|
Onisifor Ghibu s-a născut la data de 31 Mai
1883 într-o familie numeroasă de ţărani-meseriaşi,
fiind al 8-lea fiu, în localitatea Sălişte, una din
perlele Mărginimii Sibiului, care a dat neamului românesc o
serie de personalităţi printre care şi şase
academicieni: Dionisie Romano (1806-1873) ajuns episcop de Buzău,
Axente Banciu (1875-1967) pedagog şi publicist, Ioan Lupaş
(1880-1967) istoric, Onisifor Ghibu, D.D. Roşca şi dr.
Ioan Pavel.
După absolvirea şcolii primare în
satul său natal, în perioada anilor 1894-1890, a continuat
primele şase clase la liceul maghiar din Sibiu după care
a trecut la liceul românesc din Braşov. Reîntors la Sibiu a
urmat Seminarul teologic-pedagogic ortodox (1902-1905). În această
perioadă şi-a început activitatea publicistică la
"Telegraful Român" iar în anul 1905 a publicat prima
lucrare în volum, "Limba nouălor cărţi
bisericeşti".
|
Idealurile de libertate şi de unitate a
neamului românesc din Transilvania, inclusiv şi din punct de vedere
a credinţei străbune care clocotea în satul său natal Sălişte,
sat pur românesc, denumit şi "Perla întregului românism",
l-a marcat pentru întreaga viaţă, iar activitatea desfăşurată,
confirmă cele de mai sus. Deşi nu a fost jurist, a fost
considerat unul din cei mai mari specialişti în problemele de drept,
mai ales în domeniul politicii religioase.
În anul 1905 a trecut Carpaţii iar, la
Universitatea din Bucureţti şi-a completat studiile, unde a
stabilit relaţii strânse cu marile personalităţi ale
timpului: N. Iorga, Il. Chendi, Şt. O. Iosif, G. Coşbuc,. E. Gârleanu,
M. Sadoveanu, P. Cerna, etc.
În perioada 1906-1907 a devenit student la
filologie şi filosofie la Universitatea din Budapesta, după care
cu ajutorul istoricului N. Iorga a obţinut de la "Liga Culturală"
o bursă pentru Germania la Strasburg, (1907-1908) (Alsacia şi
Lorena aparţineau Germaniei în perioada respectivă) unde a
urmat cursuri de istorie universală, filosofie, pedagogie şi
filologie romanică după care în perioada anilor 1908-1909 a
continuat la Universitatea din Jena, unde a obţinut titlul de doctor
în pedagogie, filosofie şi istoria universală.
Reîntors acasă cu titlul de doctor al
Universităţii din Jena afirma că va lupta pentru adevăr
şi unitatea neamului românesc - cu "cartea" într-o mână
şi spada de luptă în alta, împotriva tuturor celor ce vor voi
să-l oprească din drumul său.
În perioada cea mai grea pentru învăţământul
românesc din Transilvania, când prin legile lui APONYI se urmărea
desnaţionalizarea românilor prin "şcoală",
Onisifor Ghibu a fost numit inspector al şcolilor subordonate
arhiepiscopiei ortodoxe a Transilvaniei cu sediul în Sibiu (1910-1914).
La finele anului 1910 Onisifor Ghibu a fost
trimis în secret la Bucureşti de către mitropolitul ortodox I.
Metianu, cu misiunea de a prezenta pe bază de documente şi
argumente, pericolul deznaţionalizării românilor din
Transilvania, prin scoală şi biserică.
Încrederea acordată precum şi
importanţa memoriului prezentat de Onisifor Ghibu a produs o atenţie
deosebită, fapt ce l-a determinat pe marele istoric N. Iorga să-l
tipărească şi să-l prezinte în diferite cercuri
cultural-istorice interesate.
În anul 1912 a devenit şi secretar al secţiei
şcolare a "ASTREI" precum şi membru în comitetele de
redacţie a revistelor: "Românul", "Luceafărul"
şi "Transilvania" prin paginile cărora îşi susţinea
ideile şi acţiunile întreprinse. În această calitate a
reuşit să închege şi să colaboreze cu publicaţii
şi organizaţii româneşti din Basarabia, Bucovina, Banat,
Transilvania şi [ara Mamă.
În aceiaşi perioadă a participat la
şedinţa Comitetului Naţional Român de la Budapesta ca
delegat al Partidului Naţional Român făcând parte din grupul
"Tinerilor oţeliţi" care militau pentru lupta deschisă
pentru drepturile românilor din Transilvania.
Între anii 1910-1914 Onisifor Ghibu a scris
peste 200 articole, studii, broşuri şi cărţi.
Declanşarea primului război mondial
l-a determinat să ajungă la Bucureşti, unde împreună
cu C. Bucşan şi Ghe. Popp au fondat revista "Tribuna"
prin care milita intens pentru intrarea României în război alături
de Antantă pentru eliberarea Transilvaniei şi făurirea României
Mari. Concomitent, a participat activ în comitetul redacţional al
"Revistei generale a învăţământului" şi al
"Buletinului Casei Şcoalelor", iar ulterior, alături
de N. Iorga, O. Goga, M. Sadoveanu şi alţi scriitori a făcut
parte din redacţia Gazetei Ostaşilor.
Întrucât Onisifor Ghibu a refuzat să se
prezinte la ordinul de chemare a armatei austro-ungare dar mai ales pentru
activitatea desfăşurată în favoarea neamului românesc, a
fost condamnat la moarte pentru "înaltă trădare" de
Tribunalul din Cluj în anul 1916. În acelaşi proces au fost implicaţi
şi O. Goga, Octavian Tăslăuanu, A. Imbroane şi alţii.
Ofensiva şi succesele Puterilor Centrale în
primul război mondial l-a determinat să se refugieze din Bucureşti,
odată cu oficialităţile româneşti, în Moldova.
La data de 12 martie 1917 s-a hotărât
şi a trecut în Basarabia, unde a desfăşurat o activitate
susţinută privind redeşteptarea conştiinţei naţionale
a românilor basarabeni, în vederea obţinerii autonomiei lor
culturale şi apoi a celei politice.
Împreună cu fruntaşi români
basarabeni unionişti, în frunte cu Pantelimon Halippa au fost făuritorii
Partidului Naţional Moldovenesc, care activau şi prin publicaţia
"Cuvânt Moldovenesc".
Cu ajutorul aghiotantului şef al marelui
Cartier General din primul război mondial, Constantin Petrescu,
Onisifor Ghibu a reuşit şi a dus şi a instalat la Chişinău,
prima tipografie cu litere ale alfabetului latin, datorită căreia
s-au editat o serie de publicaţii româneşti (1917-1918) care au
contribuit în mod hotărâtor la unirea Basarabiei cu [ara Mamă
la data de 27 Martie 1918.
La această tipografie a apărut printre
altele: prima revistă pedagogică "Şcoala moldovenească"
prin care s-a dezbătut şi problema naţionalizării
celor peste 800 de şcoli primare basarabene şi a altor şcoli
secundare, "Abecedarul moldovenesc", "Ardealul", prima
gazetă românească cu litere latine, care după data de 24
ianuarie 1918 a devenit cotidianul "România Nouă",
principala publicaţie de luptă pentru unirea politică a
tuturor românilor din Basarabia, Bucovina, Transilvania şi Valea
Timocului Sârbesc cu [ara Mamă.
Onisifor Ghibu prin activitatea desfăşurată,
a reprezentat una din personalităţile româneşti importante
care a contribuit la unitatea neamului românesc şi la făurirea
României Mari.
Recunoaşterea meritelor şi a pregătirii
sale profesionale s-au concretizat imediat după unire, prin alegerea
sa în importanta funcţie de secretar general al Resortului Instrucţiei
Publice din cadrul Consiliului Dirigent al Transilvaniei (1918-1920) având
responsabilitatea de a organiza şi îndruma învăţământul
românesc din Transilvania, într-o perioadă foarte grea de început
şi de transformare a învăţământului, de la
administraţia autorităţilor habsburgice, la cea românească.
În acest context Onisifor Ghibu a fost principalul artizan al înfiinţării
şi organizării Universităţii româneşti de la
Cluj al cărei profesor de pedagogie a fost.
Onisifor Ghibu a militat toată viaţa
pentru unitatea românilor şi din punct de vedere religios. El afirma
pe bună dreptate că "unitatea românilor nu este deplină
atâta timp cât nu se realizează şi din punct de vedere
religios", fapt ce l-a întristat şi în ziua de 1 decembrie
1918, când slujbele religioase dedicate marelui şi unicului
eveniment - nu s-au desfăşurat în comun (greco-catolicii şi
ortodocşii) aşa cum ar fi fost normal. Protopopul Vasile Urzică
membru în Consiliul Naţional Român din Alba Iulia, împreună
cu grupul de români greco-catolici condus de Iuliu Maniu, au participat
la slujba religioasă de mulţumire, la biserica greco-catolică
din Lipovenii Bălgradului iar la biserica ortodocxă din oraş,
românii ortodocşi.
După înfrângerea imperiului austro-ungar
din primul război mondial, care era protector al catolicismului din
Transilvania, demersurile efectuate de specialistul Onisifor Ghibu, la
diferite personalităţi de a interveni la regele Ferdinand I, în
vederea revenirii bisericii gr. catolice la credinţa străbună,
după cei 220 ani de la marea trădare dela Alba Iulia (oct. 1698)
au fost zadarnice, iar ocazia prielnică, a fost pierdută.
Pe lângă activităţile din cadrul
Universităţii Cluj Onisifor Ghibu deşi confruntat cu multe
greutăţi nu s-a descurajat, ci din contra a desfăşurat
o serie de activităţi pe plan naţional privind organizarea
"Ligi Antirevizioniste Române" precum şi a extinderii
ASTREI dincolo de Prut. În calitate de "Comisar general al Astrei în
Basarabia", Onisifor Ghibu a avut un rol hotărâtor privind înfiinţarea
în anul 1926 la Chişinău a Universităţii populare, la
care a fost numit primul rector, prietenul său, luptătorul
basarabean pentru unitatea naţională, I. Pan Halippa.
Activitatea desfăşurată privind
reunificarea religioasă a românilor a fost recunoscută pe plan
naţional, dovadă fiind numirea sa de către guvernul N.
Iorga (1931) preşedintele Comisiunii pentru studiu problemei
"STATUSUL ROMANO-CATOLIC ARDELEAN" precum şi ca delegat
special pe lângă Vatican. În această problemă, a fost într-o
permanentă luptă privind concordatul cu Vaticanul.
Lupta politică religioasă şi
minoritară împotriva unor organizaţii subversive şi
revizioniste a început în anul 1924 şi se regăseşte în
documentele lucrărilor apărute între cele două războaie
mondiale. Printre principalele lucrări amintim:
- Catolicismul unguresc în Transilvania şi
politica religioasă a Statului român (Cluj 1924) completat cu încă
16 lucrări;
- Un anacronism şi o sfidare "Statul
romano-catolic ardelean" (Cluj, 1931, 880 pagini);
- Acte şi documente privitoate la
"Statusul romano-catolic ardelean" (Cluj, 1933);
- Acţiunea catolicismului unguresc şi
a Sfântului Scaun în România întregită (Cluj, 1934, 983 pagini);
- Nulitatea Concordatului dintre România şi
Sf. Scaun (Cluj, 1935);
- Pe urmele împăratului Constantin cel
Mare. O datorie imperioasă a zilei de astăzi (Braşov,
1936);
- Sfinţii unguri din România (Bucureşti,
1936_;
- Ordinul canonic premonstratens din România -
un instrument în serviciul revizionismului maghiar (Bucureşti,
1936);
- Ordinul Franciscanilor conventuali (Minoriţii)
din Transilvania (Bucureşti, vol. I, 362 pag. şi vol. II, 771
pag., 1937-1938);
- Politica religioasă şi minoritară
a României. Fapte şi documente care impun o nouă orientare
(Bucureşti, 1940, 842 pag);
Aprecieri pozitive asupra documentelor lucrărilor
au fost efectuate de marile personalităţi istorice şi
politice ale timpului printre care şi din partea filosofului Lucian
Blaga şi a istoricului N. Iorga.
În această perioadă până în
anul 1945 Onisifor Ghibu a mai publicat circa 100 de lucrări în
volum şi broşură iar în diferite reviste şi ziare a
publicat peste 1300 studii şi articole.
Începând cu anul 1945 după
"ocuparea" României de către bolşevism, prin conducătorii
cunoscuţi (Vezi Dicţionarul "Membrii CC al PCR
1945-1989" de Florica Dobre apărut recent la Editura
Enciclopedică) a început calvarul vieţii sale care a ţinut
până la moartea sa, în anul 1972.
Datorită şi unor "prieteni
intelectuali" a fost dat afară de la Universitatea din Cluj, iar
în martie 1945 a fost arestat la Sibiu de unde în aprilie 1945 a fost
transferat în lagărul de la Caracal alături de mulţi alţi
buni români.
Într-o situaţie asemănătore a
ajuns şi consăteanul şi prietenul său, acad. Ioan Lupaş
(1880-1967) profesor de istoria Transilvaniei, la Universitatea din Cluj,
care a fost dat afară din serviciu şi întemniţat la închisoarea
de tristă amintire din Sighet. Adevăratele motive nescrise, au
fost aceleaşi. Astăzi când adevărul poate să fie scos
la iveală, specialiştii şi cercetătorii ar fi bine să-şi
stabilească o temă de cercetare în legătură şi
cu această categorie de personalităţi, care se cunosc că
au suferit pentru aceleaşi motive comune, de a fi fost buni români,
mai ales că se cunosc şi conducătorii impuşi care au
condus, mai ales în Transilvania.
Cu toate suferinţele şi privaţiunile
de libertate, care s-au adăugat la anii anteriori de meditaţie,
zbucium şi luptă, Onisifor Ghibu a rămas în continuare un
luptător neînfricat şi un exemplu de urmat.
Memoriile şi scrisorile înaintate
diverselor personalităţi ale timpului sunt edificatoare.
În perioada 1945-1972 Onisifor Ghibu a fost
"persoana nongrata", iar lucrările şi operele sale de
o viaţă au fost interzise, cenzurate şi scoase din circulaţie.
De verticalitatea şi curajul care l-a
caracterizat pe Onisifor Ghibu poate oricine să se convingă
şi prin lecturarea celor două volume "Onisifor Ghibu în
corespondenţă" scoase la Editura Semne în anul 1998, ediţii
îngrijite de către unul din fii săi Mihai O. Ghibu.
Merită în acest context, să amintim
despre celebra scrisoare din 31 Octombrie 1956 adresată conducătorilor
sovietici. N. S. Hrusciov şi N. I. Bulganin, prin care solicita
revizuirea situaţiei Basarabiei şi repararea crimei efectuate de
Stalin, precum şi retragerea trupelor sovietice din România.
Această îndrăzneala l-a
"costat" o condamnare de 5 ani, pronunţată de către
tribunalul Militar din Sibiu. A stat în detenţie în perioada dec.
1956 - ian. 1958, fiind graţiat la intervenţia primministrului
dr. Petru Groza, care îi era prieten, altfel putea să moară în
închisoare.
Memoriile înaintate unor conducători ai
României din perioada respectivă, dovedesc deasemenea, curajul
şi dragostea pentru binele neamului românesc, de a prezenta tranşant
o serie de probleme grave care erau la "ordinea zilei" în
vederea remedierii acestora.
Pentru cei interesaţi merită să
redăm doar câteva idei privind memoriul înaintat fostului rege,
Mihai I, din lagărul dela Caracal din anul 1945.
—
"De la 1922 încoace suntem într-o tensiune înfiorătoare.
Ucideri monstruoase, cruzimi de care aproape că n-a pomenit istoria
noastră. ne-am compromis în faţa străinătăţii
şi am ajuns să ne dispreţuim pe noi înşine, nemaiavând
încredere în noi.
E
un moment pe care Majestatea Voastră trebuie să-l înţelegeţi.
Vi-l strigă de profundis, din lagăr, un om care se apropie de sfârşitul
vieţii sale şi care nu mai cere nimănui nimic pentru sine,
dar care nu vrea şi nu poate să moară într-o Românie
mutilată, nenorocită şi ruşinată, ca cea de astăzi,
fără să întrebe, cu toată gravitatea momentului, pe
contemporanii săi: încotro şi până când?"
—
"Fixarea momentului istoric actual. «Nu sunt vremurile sub cârma
omului». Şi totuşi suntem platnicii greşelilor de mai înainte.
Ce-am făcut de la 1919-1940? Ne-am devorat unii pe alţii, uitând,
din pricina ambiţiilor şi intereselor noastre personale, patria
eternă. Am fost «liberali», «ţărănişti», «averescani»,
«cuzişti», «legionari», «comunişti», dar n-am fost nici
români, nici creştini, nici oameni". "La 1940-1941 am
ajuns la scadenţă. ori ne învăţăm minte, ori
pierim! Niciodată, de o mie de ani încoace, n-am fost la un impas atât
de grazav. putem pieri şi ca stat şi ca neam. Dacă vrem să
trăim ca neam, trebuie să urmăm anumite legi şi să
ne impunem anumite obligaţii mai presus de orice. Trebuie să
lichidăm cu orice sacrificii şi în mod eroic trecutul care ne
apasă ca o povară de plumb. Trebuie să vie şi o împăcare
frăţească, o "tranga dei" - iertare şi îndreptare!";
—
"Sunt pentru lagăre. Să fie duşi în lagăre
şi reeducaţi, timp îndelungat, toţi paraziţii societăţii
şi ai statului, care n-au muncit nimic, ci numai au speculat şi
exploatat statul şi poporul. Printre ei, toţi babii şi toţi
beii care au mâncat cu lingura cea mare bunătăţile
ţării prin străinătăţi, îngrijindu-se numai
de burta şi de punga lor şi care huzuresc azi în belşuguri
neruşinate. În lagăre cu atâţia foşti miniştri,
care n-au făcut decât să-şi aranjeze interesele şi
ambiţiile şi care au trădat ţara de câte ori
interesele lor o cereau! La lagăr cu toţi trădătorii
vechi şi noi, cu toţi îmbogăţiţii, nababii, cu
toţi speculanţii care au scumpit viaţa în gradul de astăzi!
Cu toţi leneşii şi chiulangii, cu denuncionaţii
mizerabili, cu semănătorii de anarhie! Iar lagărele să
fie institute de reeducare. Să nu scape de ele nimeni, decât cu
condiţia confiscării averii, în folosul statului, şi cu
aceea a îndreptării spre o muncă efectivă."
Opera religioasă a academicianului Onisifor
Ghibu deşi prezintă permanent o importanţă deosebită
, având la bază realităţile istorice religioase petrecute
în Transilvania, susţinute cu documente şi argumente concrete,
de necontestat, a rămas nedesăvârşită.
Pentru adevăr şi binele neamului românesc,
această operă care este aproape terminată, merită să
fie continuată şi desăvârşită, concomitent cu răspândirea
şi cunoaşterea ei din partea cetăţenilor.
Subiectele referitoare la această operă
atât de importantă pot şi ar trebui să fie teme pentru
lucrările de diplomă şi doctorat ale studenţilor dela
facultăţile de teologie în general, dar mai ales la cea din
Sibiu şi Cluj unde academicianul Onisifor Ghibu şi-a desfăşurat
activitatea şi a trăit mult timp, precum şi la fac. de
teologie din Alba Iulia, localitate unde s-au desfăşurat în
decursul timpului, principalele evenimente istorice religioase.
Relaţiile marelui patriot Onisifor Ghibu faţă
de instituţiile şi oraşul Marii Uniri, Alba Iulia au fost
deosebite, mai ales că a avut posibilitatea să şi participe
la o serie de evenimente care s-au desfăşurat pe aceste
meleaguri şi din care redăm câteva exemple.
— La Adunarea de la Alba Iulia din 1 decembrie
1918 pentru meritele recunoscute, a fost ales deputat în "Marele
Sfat Naţional Român" alături de alte personalităţi
din Sălişte: dr. Ioan Lupaş; dr. Nicolae Comşa, d-nul
Ionel Comşia şi d-nul Dumitru Lepădat, număr important
de deputaţi, comparativ cu alte localităţi urbane din
Transilvania, Comitatul Sibiu situându-se pe primul loc cu cei 41 membri
aleşi între cele 26 de comitate prezente.
În cadrul forţelor de ordine, care au
asigurat buna desfăşurare a Marii Adunări Naţionale de
la Alba Iulia a participat şi o formaţiune din Sălişte,
fapt ce confirmă în plus, simţămintele românilor din Mărginimea
Sibiului privind unitatea naţională.
— În anul 1922 Onisifor Ghibu a participat împreună
cu corul episcopiei Ortodoxe din Cluj la sfinţirea Catedralei
Ortodoxe din Alba Iulia.
— În anul 1941, prof. Onisifor Ghibu a fost
numit preşedintele Comisiei de bacalaureat la Alba Iulia (zona Alba).
După terminarea lucrărilor de
bacalaureat din toamna anului 1941, a înaintat către Ministrul Educaţiei
Naţionale şi al Cultelor, Ion Petrovici, un material sinteză,
bine documentat, structurat pe opt capitole cu propuneri privind
remedierea deficienţelor precum şi alte constatări de ordin
general.
Pentru cei interesanţi, redăm doar două
aliniate din memoriul înaintat:
"Nu
mai continuu cu observaţiile, ci mă opresc numai asupra unor măsuri
pe care le socotesc imperios necesare în vederea remedierii situaţiei
nespus de nefavorabile în care se găseşte învăţământul
şi tineretul nostru din această regiune".
Referitor la oraşul Marii Uniri menţiona:
"Albei
Iulii, care a rămas în România Mare de ieri o cenuşotcă
deplorabilă, să i se dea în România Mare de mâine o altă
dezvoltare vrednică de trecutul ei şi de valoarea ei simbolică.
Altfel, cu situaţii ca cele de până acum, se compromit
definitiv simbolurile mari, fără de care un popor nu poate trăi.
Conducătorul de astăzi al Statului nostru a promis printr-o
scrisoare publicată prin ziare înainte de aceasta cu un an, că
va ridica Alba Iulia la înălţimea care i se cuvine sub toate
raporturile. Cei care îl secondează pe Conducător să-şi
aducă aminte de această obligaţiune. Să nu se
acrediteze şi de astă dată părerea că şi astăzi
făgăduim numai, în clipe mari, pentru ca a doua zi să
trecem la ordinea zilei peste cele făgăduite."
Datele prezentate, reprezintă doar o mică
parte din activitatea deosebit de bogată şi variată a prof
Onisifor Ghibu desfăşurată în perioada anilor 1914-1972.
A încetat din viaţă la data de 31
oct. 1972 la Sibiu unde a fost şi înmormântat.
Postum i-au apărut următoarele lucrări:
- Amintiri despre oameni pe care i-am cunoscut
- Din istoria literaturii didactice româneşti
- Pentru o pedagogie românească
- Pe baricadele vieţii. Anii mei de învăţătură
- Nu din partea aceea
- Oameni între oameni
Volumele "Onisifor Ghibu în corespondenţă"
îngrijite de fiul său Mihai O. Ghibu, scoase de Editura Semne din
Bucureşti în anul 1998, sunt dovezi şi argumente clare din
activitatea sa, care merită a fi cunoscute de orice intelectual român.
Academicianul Onisifor Ghibu a fost unul dintre
personalităţile importante ale neamului românesc recunoscut, pe
plan naţional şi internaţional, determinat de pregătirea
sa intelectuală, vastă, precum şi pentru valoarea lucrărilor
realizate în cursul vieţii sale, atât de zbuciumate.
Onisifor Ghibu cunoştea şi vorbea bine
limba latină, greaca, slavona, germana, maghiara, italiana şi
franceza, iar biblioteca sa, cuprindea peste 8000 de titluri, dintre care,
multe unicat, în ţara noastră, (după ce a fost vitregită
în timp) completată cu o serie de manuscrise şi documente
vechi, precum şi cu o bogată corespondenţă (cca. 10000
scrisori) întreţinută cu marile personalităţi ale
timpului (regii: Ferdinand I, Carol al II-lea şi Mihai I, I.C. Brătianu,
Iuliu Maniu, Petru Groza, patriarhul Miron Cristea, N. Iorga, M.
Sadoveanu, N.S. Hrusciov, N.I. Bulganin etc.) constitue repere importante
în susţinerea aprecierilor de mai sus, dar şi model de urmat.
Recunoaşterea prof. Onisifor Ghibu pe plan
internaţional a fost confirmată şi de sărbătorirea
sa de către UNESCO în anul 1983 cu ocazia centenarului naşterii
sale.
Astfel de personalităţi fac parte din
istoria noastră, din viaţa noastră, iar amintirea lor nu se
poate uita sau şterge uşor din sufletele noastre.
Membrii Fundaţiei "Alba Iulia 1918
pentru unitatea şi integritatea României" prin statutul său
de organizare, şi-a propus pe lângă alte activităţi
legale, diverse acţiuni privind unele evenimente şi personalităţi
cunoscute şi mai puţin cunoscute, precum şi reamintirea
acestora prin paginile revistei fundaţiei - DACOROMANIA.
În acest an la data de 27 iulie fundaţia
noastră a organizat la mormântul prof. patriot, Onisifor Ghibu, o
evocare la care au participat şi tineri elevi şi studenţi
români, de peste Prut din cadrul ASTREI "Pan Halippa" din oraşul
Edinet şi dela ASTRA "Ioan Sârbu" Criuleni - Onitcani
aflat în minivacanţă la Alba Iulia. Scriitorul albaiulian Ion Mărgineanu
a contribuit la măreţia momentului, care a marcat în parte pe
fiecare participant.
Evocarea a fost completată cu depunere de
flori, coroane şi aprinderea de lumânări la mormântul prof.
Onisifor Ghibu, prietenul din tinereţe a românilor basarabeni, care
prin cei prezenţi i-au transmis un gând bun de mulţumire şi
recunoştinţă.
Această evocare de la Sibiu, în memoria
prof. Onisifor Ghibu, a urmat după alte acţiuni similare
organizate de fundaţia noastră în acest an la Iaşi la mormântul
marelui dramaturg Barbu Ştefănescu Delavrancea, precum şi
de cel al Badei Cârţan de la Sinaia.
La Alba Iulia membrii fundaţiei au
participat la o serie de acţiuni cultural istorice şi a
organizat comemorarea protopopului Bălgradului I. Raţiu,
duhovnicul martirilor Horea, Cloşca şi Crişan precum şi
a scriitorului Ion Lăncrănjan de pe meleagurile noastre.
ec.
Ioan
StrAjan
Bibliografie:
Ziar
de lagăr, Caracal - 1945 de Onisifor Ghibu
Amintiri
despre oameni pe care i-am cunoscut, Onisifor Ghibu
Onisifor Ghibu în corespondenţă, vol. I şi II de Mihai O Ghibu, Editura Semne
|