoluat „cert“ în litere ale alfabetului fonetic pelasg > valah din Cosmografie :

 >,  / Thothymos ;

 > / Ozechi ;

 >, / Efothu ;

 > >, / Cathu ;

 > , / Malathy ; etc.

5299 – 399 î. H. marchează orizonturile temporal-culturale dintre Mitotextul Soarelui-Moş / Tatălui-Cer de pe Tăbliţa Rotundă (Tărtăria-Dacia) şi Papirusul Pelasgo- > Valaho-Dac din Mormântul Nemuritorului Cavaler al Zalmoxianismului descoperit la Mangalia

(Dacia / România Dunăreano-Pontică, sau provincia Dynogaetia > Dunogeţia / Dinogeţia, rebotezată de administraţia imperial-roman-diocleţiană Scythia Minor şi, apoi, de preoţii Ortodoxismului de limbă slavonă, Dobrogea / „pământ bun“),

arheologii scoţând la lumină un impresionant material ceramic, litic, metalic

(nepublicat încă în întregului lui, ştiinţific, de vreo „somnoroasă“ academie dunăreano-balcanico-anatoliană),

cu nenumărate pictograme / ideograme din epocile neoliticului, fierului etc., care au evoluat − cu destulă vreme mai înainte de orizontul anului 466 d. H. − în cele 23 de litere ale pelasgo- > valaho-dacului alfabet din Cosmografie.

Dintre toate documentele ceramice scrise în această perioadă pentamilenară şi ajunse în întregul lor în lumina anotimpurilor noastre cercetătoare, de o foarte mare atenţie se bucură

(însă fără a fi fost „incontestabil-tâlmăcit“ până în prezent de cineva, pentru că s-a pornit „descifrarea“ de pe piste false, nepelasge > nevalahe)

Discul Pelasgo- > Valaho-Thrac Scris în Spirală Tămăduitoare, descoperit la Festa / Phaistos, în Creta

(vatră sudic-mediteraneană a Pelasgimii, alipită Greciei şi „helenizată vertiginos“, îndeosebi, din anul 1912 încoace),

în prezent, putându-se vedea expus la Muzeul Arheologic din Heraklion (infra foto faţa a).

ab

(a) Discul Pelasgo- > Valaho-Thrac Scris în Spirală Tămăduitoare (Creta, aprox. 1600 î. H.) şi (b) Răvaş pelasg scris în spirală de leac pentru întors brânca, din  România, sec. al XX-lea d. H. (cf. VMR, 320).

Discul Cretan Pelasgo- > Valaho-Thrac Scris în Spirală Tămăduitoare pe Faţă şi Revers se datează în orizontul anului 1600 î. H. − an şi al Reformei Monoteiste a Zalmoxianismului − şi constă într-o serie de 241 de sacre pictograme şi ideograme a căror înfăşurare semantic-sincretică multimilenară şi a căror „putere magic-zalmoxian-tămăduitoare“ se relevă de dinainte de anul 5300 î. H., de pe Tăbliţa-Soarelui-Moş de la Tărtăria-Ardeal / România

(„datarea-i radiocarbonică“ a fost făcută în orizontul anului 1980 de Marija Gimbutas de la Universitatea din California – Statele Unite ale Americii)

şi până în prima parte a secolului al XX-lea (în orizontul anului 1985), după cum se certifică de către academicianul Romulus Vulcănescu (cf. VMR, 320) printr-un Răvaş scris în spirală de leac pentru întors brânca (foto: b / supra ; în ambele, citirea se face din centrul spiralei atribuit Marii Divinităţi către „ieşire“).

Semnalăm Distinsului Receptor câteva „comune pictograme / ideograme“ de continuitate multimilenară între „centrul ariei neolitic-culturale / civilizatorii“ − Dacia ca întreg Bazin Dunărean, de unde-i Tăbliţa-Soare de la Tărtăria-România, din anul 5300 î. H. − şi „aria culturală / civilizatorie lateral-cretană“, unde s-a descoperit Discul Pelasgo- > Valaho-Thrac din Festa / Phaistos Scris în Spirală Tămăduitoare, datându-se în orizontul anului 1600 î. H. :

 / Tărtăria-Dacia, 5300 î. H. (prin rotire cu 180⁰) >  / Creta-Phaistos, 1600 î. H., ideogramă devenită literă în Cosmografie, în orizontul anului 466 d. H., adică „la centru“, nu în „arie laterală“ > ,  / Thothymos (Totimos / „Totu-i Soare-Moş = Dumnezeu din care Dacu-i parte“) ;

 / Tărtăria-Dacia, 5300 î. H. (prin rotire) >  / Creta-Phaistos, 1600 î. H., ideogramă devenită literă în Cosmografie, în orizontul anului 466 d. H., adică „la centru“, nu în „arie laterală“ > , / Cathu ;

 / Tărtăria-Dacia, 5300 î. H. >  / Creta-Phaistos, 1600 î. H., ideogramă devenită literă în Cosmografie, în orizontul anului 466 d. H., adică „la centru“, nu în „arie laterală“ >  / Ozechi ;

 / Tărtăria-Dacia, 5300 î. H. (prin rotire cu 180⁰) >  / Creta-Phaistos, 1600 î. H., ideogramă devenită literă în Cosmografie, în orizontul anului 466 d. H., adică „la centru“, nu în „arie laterală“ >  / Malathy; etc.

325 î. H. are în orizontul său cultural Papirusul Cavalerului Zalmoxian…, descoperit în anul 1959, în Dacia Dunăreano-Pontică / Dobrogea, la Mangalia-România (cf. PBGeti, 245), într-un tradiţional mormânt de Cavaler Zalmoxian (v. fotografia a, infra), mai mult ca sigur, comandant al invincibilei tabere „de nemuritori Pelasgo- > Valaho-Daci“ din labirintul Peşterii de la Limanu-Calaţi (Calaţi / „cei călări“ / „cei de la cavalerie“, toponim pelasg > valah grecizat de cronicarii antici în Callatis), un labirint însumând galerii amenajate în lungime de peste patru kilometri, evident, pentru rezistenţă în faţa oricărui soi de duşmani ai Daciei, de la hoardele de migratori, la „hoardele de sedentari“ formate din greci, din perşi, anterioare celor multiseculare hoarde imperial-romane, fiind în acelaşi timp şi comandant cu funcţie înaltă în conducerea / apărarea anticului port de la Marea Neagră, Calaţi-Dacia, adică portul Mangalia din secolul prezent.

abc

(a) Mormântul de Cavaler Zalmoxian de la Mangalia-Dacia ca în 1959, în certificarea istoricilor D. M. Pipidi, D. Berciu;

(b) Mandala Zalmoxianismului; (c) ruinele mormântului „pentru turişti“.

Că-i un indiscutabil mormânt de Cavaler al Zalmoxianismului, adică de Cavaler Pelasgo- > Valaho-Dac, nu de altă naţie / religie, se relevă lumii în primul rând prin cercul din lespezi (cu diametrul de 14 m), trimiţând gândul nemuritor-dacic la cele similare

(al „sanctuarului mic-rotund, sau al Soarelui-Tânăr-Războinic“, ori al „sanctuarului mare-rotund, sau al lui Samoş / Soare-Moş, Dumnezeul Daciei“ – cf. PTSanc, 1132, 1138, 1144)

din incinta sacră a Sarmisegetusei Mici

(„capitala religioasă a Daciei“, azi Grădiştea Muncelului, din provincia Arutela > Arudela > Arudeal > Ardeal a României, situată la vreo 40 km de Sarmisegetusa Mare, fosta capitală administrativ-militar-politică a Daciei, azi comuna Sarmizegetusa din judeţul Hunedoara al României),

cerc (aşa cum se vede dintr-o fotografie făcută la descoperire, în 1959 / infra, fotografia a) circumscriindu-şi Mandala Zalmoxianismului (supra, b) – cea descoperită / semnalată de istoricul Ion Horaţiu Crişan (cf. CS, 378) „pe faţa de sus“ a cubului din mormântul altui Cavaler Zalmoxian de la Fântânele-Teleorman

(în România – cf. PTZalm, 959, 970, 976, 982, 988, 994, 1000, 1006; PTIR, I, 221; etc.),

mandală nerespectată de „arhitecţii-restauratori“, „restauratori mai mult pentru turism, decât pentru ştiinţă“, după cum se vede dintr-o seamă de fotografii puse în circuitul internetizat (foto infra, c) de prin anul 2011 încoace (cf. http://mangalia.ro/index.php/2012/ 10/04/mormantul-cu-papirus/).

Papirusul Cavalerului Zalmoxian din orizontul anului 350 î. H. a fost descoperit în anul 1959, în următoarele circumstanţe – după cum ne asigură, în anul 2012, şi cercetătorul ştiinţific, dr. Sorin Marcel Colesniuc, directorul Muzeului de Arheologie „Callatis“ din Mangalia (autorul articolului «Singurul papirus descoperit în România a fost readus în ţară», publicat în pagina oficial-municipală „Mangalia“) :

«În anul 1959 au început lucrările de sistematizare a oraşului Mangalia, motiv pentru care au fost efectuate noi cercetări arheologice de salvare [...]. Încercarea de nivelare a terenului din zona stadionului şi a teatrului de vară a dus, iniţial, la apariţia unui cerc din blocuri de piatră, cu diametrul de 14 m. În centrul cercului de piatră se afla o groapă rectangulară cu dimensiunile de 3,90 × 2,25 m [...]. La adâncimea de un metru şi jumătate de la nivelul ringului de piatră a apărut un mormânt construit din blocuri mari de calcar lucrate doar pe laturile interioare. Dimensiunile mormântului erau de 2,05 × 0,85 × 0,72 m, cu orientarea est − vest [...]. Pe capacul mormântului, format din trei dale de calcar, au fost găsite resturi de coji de ouă şi o coroniţă fragmentară din frunze de bronz, dar şi bobiţe de ceramică prinse pe un cadru de os, toate aurite. În interiorul mormântului se afla un schelet bărbătesc într-o stare precară de conservare. Pe craniu a fost găsită o altă coroniţă asemănătoare cu cea de pe capac, dar şi numeroase boabe de grâu. Au mai apărut urme de ţesături de la îmbrăcămintea defunctului şi fragmente de încălţăminte. Între oasele mâinii drepte şi peste oasele bazinului au fost descoperite, într-o stare avansată de degradare, fragmentele unui papirus scris [...]. Pe baza materialelor arheologice descoperite (a vaselor ceramice şi a monedelor emise în timpul împăraţilor macedoneni Filip al II-lea şi Alexandru [Macedon] cel Mare) mormântul a fost datat în a doua jumătate a secolului al IV-lea î. H. După coroniţele descoperite pe capacul mormântului şi pe craniu [...], persoana înmormântată a avut un rol important în cetatea Callatis [...]. Descoperit în ziua de 18 mai 1959, papirusul a fost ţinut în mormânt, acoperit, până în ziua de 30 mai [1959] când a sosit de la Moscova Mihail A. Alexandrovski – şef de departament la Institutul de Arheologie al Academiei de Ştiinţe din Moscova. Papirusul fost-a dus la Institutul de Arheologie din Bucureşti, dar pentru că nu erau condiţii pentru restaurare şi conservare, Prezidiul Academiei R[epublicii] P[opulare] R[omâne] a decis ca să fie trimis la Moscova. În ziua de 5 iunie 1959, prof. Radu Vulpe, reprezentant al părţii române, a predat papirusul părţii sovietice reprezentate de Mihail A. Alexandrovski. Vreme de o jumătate de secol în România nu s-a mai ştiut nimic despre acest papirus [...]. În schimb, în Rusia au fost publicate, în urmă cu patru-cinci decenii, articole în care se menţiona că papirusu-i în bună stare de conservare [...] În anul 2002, când s-a angajat la Muzeul de Arheologie „Callatis“ [din] Mangalia, dr. Ion Pâslaru şi-a amintit de [un articol despre acest papirus publicat de o] revistă ştiinţifică pe care o citise în urmă cu peste trei decenii [...]. În anul 2009, când se împlinea [o] jumătate de secol de la descoperirea papirusului, am devenit director al Muzeului de Arheologie „Callatis“ din Mangalia. Printre proiectele pe care eu mi le-am propus atunci a fost şi acela de a regăsi şi de a readuce în ţară acest deosebit de important artfefact pentru istoria Dobrogei [...]. Ca urmare, în ziua de 22 august 2011, Muzeul de Arheologie „Callatis“ [din] Mangalia şi Primăria Municipiului Mangalia au organizat la sediul muzeului [...] ceremonia oficială de predare − primire a papirusului [...]. În prezent, împreună cu prof. univ. dr. Alexandru Avram de la Universitatea Le Mans din Franţa, încercăm să descifrăm textul scris pe papirus. Literele sunt scrise cu cerneală de culoare maroniu-închis şi au dimensiunile de 2 / 3 mm. Pentru reuşita descifrării au fost făcute fotografii ale fragmentelor cu raze ultraviolete şi infraroşii. Munca noastră este destul de dificilă datorită faptului că sunt 154 de fragmente din acest papirus, unele de dimensiuni foarte mici.» (http://mangalia.ro/index.php/2012/10/04/mormantul-cu-papirus/).

Cum cercetătorul ştiinţific, dr. Sorin Marcel Colesniuc, directorul Muzeului de Arheologie „Callatis“ din Mangalia, nu şi-a însoţit articolul − din care am citat mai sus − şi de o fotografie a vreunui fragment / alineat din deja celebrul papirus

(spre a nu avea surpriza de a se fi descifrat „mesajul“ de către specialiştii în pelasgologie / dacologie din România, din interiorul spaţiului pelasgofon > valahofon, mai înainte de-a face acest lucru domnia sa şi colaboratorii domniei sale aflaţi „în afară“, în depărtările Franţei),

ne îndreptăm lupa noastră cercetătoare spre articolul «La ora 12.00 are loc, la Muzeul „Callatis“, ceremonia de predare − primire a celui mai vechi papirus din Europa», de Chicu Anca, articol publicat luni, 22 august 2011, în periodicul online, «Cuget Liber», din municipiul Constanţa / Dacia Dunăreano-Pontică, surprinzând Distinsul Receptor − „documentaristic-gazetăreşte“ − cu o poză de pagină de manuscris de bună claritate-lizibilitate pusă chiar dedesubt de titlu (pe care ne îngăduim a reproduce-o infra), ceea ce, în afara vreunei alte lămuriri decât se spune în titlu, „ancorează cititorul chiar în enigma papirusului deja multimilenar“:

Muzeul „Callatis“ / Dacia de România (Mangalia): „Cel mai vechi papirus din Europa“.

Semnalăm Distinsului Receptor câteva „ideograme“ / „litere“ ale continuităţii multimilenare dinspre documente ale „centrului pelasg al ariei neolitic-culturale / civilizatorii“, ale „epocii metalelor“ − Dacia, Tăbliţa-Soare de la Tărtăria-România, din anul 5300 î. H., Dacia Duăreano-Pontică, Papirusul Cavalerului Zalmoxian din orizontul anului 325 î. H. etc. −, înspre  prim-revoluţionarul alfabet fonetic pelasgo- > valaho-dac / zalmoxian din enciclopedica lucrare a filosof-exploratorului planetar, Drept-Zalmoxianul Donares > Dunăre din Dacia (Aethicus Ister), Cosmografie, din orizontul anului 466 d. H. :

 / Tărtăria-Dacia, 5300 î. H. (prin rotire cu 180⁰) >  / Creta-Phaistos, 1600 î. H. >  / Mangalia-Dacia, 325 î. H., ideogramă devenită literă în Cosmografie, în orizontul anului 466 d. H. > ,  / Thothymos (Totimoş / „Totu-i Soare-Moş = Dumnezeu din care Dacu-i parte“);

 / Tărtăria-Dacia, 5300 î. H. (prin rotire cu 180⁰) >  / Creta-Phaistos, 1600 î. H., >  / Mangalia-Dacia, 325 î. H., ideogramă devenită literă în Cosmografie, în orizontul anului 466 d. H.  >  / Malathy; etc.

  / Tărtăria-Dacia, 5300 î. H. (prin rotire) >  / Creta-Phaistos, 1600 î. H. >  / Mangalia-Dacia, 325 î. H., ideogramă devenită literă în Cosmografie, în orizontul anului 466 d. H. >  / Cathu; la „prima vedere“ se mai disting şi literele: / Fomethu, / Garfou, / Hethmu, / Iosithu, / Kaithu, / Lethfu (supra) etc.

466 d. H. este anul care îngăduie ca revoluţionarul alfabet fonetic pelasg > valah din 23 de litere (în tabel, supra) să fie transmis („după cum s-a tot subliniat aici“) până în zilele noastre, graţie enciclopedicei lucrări, Cosmografie, de Drept-Zalmoxianul Donares > Dunăre din Dacia (Aethicus Ister), în mai mult de 40 de copii evmezice făcute în şcolile de scribi ale unor importante mănăstiri / abaţii, îndeosebi, din orizontul anilor 763, 850 etc., cât şi prin tipărirea lucrării „cenzurate“ / „abreviat-creştinate“, începând cu prim-cenzorul Hierönymus Presbyter din Freising-Bavaria, tipărire în accepţiunea modernă a termenului, mai întâi, la Paris, în anul 1852, ediţia academică a lui Armand d’Avezac (cf. Avez / Avezac-52), „secundată“, la Leipzig, în anul 1853, de „ediţia Wuttke“ (cf. Wu-1853 ) etc.

Privitor la ultima rubrică din tabelul nostru de mai sus, «Litera „echivalentă în alfabetul latin“ după tabelul transmis de pe la anul 850...», am apelat la planşa a 7-a (p. 75), „destul de lizibilă, în ciuda faptului că-i din secolul al IX-lea“ (infra), din lucrarea semnată de dr. Nestor Vornicescu, Aethicus Histricus (Craiova, Editura Mitropoliei Olteniei, 1986):

 .

Mai precizăm pentru Distinsul Receptor:

(I-a) Cosmografie, de Drept-Zalmoxianul Donares > Dunăre din Dacia (Aethicus Ister) a fost scrisă în limba-i maternă, pelasgo- > valaho-daca Zalmoxianismului, de-i „mumă“ nu numai „celor zece limbi romanice“, cum inexact se tot învaţă prin şcoli, după voinţa imperială a Romei, Constantinusei > Constantinopolului etc., ci şi „muma“ limbii latine oficiale a Imperiului Roman (imperiu-cuceritor parţial al Daciei, cel mai mare / îndelung imperiu cunoscut de istoria universală);

(II-a) poliglot, Drept-Zalmoxianul Donares > Dunăre din Dacia (Aethicus Ister) îşi traduce enciclopedica-i lucrare, Cosmografie, din materna-i limbă, pelasgo- > valaho-daca, „în deja catolic-imperial-romana“ limbă latină „la distanţă de particularităţile-i de Appendix Probi“, din orizontul anului 466 d. H., pentru un „mai mare circuit imperial-roman al vremii / lumii“, îndeosebi, de pe „calea-spirală-planetară a nemuritorilor“, cogaionici, ori sarmisegetusani, traducere latină, dar având cuvintele nicidecum caligrafiate cu litere din alfabetul latin, ci cu litere caligrafiate din superioru-i „exact-fonetic“ alfabet pelasgo- > valaho-dac al „academiilor“ / „şcolilor“ Zalmoxianismului ; pentru receptorii interesaţi de conţinutul enciclopedicei sale Cosmografii de şi-a tălmăcit-o în limba celui mai mare circuit din acea vreme, latina imperială

(exceptând acele „pagini secrete“ – asupra cărora atrăgea atenţia şi dr. Nestor Vornicescu, în anul 1986: «[...] în câteva locuri din Cosmografie a consemnat lucruri enigmatice» / VAeth, 10 −, bineînţeles, destinate „Pelasgo > Valaho-Dacilor săi de sub jurământ“, Cavalerii Zalmoxianismului, pagini secrete / enigmatice lăsate în limba-i maternă, pelasgo- > valaho-daca, pagini care, din păcate, fost-au eliminate − cu trei excepţii − de Hierönymus Presbyter din Freising-Bavaria, ori de „tardivi korrektori“),

autorul a lăsat „pe ultima pagină de manuscris al Cosmografiei“ şi un tabel-alfabet pelasgo- > valaho-dac aidoma celui transmis din orizontul anului 850 d. H. (supra) cu numele pelasgo- > valaho-dac al celor 23 de litere, punând în dreptul fiecăreia litera corespondentă din alfabetul latin (supra); numai că, ici-colo, scribii / copiştii de prin veacuri au mai greşit „corespondentele“, nu neapărat pentru că ar fi fost „neatenţi“ / „grăbiţi“, ci, mai ales, pentru că nu au înţeles, de pildă, faptul că sistemul vocalic al limbii pelasge > valahe („a centrului“, adică „a întregului bazin al sacrului fluviu al Daciei, Dunărea“) are şapte vocale – a, ă, â (= î), e, i, o, u (ca „limbă mumă“) − spre deosebire de limbile din „decada familial-pelasgă“

(„decadă“ considerată de lingvişti încă „romanică“ : latina, dalmata, reto-romana, provensala, sarda, italiana, catalana, franceza, spaniola şi portugheza),

„decadă a ariei laterale“, cu sistem vocalic alcătuit doar din cinci vocale“ :  a, e, i, o, u (adică fără ă şi â / î de sunt, prin bază de articulare, „numai în pelasgă > valahă“);

(III-a) Distinsul Receptor

(analizând cu atenţie corespondentele latineşti ale literelor pelasge > valahe din tabelul copistului / scribului din orizontul anului 850 d. H. − supra)

poate observa cu lejeritate „principala sursă a erorilor de transliterare“ : 

(a) litera (18) pelasgă > valahă, Intalech, nu poate fi „Ics“ / X, ci-i vocala â / î :

 ;

(b) litera (20) pelasgă > valahă Azathot < Ăzătot nu poate fi litera R − care-i în realitate litera următoare, 21:

 ;

şi litera 20 / Ăzătot > Azatot reprezintă vocala ă / Ă

 ;

 (c) şi „încheind problema celor 7 vocale pelasge > valahe“: litera (22) pelasgă > valahă, Yrchoni, nu poate decât un „Y / I închizându-se în U“ (ca în toponimul pelasg Buze[s] „buze“ > Byzes > Byzantion > Bizanţ, astăzi Istambul / Istanbul < Constantinopol < Constantinusa):

  ;

apoi, noi făcut-am cunoscute Distinsului Receptor „aceste probleme“ şi printr-o variantă a tabelului cu cele 23 de litere ale alfabetului pelasg > valah şi corespondentele lor latine, tabel publicat în revista Caietele Dacoromâniei (Timişoara, ISSN 1224-2969), anul al II-lea, nr. 5 (22 septembrie − 22 decembrie), 1997, pp. 1 – 9 :

(d) litera (15) pelasgă > valahă, Chorizech < Quorizech / Qvorizeh, cu cel mai plauzibil corespondent în Q / V, nu poate fi litera P − care-i în realitate litera următoare, (16), Phythyrin, aşadar, corect fiind (ori mai exact, 15-  / P şi 16-) :

.**

____________________________

* Bibliografia „siglată“ a prezentului articol poate fi consultată de Distinsul Receptor în lucrarea noastră din anul 2019 (la paginile 671 ‒ 678), adică în Drept-Zalmoxianul Donares > Dunăre din Dacia (Aethicus Ister), Cosmografie, ediţie, studiu introductiv, tabel cronologic, note şi traducere din limba latină în limba pelasgă > valahă (dacoromână), de prof. dr. Ion Pachia-Tatomirescu, Timişoara-România, Editura Waldpress, 2019, lucrare aflată atât în marile biblioteci din România (în cea a Academiei Române, în bibliotecile central-universitare etc.) / Europa,  cât şi în „cea mai mare de planetă“, Biblioteca Americanului Congres al Statelor Unite ale Americii (Library of Congress).

** Distinsul Receptor poate afla o variantă a studiului de mai sus în Drept-Zalmoxianul Donares > Dunăre din Dacia (Aethicus Ister), Cosmografie, ediţie, studiu introductiv, tabel cronologic, note şi traducere din limba latină în limba pelasgă > valahă (dacoromână), de prof. dr. Ion Pachia-Tatomirescu, Timişoara-România, Editura Waldpress (ISBN 978-606-614-239-7), 2019, paginile 28 ‒ 41.