|
 |
S-a
născut la 21 mai 1887 în Alba Iulia. S-a stins din viaţă
la 3 sept. 1971 la Cluj.
Studii:
Liceul Romano-Catolic din Alba Iulia, teologia la Seminarul
Central din Budapesta (1904-1911) şi biologia la Facultatea
de Ştiinţe (1908-1911). Doctoratul la Budapesta (1913).
Scurta
şi rodnica activitate politică (nov.-dec. 1918)
Iată
o parte din consemnările lui Alexandru Borza: |
"Despre
Consiliul Naţional Român din Blaj (1918)
În
toamna anului 1918 am asistat la constituirea Consiliului Naţional
Român din Blaj şi am luat parte la toate acţiunile de mai apoi.
Le povestesc aici ca să rămână o însemnare autentică.
După
toate conciliabulele tinerilor profesori din Blaj şi a fruntaşilor
politici, ţinute mai ales la Casina Română al cărei
secretar eram eu, am căzut de acord că trebuie să instituim
o organizaţie a românilor, fără întârziere. Lucrul
acesta s-a chiar precipitat, căci a sosit de la Arad căpitanul
Munteanu, un tânăr bucovinean încins cu eşarfe tricolore de-a
curmezişul şi crucişul şi în jurul şăpcii
şi a insistat să ţinem imediat adunarea de constituire a
unui Consiliu Naţional Român. Am convocat în piaţă pe a
doua zi Adunarea Naţională şi a venit toată lumea din
Blaj, ţăranii din jur şi elevii mai mari ai şcolilor.
A prezidat adunarea vicarul dr. Vasile Suciu, iar eu am fost secretarul
mitingului. La început s-a intonat frenetic un "Deşteaptă-te
române!", iar toată lumea s-a împodobit cu tricolor pe când
steaguri fâlfâiau pe catedrală şi liceu. A cuvântat înălţător
Al. Nicolescu, mitropolitul de mai târziu, şi alţii. Moţiunea
a redactat-o, împreună cu o comisiune, profesorul Al. Ciura. S-a
proclamat constituirea Consiliului Naţional din Blaj, cu autoritate
supremă în ţinutul acesta, sub prezidenţia lui Vasile
Suciu, având ca vicepreşedinţi pe Gavril Precup şi Victor
Macovei, secretari pe Zenovie Pâclişan şi pe mine (Al. Borza),
cu un număr de membri şi comisiuni. În acelaşi timp un
grup de tineri a somat jandarmeria (austro-ungară - n.n.) să
predea armele şi muniţia, ceea ce ei au şi făcut, fără
împotrivire. Muniţia a fost transportată la liceu, în încăperile
Clubului cercetaşilor, punând pază permanentă.
A
doua zi am organizat biroul Consiliului Naţional cu sediul la
Administraţia capitulară. Am împărţit pe toţi
profesorii şi funcţionarii tineri la birou şi la telefon.
Apoi s-a organizat conducerea Gărzilor Naţionale sub comanda căpitanului
Victor Munteanu şi a cumnatului meu locotenent Emil Negruţiu.
S-au desemnat delegaţiile de 2-3 persoane care trebuiau să
pacifice satele şi să organizeze pretutindeni gărzi naţionale
săteşti. S-au trimis curieri cu rapoarte în Arad şi s-a
luat contactul cu Clujul unde comanda Amos Frâncu, cu Sibiul şi mai
ales cu Alba Iulia, unde în cetate se formase un nucleu de armată
română ce a pus mâna pe
magaziile de arme şi depozitele de efecte, cumnatul meu, Ioan Negruţiu,
inginer, era comandantul comisiei de organizare.
În
timpul acesta armata austro-ungară ajunsese în deplină
dezorganizare. Trenurile erau încărcate cu soldaţi care veneau
acasă de pe front, cei mai mulţi înarmaţi. Alţii
veneau cu cai şi căruţe. Zi şi noapte se auzeau împuşcături
la tren. Spitalul militar din liceu se evacuase complet de bolnavi: cum au
auzit de sfârşitul războiului s-au însănătoşit
ca prin minune, şi au plecat acasă cu trenul sau pe jos. Numai
puţini au fost duşi cu tărgile la gară. Atunci s-a întâmplat
cazul divin descris de V. Macovei în "Unirea" care a devenit
gazetă zilnică. Un soldat rănit la şira spinării
a fost dus cu targa la gară. Trecând pe lângă catedrală
pe care fâlfâiau două steaguri impunătoare a început să
cânte ca în extaz: "Iar când fraţilor m-oi duce dintre voi
şi o să mor, pe mormânt atunci să-mi puneţi mândrul
nostru tricolor".
Consiliul
Naţional s-a substituit şi administraţiei publice. Cu
profesorul Gavril Precup m-am dus la pretură şi în numele
Consiliului Naţional am luat jurământ de fidelitate de la
pretorul Lengyel, care l-a şi depus. La pretură am aflat o
cantitate mare, câteva sute de cingători tricolore (româneşti
- n.n.), pe care le confiscaseră jandarmii de la flăcăii
români în zilele de târg, ca o măsură stupidă
administrativă, fiind aceste cingători o parte integrantă
tradiţională a portului bărbătesc din regiunea Târnavelor
şi a Mureşului. Ce bine au prins aceste superbe cingători câteva
zile mai târziu când s-a luat jurământul de la ofiţerii
şi gradaţii care au constituit Batalionul Blaj al Gărzii Naţionale.
Batalionul
s-a instalat în internatul de băieţi. Din soldaţi întorşi
de pe front s-au alcătuit patrulele pentru oraş, gări
şi sate. Împuternicit de Consiliul Naţional, a ordonat recrutări
la care s-au prezentat în număr mare tinerii. Dănilă Sabo,
Iustin Nistor, Emil Negruţiu erau ofiţerii principali ai
Batalionului. Garda Naţională era plătită, unele
fonduri pentru acest scop le-a dat banca "Patria", iar apoi împrumuturile
făcute la Banca "Albina" din Sibiu. Sume importante s-au
realizat şi prin licitarea bunurilor fără stăpâni
(cai, vite, oi) şi prin vânzarea bunurilor rechiziţionate
şi sechestrate din trenurile militare germane. În privinţa
aceasta am reuşit să organizăm o întreagă reţea
de captare. Agenţii noştri din Copşa, Dumbrăveni
şi Braşov ne semnalau că trenuri de marfă, sau
militare cu vin, petrol şi alte bunuri (jefuite din România - n.n.).
Atunci intra în acţiune garda puternică din Blaj, sechestra
trenul, descărca marfa pe care o înmagazina la Câmpia Libertăţii,
respectiv o vindea la gară în detaliu pentru un preţ derizoriu.
Vinul excelent de Drăgăşani - din care s-au capturat multe,
multe vagoane, costa un crucer litrul.
Echipamentul
batalionului din Blaj s-a procurat astfel: erau la Coşlariu magazii
enorme de efecte bine păzite până la sfârşit, din care
numai Ministerul de război, respectiv un comandant din Cluj, elibera
materiale. Ai noştri au confecţionat un ordin de serviciu plăsmuit
şi cu el au ridicat câteva vagoane de îmbrăcăminte,
bocanci, centuri, saci de spate, foi de cort şi altele. S-a umplut cu
ele sala de gimnastică a liceului. Dar şi cercetaşii mei
(era conducătorul lor - n.n.) au primit 150 garnituri de echipament
de excursii (saci, gamele, corturi) încât ne consideram bogaţi
şi eram mândri peste măsură. Mai procurasem din materialul
capturat şi un telefon de câmp. Exerciţiile au devenit astfel
pline de farmec.
Dar
Batalionul din Blaj a primit şi un armament bogat: puşti şi
mitraliere din cetatea Alba Iulia. Ba a făcut rost şi de câteva
tunuri pe care le-a primit de la un regiment ceh care se retrăgea din
Bucureşti şi ne-a lăsat nouă tunurile în schimbul slăninilor
oferite. Lichidarea spitalului militar s-a făcut printr-o comisie
prezidată de dr. V. Hâncu. de la acesta a primit muzeul un excelent
microscop... Având aparatura necesară am putut organiza cu elevii
mei câteva şedinţe de lucrări practice microscopice, spre
marea lor plăcere şi satisfacţie.
Astfel
se completa pregătirea lor biologică foarte bine, pe lângă
lucrarea straturilor în grădina botanică (şcolară,
condusă de Al. Borza - n.n.) şi unde organizasem grupuri
geografice - ecologice: flora pădurii noastre, flora Munţilor
Apuseni, flora pajiştilor etc.
Bazându-se
pe forţa batalionului nostru, am putut ţine la respect trenurile
cu secui care mai circulau. La telefon am ameninţat pe prefectul judeţului
cu represalii dacă nu retrage pe jandarmi din munţi şi nu-i
dezarmează. Dănilă Sabo a dat acest ultimat grandilocvent
Aiudului şi chiar Clujului. Noi am fost autoritatea care îngăduia
sau nu trupelor germane care se retrăgeau pe jos sau cu căruţe
să cantoneze peste noapte.
Progresau
rapid şi chestiunile naţionale. pentru Ziua de 1 decembrie
(1918) era convocată Marea Adunare Naţională de la Alba
Iulia. Eu (Al. Borza) am fost ales deputat al Casinei Române din Blaj.
Pentru a fi de folos şi ajutor celor din Alba Iulia în pregătirea
Unirii, eu m-am dus cu vreo 6 zile mai devreme, ca un fiu al acestui oraş,
care puteam călăuzi pe oaspeţii străini, pe deputaţii
care ne aşteptau. De fapt au putut face parte din grupul care a
redactat ziarul ocazional "Alba Iulia" scriind un articol despre
trecutul glorios al oraşului.
Călătoria
cu trăsura de la Blaj la Alba Iulia a fost plină de elemente
pitoreşti. Întâlneam grupuri de săteni care grăbeau de
bună vreme spre cetatea făgăduinţelor. Am întâlnit
şi ceata mare condusă de profesorul Emil Haţieganu, în
disciplină severă.
În
Alba Iulia am tras la locuinţa cumnatului meu Ioan Negruţiu, căpitan
de Sapeuri (genişti n.n.) şi comandantul Comandamentului militar
al cetăţii, care era deosebit de acel al oraşului, unde era
comandant căpitanul Medrea.
Lucrul
cel dintâi a fost să cercetez Comitetul local Naţional, unde
chiar atunci se hotăra să se redacteze gazeta oficială, de
care am amintit.
Înainte
de amiazi m-am dus la hotelul din localitate (azi demolat - se află
doar o placă), şi acolo la etajul întâi aflasem ce se discuta
de Comitet în privinţa formulei şi eventualelor condiţii
ale unirii.
Mai
interesantă era situaţia în cafeneaua de jos, unde erau mulţi
intelectuali din toată România. Animaţia era deosebită, la
cafenea, când am venit cu propunerea să cântăm şi să
învăţăm împreună imnul naţional al viitoarei
noastre patrii. Urcându-mă pe o masă de marmură, am
intonat şi condus imnul oficial, continuat în "trăiască
patria". Curând tot localul vast răsuna de însufleţita
noastră cântare patriotică, în vederea unirii aşteptată
cu ardoare.
Cel
mai desăvârşit succes l-a avut bineînţeles, "Deşteaptă-te
române!" tradiţional, pentru care unii dintre noi avusesem
neajunsuri şi condamnări din parte autorităţilor.
Cu
două zile înainte de unire am avut o delicată misiune de împlinit
la Alba Iulia. În timpul acela se retrăgeau armatele germane care
ţinuseră ocupată România veche. Toate drumurile erau
ocupate de coloane ce mărşăluiau prin Sibiu - Alba Iulia -
Cluj spre patria lor. Prezenţa unor trupe înarmate în Alba Iulia pe
timpul marei noastre adunări naţionale ar fi putut prilejui
eventual incidente neplăcute. Pentru aceea am fost însărcinat să
invit pe conducătorul coloanei ce urma să treacă prin Alba
Iulia să se oprească şi să sălăşluiască
la Sebeş şi în satele învecinate, ca să nu se producă
vreun incident în Alba Iulia supraaglomerată de delegaţii
pentru Unire. Am invitat deci la colţul parcului "Eminescu"
pe căpitanul călare al proximului convoi să oprească
trecerea trupelor pentru două zile şi să le cazeze prin
satele spre Sebeş. Ofiţerul a oprit retragerea prin Alba Iulia
în timpul evenimentului epocal din zilele următoare".1
Extras
din Protocolul II al Agendelor Consiliului Naţional Român din Blaj
(extrase) 23 XI 1918. Preluat serviciul Dr. Alexandru Borza
1)
Blaj. Apare un avion românesc. Apare deasupra Blajului un avion românesc
cu doi pasageri, aruncând proclamaţii (vezi la arhive). După
mai multe virajuri coboară pe Câmpul Libertăţii, unde
aleargă toată Garda şi blăjenii în număr mare.
Coboară piloţii: locotenent Niculescu din armata română
şi căpitanul Precup din armata ardeleană română. Au
plecat de la Marele Cartier General Român din Bacău
24
nov. 1918 ora 7 dimineaţa, preia oficiul S. Toader.
Plecarea
avionului românesc. La ceasurile 11 şi 10' a plecat aeroplanul român
între aclamaţiunile unei mulţimi imense. Înainte de plecare
damele române au încărcat pe aviatorii Precup şi Niculescu cu
buchete de crizanteme; corul damelor şi domnişoarelor din Blaj a
intonat cântarea: "Pe-al nostru steag", "La arme"
şi "Deşteaptă-te române!" (vezi Bibl. Acad. Rom.
Cluj mss. rom. 1203).
Activitatea
didactico-ştiinţifică
Între
1911-1919 a fost profesor de ştiinţele naturii, conducător
al Grădinii botanice şcolare şi secretarul Casinei din
Blaj.
Din
1919 - prof. la Universitatea Daciei Superioare din Cluj unde a organizat
catedra de botanică sistematică, muzeul şi grădina
botanică; 1964 - prof. consultant al Facultăţii de Biologie
şi membru în Consiliul ştiinţific al centrului de cercetări
biologice din Cluj... Om de ştiinţă emerit (1969).
Organizatorul învăţământului botanic la Universitatea din
Cluj. Întemeietorului şi animatorul şi animatorul geobotanicii
în România. Ctitor şi fondator de instituţii şi publicaţii
ştiinţifice: Grădina Botanică, Muzeul Botanic din
Cluj. Este iniţiatorul legii de ocrotire a naturii din 1930. În 1943
- înfiinţează primul parc naţional din România, Parcul Naţional
din Retezat. A iniţiat studii de etnobotanică prin culegerea de
denumiri populare ale plantelor.2
Pentru
cei care se mulţumesc să admire peisajele naturale transmise pe
calea undelor le dăm exemplul viaţa tânărului Alexandru
Borza care spuse: "Când eram licean, prin anii 1900, dornic să
herbarizez la munte, după flora din jurul oraşului Alba Iulia o
adunasem, se făceau rar de tot excursii. Doar de 1 Mai se organiza un
"maial", unde ne duceam pachetele legate cu sfoară, pentru
mâncare şi ne întoarcem de la vârful "Mamutului", plouaţi
leoarcă. Impresie adâncă mi-a făcut prima excursie făcută
la "Iezerul Ighielului" în judeţul Alba... Mai păstrez
încă în herbarul meu feriga numită "limba vecinii" (Phzlitis
scolopendrium), aflată la poalele unei stânci prăpăstioase,
de pe care abia am putut coborî"... Al. Borza vizitează şi
Detunata despre care spune că avea atunci şi o "casă
de adăpost" construită de serviciile pădurăreşti...
Ca hrană a fost încântat în Munţii Apuseni de "balmoşul
tradiţional, minunata mâncare a muntenilor, de sărbătoare".
Alexandru
Borza a avut norocul să aibă un tată ce venea din satul
Borzeşti - Iara, jud. Cluj, iubitor al munţilor cu marea lor bogăţie
floristică, şi care l-a finanţat mereu pentru excursii de
documentare botanică.
Despre
excursie la "Gheţarul de la Scărişoara" el avea să
noteze: "Curând ajungi la gura apelor, unde se împreună Arieşul
Mare cu fratele mai mic. Apele lor se întrec împrumutat în limpezimea
şi bogăţia de peşti. Vezi jucând la soare mrene
negricioase, păstrăvi stropiţi parcă cu sânge şi
cleni argintii. Oameni mari şi copii nevârstnici pescuiesc pe furiş
cu undiţe, le umbra tufişurilor
acoperitoare. Se ascund însă cu grabă în desişul
apropiat când se iveşte vreun călător, ce poate fi din
nenorocire şi un "finanţ", care le croieşte o
gloabă (amendă - n.n.) grea pentru pescuitul în apele
"fisc"ului (unguresc)... Către gheţar apuci pe valea Gîrda
în sus, pe cărări anevoioase, ce-ţi storc sudori. Treci
printre holde şi fâneţe, pe lângă grădini primitive
şi case ticluite cu mult meşteşug de oameni aceştia,
care au atâta îndemănare la lucrul în lemn. Călăuze îţi
găseşti uşor pentru o ţigaretă cât de subţire...
Muntenii
(moţii - n.n.) de aci cunosc bine natura, plantele printre care îşi
petrec viaţa. Oricine îţi ştie de cupa-oii (Campanula
abietina), lemnul câinelului (Daphne nezereum) iarba bubii (Aconitum
firmum var. callzbotrzon), potivnicul (Asarum europaem) etc. ...
"Mai
treci câteva garduri de brad şi ajungi într-o pădure neobişnuit
de răcoroase: eşti lângă Gheţarul de la Scărişoara
ascuns în brădet. Străbătând prin desiş, deodată
te afli în marginea unei gropi uriaşe, înconjurată de copaci
seculari. prăpastia este fioroasă, adâncă de vreo 50 de
metri şi largă cât o piaţă. Ai crede că priveşti
în gura unui crater ce exhalează frig şi îngheţ în loc
de văpaia focului. de pereţii perpendiculari se caţără
o vegetaţie bogată primăvăratică, crescută
într-o atmosferă pururea umedă, răcoroasă"...
"Temperatura scăzută sub 00C a peşterii nu-ţi permite să zăboveşti
mult aici. Cum te urci în etajul superior şi cum ieşi mai apoi
din gheţar în pădure, treci prin senzaţii ciudate. Din
gerul "Bobotezii" te transpui în nădufurile lui
"Cuptor" în câteva clipe.
În
preajma gheţarului găseşti pururea oameni din partea
locului, care scot zăpada din peştera, ca să-ţi
topească din ea apă".
De
la Gheţar, Alexandru Borza coboară prin inegalabila vale a Ordâncuşii
(avea să fie desfigurată după 1955 când s-a construit
drumul prin chei)...
Pentru
cunoaşterea operei botanistului Alexandru Borza, a eforturilor sale
pentru a strânge materiale de studii, să mai facem o excursie pe
urmele sale la "Scăriţa Belioara" - pornind pe
afluentul de pe stânga al Arieşului, valea Poşăgii.
După
un mic popas - aşa cum au făcut şi profesorii de geografie
şi biologie urmează ascensiunea pe Scăriţa Belioara la
Şesul Craiului. Aici "mulţimea fragilor rumeni deşteaptă
în turistul însetat şi înfometat de greul urcuşului"...
"Iarba moale, mătăsoasă, te invită la un mic
popas aici în rariştea pădurii vârfului muntelui. Apoi alergi
în largul "Şesului", la marginea prăpastiei îngrozitoare,
ca să admiri mai întâi panorama clasică a Munţilor
Apuseni. Cu uşurinţă descoperi în cele două piscuri
înfrăţite "Geamăna", mai la răsărit
Detunatele, iară spre apus linia aproape orizontală a Muntelui
Mare, pătat cu zăpadă şi în dricul verii"...
"Îmbătat
de priveliştea munţilor nouă atât de dragi îţi îndrepţi
privirea de flori ce ţi se aşterne la picioare. pe lângă
florile cunoscute de pe toate stâncăriile calcaroase ardelene, întâlneşti
aici plante foarte rare şi chiar "unice", necunoscute pe
aiurea. la marginea stâncilor abrupte, un covor verde compus din frunze
ovale, pieloase şi sclipicioase ale unei plante lemnoase, culcată
la pământ, îţi atrage atenţia. Este Arctostaphzlos
uva-ursi (tradus: strugurii ursului), care n-a fost găsită încă
nicăieri în Ardeal şi n-a fost publicată nici de pe acest
munte"...
Dacă
pornim din Sebeş-Alba şi mergem pe drumul de câmp - "care
poartă totuşi numele evocator de "Drumul lui Traian",
căci merge pe traseul antic al unui adevărat drum roman - treci
apa Secaşului... şi desluşeşti partea de sus a râpei
verticale, îndosită pe jumătate după pantele line ale unor
dealuri pământene. Abia după ce urci şi această colină
- acum păşune - cresc văzând cu ochii, la fiecare pas,
proporţiile coloanelor şi ale culiselor multicolore ce alcătuiesc
Râpa. În toată măreţia ei o vezi numai după ce ai
intrat în păduricea din vale.
În
faţă se ridică aproape vertical un perete gigantic,
ondulat, colorat prin dungi de gresii şi argile albastre, roşietice,
galbene, negre, din care eroziunea a modelat piramide şi falduri
gigantice, unde, protejate în vârf de straturi de roci sau de bolovani
de minerale rezistente. Uneori ţi se pare că ai în faţă
o orgă cu mii de tuburi groase şi subţiri, prin care natura
măiastră îşi cântă simfonia neînţeleasă
de urechea omului. La picioarele acestei scenării măreţe,
care se ridică la altitudinea de 450 metri de la nivelul mării
şi cu peste 100 metri de la bază, se aştern coline conice
alcătuite din măciniş şi grohotiş înierbat,
separate prin adânci cursuri de torente, care se varsă în abisul
unei văi colectoare"... "Păduricea din care privim
grandioasa panoramă a Râpei Roşii este alcătuită din
tei, stejari şi jugastru, adăpostind o ferigă (Asplenium
adiantum-nigrum) şi arbustul Cotoneaster integerrima (bîscoce). Prin
vâlcele dăinuiesc copaci foarte bătrâni de stejar pufos (Quercus
pubescens) atât de rar întâlnit în Transilvania.
Râpa
Roşie este impresionantă prin măreţia şi variaţia
coloanelor ce dau arhitectura ei filigrană, atât de deosebită
de operele mâinilor noastre. Privind de jos, doar Marele Canion al râului
Colorado poate este mai monumental cu cei 1000 metri de înălţime
şi prin coloraţia mai vie a pereţilor lui de marmură.
Vestitele "piramide de pământ" de la Bolzano din Alpi nu
sunt mai grandioase decât ale noastre, care sunt chiar mai trainice.
Deoarece
a fost declarat monument al naturii, "de aici încolo neştiutorii
nu vor mai risipi florile rare ale Râpei.
Doar
ochiul excursionistului şi obiectivele aparatelor de fotografiat ale
turiştilor se vor îndrepta de acum încolo spre aceste falnice
coloane, pentru a le privi şi a prinde grandioasa făptură,
pentru a face cunoscută în cercuri tot mai largi un punct pe cât de
pitoresc al naturii, pe atât de accesibil tuturor".
prof.
Ilie FURDUIU
Bibliografie
1.
XXX - Blajul - vatră de istorie şi cultură, pp. 278-282,
Ed. Albatros, 1986, Bucureşti.
2.
Ion Mărgineanu şi colab, (2004) Alba Iulia - întâiul dicţionar
fără sfărşit, Alexandru Borza, pp. 73-75, Ed. Altip,
Alba Iulia.
3.
Alexandru Borza (1987) Amintirile turistice ale unui naturalist - călător
pe trei continente, pp. 9-191, Ed. Sport-Turism, Bucureşti.
|
|
