|
Există un sentiment al Albei
Iulii, care vine, parcă, de dincolo de timp, legat de un teritoriu
binecuvântat de Dumnezeu, rezemat pe curgerea domoală a Mureşului,
pe rădăcinile de piatră, păduri şi izvoare ale
Munţilor Apuseni şi mai ales pe faptul că localitatea
noastră a devenit una dintre cele mai importante centre ale
provinciei dacice atât politic, militar, cultural cât şi
administrativ, chiar dacă ea a răspuns la numele de Apoulonul
dacic, Apulumul roman, Bălgradul începuturilor feudale, Alba
Carolina, care, de altfel, formează nucleul permanenţei
materiale, religioase şi spirituale, ce trebuiesc cunoscute în
lumina adevărului istoric, a surselor şi încercărilor
contemporane, cu atât mai mult cu cât nu ne putem aventura în ipoteze,
concluzii lipsite de fond.
Lumea trebuie să ştie că
teritoriul actual al municipiului Alba Iulia a trecut prin războaie,
ciumă, jafuri, incendieri, ridicări de instituţii de cult,
popoare migratoare, a fost reşedinţa unor voievozi, regi
principi, mitropolii, dar şi a primului stat român unificat sub
sceptrul neînfricatului Mihai Viteazul, ce şi-a fixat capitala chiar
aici, încercând şi realizarea unităţii spirituale a românilor
de pe ambele versante ale Carpaţilor, în special prin religie,
construind o nouă Mitropolie, dotarea acesteia cu moşii, bani, cărţi,
capelă pentru călugări şi clădiri aferente. Ceea
ce a urmat se ştie, Alba Iulia a trecut prin grele încercări de
deznaţionalizare, prin acel act de trădare a ortodoxismului,
şi trecerea unei părţi a preoţimii româneşti
ardelene cu credincioşi la cultul greco-catolic, ce avea s-o marcheze
pentru totdeauna, dar ea nu şi-a pierdut măreţia şi
importanţa, dimpotrivă a devenit albia catalizatoare a românimii
pentru Unirea cea mare cu Ţara, ce avea să se înfăptuiască
la 1 decembrie 1918, ca arc peste un timp măreţ al luptei,
solidarităţii şi acţiunii tuturor fiilor adevăraţi,
că se chemau preoţi, dascăli, politicieni, cadre militare,
ţărani, scriitori. Conjugarea acestor eforturi a făcut din
Alba Iulia capitala unirii românilor de pretutindeni, emblema unui jurământ
trainic de-a lăsa Unirea mereu generaţiilor ce vor urma ca
sentimentul cel mai curat. În acest spirit trebuiesc omagiaţi cei 87
de ani ce au trecut de atunci,
şi care au stat la baza proclamării Zilei Naţionale a României
de azi, ce ne adună pe acelaşi Platou al Romanilor, în jurul măreţei
statui a Viteazului Mihai, în Sala Unirii să-i jurăm că-i
vom fi fiii ei credincioşi de care are nevoie, însăşi
sufletul ei rostogolit în lume ca un mesaj al bucuriei, responsabilităţii
şi luminii. Veniţi, aşadar, să ne prindem în
marea ei HORĂ a UNIRII - 2005!
FOTO
primar
ing. Mircea HAVA
|
|
