|
- extras
din cuvântul rostit în secţiunea a II-a a Congresului Spiritualităţii
Româneşti - 9 octombrie 2004, Alba-Iulia.
1. Tărtăria
- mama scrierii umane
Pe teritoriul actual al jud.
Alba au fost scoase la iveală, în anul 1961, în localitatea Tărtăria,
trei tăbliţe de lut cu incizii pictograme, de către
arheologul din Cluj, Nicolae Vlassa. Oamenii acestor locuri, trăitori
prin anii 5300-5200 î.Hr. au simţit nevoia comunicării între
ei şi pe calea semnelor, a scrisului.
Înscrisurile romane de pe tăbliţele
cerate de la Roşia Montană (Alburnus Maior) dovedesc modul cum
trăiau locuitorii locului şi originea etnică diversă.
După
retragerea autorităţilor romane au urmat vremuri tulburi
pentru localnici. Valuri după valuri au trecut peste ei popoarele
migratoare. Având mereu stăpâni străini peste ograda şi
viaţa sa, românul a fost stânjenit în dezvoltarea sa materială
şi culturală.1
Apusul
şi centrul Europei au avut mai puţin de îndurat de pe urma
migraţiilor. Aici s-au putut înfiinţa universităţi
de timpuriu: Paris (1160), Padua (1222), Praga (1347), Viena (1472),
Heidelberg (1386), München (1472), Madrid (1508), Budapesta (1625).2
2. De la
comput la computer
În 1235 a
fost emisă o "bulă papală", adresată
episcopului de Milcovia (undeva pe râul Milcov) prin care îl informează
că vlădicii schismatici (ortodocşi) "îşi
predică învăţătura lor greşită poporului
valah", cerându-i, să-i combată, la rândul său
prin predici.3
Vlădica
(episcopul), preotul şi cantorul ştiau carte. Unde şi cât
au învăţat nu se ştie.
La Sebeş
a luat fiinţă prima scoală cu limba de predare latină
în 1352. Limba latină era folosită nu numai de către
biserica romano-catolică, ci şi în administraţie.
Pentru
ortodocşi este atestată, la 1369, şcoala mănăstirească
de la Ieud (Maramureş). Această
şcoală ca şi cele care vor fi înfiinţate ulterior
şi pe teritoriul jud. Alba pregăteau slujitorii bisericii:
preoţi şi cantori, atunci îndeplinind şi rolul de dascăli
(învăţători).
Şcoli cu limba de predare
latină şi germană funcţionau pe la 1441 şi la
Alba Iulia, Bărăbanţ, Sântimbru, Sebeş şi
Petreşti/4
În 1622 principele Gavril
Bethlen înfiinţează Universitatea din Alba Iulia, unde va
preda şi Martin Opitz, care în 1658 decade ca liceu şi se mută
la Aiud, unde a dăinuit până în 1704. Tot Gavril Bethlen
emite prin dieta de la Alba Iulia, ţinută la 23 iunie 1624, o
lege prin care se dădea dreptul copiilor români de a frecventa
şcoli, stabileşte pedepse pentru stăpânii iobagilor care
se opun. Este anulat articolul din legea "Aprobatelor" prin
care se interzicea cu desăvârşire fiilor de români a
frecventa vreo şcoală. Frecventarea este admisă dacă nu o face în
scopul de a scăpa de iobăgie şi armată.5
Preoţilor
ortodocşi români din Transilvania li s-a dat poruncă, în
1567, de a ţine liturghia în limba română. Calvinii încep
acţiunea de atragere a românilor ortodocşi şi prin tipărirea
de cărţi bisericeşti în limba română. În 1640
apare la Alba Iulia, Catehismul calvinesc în limba română.
În anul
1640 ia fiinţă şcoala cu limba de predare română în
localitatea Lancrăm. În 1648 se înfiinţează şcoala
cu limba de predare română şi în Alba Iulia.
În anul
1648 "apare în tipografia de la Alba Iulia, prin grija şi
osteneala mitropolitului ortodox al Ardealului, Simion Ştefan,
prima traducere integrală românească a Noului Testament, operă
ce a avut o mare importanţă în dezvoltarea ulterioară a
limbii române literare unitare".6
Tot la Alba
iulia apare în traducere românească "Psaltirea", în
1651, moment important de limbă literară, care a fost mult
timp întrebuinţată ca manual de citire în şcolile
confesionale româneşti. În acest an s-a ţinut Sinodul de la
Alba Iulia a bisericii ortodoxe din Transilvania unde se hotărăşte
să suspende pe toţi preoţii care nu slujeau în limba română,
ci în slavonă. Hotărârea aceasta a avut urmări excepţionale
pentru dezvoltarea ulterioară a învăţământului românesc
în Transilvania.
La 1680 ia
fiinţă prima şcoală cu limba de predare română
în oraşul Abrud din Ţara Moţilor. Aici a învăţat
şi martirul Gheorghe Golda, alias Gheorghe Giurgiu (numele de
familie al bunicului de după mamă) Crişan.
Tipograful
Mihai Ştefanovici este trimis în 1699 de către Constantin Brâncoveanu
la ALba Iulia unde tipăreşte manualul didactic
"Bucoavna", care a constituit prima carte didactică în
limba română.
În Câmpeni,
capitala Ţării Moţilor, ia fiinţă în 1701
prima şcoală cu limba de predare română/7
După
1700, datorită uniaţiei, biserica românească din
Transilvania este scindată şi implicit şi şcoala.
Pentru
greco-catolici se va dezvolta Blajul, ca centru al pregătirii preoţilor
şi învăţătorilor, iar pentru ortodocşi (neuniţi)
pregătirea preoţilor şi învăţătorilor se
va face la Sibiu.
La Blaj ia
fiinţă prima şcoală cu limba de predare română
abia în 1734, pentru ca în 1738, Inocenţiu Micu să deschidă
aici o şcoală românească "de obşte".
În 1754,
Blajul avea: Şcoala de obşte (în limba română), Şcoala
latinească şi Şcoala de preoţie.8
Cugirul are
prima şcoală cu limba de predare română în anul 1766.
Împărăteasa
Maria Tereza îşi pleacă urechea şi reactualizează
condiţiunile diplomelor leopoldine, prin care românilor uniţi
li se da dreptul de a-şi clădi biserici şi libertate
pentru fii iobagilor de a frecventa orice şcoală.9
Oraşul
Zlatna are, începând cu anul 1881, prima şcoală cu limba de
predare română.
În 1777
prin ordin imperial se stabileşte modul de frecventare a şcolii:
iarna vor frecventa toţi copii până la 12 ani (6-12), iar până
la vârsta de 20 de ani, s-au până se vor căsători să
meargă la şcoala de repetiţie în toate duminicile şi
sărbătorile. Tot în 1777 se tipăreşte la Viena
abecedarul românesc "Bucvariu pentru pruncii cei româneşti,
care se află în crăiasa ţară şi cu hotarele ei
împreunată".10
Ca director al şcoalelor
unite, Gh. Şincai pune bazele învăţământului
confesional greco-catolic din Transilvania, lui i se datorează înfiinţarea
a aproape 300 de şcoli româneşti, începând cu anul 1782. Tot el va
publica şi manuale didactice. În 1784, Şincai înaugurează
la Blaj un curs de pedagogie.
În
spiritul "Edictului de toleranţă" din 1781 se dă
în 1785 un decret pentru şcolile ortodoxe. Din acest act merită
să fie reţinut punctul trei care prevedea: "Pentru
zidirea şcolii să fie obligaţi a contribui cu material
şi bani domnii de pământ, iar ţăranii să
contribuie cu muncă şi transport".11
La Viena
apare în 1785 lucrarea: "Carte trebuincioasă pentru dascălii
şcoalelor de jos româneşti neunite (ortodoxe).
În acelaşi
an apare la Buda manualul didactic a lui Mihai Martinovici-Roşu cu
titlul: "De lipsă cărticea, pentru învăţătorii
a neuniţilor (ortodoxă) româneşti mai mici şcoli".
În 1786
Eustatievici pune bazele Şcolii Normale din Sibiu şi în
calitate de director al acestei instituţii inaugurează primele
cursuri metodice de vară cu învăţătorii din această
parte a Transilvaniei, numite cursuri de normă.
În anul
1797 apare la Sibiu manualul didactic al lui Radu Tompea:
"Gramatica românească".
Pentru a înţelege
mai bine situaţia în care se aflau românii din acele timpuri care
aveau de gestionat o mare sărăcie şi de a împlini dorinţa
tineretului de a învăţa carte, să vedem cum arată o
şcoală românească dintr-un sat sărac: "Şcoala
era făcută din pereţi de nuiele împletite între stâlpi
groşi, apoi lipiţi cu pământ. Localurile erau acoperite
cu paie ori cu trestie... Prin 1790-1850, ferestrele erau prevăzute
în loc de geam de sticlă cu piele de oaie sau hârtie groasă
unsă cu său ori unsoare ca să străbată lumina
prin ea. Duşumele nici vorbă. Bănci, la fel, şcolarii
şedeau pe laviţe obişnuite pe atunci în casele
ţărăneşti şi aşezate lângă pereţi
şi fixate pe pociumbi bătuţi în pământ. Cu timpul
s-au introdus şi nişte mese lungi, pe care îşi puneau
copii cărţile, iar în jurul acestor mese erau laviţele
pe care şedeau şcolarii. De rechizite sau alt mobilier şcolar
nici pomeneală.12
La 24 dec.
1821, Guvernul Transilvaniei emite ordinul către autorităţile
administrative privitor la organizarea învăţământului
pentru românii neuniţi (ortodocşi), hotărând:
a) cantorul
să fie învăţător, adunând copiii în casa-i
proprie, primind ca plată de la fiecare familie câte o ferdelă
de grâu;
b) comuna e
obligată să procure lemnele şi lumina necesară
şcoalei şi dascălului;
c) cantorii
şi învăţătorii sunt scutiţi de serviciul
militar, de impozite şi de alte sarcini publice;
d) preotul,
prin îndemnurile sale, va convinge pe părinţi să-şi
trimită copiii la şcoală, iar pe cei recalcitranţi
îi va deferi organelor administrative pentru a fi pedepsiţi
corporal sau cu închisoarea;
e) comuna
(bisericească-parohia) să-şi aleagă cantori şi
învăţători dintre aceia cu asemenea pregătire.
La numai
doi ani, în 1823, este dat un decret de către împărat cu nr.
2236, prin care se dispune "să se ridice şcoale
elementare în toată Transilvania şi în special pentru românii,
pe care îi ştim lipsiţi de şcoli.13
Gazeta
Transilvaniei din 10 mai 1843 scrie că în Transilvania, românii
numărau un milion şi 120 de mii şi nu aveau decât 285
şcoli confesionale ortodoxe şi 193 unite şi pe deasupra
se aflau în cea mai "ticăloasă" stare. În acelaşi
timp învăţătorii ca nişte ţigani ciurari
şi lingurari, umblând goi, flămânzi şi amărâţi/14
La sfârşitul
anului 1840, Guvernul Transilvaniei dă decretul nr. 7255, referitor
la angajarea învăţătorilor, prin care se stabileau:
a) obştile
săteşti sunt obligate a susţine şcoli din fond
propriu... unde există dieci şi cantori, aceştia să
fie numiţi învăţători şi să li se dea
locuinţă şi plata de la părinţii copiilor;
b) să
se dea lemnele necesare pentru construcţia localurilor de şcoală
din porţiile obştelor;
c) învăţământul
va primi de la fiecare elev 1/2 felderă de cereale;
d) părinţii
să nu silească copiii a merge la şcoală, nici să-i
reţină însă, copiii să înveţe în şcoală,
pe lângă limba română şi limba maghiară;
e) dascălii
şi cantorii să fie scutiţi de sarcini publice, pentru a
avea timp să înveţe pe copii.
În
decembrie 1842, Dieta Transilvaniei votează proiectul de lege ce
prevedea introducerea în mod progresiv (într-un timp de 10 ani) a
limbii maghiare în locul limbii latine în administraţie şi
justiţie şi în locul limbii române în şcoli şi
biserici. Acest proiect de lege a provocat un grav conflict între
episcopul greco-catolic, Ion Lemeni, prieten al nobilimii maghiare
şi un grup de profesori şi elevi din Blaj în frunte cu Simion
Bărnuţiu. Tot în acel an publică la Blaj, Ion Rusu
lucrarea în trei volume "Icoana pământului".
Printre cei
40.000 de români ucişi în Revoluţia de la 1848-1849 din
Transilvania au fost şi preoţi şi învăţători.
Multe sate au fost incendiate, căzând pradă focului şi
micile şcoli ale românilor.
La 12
martie 1850, Andrei Şaguna organizează la Sibiu un Congres
bisericesc, la care participă şi Avram Iancu pentru a dezbate
problemele învăţământului şi culturii româneşti.
La 27
august 1850 se deschide la Sibiu "Tipografia eparhială"
întemeiată pe banii lui Şaguna. Aici se tipăresc
abecedare, cărţi şi istorioare biblice.
Începând
cu anul 1855, Şaguna reorganizează învăţământul
teologic şi pedagogic din Sibiu, şi care va purta numele de
"Seminarul Andreian".
Pentru învăţătorii
care se pregătesc aici, Andrei Şaguna a înfiinţat, începând
cu anul 1854, peste 800 de şcoli primare confesionale pentru
ortodocşi. Tot sub îndrumarea sa au fost întemeiate gimnaziile
ortodoxe, din Braşov şi Brad.
La 15
noiembrie 1861, Andrei Şaguna întemeiază "Astra"
şi este ales preşedintele asociaţiei. Ca vicepreşedinte a fost
ales Timotei Cipariu şi ca secretar, George Bariţiu.
În tot judeţul Alba,
"Astra" a avut o activitate deosebită, datorită învăţătorilor
şi profesorilor. La rândul ei şcoala a fost permanent
sprijinită prin acţiunile sale de către "Astra".
Andrei Şaguna, în calitate
de episcop ortodox, cu sediul la Sibiu, a cerut protopopilor să
raporteze care era starea învăţământului în
protopopiatul său.
Din Baia de Arieş raporta
protopopul Iosif Ighian situaţia pentru anul scolar 1853-1854.
1. La şcoala din Zlatna au
frecventat 33 feţi (b) şi 8 fete
2. La
şcoala din Valea Dosului au frecventat 33 feţi şi 9 fete.
3. La Vâltori
au frecventat 34 feţi şi 11 fete.
4. La
şcoala din Trâmpoaiele au frecventat 24 feţi şi 1 fată.
5. La
şcoala din Petroşani (lângă Zlatna) au frecventat 26 feţi
şi 2 fete.
6. La
şcoala din Galaţi (lângă Zlatna) au frecventat 20 feţi
şi nici o fată.
7. La
şcoala din Feneş au frecventat 31 feţi şi 1 fată
8. La
şcoala din Presaca au frecventat 30 feţi şi nici o fată.
9. La
şcoala din Abrud au frecventat 31 feţi şi 31 fete.
10. La
şcoala din Baia de Arieş au frecventat 54 feţi şi 1
fată.
11. La
şcoala din Vidra de Sus (A. Iancu) au frecventat 41 feţi
şi nici o fată.
12. La
şcoala din Săcătura (Vadul Moţilor) au frecventat 21
feţi şi 1 fată.
13. La
şcoala din Alba Iulia au frecventat 30 feţi şi nici o fată.
14. La
şcoala din Arada (Horea) au frecventat 40 feţi şi 8 fete.
15. La
şcoala din Certege au frecventat 17 feţi şi 6 fete.
16. La
şcoala din Poieni (Bucium) au frecventat 50 feţi şi 20
fete.
17. La
şcoala din Bucium Sat nu s-au comunicat datele.
Statistica
ne arată că la acea dată funcţionau numai 17 şcoli
în cele 46 comune bisericeşti (parohii).15
În
raportul protopopului din Câmpeni trimis în 28 martie 1872, Ioan Patiţia
scria că: 1572 feciori şi 1598 copile de 6-12 ani, total 3.161
sunt obligaţi a frecventa şcoala. cei cuprinşi între
13-15 ani sunt: 649 feciori şi 502 copile, total 1151.
La examenul
pe semestrul II (1872/73) ce a avut loc la şcoala din Sohodol în
prezenţa protopopului/inspector şcolar Ioan Patiţia s-a
întocmit "Clasificarea" ce cuprinde 26 elevi. La Vidra
Inferioară (de jos), în 23 martie 1873 protopopul/inspector
examina 40 de elevi.
Una dintre
preocupările protopopului Ioan Patiţia era şi aceea de a
îndeplini nu numai controlul cerut de Andrei Şaguna ci şi
dotarea şcolilor cu materialele necesare.
Iată
unul dintre inventarele din 1873. Şcoala din Secătura (azi
Vadul Moţilor) avea:
a) una tablă
neagră;
b) una tablă
cu litere mobile;
c) una maşină
de computu (de socotit - cu bile);
d) una hartă
a Marelui Principat al Transilvaniei;
e) una hartă
a Ungariei şi ţările coroanei;
f) una hartă
a Europei;
g) un glob
pământesc
h) un
portret al împăratului Traian;
i) un steag
naţional (nu se spune a cărei ţări, n.n.);
j) 16
tabele de perete pentru istoria naturală.16
Pentru
perfecţionarea personalului didactic din Transilvania, începând
cu anul 1862, se organizează primele conferinţe învăţătoriceşti,
care erau conduse de un comisar consistorial. Ele constau fie în lecţii
model, fie în discuţii deschise asupra diferitelor metode şi
procedee, în vederea pregătirii noţiunilor de predat
elevilor.
În anul
1865 a luat fiinţă Şcoala normală de învăţători,
cu durata de 2 ani, din Blaj. Tot în acel an iau fiinţă în
Abrud şi Blaj primele şcoli de fete, organizate după
modelul şcolii din Braşov, înfiinţată în 1850 din
iniţiativa "Reuniunii femeilor române".
Andrei
Şaguna publica în 1865 la Sibiu lucrarea metodică:
"Instrucţiune pentru învăţătorii din şcoala
normală şi capitala, de religie ortodoxă, din Marele
Principat al Ardealului".
La 7
decembrie 1868 se votează în parlamentul maghiar legea învăţământului
(elaborată după încheierea pactului dualist austro-ungar),
care întărea asuprirea naţională a românilor transilvăneni
prin aceea că nu se recunoaştea decât o naţiune, cea
maghiară.
În 1869,
Andrei Şaguna, în baza legilor, emite "Statutul organic al învăţătorului
pentru şcoalele românilor ortodocşi".
De la 1
ianuarie 1873 apare la Blaj, sub conducerea lui Ştefan Pop, revista
"Economul".
Prin
moartea lui Andrei Şaguna la 16 iunie 1873 învăţământul
românesc primeşte o grea lovitură. Prin testamentul său,
Andrei Şaguna a testat pentru biserică şi şcoală
întreagă sa avere de cca. 600.000 coroane.17
La Gherla,
în 1878, Vasile Borgovan publică lucrarea "Metodul
computului" (maşina cu bile) în şcoala poporală".
În ziua de
22 mai 1879, Parlamentul maghiar votează o lege şcolară
("Legea Trefort") care, vizând maghiarizarea forţată
a naţiunilor asuprite, prevede obligativitatea învăţăturii
şi predării limbii maghiare în toate şcolile primare din
teritoriul aparţinând coroanei Sfântului Ştefan. După
30 iunie 1882 n-au mai fost numiţi învăţători care
nu ştiau limba maghiară. În decembrie 1883, Parlamentul
maghiar votează o nouă lege şcolară, care adânceşte
maghiarizarea învăţământului secundar românesc din
Transilvania şi Banat.
Anul 1893
aduce Legea nr. 26 prin care se reglementează salarizarea învăţătorilor.
Salariul minim al unui învăţător definitiv era de 300 de
florini. pe lângă acestea, legea mai prevedea un spor de salar din
5 în 5 ani. Aceasta a fost o grea lovitură pentru satele sărace
care nu puteau strânge suma de 300 florini pentru a avea dreptul să
deschidă şcoala în noul an de învăţământ.
Această creştere de salar va spori şi prin alte legi,
lovind în copiii oamenilor săraci.
La 30
aprilie 1896 este votată "Legea învăţământului
primar" ("Legea Poni"), cu durată de 5 ani la sate
şi 4 ani la oraşe. Tot atunci se pun bazele primelor grădiniţe.
În 6 mai
1896 Ministerul Instrucţiunii din Budapesta a alcătuit şi
aprobat o nouă listă cu cărţile interzise în şcolile
din Ungaria. printre el;e se găseau şi 65 cărţi româneşti.
La Sibiu,
Petru Şpan publică, în 1898, lucrarea "Treptele formale
ale învăţământului". În 1899 apare la Blaj
revista învăţătorilor ardeleni "Foaia şcolastică".
Anul 1907
se părea că va fi un an bun; chiar de la început apare,
revista "Vatra şcolară" a lui Petru Şpan şi
V. Stan din Sibiu. Vine şi luna martie 1907, cu cea mai draconică
lege. Parlamentul maghiar votează legea şcolară
("Legile Apponyi"), vizând desfiinţarea şcoalelor
confesionale româneşti, în vederea întăririi procesului de
maghiarizare forţată.
Primul război
mondial (1914-1918) a fost o mare calamitate pentru învăţământul
românesc din Transilvania. În acele vremuri îmbrăţişau
cariera didactică bărbaţii şi mai puţin
femeile. Dintre dascălii români trimişi pe front s-au întors
puţini.
Până
la 1 dec. 1918 în toate grădiniţele de copii predarea se făcea
în limba maghiară. La 263 scoli primare de stat erau 137 învăţători;
la şcoala comunală, 1 învăţător; la 8 şcoli
romano-catolice, 13 învăţători; la 80 şcoli
greco-catolice, 80 învăţători; la 87 şcoli
ortodoxe, 98 învăţători; la 13 şcoli ev. luterane,
18 învăţători; la 1 şcoală unitariană, 1
învăţătoare; la 1 şcoală evreiască, 1 învăţător
şi la 1 şcoală particulară (a Reuniunii femeilor române
din Abrud), 2 învăţători. La şcolile primare de
stat, precum şi la şcolile primare romano-catolice, reformate,
unitariene şi evreiască, limba de predare era cea maghiară;
la şcoala comunală, apoi la şcolile greco-catolice,
ortodoxe şi cea a Reuniunii femeilor române, limba de predare era
româna, la şcolile ev. luterane limba de predare era germana.
Şcolile
de nivel mediu erau: 5 şcoli civile de stat şi 2 şcoli
civile confesionale; din acestea 3 sunt de băieţi şi 4 de
fete. La toate şcolile civile limba de predare era cea maghiară
cu excepţia celor greco-catolice a cărui limbă de predare
era cea română. Ortodocşii nu reuşiseră să obţină
aprobare pentru a înfiinţa o asemenea şcoală medie. La
aceste şcoli erau 34 cadre didactice. Aceste date sunt luate din
ultimul raport al inspectorului maghiar înainte de Unirea cea Mare de
la 1 dec. 1918.
După
această dată copiii români au scăpat de cele 13 ore de
limbă maghiară săptămânale şi de pretenţiile
ca după 4 ani de şcoală să fie în stare să-şi
exprime cu grai viu şi în scris cugetele lor în limba maghiară.
pentru elevii mai mari, în şcoala de repetiţie era exclusiv
în limba maghiară. În cazul când şcoala era subvenţionată
de stat, atunci pentru 5 obiecte (limba maghiară, istoria,
geografia, instrucţia civică şi aritmetică)
programele de învăţământ le stabilea ministrul ungar.
În 1919,
Consiliul Dirigent a trecut la preluarea localurilor de şcoli de la
vechea stăpânire ungurească. Deasemeni şcolile
confesionale ortodoxe şi greco-catolice au trecut cu localuri,
cadre didactice şi elevi la învăţământul de stat
românesc.
Nu vom face
un inventar al tuturor şcolilor româneşti din 1919 şi
nici a celor de azi. Ne vom mărgini să arătăm câteva
date deosebite. În Alba Iulia erau următoarele şcoli primare
româneşti: (la o populaţie de 9645 locuitori din care 3228
români) Maieri, local din cărămidă şi piatră
cu o sală de clasă şi locuinţă pentru învăţător.
Tot în Maieri era o şcoală din piatră şi cărămidă
cu două săli de clasă şi locuinţă pentru
cadre. În centrul oraşului era o şcoală din piatră
şi cărămidă, în stare bună, cu o sală de
clasă şi locuinţă pentru învăţător
compusă din 2 camere şi bucătărie. În Lipoveni
exista un local bun din piatră şi cărămidă cu o
sală de clasă şi locuinţă pentru învăţător.
În Aiud,
românii aveau un local de şcoală din piatră şi cărămidă
cu o sală de clasă şi locuinţă pentru învăţător.
La Abrud,
românii aveau 2 şcoli, cu câte o sală de clasă fiecare.
Reuniunea femeilor române venea spre învăţământul de
stat cu un local ce avea 2 săli de clasă şi locuinţă
pentru învăţător.
Blajul avea
în 1919 pe lângă şcoala primară de stat preluată
ca şi cea din Abrud şi Alba Iulia, şcoala de fete şi
un liceu românesc cu 8 clase. La Teiuş a fost preluată şcoala
de stat şi 2 şcoli româneşti cu câte o sală de
clasă şi locuinţe.18
Ca elemente
de comparaţie peste timp se mai cuvine să arătăm că
în comuna Mogoş erau în 1919 un număr de 4 şcoli. În
1970/71 funcţionau în Mogoş 2 gimnazii (şcoli cu clasele
I-VIII) şi 6 şcoli de 4 clase la care se mai adaugă
şi o grădiniţă. Erau atunci 529 elevi. Această
comună izolată în Munţii Apuseni a pierdut pe parcurs
populaţia tânără care la terminarea şcolii a plecat
la oraş pentru un loc de muncă neagricol. În anul şcolar
2003-2004, în Mogoş au funcţionat o şcoală cu cls.
I-VIII ce a cuprins 66 elevi; o şcoală cu patru clase (Cojocani)
cu 7 elevi şi o grădiniţă cu program normal unde
frecventează 15 copiii. În total Mogoşul mai are azi numai 10
cadre didactice şi 88 copii cuprinşi în sistemul de învăţământ.
Situaţia
din Mogoş nu este singulară. În toată zona montană
a scăzut dramatic numărul locuitorilor. Populaţia rămasă
este în cea mai mare parte în vârstă înaintată. Se fac
eforturi pentru modernizarea procesului de învăţământ
prin introducerea calculatoarelor. În şcoli coexistă computul
(maşina cu bile pentru cei de clasa a I-a) şi computerul la
care cei mici fac exerciţii (jocuri) încă din grădiniţă.
Toate acestea îl fac pe tânăr să intre în contact cu
"lumea" de unde primeşti informaţii.
Sistemul de
comunicare-informare îi oferă tânărului trăitor în
"epoca de tranziţie", prea puţine informaţii
utile care să-l ajute să se pregătească pentru a
deveni competitiv în cadrul Uniunii Europene.
3. Repere
pentru şcoala românească în viitor
a) Atunci când
se întocmesc noile programe să nu se uite că românii nu sunt
nemţi,japonezi, coreeni etc.., şi că structura
psiho-fizică a noastră are calităţi şi defecte.
Multe măsuri luate prin "reforme" au dat frâu liber
defectelor (calificative finale în loc de note zilnice)
b) Dacă
se vor putea impune anumite restricţii în domeniul producţiei
industriale şi agricole pe care vom fi obligaţi să le
respectăm, nu trebuie să acceptăm restricţii în ce
priveşte valorificarea aurului cenuşiu, specific românului.
c) Avem un
mediu natural şi o moştenire etnografică pe care şcoala
trebuie să le pună în valoare prin programe şi obiecte
de învăţământ pe tot ciclul de învăţământ
(I-XII).
 |
|
Universitatea "1 Decembrie 1918"
Alba Iulia |
 |
|
Colegiul Militar "Mihai Viteazul"
Alba Iulia |
prof.
Ilie FURDUIU
Bibliografie
1. Ilie
Furduiu, 2003, Şcoala Albei - repere istorice, în Şcolile Albei
în imagini, p.4, Alba Iulia, Ed. "Altip".
2. J.D. Bernard, 1964, Ştiinţa
în istoria, societăţii, Bucureşti, p.489.
3. Mihai Bordeianu, Petru
Vladcovschi, 1979, Învăţământul românesc în date, Ed.
"Junimea", Iaşi, p.7.
4. C.H. Economu, Viaţa
culturală a oraşului Alba Iulia până la 1700, în "Apulum
I", 1939-1943, p.233.
5. Nicolae Albu, 1944, Istoria
învăţământului românesc din Transilvania până la
1800, p.43.
6. M. Bordeianu şi colab.,
op. cit, p.22.
7. M. Bordeianu şi colab.,
op. cit., pp.25-28.
8. În "Alba Iulia
2000", p. 259.
9. N. Albu, op.cit., p.16
10. M. Bordeianu şi colab.,
op.cit., pp. 51-52.
11. XXX Din istoria pedagogiei
româneşti, vol. III/1966, Ed. Ped. Bucureşti,
p.156.
12. N.
Albu, op.cit., vol. I, pp. 143-147.
13. M. Bordeianu şi col.,
op.cit., p.89.
14. N.
Albu, op. cit., vol. II, p.15.
15. XXX
Arhivele statului, Alba Iulia, Protopopiatul ortodox Câmpeni, dosar 1854,
fila 130.
16. XXX
Arhivele statului, Alba Iulia, Protopopiatul ortodox Câmpeni, dosar 1873.
17. Ioan
Lupaş, 1911, Mitropolitul Andrei Şagura, Sibiu, pp. 130-318.
18. Marian Sasu, 1932, Învăţământul
primar din judeţul Alba (1919-1930), pp.3-80.
|
