România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Academicianul Onisifor Ghibu personalitate marcantă a neamului românesc

Onisifor Ghibu s-a născut la data de 31 Mai 1883 într-o familie numeroasă de ţărani-meseriaşi, fiind al 8-lea fiu, în localitatea Sălişte, una din perlele Mărginimii Sibiului, care a dat neamului românesc o serie de personalităţi printre care şi şase academicieni: Dionisie Romano (1806-1873) ajuns episcop de Buzău, Axente Banciu (1875-1967) pedagog şi publicist, Ioan Lupaş (1880-1967) istoric, Onisifor Ghibu, D.D. Roşca şi dr. Ioan Pavel.

După absolvirea şcolii primare în satul său natal, în perioada anilor 1894-1890, a continuat primele şase clase la liceul maghiar din Sibiu după care a trecut la liceul românesc din Braşov. Reîntors la Sibiu a urmat Seminarul teologic-pedagogic ortodox (1902-1905). În această perioadă şi-a început activitatea publicistică la "Telegraful Român" iar în anul 1905 a publicat prima lucrare în volum, "Limba nouălor cărţi bisericeşti".

 

Idealurile de libertate şi de unitate a neamului românesc din Transilvania, inclusiv şi din punct de vedere a credinţei străbune care clocotea în satul său natal Sălişte, sat pur românesc, denumit şi "Perla întregului românism", l-a marcat pentru întreaga viaţă, iar activitatea desfăşurată, confirmă cele de mai sus. Deşi nu a fost jurist, a fost considerat unul din cei mai mari specialişti în problemele de drept, mai ales în domeniul politicii religioase.

În anul 1905 a trecut Carpaţii iar, la Universitatea din Bucureţti şi-a completat studiile, unde a stabilit relaţii strânse cu marile personalităţi ale timpului: N. Iorga, Il. Chendi, Şt. O. Iosif, G. Coşbuc,. E. Gârleanu, M. Sadoveanu, P. Cerna, etc.

În perioada 1906-1907 a devenit student la filologie şi filosofie la Universitatea din Budapesta, după care cu ajutorul istoricului N. Iorga a obţinut de la "Liga Culturală" o bursă pentru Germania la Strasburg, (1907-1908) (Alsacia şi Lorena aparţineau Germaniei în perioada respectivă) unde a urmat cursuri de istorie universală, filosofie, pedagogie şi filologie romanică după care în perioada anilor 1908-1909 a continuat la Universitatea din Jena, unde a obţinut titlul de doctor în pedagogie, filosofie şi istoria universală.

Reîntors acasă cu titlul de doctor al Universităţii din Jena afirma că va lupta pentru adevăr şi unitatea neamului românesc - cu "cartea" într-o mână şi spada de luptă în alta, împotriva tuturor celor ce vor voi să-l oprească din drumul său.

În perioada cea mai grea pentru învăţământul românesc din Transilvania, când prin legile lui APONYI se urmărea desnaţionalizarea românilor prin "şcoală", Onisifor Ghibu a fost numit inspector al şcolilor subordonate arhiepiscopiei ortodoxe a Transilvaniei cu sediul în Sibiu (1910-1914).

La finele anului 1910 Onisifor Ghibu a fost trimis în secret la Bucureşti de către mitropolitul ortodox I. Metianu, cu misiunea de a prezenta pe bază de documente şi argumente, pericolul deznaţionalizării românilor din Transilvania, prin scoală şi biserică.

Încrederea acordată precum şi importanţa memoriului prezentat de Onisifor Ghibu a produs o atenţie deosebită, fapt ce l-a determinat pe marele istoric N. Iorga să-l tipărească şi să-l prezinte în diferite cercuri cultural-istorice interesate.

În anul 1912 a devenit şi secretar al secţiei şcolare a "ASTREI" precum şi membru în comitetele de redacţie a revistelor: "Românul", "Luceafărul" şi "Transilvania" prin paginile cărora îşi susţinea ideile şi acţiunile întreprinse. În această calitate a reuşit să închege şi să colaboreze cu publicaţii şi organizaţii româneşti din Basarabia, Bucovina, Banat, Transilvania şi [ara Mamă.

În aceiaşi perioadă a participat la şedinţa Comitetului Naţional Român de la Budapesta ca delegat al Partidului Naţional Român făcând parte din grupul "Tinerilor oţeliţi" care militau pentru lupta deschisă pentru drepturile românilor din Transilvania.

Între anii 1910-1914 Onisifor Ghibu a scris peste 200 articole, studii, broşuri şi cărţi.

Declanşarea primului război mondial l-a determinat să ajungă la Bucureşti, unde împreună cu C. Bucşan şi Ghe. Popp au fondat revista "Tribuna" prin care milita intens pentru intrarea României în război alături de Antantă pentru eliberarea Transilvaniei şi făurirea României Mari. Concomitent, a participat activ în comitetul redacţional al "Revistei generale a învăţământului" şi al "Buletinului Casei Şcoalelor", iar ulterior, alături de N. Iorga, O. Goga, M. Sadoveanu şi alţi scriitori a făcut parte din redacţia Gazetei Ostaşilor.

Întrucât Onisifor Ghibu a refuzat să se prezinte la ordinul de chemare a armatei austro-ungare dar mai ales pentru activitatea desfăşurată în favoarea neamului românesc, a fost condamnat la moarte pentru "înaltă trădare" de Tribunalul din Cluj în anul 1916. În acelaşi proces au fost implicaţi şi O. Goga, Octavian Tăslăuanu, A. Imbroane şi alţii.

Ofensiva şi succesele Puterilor Centrale în primul război mondial l-a determinat să se refugieze din Bucureşti, odată cu oficialităţile româneşti, în Moldova.

La data de 12 martie 1917 s-a hotărât şi a trecut în Basarabia, unde a desfăşurat o activitate susţinută privind redeşteptarea conştiinţei naţionale a românilor basarabeni, în vederea obţinerii autonomiei lor culturale şi apoi a celei politice.

Împreună cu fruntaşi români basarabeni unionişti, în frunte cu Pantelimon Halippa au fost făuritorii Partidului Naţional Moldovenesc, care activau şi prin publicaţia "Cuvânt Moldovenesc".

Cu ajutorul aghiotantului şef al marelui Cartier General din primul război mondial, Constantin Petrescu, Onisifor Ghibu a reuşit şi a dus şi a instalat la Chişinău, prima tipografie cu litere ale alfabetului latin, datorită căreia s-au editat o serie de publicaţii româneşti (1917-1918) care au contribuit în mod hotărâtor la unirea Basarabiei cu [ara Mamă la data de 27 Martie 1918.

La această tipografie a apărut printre altele: prima revistă pedagogică "Şcoala moldovenească" prin care s-a dezbătut şi problema naţionalizării celor peste 800 de şcoli primare basarabene şi a altor şcoli secundare, "Abecedarul moldovenesc", "Ardealul", prima gazetă românească cu litere latine, care după data de 24 ianuarie 1918 a devenit cotidianul "România Nouă", principala publicaţie de luptă pentru unirea politică a tuturor românilor din Basarabia, Bucovina, Transilvania şi Valea Timocului Sârbesc cu [ara Mamă.

Onisifor Ghibu prin activitatea desfăşurată, a reprezentat una din personalităţile româneşti importante care a contribuit la unitatea neamului românesc şi la făurirea României Mari.

Recunoaşterea meritelor şi a pregătirii sale profesionale s-au concretizat imediat după unire, prin alegerea sa în importanta funcţie de secretar general al Resortului Instrucţiei Publice din cadrul Consiliului Dirigent al Transilvaniei (1918-1920) având responsabilitatea de a organiza şi îndruma învăţământul românesc din Transilvania, într-o perioadă foarte grea de început şi de transformare a învăţământului, de la administraţia autorităţilor habsburgice, la cea românească. În acest context Onisifor Ghibu a fost principalul artizan al înfiinţării şi organizării Universităţii româneşti de la Cluj al cărei profesor de pedagogie a fost.

Onisifor Ghibu a militat toată viaţa pentru unitatea românilor şi din punct de vedere religios. El afirma pe bună dreptate că "unitatea românilor nu este deplină atâta timp cât nu se realizează şi din punct de vedere religios", fapt ce l-a întristat şi în ziua de 1 decembrie 1918, când slujbele religioase dedicate marelui şi unicului eveniment - nu s-au desfăşurat în comun (greco-catolicii şi ortodocşii) aşa cum ar fi fost normal. Protopopul Vasile Urzică membru în Consiliul Naţional Român din Alba Iulia, împreună cu grupul de români greco-catolici condus de Iuliu Maniu, au participat la slujba religioasă de mulţumire, la biserica greco-catolică din Lipovenii Bălgradului iar la biserica ortodocxă din oraş, românii ortodocşi.

După înfrângerea imperiului austro-ungar din primul război mondial, care era protector al catolicismului din Transilvania, demersurile efectuate de specialistul Onisifor Ghibu, la diferite personalităţi de a interveni la regele Ferdinand I, în vederea revenirii bisericii gr. catolice la credinţa străbună, după cei 220 ani de la marea trădare dela Alba Iulia (oct. 1698) au fost zadarnice, iar ocazia prielnică, a fost pierdută.

Pe lângă activităţile din cadrul Universităţii Cluj Onisifor Ghibu deşi confruntat cu multe greutăţi nu s-a descurajat, ci din contra a desfăşurat o serie de activităţi pe plan naţional privind organizarea "Ligi Antirevizioniste Române" precum şi a extinderii ASTREI dincolo de Prut. În calitate de "Comisar general al Astrei în Basarabia", Onisifor Ghibu a avut un rol hotărâtor privind înfiinţarea în anul 1926 la Chişinău a Universităţii populare, la care a fost numit primul rector, prietenul său, luptătorul basarabean pentru unitatea naţională, I. Pan Halippa.

Activitatea desfăşurată privind reunificarea religioasă a românilor a fost recunoscută pe plan naţional, dovadă fiind numirea sa de către guvernul N. Iorga (1931) preşedintele Comisiunii pentru studiu problemei "STATUSUL ROMANO-CATOLIC ARDELEAN" precum şi ca delegat special pe lângă Vatican. În această problemă, a fost într-o permanentă luptă privind concordatul cu Vaticanul.

Lupta politică religioasă şi minoritară împotriva unor organizaţii subversive şi revizioniste a început în anul 1924 şi se regăseşte în documentele lucrărilor apărute între cele două războaie mondiale. Printre principalele lucrări amintim:

- Catolicismul unguresc în Transilvania şi politica religioasă a Statului român (Cluj 1924) completat cu încă 16 lucrări;

- Un anacronism şi o sfidare "Statul romano-catolic ardelean" (Cluj, 1931, 880 pagini);

- Acte şi documente privitoate la "Statusul romano-catolic ardelean" (Cluj, 1933);

- Acţiunea catolicismului unguresc şi a Sfântului Scaun în România întregită (Cluj, 1934, 983 pagini);

- Nulitatea Concordatului dintre România şi Sf. Scaun (Cluj, 1935);

- Pe urmele împăratului Constantin cel Mare. O datorie imperioasă a zilei de astăzi (Braşov, 1936);

- Sfinţii unguri din România (Bucureşti, 1936_;

- Ordinul canonic premonstratens din România - un instrument în serviciul revizionismului maghiar (Bucureşti, 1936);

- Ordinul Franciscanilor conventuali (Minoriţii) din Transilvania (Bucureşti, vol. I, 362 pag. şi vol. II, 771 pag., 1937-1938);

- Politica religioasă şi minoritară a României. Fapte şi documente care impun o nouă orientare (Bucureşti, 1940, 842 pag);

Aprecieri pozitive asupra documentelor lucrărilor au fost efectuate de marile personalităţi istorice şi politice ale timpului printre care şi din partea filosofului Lucian Blaga şi a istoricului N. Iorga.

În această perioadă până în anul 1945 Onisifor Ghibu a mai publicat circa 100 de lucrări în volum şi broşură iar în diferite reviste şi ziare a publicat peste 1300 studii şi articole.

Începând cu anul 1945 după "ocuparea" României de către bolşevism, prin conducătorii cunoscuţi (Vezi Dicţionarul "Membrii CC al PCR 1945-1989" de Florica Dobre apărut recent la Editura Enciclopedică) a început calvarul vieţii sale care a ţinut până la moartea sa, în anul 1972.

Datorită şi unor "prieteni intelectuali" a fost dat afară de la Universitatea din Cluj, iar în martie 1945 a fost arestat la Sibiu de unde în aprilie 1945 a fost transferat în lagărul de la Caracal alături de mulţi alţi buni români.

Într-o situaţie asemănătore a ajuns şi consăteanul şi prietenul său, acad. Ioan Lupaş (1880-1967) profesor de istoria Transilvaniei, la Universitatea din Cluj, care a fost dat afară din serviciu şi întemniţat la închisoarea de tristă amintire din Sighet. Adevăratele motive nescrise, au fost aceleaşi. Astăzi când adevărul poate să fie scos la iveală, specialiştii şi cercetătorii ar fi bine să-şi stabilească o temă de cercetare în legătură şi cu această categorie de personalităţi, care se cunosc că au suferit pentru aceleaşi motive comune, de a fi fost buni români, mai ales că se cunosc şi conducătorii impuşi care au condus, mai ales în Transilvania.

Cu toate suferinţele şi privaţiunile de libertate, care s-au adăugat la anii anteriori de meditaţie, zbucium şi luptă, Onisifor Ghibu a rămas în continuare un luptător neînfricat şi un exemplu de urmat.

Memoriile şi scrisorile înaintate diverselor personalităţi ale timpului sunt edificatoare.

În perioada 1945-1972 Onisifor Ghibu a fost "persoana nongrata", iar lucrările şi operele sale de o viaţă au fost interzise, cenzurate şi scoase din circulaţie.

De verticalitatea şi curajul care l-a caracterizat pe Onisifor Ghibu poate oricine să se convingă şi prin lecturarea celor două volume "Onisifor Ghibu în corespondenţă" scoase la Editura Semne în anul 1998, ediţii îngrijite de către unul din fii săi Mihai O. Ghibu.

Merită în acest context, să amintim despre celebra scrisoare din 31 Octombrie 1956 adresată conducătorilor sovietici. N. S. Hrusciov şi N. I. Bulganin, prin care solicita revizuirea situaţiei Basarabiei şi repararea crimei efectuate de Stalin, precum şi retragerea trupelor sovietice din România.

Această îndrăzneala l-a "costat" o condamnare de 5 ani, pronunţată de către tribunalul Militar din Sibiu. A stat în detenţie în perioada dec. 1956 - ian. 1958, fiind graţiat la intervenţia primministrului dr. Petru Groza, care îi era prieten, altfel putea să moară în închisoare.

Memoriile înaintate unor conducători ai României din perioada respectivă, dovedesc deasemenea, curajul şi dragostea pentru binele neamului românesc, de a prezenta tranşant o serie de probleme grave care erau la "ordinea zilei" în vederea remedierii acestora.

Pentru cei interesaţi merită să redăm doar câteva idei privind memoriul înaintat fostului rege, Mihai I, din lagărul dela Caracal din anul 1945.

— "De la 1922 încoace suntem într-o tensiune înfiorătoare. Ucideri monstruoase, cruzimi de care aproape că n-a pomenit istoria noastră. ne-am compromis în faţa străinătăţii şi am ajuns să ne dispreţuim pe noi înşine, nemaiavând încredere în noi.

E un moment pe care Majestatea Voastră trebuie să-l înţelegeţi. Vi-l strigă de profundis, din lagăr, un om care se apropie de sfârşitul vieţii sale şi care nu mai cere nimănui nimic pentru sine, dar care nu vrea şi nu poate să moară într-o Românie mutilată, nenorocită şi ruşinată, ca cea de astăzi, fără să întrebe, cu toată gravitatea momentului, pe contemporanii săi: încotro şi până când?"

— "Fixarea momentului istoric actual. «Nu sunt vremurile sub cârma omului». Şi totuşi suntem platnicii greşelilor de mai înainte. Ce-am făcut de la 1919-1940? Ne-am devorat unii pe alţii, uitând, din pricina ambiţiilor şi intereselor noastre personale, patria eternă. Am fost «liberali», «ţărănişti», «averescani», «cuzişti», «legionari», «comunişti», dar n-am fost nici români, nici creştini, nici oameni". "La 1940-1941 am ajuns la scadenţă. ori ne învăţăm minte, ori pierim! Niciodată, de o mie de ani încoace, n-am fost la un impas atât de grazav. putem pieri şi ca stat şi ca neam. Dacă vrem să trăim ca neam, trebuie să urmăm anumite legi şi să ne impunem anumite obligaţii mai presus de orice. Trebuie să lichidăm cu orice sacrificii şi în mod eroic trecutul care ne apasă ca o povară de plumb. Trebuie să vie şi o împăcare frăţească, o "tranga dei" - iertare şi îndreptare!";

— "Sunt pentru lagăre. Să fie duşi în lagăre şi reeducaţi, timp îndelungat, toţi paraziţii societăţii şi ai statului, care n-au muncit nimic, ci numai au speculat şi exploatat statul şi poporul. Printre ei, toţi babii şi toţi beii care au mâncat cu lingura cea mare bunătăţile ţării prin străinătăţi, îngrijindu-se numai de burta şi de punga lor şi care huzuresc azi în belşuguri neruşinate. În lagăre cu atâţia foşti miniştri, care n-au făcut decât să-şi aranjeze interesele şi ambiţiile şi care au trădat ţara de câte ori interesele lor o cereau! La lagăr cu toţi trădătorii vechi şi noi, cu toţi îmbogăţiţii, nababii, cu toţi speculanţii care au scumpit viaţa în gradul de astăzi! Cu toţi leneşii şi chiulangii, cu denuncionaţii mizerabili, cu semănătorii de anarhie! Iar lagărele să fie institute de reeducare. Să nu scape de ele nimeni, decât cu condiţia confiscării averii, în folosul statului, şi cu aceea a îndreptării spre o muncă efectivă."

Opera religioasă a academicianului Onisifor Ghibu deşi prezintă permanent o importanţă deosebită , având la bază realităţile istorice religioase petrecute în Transilvania, susţinute cu documente şi argumente concrete, de necontestat, a rămas nedesăvârşită.

Pentru adevăr şi binele neamului românesc, această operă care este aproape terminată, merită să fie continuată şi desăvârşită, concomitent cu răspândirea şi cunoaşterea ei din partea cetăţenilor.

Subiectele referitoare la această operă atât de importantă pot şi ar trebui să fie teme pentru lucrările de diplomă şi doctorat ale studenţilor dela facultăţile de teologie în general, dar mai ales la cea din Sibiu şi Cluj unde academicianul Onisifor Ghibu şi-a desfăşurat activitatea şi a trăit mult timp, precum şi la fac. de teologie din Alba Iulia, localitate unde s-au desfăşurat în decursul timpului, principalele evenimente istorice religioase.

Relaţiile marelui patriot Onisifor Ghibu faţă de instituţiile şi oraşul Marii Uniri, Alba Iulia au fost deosebite, mai ales că a avut posibilitatea să şi participe la o serie de evenimente care s-au desfăşurat pe aceste meleaguri şi din care redăm câteva exemple.

— La Adunarea de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 pentru meritele recunoscute, a fost ales deputat în "Marele Sfat Naţional Român" alături de alte personalităţi din Sălişte: dr. Ioan Lupaş; dr. Nicolae Comşa, d-nul Ionel Comşia şi d-nul Dumitru Lepădat, număr important de deputaţi, comparativ cu alte localităţi urbane din Transilvania, Comitatul Sibiu situându-se pe primul loc cu cei 41 membri aleşi între cele 26 de comitate prezente.

În cadrul forţelor de ordine, care au asigurat buna desfăşurare a Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia a participat şi o formaţiune din Sălişte, fapt ce confirmă în plus, simţămintele românilor din Mărginimea Sibiului privind unitatea naţională.

— În anul 1922 Onisifor Ghibu a participat împreună cu corul episcopiei Ortodoxe din Cluj la sfinţirea Catedralei Ortodoxe din Alba Iulia.

— În anul 1941, prof. Onisifor Ghibu a fost numit preşedintele Comisiei de bacalaureat la Alba Iulia (zona Alba).

După terminarea lucrărilor de bacalaureat din toamna anului 1941, a înaintat către Ministrul Educaţiei Naţionale şi al Cultelor, Ion Petrovici, un material sinteză, bine documentat, structurat pe opt capitole cu propuneri privind remedierea deficienţelor precum şi alte constatări de ordin general.

Pentru cei interesanţi, redăm doar două aliniate din memoriul înaintat:

"Nu mai continuu cu observaţiile, ci mă opresc numai asupra unor măsuri pe care le socotesc imperios necesare în vederea remedierii situaţiei nespus de nefavorabile în care se găseşte învăţământul şi tineretul nostru din această regiune".

Referitor la oraşul Marii Uniri menţiona:

"Albei Iulii, care a rămas în România Mare de ieri o cenuşotcă deplorabilă, să i se dea în România Mare de mâine o altă dezvoltare vrednică de trecutul ei şi de valoarea ei simbolică. Altfel, cu situaţii ca cele de până acum, se compromit definitiv simbolurile mari, fără de care un popor nu poate trăi. Conducătorul de astăzi al Statului nostru a promis printr-o scrisoare publicată prin ziare înainte de aceasta cu un an, că va ridica Alba Iulia la înălţimea care i se cuvine sub toate raporturile. Cei care îl secondează pe Conducător să-şi aducă aminte de această obligaţiune. Să nu se acrediteze şi de astă dată părerea că şi astăzi făgăduim numai, în clipe mari, pentru ca a doua zi să trecem la ordinea zilei peste cele făgăduite."

Datele prezentate, reprezintă doar o mică parte din activitatea deosebit de bogată şi variată a prof Onisifor Ghibu desfăşurată în perioada anilor 1914-1972.

A încetat din viaţă la data de 31 oct. 1972 la Sibiu unde a fost şi înmormântat.

Postum i-au apărut următoarele lucrări:

- Amintiri despre oameni pe care i-am cunoscut

- Din istoria literaturii didactice româneşti

- Pentru o pedagogie românească

- Pe baricadele vieţii. Anii mei de învăţătură

- Nu din partea aceea

- Oameni între oameni

Volumele "Onisifor Ghibu în corespondenţă" îngrijite de fiul său Mihai O. Ghibu, scoase de Editura Semne din Bucureşti în anul 1998, sunt dovezi şi argumente clare din activitatea sa, care merită a fi cunoscute de orice intelectual român.

Academicianul Onisifor Ghibu a fost unul dintre personalităţile importante ale neamului românesc recunoscut, pe plan naţional şi internaţional, determinat de pregătirea sa intelectuală, vastă, precum şi pentru valoarea lucrărilor realizate în cursul vieţii sale, atât de zbuciumate.

Onisifor Ghibu cunoştea şi vorbea bine limba latină, greaca, slavona, germana, maghiara, italiana şi franceza, iar biblioteca sa, cuprindea peste 8000 de titluri, dintre care, multe unicat, în ţara noastră, (după ce a fost vitregită în timp) completată cu o serie de manuscrise şi documente vechi, precum şi cu o bogată corespondenţă (cca. 10000 scrisori) întreţinută cu marile personalităţi ale timpului (regii: Ferdinand I, Carol al II-lea şi Mihai I, I.C. Brătianu, Iuliu Maniu, Petru Groza, patriarhul Miron Cristea, N. Iorga, M. Sadoveanu, N.S. Hrusciov, N.I. Bulganin etc.) constitue repere importante în susţinerea aprecierilor de mai sus, dar şi model de urmat.

Recunoaşterea prof. Onisifor Ghibu pe plan internaţional a fost confirmată şi de sărbătorirea sa de către UNESCO în anul 1983 cu ocazia centenarului naşterii sale.

Astfel de personalităţi fac parte din istoria noastră, din viaţa noastră, iar amintirea lor nu se poate uita sau şterge uşor din sufletele noastre.

Membrii Fundaţiei "Alba Iulia 1918 pentru unitatea şi integritatea României" prin statutul său de organizare, şi-a propus pe lângă alte activităţi legale, diverse acţiuni privind unele evenimente şi personalităţi cunoscute şi mai puţin cunoscute, precum şi reamintirea acestora prin paginile revistei fundaţiei - DACOROMANIA.

În acest an la data de 27 iulie fundaţia noastră a organizat la mormântul prof. patriot, Onisifor Ghibu, o evocare la care au participat şi tineri elevi şi studenţi români, de peste Prut din cadrul ASTREI "Pan Halippa" din oraşul Edinet şi dela ASTRA "Ioan Sârbu" Criuleni - Onitcani aflat în minivacanţă la Alba Iulia. Scriitorul albaiulian Ion Mărgineanu a contribuit la măreţia momentului, care a marcat în parte pe fiecare participant.

Evocarea a fost completată cu depunere de flori, coroane şi aprinderea de lumânări la mormântul prof. Onisifor Ghibu, prietenul din tinereţe a românilor basarabeni, care prin cei prezenţi i-au transmis un gând bun de mulţumire şi recunoştinţă.

Această evocare de la Sibiu, în memoria prof. Onisifor Ghibu, a urmat după alte acţiuni similare organizate de fundaţia noastră în acest an la Iaşi la mormântul marelui dramaturg Barbu Ştefănescu Delavrancea, precum şi de cel al Badei Cârţan de la Sinaia.

La Alba Iulia membrii fundaţiei au participat la o serie de acţiuni cultural istorice şi a organizat comemorarea protopopului Bălgradului I. Raţiu, duhovnicul martirilor Horea, Cloşca şi Crişan precum şi a scriitorului Ion Lăncrănjan de pe meleagurile noastre.

 

ec. Ioan StrAjan

 

Bibliografie:

Ziar de lagăr, Caracal - 1945 de Onisifor Ghibu

Amintiri despre oameni pe care i-am cunoscut, Onisifor Ghibu

Onisifor Ghibu în corespondenţă, vol. I şi II de Mihai O Ghibu, Editura Semne