|
Cronologic,
Ioan Lemeni a fost cel de al 8-lea episcop greco-catolic al Blajului după
Athanasie Anghel, I. Giurgiu Pataki, Inocenţiu Ioan Micu Klein, Petru
Pavel, Aaron Athanasie Radnic, Grigore Maior şi Ioan Bob.
El
s-a născut la data de 22 Apr. 1780 în localitatea Desmir, în
apropierea Clujului, într-o familie de mici nobili.
Şcoala
primară a frecventat-o la Cluj, la catolici, apoi şcoala normală
la Blaj, în continuare, absolvind în anul 1800 la Cluj cursul de
filosofie şi cel juridic ca student al seminarului catolic "Sfântul
Iosif".
La
Oradea a absolvit apoi tot teologia seminarului catolic, după care a
obţinut catedra de filosofie şi de istorie bisericească la
Blaj.
În
anul 1807 a fost numit paroh şi protopop la Cluj unde a desfăşurat
o activitate intensă de catolicizare a românilor din Cluj şi împrejurimi.
În
anul 1819 a fost ales canonic la Blaj, iar în anul 1829 a fost numit
secretar al episcopului Ioan Bob. După moartea acestuia I. Lemeni a
fost numit episcop de către împăratul Francisc, fiind confirmat
de Vatican în anul 1833. Ajuns episcop s-a preocupat de consolidarea
catolicismului în Transilvania, preocupându-se printre altele şi de
extinderea şi înfrumuseţarea catedralei, precum şi de
restaurarea reşedinţei episcopale. De asemenea, a contribuit la
îmbogăţirea programelor din şcolile Blajului.
Împreună
cu episcopul ortodox Andrei Şaguna au prezidat Adunarea Naţională
din 3/15 Mai 1848 de la Blaj.
Şcolile
Blajului au contribuit la formarea conştiinţei naţionale în
sufletele generaţiilor de tineri, care mai apoi şi-au adus
aportul la pregătirea şi desfăşurarea importantelor
evenimente istorice din Transilvania de la mijlocul sec. XIX-lea.
Acţiunile
revoluţionare din perioada 1848-1849 în mare parte, au fost opera
intelectualităţii şi a tineretului studios care au condus
mulţimile, situaţie la care din păcate episcopul Ioan
Lemeni, nu a avut nici un merit, fiind filomaghiar şi adeptul unirii
Transilvaniei cu Ungaria.
Blajul,
fiind cel mai important centru cultural românesc din Transilvania, a
constituit în mod permanent un pericol pentru stăpânitori, motiv
pentru care era în
atenţia acestora, iar măsurile preventive erau peste măsură
de drastice.
Din
cauza opreliştilor autorităţilor, susţinute şi de
către episcopul I. Lemeni, unii fruntaşi români din Blaj,
printre care şi G. Bariţiu, în anul 1837 au părăsit
localitatea în favoarea Broşovului, unde, fiind sprijiniţi de
negustorii români, au editat în anii 1837 şi 1838 renumitele
publicaţii româneşti: "Foaie pentru minte, inimă
şi literatură" şi "Gazeta de Transilvania"
care aveau ca scop principal, emaniciparea naţională.
După
10 ani, în preajma revoluţiei de la 1848-1849, în anul 1847 Timotei
Cipariu, Aron Pumnul şi alţi fruntaşi ai Şcolii
Ardelene au reuşit editarea primei publicaţii de la Blaj "Organul
luminării" transformat după un an în "Organul
naţional".
În
ceea ce-l priveşte pe episcopul I. Lemeni, marele nostru istoric N.
Iorga menţiona următoarele: "Era dintr-o familie a micii
nobilimi şi fusese crescut catolic şi n-avea nici un simţ
pentru interesele mai înalte ale naţiei sale.
Personal,
el se iscălea ca nobil ungur, permitea unde putea şi chiar
sprijinea introducerea limbii maghiare în dieceza sa de la Blaj.
Arhipăstorii
din biserica lui îi urmau exemplul, vorbeau o limbă străină.
Mai mult decât oricare altă circumstanţă, vorbeşte
pentru sentimentele lui Lemeni, inspiraţia lui de a ţinea la înmormântarea
episcopului greco-catolic Ioan Bob, ca om bine crescut, discursul funebru
în ungureşte în faţa publicului adunat, român şi neromân."
Simion
Bărnuţiu, considerat ideologul Revoluţiei Române din
Transilvania de la 1848-1849, a fost şi notar al Consistoriului din Blaj,
precum şi unul dintre colaboratorii apropiaţi ai episcopului I.
Lemeni.
El
avea să intre însă în conflict cu episcopul său încă
din anul 1937 când acesta a refuzat să-l secondeze pe episcopul
ortodox de la Sibiu, Vasile Moga, în apărarea intereselor românilor
din "FUNDUS REGIUS".
Începând
cu anul 1939, Simion Bărnuţiu a preluat catedra de filosofie
şi istorie a seminarului blăjan şi a îndrăznit să
predea materiile respective în limba română, nerespectând măsurile
luate de autorităţi de a se introduce limba maghiară în
biserici şi învăţământul confesional, care era de
fapt o măsură
de desnaţionalizare şi maghiarizare a românilor din
Transilvania.
Conflictul
iscat pe această temă cu episcopul I. Lemeni s-a amplificat
şi a durat până în anul 1845, când Simion Bărnuţiu
după un proces chinuitor şi îndelungat, fireşte câştigat
de episcop, a fost dat afară din învăţământ şi
obligat să părăsească Blajul ajungând cu ajutorul susţinătorilor
săi la Sibiu.
În
această perioadă I. Lemeni a susţinut înlocuirea cărţilor
româneşti din bisericile aflate în subordinea sa, cu cărţi
bisericeşti editate în limba maghiară.
În
dieta feudală de la Cluj, care a avut loc în anul 1842, s-a elaborat
şi votat legea care prevedea obligativitatea ca în şcolile
şi bisericile româneşti din Transilvania, să se folosească
numai limba maghiară, lege care a fost votată şi de către
episcopul I. Lemeni.
Simion
Bărnuţiu a protestat imediat, prin articolul publicat în presă
intitulat: "O tocmeală de ruşine şi o lege nedreaptă"
iar la stăruinţele lui a protestat şi Consistoriul de la
Blaj.
Episcopul
I. Lemeni a refuzat să convoace sinodul diecezan şi nu a luat în
considerare propunerile ce i s-au făcut pentru a acţiona în
favoarea românilor.
Faţă
de atitudinea episcopului şi pentru alte acţiuni antiromâneşti,
Simion Bărnuţiu a reacţionat vehement în publicaţiile
lui G. Bariţiu de la Braşov, în anul 1843, mai ales prin
articolul: "Soborul cel mare al Episcopiei Făgăraşului"
în care a denunţat absolutismul bisericesc şi despotismul
episcopului I. Lemeni.
În
procesul "Profesorilor" câştigat de episcopul I. Lemeni pe
lângă Simion Bărnuţiu au mai fost acţionaţi în
judecată şi Simion Crainic, Dumitru Boer şi Grigore Moldvai
"impricinaţi prin pilda, f. rea a condamnabilei nesupuneri
şi călcării în picioare a demnităţii episcopale,
au răsturnat starea liniştită a acestei dieceze prin neînţelegeri
nemai auzite, înainte şi prin ruperea lanţurilor diciplinei
bisericeşti, au îndrăznit a se arata drept făptaşii
unor tulburări demne de a fi condamnate.
Simion
Bărnuţiu, Dumitru Boer, Simion Crainic fiind consideraţi
pericole ale păcii obşteşti şi ale tihnei acestei
dieceze, precum şi duşmani ai clerului greco-catolic, Consistoriul a hotărât "degradarea şi ştergerea
pentru totdeauna de pe lista clerului diecezei greco-catolice de Făgăraş
şi despărţiţi şi tăiaţi de ea, aidoma
unor membre putrede de un trup sănătos".
Majoritatea
românilor susţineau acţiunile celor de mai sus, mai ales
tinerii intelectuali din Blaj şi de la Tîrgu Mureş, unde, la
TABLA REGEASCĂ (Curtea de Apel a Transilvaniei) erau în practica de
avocatură peste 200 de "cancelişti" printre care:
Avram Iancu, Alex. Papiu Ilarian, Ilie Măcelaru, Iosif Sterca Şuluţiu,
Samuil Poruţiu, Iacob Bologa, I. Ardeleanu, Petru Roşca, Amos
Ordăşan, Basiliu Pop, I. Secăreanu, I. Mărginean, I.
Cerchedi şi alţii.
"Canceliştii"
erau floarea intelectualităţii tinerimii române din
Transilvania şi majoritatea au ajuns mari patrioţi în luptele
lor pentru drepturile neamului românesc.
Măsuri
drastice de intimidare au fost luate şi împotriva unor preoţi
greco-catolici din dieceză, care au susţinut pe cei menţionaţi
mai sus, şi mai ales, pentru faptul că: "nu au revenit la
dreapta raţiune şi-au persistat în îndărătnicia lor,
fiind declaraţi de comisia ecleziastică vinovaţi şi
nedemni pe mai departe de încrederea prea strălucitului domn episcop
şi prin urmare conform cu această hotărâre, preastrălucitul
domn episcop (I. Lemeni) declarându-i în mod public excomunicaţi:
N. Maniu din Sibiu, Teofil din Cutul de Munte, Paul Poruţiu din Meregău,
I. Boghiş din Aghireş, Toma Marcian din Chiţcău, I.
Dragomir din Lăpus şi Ilie Tichudi din Arieş".
Aceste
triste antecedente, nu-l recomandau deloc pe episcopul Ioan Lemeni ca
fiind favorabil marilor mişcări revoluţionare cu caracter
social şi naţional, care au cuprins pe românii din Transilvania
în anii 1848-1849.
Printre
alţii, patriotul protopop greco-catolic de la Roşia Montană,
tribun al lui Avram Iancu şi mai apoi, prefect al Salinelor, Simion
Balint, care s-a deplasat la Blaj pentru adunarea din Duminica Tomii,
relatează, fără echivoc, poziţia episcopului I. Lemeni
faţă de acţiunile românilor: astfel "Aşa eu
miercuri după Paşti şi plecai la Blaşiu, dară
persecuţiunile din partea Guberniului şi din partea episcopului
în contra mea erau nespuse.
Aşe
sâmbătă, înainte de Duminica Tomii, aflându-mă în Blaşiu
pe la orele 9 dimineaţa în casa fratelui Pumnul veni un popă,
Todor numit, care îmi admână de la episcopul Lemeni a cărui
epistolă era aceasta (o am şi eu în origine)
- AB EPISCOP
FAGARASIENSIS
SIMION
BALINT PAROCHE IN VERESPATAKIENSI
EX.
OFFO IN LOCO
FIULE,
Primind
această scrisoare porneşte din Blasiu, că bine ai ştiut
porunca şi deputaţilor, încă le-am spus să nu vie,
dacă nu s-a aplecat la părintescul sfat, vom vedea ce va urma.
Iubire-i
tale ca la preot îi poruncesc şi de nu te vei pleca poruncii,
iregular te voi socoti şi atunci ca oprit de funcţie vei fi sub
jurisdicţia FISCULUI de COMITAT.
BLASIU
17 Apr. 1848
VLADICA IOAN
Aşe
fusei silit în aceiaşi zi, la 11 ore, a ieşi din Blasiu. M-am
dus în Ciufud, de acolo la Tiur unde am îndemnat poporul a merge la Blaşiu
pe ziua următoare, iară duminica dimineaţa la 4 ore, după
o înţelegere cu Eliseu Armatu care venise la mine noaptea din Mănărade
de la Bărnuţiu, precum şi cu Pumnul şi cu Grindeanu,
eu am plecat pe satele de la Secaş: Ohaba, Beşinău, Teu,
Vingard şi Ghirbom iar pe la ora 8, oamenii plecară din aceste
sate la Blasiu."
La
adunarea din Duminica Tomii de la Blaj, Avram Iancu şi Buteanu, după
cuvântările ţinute în faţa catedralei au intrat în
biserică pentru a înălţa rugăciuni de mulţumire
atotputernicului.
În
cartea "Avram Iancu" Ioan Ranca, pe bază de
documente, redă astfel momentele ce au urmat în legătură
cu episcopul I. Lemeni.
"După
ce ieşiră din biserică, oratorii începură iarăşi
a ţine învăţături poporului. Un cleric din Seminarul
Blajului, Vasile Nobili, nici nu apucase să se dezbrace de veşmintele
cele albe în care ministrase la servirea cea sfântă, ci ieşind
din biserică începu în veşmântul cel alb a ţine între
entuziasmul poporului, cuvântare însufleţitoare către popor.
Tribunii înconjurau pe popor şi-i spuneau să nu asculte de
aceia care-l mână acasă, aceia nu sunt binevoitori ai românilor.
Episcopul care încă ieşind din biserică plecase către
curte comitat de canonici şi făcându-le loc poporul, de la
calea jumătate către curte se întoarse îndărăt
şi pofti să vorbească la popor, tot de pe piatra bisericii.
Un tribun provocă pe popor ca să asculte pe episcop. Episcopul
îşi începuse cuvântul aşa: "Fraţilor. Mulţi
zic că eu ţin cu domnii ţării (...)" Atunci
poporul zâmbind îi întrerupse vorbirea zicând: "Ştim bine
că ţineţi cu domnii ţării(...) Poporul la
ruga tribunului, iarăşi lăsă la vorbire pe episcop.
Episcopul continuă: "Dară eu părintele vostru
sufletesc, vă iubesc pe voi, fiilor, şi din iubire către
voi vă rog ascultaţi-mă şi vă duceţi acasă,
- poporul murmura - tinerii care vă învaţă pe voi
şi vă iubesc pe voi, dar ei sunt tineri şi greşesc;
iară voi aduceţi-vă aminte de cuvintele Sfintei Scripturi
ce zice: toată puterea este de la Dumnezeu, şi care nu se supune
mai marilor, lui Dumnezeu nu se supune". Atunci numitul tribun
observă pe episcop: "Domnule episcop, astăzi cel ce nu
ascultă pe popor, nu ascultă pe Dummnezeu". Mai spuse că
după ce învăţăturile către popor curg într-un
spirit atât de loial şi paşnic, şi purtarea poporului e atât
de exemplară, conducătorii şi poporul nu află nici o
cauză întemeiată pentru care să se despartă. În
acest înţeles vorbiră şi Iancu şi Buteanu. Poporul îi
aplaudă pe toţi trei, iar pe episcop nu-l lăsară la
vorbă pe lângă toată ruga tribunilor ci-i rugară pe
aceştea după nume - că-i cunoştea - ca să-i înveţe
dânşii. Aşa episcopul se depărtă din mijlocul
poporului."
Unul
dintre cei mai importanţi conducători ai Revoluţiei Române
din Transilvania din anii 1848-1849 a fost şi tânărul Alesandru
Papiu Ilarian, colaborator apropiat a lui Avram Iancu, G. Bariţiu,
Aron Pumnul, Timotei Cipariu etc. personalitate de înaltă cultură
şi mare luptător pentru drepturile românilor, activitate desfăşurată
încă din anii studenţiei sale de la fac. juridică a călugărilor
piarişti din Cluj.
Cu
toate măsurile luate de către autorităţi de a împiedica
desfăşurarea adunării pregătitoare de la Blaj din
Duminica Tomii (ameninţări, ridicarea de spânzurători la răscruci
de drumuri, stricarea podurilor de pe unele cursuri de râuri) Papiu
Ilarian a ajuns la Blaj în dimineaţa Duminicii Tomii, în frunte a
cca. opt mii de iobagi mureşeni şi de pe Câmpie.
Până
la ora prânzului el a întreţinut interesul mulţimii adunate cu
discursuri înflăcărate, demascând intenţiile autorităţilor
civile şi militare, care urmăreau să compromită
adunarea precum şi ale împăciuitoriştilor şi renegaţilor
care urmăreau acelaşi lucru.
Episcopul
I. Lemeni fiind informat că poporul dă ascultare lui Papiu
Ilarian a încercat prin vicleşuguri să-l ademenească la
curtea episcopală pentru tratative, cu scopul de a-l prinde şi
preda autorităţilor.
Sosirea
la Blaj, către prânz a lui Avram Iancu şi I. Buteanu în
fruntea miilor de moţi a salvat situaţia.
Programul
şi îndemnurile formulate de marele patriot Al. Papiu Ilarian au fost
cât se poate de clare:
1.
"INDEPENDENŢĂ NAŢIONALĂ. Românii să
figureze în numele lor, să-şi aibă reprezentanţii lor
şi să se servească de limba lor în toate trebile lor.
2.
INDEPENDENŢĂ RELIGIOASĂ. Românii să-şi aibă
RELIGIA LOR ROMÂNĂ fără desbinare de UNIŢI şi
NEUNIŢI, aşa numita unire cu ungurii să se desfinţeze,
iar toţi românii să fie numai de legea românească.
3.
RESTABILIREA MITROPOLIEI ROMÂNE ÎN TRANSILVANIA, sub autoritatea căreia
să fie episcopii români de la Vârşeţ, Timişoara, Arad,
Oradea, Maramureş şi Bucovina.
4.
ŞCOLILE ROMÂNE din toate satele şi oraşele să fie
dotate din fondurile alodiale.
5.
ÎNTRARMAREA (înarmarea) GENERALĂ A ROMÂNILOR
6.
ŞTERGEREA IOBĂGIEI, fără vreo despăgubire.
Una
din doleanţele cerute direct prin glasurile miilor de participanţi
adunaţi pe CÂMPIA LIBERTĂTII de la Blaj a fost şi aceia
de reunire a românilor din punct de vedere religios.
Din
cele de mai sus se poate constata cu uşurinţă importanţa
acordată acestei probleme, care din păcate este prea puţin
cunoscută mai ales în zilele noastre.
Revendicările
religioase a românilor au alarmat Curtea de la Viena şi Primatul
Catolic al Ungariei de la Esztergom (Strigoniu).
Deşi
jarul revoluţiei de la 1848-1849 nu se stinsese bine, iar duşmăniile
dintre austrieci şi maghiari erau încă "proaspete",
pericolul comun al acestora - revenirea uniţilor la credinţa străbună
a neamului românesc - Curtea de la Viena - care a uitat de contribuţia şi
poziţia noastră în această revoluţie şi mai ales
jertfele celor cca. 40.000 de martiri români.
Având
în vedere, importanţa problemei religioase a românilor, Curtea de
la Viena a stabilit de urgenţă, pe principalii reprezentanţi
din Imperiul Habsburgic, cu putere de decizie, care să coordoneze
desbaterile unei conferinţe în vederea contractării aceastei
acţiuni a românilor, printre care au fost:
-
IOAN SCITOVSKI episcopul de la Strigoniu şi Primatul Catolic al
Ungariei care avea sub jurisdicţie dieceza de la Blaj.
-
VASILE ERDELYI arhiepiscopul greco-catolic de la Oradea
-
AL. BECK - ministrul de interne
-
Contele THUN - ministrul cultelor
-
EDUARD BECK - comisarul plenipotent al Transilvaniei şi
-
PRIVITZER - consilierul de secţiune.
Cele
propuse prin protocolul încheiat a fost aprobat de către împăratul
Francisc Iosif la data de 12 dec. 1850, iar în Dec. 1853 au fost
confirmate prin BULLA ECLESIAM CHRISTI a papei Pius al IX-lea
Biserica
greco-catolică din Transilvania a fost scoasă de sub jurisdicţia
Primatului Catolic al Ungariei, iar la data de 28 Oct. 1855 la Blaj a fost
instalat primul mitropolit greco-catolic - Alexandru Sterca Şuluţiu
prin Pronunţiul apostolic de la Viena în prezenţa cardinalului
VIALE PRELA, şi a guvernatorului Transilvaniei SCHWARZENBERG.
Pentru
consolidarea catolicismului şi ridicarea episcopiei de la Blaj la rang
de mitropolie au luat fiinţă la Gherla şi Lugoj episcopii
greco-catolice care împreună cu cea de la Oradea au avut
posibilitatea de a constitui pentru prima dată, o mitropolie
greco-catolică românească.
Determinat
de cele menţionate mai sus, în această perioadă a existat
posibilitatea de a se sărbătorii,
150 de ani de la înfiinţarea acesteia.
În
ceea ce priveşte activitatea de prozelitism a episcopului I. Lemeni
în dieceza sa este suficient a reda un extras din cartea "Întâmplări
Contemporane" scrisă de Ioan Cavaler de Puşcariu.
"Numai
la religiunea străbună ţine poporul mult şi dacă
totuşi vedem o parte din ei trecuţi la reformaţiunea calvină,
iar altă parte la catolicism, apoi, la acestea a contribuit numai măsurile
drastice, precum a fost supunerea sub episcopul calvin - pe timpul lui
RAKOCZY - precum şi supunerea oarbă pe timpul militarizării
şi, cu ocaziunea vizitărilor prozelitistice ale episcopilor
catolici.
Când
în anii, puţin înainte de anul 1848, episcopul Lemeni cerceta
comunele din Valea Jiului, îi succede ai trage la unire vreo câteva
comune, sau mai bine zicând, vreo câţiva preoţi, prin daruri
în bani etc. Însă comuna cea mare de acolo Petrila nu voi în
niciun caz a se declara pentru trecere la catolicism iar episcopul Lemeni
părăsi locul cu exclamarea: - nu degeaba se chiamă satul
vostru Petrilla, pentrucă v-a împietrit dracul -
După
anul 1848 comunele trecute la unire voiră a se reîntoarce iară
la religiunea ortodoxă şi pe când eram eu în Pui (jud.
Hunedoara) ca judecător, ferberea în popor era la culme.
Atunci
eşi la faţa locului comisarul politic DOMKAY cu gendarmii ca să
împiedice lucru. El ţinu poporului adunat o cuvântare în care între
altele zise: - De aceia să nu treceţi la neuniţi, pentru că
e bine ca omul să-şi păstreze legea strămoşască.
La
aceasta un bătrân a răspuns: - Tocmai de aceia trecem iară
la neuniţi pentrucă asta a fost legea noastră strămoşască".
Pentru
faptele şi poziţia sa faţă de Curtea de la Viena,
episcopul gr. catolic I. Lemeni la data de 9 nov. 1848 a fost suspendat
din funcţie de către generalul Puchner iar veniturile domeniului
episcopal au fost sechestrate.
După
liniştirea evenimentelor de la 1848/1849 noul guvernator al
Transilvaniei, Wohlgemuth l-a obligat pe I. Lemeni în martie 1850 “ca
în termen de 24 ore să renunţe necondiţionat la scaunul său
episcopesc, căci în caz contrar, se va proceda cu el fără
nici o cruţare şi cu toată asprimea”.
În
acelaşi timp a fost reabilitat prof. Simion Crainic care a fost numit
la conducerea episcopiei, vicar provizoriu.
În
acest fel ep. Ioan Lemeni a fost îndepărtat de la conducerea
episcopiei, retrâgându-se la Viena unde a murit la data de 29 martie 1861.
Faţă
de cele prezentate, consider că amplasarea bustului episcopului Ioan
Lemeni pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, în acest an când s-au
împlinit 155 ani de la izbucnirea Revoluţiei Române din Tansilvania
de la 1948/1849 este nepotrivită, la fel ca şi demersurile care
se fac la Arad pentru amplasarea grupului statuar a celor 13 generali
rebeli executaţi de către austrieci şi care se fac vinovaţi
de crimele săvârşite împotriva celor 40.000 de români
nevinovaţi, precum şi pentru distrugerea sutelor de sate româneşti
din Transilvania. Ei sunt eroi, dar nu pentru neamul românesc ci pentru
cel maghiar.
Pentru
noi vor rămâne ceeace au fost, iar crimele şi dezastrele săvârşite
îi califică de la sine.
Bustul
episcopului I. Lemeni, fără a se considera o ironie, era
justificat să fie amplasat în zona Mitropoliei Greco-Catolice de la
Blaj, sau la Cluj (unde şi-a desfăşurat prima parte din
activitate) sau chiar la Strigoniu unde se afla Primatul Catolic al
Ungariei, dar în nici un caz alături de cei care au luptat şi
s-au sacrificat pentru neamul românesc.
În
locul lui merita cu prisosinţă, să fie statuia protopopului greco-catolic Simion Balint de la Roşia Montană
unul dintre acei “preoţi cu crucea în frunte” şi prefect a
lui Avram Iancu - de “Auraria” şi “Saline”, pentru tot ceea
ce a făcut pentru neamul românesc atât în perioada Revoluţiei
de la 1848/1849 cât şi în afara acesteia.
Reconcilierea
şi toleranţa sunt atribute ale civilizaţiei şi ale
perioadei în care trăim, dar acestea trebuie să respecte în
primul rând adevărul istoric şi să nu-l denatureze din
cauza unor conjuncturi vremelnice.
Astăzi,
când libertatea de gândire şi exprimare a început să reintre
în normal, cuvântul specialiştilor în orice problemă va
trebui susţinut de factorii de răspundere şi de decize de
la orice fel de nivel, pentru a se putea lua cele mai bune decizii pentru
binele cetăţenilor patriei noastre.
Ec.
Ioan STRĂJAN
Bibliografie
-
Şematismul veneratului cler al arhidiecesei Metropolitane
Greco-Catolice Române de Alba Iulia şi Făgăraş pre
anul Domnului 1900 De la Sfânta Unire – 200;
-
Istoria Transilvaniei pe 200 de ani din urmă de George Bariţ;
-
Avram Iancu, de Ioan Ranca;
-
Lumina din trecut, de Corneliu Albu.
-
Note despre “Întâmplările contemporane” scrise de Ioan Cavaler
de Puşcariu (1913);
- Bătălia pentru Hungaria, de dr. Mircea Dogaru.
|
