România este patria noastrã şi a tuturor românilor.

Barbu Ştefãnescu Delavrancea

Emigrări ale românilor din Transilvania pe continentul american în secolele XIX-XX

     Întrucât aproape toate naţiunile lumii sunt interesate de diaspora lor, de istoricul ei şi de rolul jucat de ea în zonele de deplasare şi cum problema este de mare importanţă pentru naţiunea şi poporul român, am studiat câteva surse bibliografice care aveau să mă convingă că istoriografia românească, veche şi nouă, nu este prea bogată în informaţii în această privinţă şi că nu i-a acordat importanţa necesară. Emigrarea masivă a românilor spre toate colţurile lumii, dar mai ales spre ţările occidentale dezvoltate, după 1989, impune de la sine o reevaluare a diasporei româneşti, a rolului ei internaţional şi fireşte, a legăturilor ei cu Patria mamă.

     Din bibliografia studiată rezultă că până la sfârşitul primului război mondial cei mai mulţi români emigranţi  erau din imperiul dualist austro-ungar, lucru firesc dacă ne gândim la asuprirea naţională şi socială la care erau supuşi şi la situaţia lor materială precară. Fără îndoială obiectivele lor fireşti nu puteau fi decât un trai mai bun şi nevoia de a se simţi oameni liberi, în mijlocul unor societăţi de oameni liberi. Acestea sunt şi motivele pentru care cei mai mulţi s-au îndreptat spre America de Nord, oprindu-se în SUA şi Canada.

     Fără îndoială, despărţirile de familiile lor ale celor care s-au hotărât să emigreze în neconoscut au dat naştere la scene zguduitoare, de un puternic dramatism, mai ales că nu exista nici o garanţie că se vor mai întoarce. Şi, întradevăr, mulţi dintre cei plecaţi nu aveau să se mai întoarcă niciodată, dar viaţa lor mizeră şi asuprită din toate părţile nu lăsa loc altei alternative.

     În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, câţiva emigranţi români foarte instruiţi şi dotaţi s-au afirmat ca mari specialişti. Astfel, Gheorghe Pomuţ (1828-1882), român din oraşul Gyula (jud. Bichiş - Ungaria de est) emigrează în America de Nord şi participă, ca ofiţer al trupelor S.U.A., la războiul de secesiune (1861-1865). Remarcându-se ca un militar de excepţie, a fost ridicat la gradul de general. Luându-se în considerare meritele sale dar şi capacităţile sale intelectuale, a fost numit, mai apoi, consul general al SUA la Petrograd în Rusia, funcţie pe care a deţinut-o timp de 12 ani (1866-1878).

     Un alt român, dr. Ilarie Mitrea, născut la 1842 în Răşinari, se afla în anii 1866-1868 în Mexic, după care pleacă în insulele Sumatra, Java şi Bornea unde stă peste 20 de ani. Pasionat colecţionar dar şi patriot, el trimite de aici în România 195 de lăzi cu exponate pentru Muzeul de ştiinţele naturii din Bucureşti. Exponatele, extrem de rare şi de mare valoare ştiinţifică, se pătrează şi astăzi la muzeul "Antipa" din Capitală.

     Emigraţia românilor din Transilvania cunoaşte o creştere numerică, an de an mai mare, îndeosebi după 1894, anul celebrului proces politic intentat de statul maghiar fruntaşilor Partidului Naţional Român, pentru faptul că şi-au intensificat acţiunile de contracarare a politicii acestuia de maghiarizare forţare a românilor şi de sporire a asupririlor de tot felul faţă de orice acţiune românească.

     Dintr-o statistică oficială din anul 1910 privind emigrările din comitatele Transilvaniei spre diferite ţări ale lumii, inclusiv în cele de pe continentul american, aflăm că numărul lor, într-un singur an, a fost de 24.632 locuitori, dintre care apoape 10.000 erau români. Din următorul tabel, realizat după statistica mai sus amintită, se pot observa locurile de unde emigraţia a fost mai puternică şi deci presiunea politică şi social-economică mai mare.

     Mulţi ţărani români transilvăneni s-au oprit în Canada, ţară imensă dar slab populată, dispusă să colonizeze emigranţi. Aici ei primeau gratuit loturi de pământ pentru a-l cultiva. Unii dintre ei, mai întreprinzători, şi-au făcut ferme agricole, după modelul american, reuşind să obţină recolte bogate şi de calitate. Alţii s-au ocupat de oierit, meserie cu bune posibilităţi de prosperare. Asemenea ocupaţii au avut emigranţii români şi în diferite state componente a SUA. Aici însă, majoritatea s-au îndreptat spre prospera industrie americană din marile oraşe, în care îi găsim cu miile. În cca 10 state americane se găseau între 2000 şi 15.000 de muncitori români. Uneori, în căutarea unui câştig mai mare ei se mutau în alte fabrici, din  alte oraşe. Veniturile erau trimise în parte celor de acasă, iar restul erau folosite la încropirea unei gospodării proprii. Pe această cale, cu timpul, unii au devenit cetăţeni americani. În oraşele în care numărul emigranţilor români era mai mare, alcătuind, în timp, o comunitate etnică, ei şi-au construit biserici proprii (se cunoşteau, la un moment dat, pe la începutul secolului 20, cca 40 de biserici, printre care şi cea din Montreal, unde vieţuiau câteva mii de români).

     Tradiţiile româneşti erau la mare cinste în comunităţile etnice româneşti, fiind cunoscute, în aceiaşi perioadă, vreo 70 de societăţi culturale, de ajutor, etc., precum şi două ziare de limbă română şi anume "Românul" (decembrie 1905) şi "America" (septembrie 1906). Aceasta din urmă, încă în 1913, deci înainte de izbucnirea primului război mondial, scria următoare frază profetică: "Poate cât de curând, mai curând decât ne aşteptăm, mai curând de cât ne închipuim, România va fi chemată să aducă la îndeplinirea năzuinţa noastră - “dezrobirea întregului neam Românesc”.

     În acelaşi an, 1913, Iosif Şchiopu, publicist, i-a vizitat pe românii americani, după care şi-a scris constatările în două broşuri, în care afirmă că dintre aceştia cca. 10.000 erau originari din Transilvania.

     În 1914, când s-a declanşat primul război mondial, se aprecia că în America erau între 100.000 şi 150.000 de români. La sfârşitul războiului, în 1918, numai din comitatul Făgăraş, erau în America 4512 români din 65 de sate.

     Dragostea de patrie, pe care nu au uitat-o nici o clipă, i-a făcut pe cei din delegaţia sosită la Alba Iulia (500 de persoane) cu prilejul sărbătorilor Unirii din mai 1929, să străbată mii de km, pentru a se hrăni din entuziasmul naţional al acelor zile memorabile.

     Într-un studiu din anul 1930 al marelui nostru istoric Nicolae Iorga, se afirmă că în "America" (de fapt SUA) se află aproximativ 120.000 de suflete. Mai competent în materie se dovedeşte însă Andrei Popovici, care, după ce a fost consul al României în SUA timp de 16 ani, afirmă în 1937, că acolo vieţuiau 150.000 de români, la care se adăugau încă 15.000 din Canada, 98Î fiind originari din Transilvania.

     Astăzi, când mijloacele mass-media, afirmă că în afara hotarelor României, trăiesc 13-14.000.000 de etnici români, unii pe teritoriile şi în ţările lor de baştină, alţii emigranţi mai vechi şi mai noi, trebuie să acordăm o atenţie sporită acestei probleme, strâns legată de originile poporului român şi de istoria sa multimilenară, precum şi mijloacelor prin care îi vom putea atrage sufleteşte spre cauza unică a românismului.

Cornel Nemeş

Bibliografie

1. Iosif Şchiopu, Românii din America, în Luceafărul, Sibiu, Nr. 7-14/1913.

2. Iosif Şchiopu, Emigrarea în America, în Biblioteca poporală a Asociaţiunii (Astra), Nr. 36/1914, Sibiu.

3. Druzu-Popovici, Românii din America, Bucureşti, 1926.

4. Volumul ocazional jubiliar Serbările Unirii, Bucureşti, 1929.

5. Nicolae Iorga, America şi românii din America, Vălenii de Munte, 1930.

6. Nicolae Iorga, România contemporană, Bucureşti, 1932.

7. Andrei Popovici, Americanii de origine Română, Bucureşti, 1937

8. Dr. A.I. Culcer, articol Dr. Ilarie Mitrea, în Făclia, Cluj, 24 sept. 1961.

9. Dr. Emil Pop, articol despre Dr. Ilarie Mitrea, în Astra, nr. 1, Braşov, 1966.

10. Ştefan Meteş, Emigrări româneşti din Transilvania în secolele XIII-XX, Ediţia a II-a, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1977.