|
Interviu
acordat revistei "DACOROMANIA" de domnul prof. dr. IOAN
CORNEANU, preşedintele "Asociaţiei judeţene
Satu-Mare a românilor refugiaţi, expulzaţi şi
deportaţi în urma Dictatului de la Viena din 30 August
1940" şi vicepreşedinte al "Asociaţiei
Holocaustului din Ardealul de Nord 1940-1945".
Redactor:
Vă rog să comentaţi situaţia României înainte
de dictatele comunisto-nazisto-fascisto-hortyste din august 1940. |
 |
|
prof. dr. Ioan Corneanu |
|
Prof.
dr. Ioan Corneanu:
Este greu sau imposibil de prezentat "Marea Dramă" prin
care România a trecut în anul 1940 fără ca să nu fac câteva
referiri la situaţia internaţională a acelor Vremuri
Triste, prin care a fost prăbuşită, ciuntită şi
umilită România Mare. De remarcat că în multe privinţe,
urmările Dramei din 1940, România, asemenea Poloniei în alte
timpuri, a fost pusă pe Masa de Operaţie şi amputată fără
nici o reţinere sau remuşcare din partea Rusiei comuniste,
Germaniei naziste, Italiei fasciste şi Ungariei fascisto-horthyste.
Sunt
convins că schimbarea cursului Istoriei Românilor în preajma celui
de-al doilea Război Mondial a fost determinată în mod hotărâtor
de modificările produse în raporturile de forţe
Politico-Militare, îndeosebi în Europa, în favoarea Germaniei naziste
şi a Rusiei comuniste. Aceste două ţări-forţe au
constituit principalele state revizioniste şi ale unor rânduieli
social politice de esenţă totalitară.
Legăturile
dintre Imperiul Ţarist şi Germania Militaristă îşi au
rădăcini adânci în relaţiile tradiţionale, ceea ce
explică facilităţile care au dus la foarte multe
aranjamente. Amândouă aveau orânduiri totalitariste şi urmăreau
stăpânirea unor întinse zone de influenţă precum şi
acapararea de noi teritorii. De altfel, însăşi pregătirea
armatelor celor două ţări s-a făcut cu sprijin comun.
Momentul 23 August 1939, prin Tratatul Ribbentrop-Molotov, cu acordul lui
Hitler şi Stalin, viza prin anexele sale secrete şi România.
Din
ce am spus până acum putem concluziona fără teama de a greşi
că României i s-au pregătit ciuntirile teritoriale din 1940, cu
mult timp înainte de către Germania nazistă şi Rusia
comunistă. Să fiu şi mai concret: după cucerirea de către
Germania nazistă a Danemarcei, Norvegiei, Belgiei, Olandei şi a
Franţei, practic România a rămas fără vechii săi
aliaţi Franţa şi Marea Britanie. Apoi după ocuparea de
către Rusia comunistă a Basarabiei şi a Bucovinei, România
a fost izolată, fiind înconjurată din toate punctele cardinale
de ţări revizioniste.
Redactor:
Din exprimarea părerilor dumneavoastră rezultă că
soarta României a fost pecetluită de Germania nazistă şi
Rusia comunistă. Vă rog să vă referiţi şi la
dezastrele dictatelor din anul 1940 asupra României.
Prof.dr.
Ioan Corneanu: Doresc
să remarc că în perioada 1945-1989, multe aspecte din cele
prezentate, erau considerate subiecte Tabu. Se făceau referiri doar
la Dictatul de la Viena din 30 August 1940. Motivul ? În acea perioadă
dominau interese politice Kominternisto-Comuniste pentru
subordonarea totală a tuturor ţărilor socialiste faţă
de Moscova. Nu se amintea aproape nimic şi de alte evenimente ale
anului 1940. Mă refer la Dictatul sovietic din 26-28 iunie 1940, care
era numit Ultimatum, iar despre Cadrilater nu se făcea nicio
referire. De altfel Rusia comunistă nu a recunoscut niciodată
România Mare. România era socotită Stat Imperialist şi Multinaţional,
care a cucerit teritorii străine. Citez din memorie o apreciere din
Istoria României: "Guvernul Burghezo-Moşieresc din România,
profitând de greutăţile prin care trecea tânărul stat
sovietic, în anul 1918 a încorporat în teritoriul său Basarabia
şi Bucovina". Nici nu merită să facem comentarii pe
această temă comunisto-roleriană.
Am
convingerea că generaţia noastră care a trecut prin acel
Iad, are obligaţia morală să spună numai şi numai
adevărul, pentru că A Uita Înseamnă a Repeta. Dacă mă refer
doar la pierderile teritoriale ale României în anul 1940, ele au fost
considerabile. Primul teritoriu răpit a fost Basarabia cu 44.422 km pătraţi
şi 3.190.000 locuitori; Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa
cu 5.220 km pătraţi şi 569.000 locuitori; Ardealul de
Nord-Vest cu 42.350 kilometri pătraţi şi 2.609.000
locuitori; Dobrogea de Sud-Caliacra şi Durostor cu 7.226 kilometri pătraţi
si 420.000 locuitori. Deci, iată cum în două luni şi câteva
zile România mare a fost ucisă. De la o suprafaţă de
295.094 kilometri pătraţi şi 20.051.000 locuitori a fost
redusă la 195.811 kilometri pătraţi şi 13.229.000
locuitori. Doresc să mai adaug că după răzuirea României,
în Ardealul de Nord-Vest, Drama românilor, a evreilor şi a ţiganilor
a cunoscut forme de presiune apocaliptice. Au fost expulzaţi peste
500.000 de români, peste 100.000 au fost folosiţi drept carne de tun
in prima linie în războiul antisovietic, peste 60.000 de români
şi evrei au fost ucişi în taberele de muncă forţată,
peste 80.000 de români au fost daţi de Ungaria fascisto-horthystă
Germaniei naziste din care abia 10% s-au întors la casele lor. Apoi,
peste 170.000 de evrei au fost duşi de nazişti cu sprijin
direct, nemijlocit şi slugarnic din partea Administraţiei,
Jandarmeriei şi a Poliţiei fascisto-hortisto-nylosiste ungureşti
în lagărele morţii din Auschwitz, Dokhan şi Birkenau. Dacă
adunăm aceste cifre ne vom cutremura. Ardealul de Nord-Vest a fost
pur şi simplu decimat şi golit de aproape 1.000.000 de români,
evrei şi ţigani.
Spaţiul
nu ne permite să vorbim şi de atrocităţile Rusiei
comuniste săvârşite în Basarabia şi Bucovina de Nord.
Despre acele evenimente groaznice prin care au trecut fraţii noştri
de dincolo de Prut, vom scrie un material separat cu bunăvoinţa
conducerii revistei Dacoromânia.
Redactor:
Anul trecut s-au împlinit 65 ani de la dictatele
comunisto-nazisto-fascisto-horthyste. De asemenea, s-au împlinit doi ani
de la comemorarea holocaustului. Vă rugăm să comentaţi
cele două evenimente.
Prof.dr.
Ioan Corneanu: Referitor
la prima problemă cu privire la împlinirea a 65 de ani de la
dictatele fascisto-horthyste din 1940, o spun cu amărăciune că
a fost trecută sub tăcere
totală de parcă acest subiect este depăşit.
Şi de această dată politicul a primat, iar istoria şi
istoricii au fost ţinuţi la respect de grupuri de presiune din
interiorul şi din afara României.
Despre
românii şi evreii din Ardealul de Nord-Vest ajunşi sub dominaţia
fascisto-horthystă şi acest subiect se consideră depăşit.
Deci, toate masacrele Ungariei fascisto-horthyste trebuiesc
uitate. Grupul de presiune UDMR, care din 1990 a făcut parte
din toate guvernele României, caută să mintă şi să
influenţeze prin toate mijloacele Uitarea sau Tabula Rasa prin orice
mijloace, Şantaj şi Pâră la înaltele Porţi Europene.
Câtă dreptate a avut marele patriot Iuliu Maniu care spunea: "În
calitatea mea de fost preşedinte al Consiliului Dirigent, am adresat
Fuhrerului şi Ducelui Mussolini un mesaj în care am protestat în
contra Dictatului de la Viena, declarându-l ca unul care nu are
valoare de drept şi pe care
nu-l vom respecta niciodată. Rog în numele meu pe toţi
românii, fraţii mei din Ardealul de Nord-Vest, ocupat
vremelnic de unguri, să nu-şi piardă nădejdea,
nici să le scadă hotărârea de a lupta pentru libertatea întregului
popor românesc. Nici o pierdere
şi nici o suferinţă nu pot fi prea mari pentru a ne
împiedica să luptăm cu toţii pentru unitatea naţională,
pentru România Mare".Cine are ochi să vadă, cine are
urechi să audă îndemnurile de dincolo de mormânt a celui ce a
fost Iuliu Maniu.
La
împlinirea a 65 de ani de la dictatele din 1940, am sperat că, începând
cu Preşedintele României, Primul Ministru, Guvernul României,
Parlamentul, Prefecturile, Consiliile Judeţene, Presa,
Radioteleviziunea să prezinte ample comentarii faţă de
drama României Mari, faţă de suferinţele îndurate de românii
din teritoriile răzuite-Basarabia, Bucovina, Ardealul de Nord-Vest
şi Cadrilater.
Eu
consider că e normal să respectăm principiul: Să iertăm
dar să nu uităm. De asemenea, ar fi fost normal să fi
organizat întruniri, marşuri ale tăcerii, steaguri şi
brasarde în doliu, precum şi depuneri de coroane şi jerbe de
flori la cimitirele sau statuile celor ucişi în urma dictatelor din
1940.
Este
oare normal ca unele posturi de televiziune din România ca şi presa
să ne prezinte cu mult fast filme produse în Ungaria de cercuri
ultranaţionaliste, şoviniste şi revizioniste ca: Ocuparea
Ardealului de Armata Fascisto-Horthystă în frunte cu Horthi Micloş
Călare pe Cal Alb, apoi Trianonul, apoi Ocuparea Ardealului de către
capitalul unguresc. Cele trei filme sunt extrem de virulente faţă
de Poporul Român şi faţă de România. În schimb, la
comemorarea a 65 de ani de la dictatele din 1940, noi, românii să nu
putem să ne plângem nici morţii sau să le aprindem o lumânare
şi să păstrăm un moment de reculegere? Ruşine
celor în drept care au trecut sub tăcere intenţionat sau din
ignoranţă atrocităţile la care au fost supuşi românii
din Ardealul de Nord în perioada hortistă.
Faţă
de cele de mai sus, refugiaţii, expulzaţii şi deportaţii
sătmăreni dezavuează modul în care se calcă în
picioare Mândria Naţională după anul 1989. Sper ca pe
viitor asemenea nepăsare să nu se mai repete.
În
continuare am să mă refer şi la unele probleme ale
holocaustului. La iniţiativa domnului Ion Iliescu, fostul preşedinte
al României, la 22 decembrie 2003, a fost constituită Comisia
Internaţională pentru Studierea Holocaustului în România,
prezidată de domnul Elie Wiesel, laureat al premiului Nobel pentru
pace şi membru de onoare al Academiei Române. De-a lungul unui an,
comisia s-a întrunit de trei ori: la Washington 16-22 mai 2004; la
Ierusalim 6-9 septembrie 2004; la Bucureşti 8-13 noiembrie 2004.
Din
raportul comisiei se desprind concluzii extrem de importante printre care
aş enumera doar câteva: interesul public faţă de
holocaust; educaţia privind holocaustul în România; comemorarea
holocaustului în fiecare an în ziua de 9 octombrie. De remarcat este
şi faptul că în manualele şcolare din învăţământul
preuniversitar vor fi incluse teme privind holocaustul, iar Academia Română
şi toate universităţile vor organiza conferinţe şi
simpozioane pentru studenţi şi pentru liderii de opinii. În
plus faţă de cele de care am făcut vorbire, Organizaţia
Naţiunilor Unite, a adoptat o hotărâre importantă privind
ziua holocaustului in fiecare an în ziua de 27 ianuarie. A fost aleasă
această zi pentru că la 27 ianuarie 1945, a fost eliberat lagărul
morţii de la Auschwitz.
Mă
întreb de multe ori de ce noi românii nu ne încadrăm în fenomenul
holocaustului ? Ne sunt sugerate aceste sfaturi chiar de peste Atlantic,
din Statele Unite ale Americii. Într-o publicaţie din New York
intitulată: Romanien
Journal din 28 mai 2003, la pagina 15 se arată: "O carte despre
holocaustul româno-evreiesc din Ardealul de Nord-Vest 1940-1945".
Din
cuprinsul acestui articol, cititorii îşi vor da seama că între
situaţia românilor şi a evreilor din Ardealul de Nord-Vest nu
sunt deosebiri faţă de ororile nazisto-fascisto-horthyste
aplicate în perioada 1940-1945 privind: devastări, expulzări,
încadrarea în tabere de muncă forţată, arestări,
maltratări, uciderea prin ardere în locuinţe, transport în
vagoane de vite şi alte metode de un barbarism greu de imaginat,
specific Evului Mediu.
Redactor:
Vă rog să vă referiţi şi la ocupaţia
nazisto-fascisto-hortiste din judeţul Satu Mare. Vă fac această
propunere ştiind că dumneavoastră vă ocupaţi de
studierea acestui eveniment petrecut în perioada anilor 1940-1945.
Prof.dr.
Ioan Corneanu: După
intrarea în vigoare a dictatului de la Viena, metodele de oprimare
folosite de Administraţia fascisto-hortiste împotriva românilor
şi a evreilor au fost extrem de sadice, de o cruzime ieşită
din comun. Iată ce scria publicaţia Pesti Hirlap: "Dacă
noi ungurii vom ocupa Ardealul, toate minorităţile vor trebui să
se acomodeze chiar din primele 24 de ore. Nu vom mai repeta slăbiciunile
Ungariei de altă dată, chiar dacă românii şi evreii
vor trebui să dispară de pe acest teritoriu".
Aceste
idei revanşarde au apărut cu mult timp înainte de dictatul de
la Viena din 30 August 1940. Dacă răsfoim presa şi alte
publicaţii ungureşti din perioada 1918-1940, cât şi
emisiunile la radio, ne vom convinge de acest lucru.
Pentru
a ne opri doar asupra unei lucrări apărute în anul 1939, ea
reprezintă una din cele mai odioase şi reprobabile lucrări
propagandistice fascisto-horthyste semnată de Ducso Csaba. În
realitate lucrarea a aparţinut lui Dadai Lorand din Dej, care, după
25 octombrie 1944 a fost numit de Frontul Naţional Democrat din
Ardeal în funcţia de primar al Dejului, la propunerea Partidului
Popular Maghiar.
Lucrarea
se intitulează "Nincs Kegyelem" (Fără îndurare).
Am să redau doar câteva idei. "Eu nu aştept să vină
răzbunarea. Nu aştept. Voi suprima pe fiecare român ce-mi va ieşi
în cale. Pe fiecare îl voi suprima! Nu va fi îndurare. Voi aprinde
toate satele româneşti. Voi distruge în întregime acest neam de tâlhari
şi ţigani. Voi trage în sabie toată populaţia românească!.
Voi otrăvi toate fântânile şi voi ucide şi copii din leagăn
iar cu baioneta am să-i scot din burţile mamelor lor! In general
voi distruge acest neam blestemat. Nu voi ierta pe nimeni şi nu voi
avea nici o milă. Atunci nu va rămâne în Ardeal decât o
singură naţie, cea ungurească, naţiunea sângelui meu.
Voi face inofensivi pe viitori Horea şi Cloşca. Să nu fie
milă. Cerem răzbunare şi iarăşi răzbunare".
Te
cutremuri şi astăzi când auzi aşa ceva. Iată cum acţiona
propaganda fascisto-horthistă pentru sădirea urii la toate
nivelurile. Doresc să mai adaug că în baza dictatului de la
Viena, statul Ungar, trebuia ca în termen de 15 zile să predea
şi să preia teritoriul stabilit din Ardealul de Nord-Vest. Dar
în ziua de 1 septembrie 1940, au intrat în Ardeal peste 300.000 de soldaţi
şi jandarmi unguri. Aceştia sprijiniţi de organizaţii
paramilitare formate din populaţia civilă ungurească, au
trecut la ample acţiuni de reprimare sălbatică a românilor
şi a evreilor. În ziua de 5 septembrie 1940, într-o zi de joi,
Horthi Mikloş şi contele Teleki Pal, Primul Ministru al
Ungariei, au sosit cu trenul în gara Satu Mare. Au fost întâmpinaţi
de Antal Sandor, primarul oraşului Satu Mare; Kasvani Lajos, şeful
cultului romano-catolic; Urai Maria, reprezentanta femeilor; Linczembold
Ferencz, conducătorul tineretului unguresc; Sarcozi Lajos
reprezentantul intelectualităţii ungureşti; Boros Jeno
şeful cultului evanghelic.
Oraşul
Satu Mare a fost împodobit cu mii de drapele ungureşti, ghirlande de
flori iar pe clădiri au fost amplasate portretele lui Horthi Mikloş
şi Teleki Pal. De la gară şi până la Biserica cu Lanţuri-Reformată,
Horthi Mikloş s-a deplasat călare, iar Teleki Pal împreună
cu oficialităţile sătmărene s-au deplasat în caleşti.
Pe trotuare erau zeci de mii de unguri din Satu Mare, din localităţile
limitrofe şi din Ungaria. Populaţia ungurească era în
delir. Strigau: Elyen a Nagy Magyarorsag, Horthi Miclos Teleki a Piskos
Olah Menyenek ki, Zsidoumentes Hazat şi altele.
În
centrul oraşului Satu Mare s-a organizat o mare adunare. Despre acel
eveniment a scris pe larg publicaţia Szamos din 6 septembrie. Cu acel
prilej s-a dat citire unei proclamaţii a viteazului de Baia
Mare-Horthi Miklos şi a contelui Teleki Pal, adresată ungurilor
din estul Ungariei şi din Ardeal.
În
proclamaţie se arăta: Viteazul de Baia Mare Horthvi
Miklos-guvernator şi Teleki Pal au trecut frontiera de la Trianon. A
sosit ora mult aşteptată de a scutura jugul greu şi puturos
al românilor. Iată că putem călca din nou pe pământul
sfânt al Ungariei de Vest şi al Ardealului. Impresionaţi
profund, te salutăm pe tine pământ strămoşesc şi
pe voi, fraţi unguri, care aţi stat fideli pe acest pământ.
În cursul existenţei noastre, cât şi în cei 22 de ani nu am
avut nici o zi liniştită în care să nu ne gândim la voi,
fraţi unguri, fără a avea în preajmă români puturoşi,
mămăligari şi opincari. În secolele de istorie ungurească,
tricolorul independenţei roşu, alb şi verde de foarte multe
ori şi-a găsit refugiul între munţii Ardealului. Din mila
lui Dumnezeu a venit şi rândul nostru. Acum în noua libertate, fraţi
unguri v-aţi întors acasă la mama voastră Ungaria. Aţi
îndurat proba dispreţului din partea celui mai crunt duşman-românii.
De acum înainte vom rămâne împreună pentru totdeauna în
Ardeal, pentru că aşa au dorit marii conducători Hitler
şi Mussolini. Aşteptăm din partea românilor devotament faţă
de statul Ungar şi să treacă de partea naţiunii
ungare, superioară faţă de cea română. Noul stat
reunit cu grija şi iubirea lui Dumnezeu doreşte ca toţi fii
săi să se simtă bine, toţi să devină unguri
loiali. Viaţa nouă existentă pe teritoriul Ardealului
reprezintă voinţa naţiunii ungare de a reface ţara Sfântului
Ştefan. Soldatul ungur din nou şi-a cucerit locul de pază
pe care l-a avut de secole pe crestele Carpaţilor, împotriva românilor,
duşmanii noştri de secole. Mulţumim lui Dumnezeu, care împarte
dreptate şi oamenilor doritori de bine şi de pace. Duşmanii
Ungariei-românii, trebuie suprimaţi prin toate mijloacele. Trăiască
Ungaria Mare! Trăiască Naţiunea Ungară!
Redactor:Vă
rog să ne vorbiţi şi de atmosfera creată de proclamaţia
lui Horthi Miklos la Satu Mare.
Prof.dr.
Ioan Corneanu: Pot
să afirm cu tristeţe că după proclamaţie, în
judeţul Satu Mare s-au dezlănţuit şi s-au aplicat măsuri
discriminatorii de o duritate sălbatică împotriva românilor
şi a evreilor. După cum am mai arătat, holocaustul româno-evreiesc
nu a fost doar un accident al istoriei, el a fost realizat şi pregătit
minuţios şi sistematic, o tragedie unică la care lumea
civilizată a privit cu nepăsare. Am să mă refer la
aplicarea soluţiei finale în varianta fascisto-horthystă asupra
românilor şi a evreilor din Nord-Vestul Ardealului. Autorităţile
ungureşti au trecut imediat la aplicarea decimării românilor
şi a evreilor. Populaţia evreiască din Ardealul de
Nord-Vest era de peste 170.000 de persoane. Legislaţia ungurească
a trecut imediat la suspendarea presei româneşti şi evreieşti,
a cluburilor şi a asociaţiilor. Apoi au urmat măsuri
discriminatorii, afectând interesele economice ale românilor şi a
evreilor. Funcţionarii publici au fost demişi iar elevii şi
studenţii au fost excluşi din învăţământul de
stat. Apoi a urmat încadrarea românilor şi a evreilor în tabere de
muncă forţată, în care zeci de mii au murit din cauza
muncilor istovitoare, a mizeriei, a îmbolnăvirilor şi a lipsei
medicamentelor.
Până
la sfârşitul lunii octombrie 1940, în judeţul Satu Mare, în rândurile
populaţiei româneşti, au fost ucise 29 persoane, peste 1000 de
schingiuiri, 2451 de bătăi, 2157 de arestări, peste 600 au
fost întemniţaţi, 25 profanări, 290 devastări şi
peste 30.000 au fost refugiaţi, expulzaţi şi deportaţi.
Când se va realiza o evaluare corectă a pagubelor provocate românilor
şi evreilor, se va ajunge la cifre astronomice. Românii care nu
şi-au părăsit locurile natale li s-au luat casele, pământurile
în special celor care au fost împroprietăriţi prin Reforma
Agrară din 1921. Apoi, în mod sistematic, au fost distruse prin
incendiere. Casele rămase nelocuite în mod special de la sate, au
fost date ungurilor veniţi din Ungaria. Nu au fost scutite nici
bisericile greco-ortodoxe şi greco-catolice la care s-au adăugat
şi sinagogile evreieşti. Au fost dărâmate 5 biserici, 25
au fost devastate, avariate şi închise şi sigilate, 15 biserici
au fost transformate în magazii, 5 biserici au fost date cultului
reformat, 10 case parohiale au fost devastate apoi ocupate în special de
preoţi reformaţi, 26 de sesii
bisericeşti au fost confiscate şi redate foştilor
grofi şi baroni. Cel mai elocvent exemplu îl reprezintă
localitatea Cioncheşti, unde pe lângă incendierea şi dărâmarea
caselor au fost distruse biserica şi şcoala. Apoi, localităţi
ca Traian, Păulean, Dacia, Lucăceni, Ianculeşti, Marna,
Horea, Scărişoara Nouă au rămas pustii, populaţia
românească a fost alungată iar în locuinţele lor au fost
aduşi unguri din Ungaria. Din alte localităţi: Gelu, Baba
Novac, Moftinul Mic, Potău, Craidorolţ si altele au fost alungaţi
aproape toţi românii.
Redactor:
Vă rog să vă referiţi şi la organizarea
ghetourilor pentru populaţia evreiască cât şi la
transformarea lor în lagărele morţii de la Auschwitz, Birkenau
şi Dakau.
Prof.dr.
Ioan Corneanu: Guvernul
fascist condus de Sztoyayi, instalat la 22 martie 1944, a pus cu
generozitate la dispoziţia Germaniei naziste toate instrumentele
puterii de Stat-Administraţia, Poliţia, Jandarmeria, apoi, a
adoptat o serie de decrete şi legi antievreieşti şi antiromâneşti.
Toate acele măsuri erau concepute pentru izolarea, exproprierea
şi ghetoizarea evreilor în vederea deportării lor în lagărele
morţii.
Ghetoizarea
celor aproape 170.000 de evrei din Ardealul de Nord-Vest, a început în
ziua de 3 mai 1944, orele 17 şi s-a încheiat într-o singură săptămână.
Evreii au fost adunaţi în mare grabă acordându-li-se numai câteva
minute pentru a împacheta doar câteva lucruri, după care indiferent
de distanţă, au fost conduşi pe jos, flancaţi de
jandarmi cu pană de cocoş la pălărie până la
ghetourile stabilite.
Cele
mai mari ghetouri au fost organizate la Cluj-peste 18.000 de persoane;
Dej-7.800 de persoane; Şimleul Silvaniei-8.500 de persoane; Bistriţa-6.000
de persoane; Oradea-35.000 de persoane; Reghin-4.000 de persoane; Târgu
Mureş-7.500 de persoane; Sfântu Gheorghe-850 de persoane; Sighetul
Marmaţiei-12.000 de persoane. În judeţul Satu Mate ghetourile
au fost organizate la Satu Mare-peste 19.000 de persoane; Baia Mare 3.500
de persoane; Valea Borcutului - peste 2.000 de persoane şi în oraşul
Carei-3.560 de persoane.
Printre
studiile mele privind istoria sătmăreană de peste 40 de
ani, m-am aplecat cu sfială şi respect şi asupra
documentelor referitoare la comunitatea evreilor,a cărui număr
în 1940 depăşea 40.000 de persoane. În prezent au rămas
doar 96 de persoane. Apoi am studiat şi documentele referitoare la
ghetoizarea evreilor în anul 1944, în ghetourile din Satu Mare, Baia
Mare, Valea Borcutului şi Carei. Spre exemplificare mă voi
referi doar la ghetoul din Satu Mare. Acesta a fost organizat pe baza
instrucţiunilor primarului Csaba Laszlo, adică cele aproape
19.000 de persoane au fost obligate să trăiască în condiţii
inumane. Erau păziţi zi şi noapte de către jandarmi
unguri, iar dacă vreun evreu încerca să fugă era ucis prin
împuşcare. Lipsa condiţiilor de hrană, de igienă
şi medicamente, au cauzat grave probleme de sănătate, ceea
ce a provocat moartea bătrânilor şi a copiilor. Situaţia a
fost agravată şi de comportamentul sadic al poliţiei şi
jandarmeriei ungureşti, care zilnic, îi torturau pe evrei, pentru a
mărturisi unde şi-au ascuns bunurile de valoare.
Evreii
au rămas în ghetouri până în ziua de 15 mai 1944, după
care au fost îmbarcaţi în vagoane de vite, în fiecare vagon erau
înghesuiţi între 80-100 de persoane indiferent de vârstă sau
sex.
Numai
din ghetourile din Satu Mare au fost deportaţi 18.863 de evrei.
Deportarea spre lagărele morţii s-a realizat după următorul
program: în 19 mai 3.006 persoane; 22 mai 3.300 persoane; 30 mai 3.800
persoane; 1 iunie 2615 persoane.
Dovezile
documentare indică faptul că Germania nazistă nu şi-ar
fi putut atinge obiectivele în Ardealul de Nord-Vest, fără
cooperarea slugarnică a Ungariei fasciste, care, aşa cum am mai
precizat şi-a pus la dispoziţie întreaga administraţie la
dispoziţia criminalului Eichman, îndeplinind toate etapele soluţiei
finale faţă de evreii din Ardealul de Nord-Vest, prin izolare,
expropriere, ghetoizare, deportare, într-o perioadă extrem de scurtă
şi cu o dibăcie care i-a impresionat şi pe liderii nazişti.
Acesta
este adevărul şi de aceea doresc să transmit generaţiilor
viitoare aceste informaţii veridice şi de necontestat. Pentru a
fi în ton cu adevărul prezentat, doresc să transmit opiniei
publice din România şi din toată lumea, numele celor mai sadici
criminali unguri împotriva umanităţii judecaţi de
Tribunalul Poporului din Cluj-Napoca în anul 1946:
1.
Endrodi Barnabas-Prefectul judeţului Satu Mare; 2. Boier
Endre-Subprefectul Judeţului Satu Mare; 3. Csoka Laszlo-Primarul oraşului
Satu Mare; 4. Dr. Rogozyi Papp Zoltan-Ajutor de Primar Satu Mare; 5. Dr.
Pilner Erno- Secretar General al Primăriei Satu Mare; 6. Demenyi
Miklos-Comandantul Legiunii de Jandarmi Satu Mare; 7. Czegenyi
Karoli-Comisar Şef al Poliţiei Satu Mare; 8. Nagyi Jeno-Şeful
Poliţiei din Baia Mare; 9. Orgovanzi Iozef-Lucrător la Direcţia
de Urmăriri Politice din Baia Mare; 10. Vajay Imre Detectiv la Poliţia
din Baia Mare; 11. Vancsa Ianos-Agent la Poliţia din Satu Mare; 12.
Dr. Sarkozi Bela-Şeful Biroului Controlului Străinilor la Poliţia
Satu Mare; 13. Căpitan Bereteş Laszlo-Comandantul Militar la
Uzina Phonix din Baia Mare; 14. Fekete Erzsebet-Funcţionar la Primăria
din Satu Mare; 15. Vajai Sandor-Notar la Primăria din Baia Mare; 16.
Balogh Karoly-Funcţionar la Primăria din Baia Mare; 17. Kereny
Istvan-Funcţionar la Primăria din Satu Mare; 18. Czeisbergher
Peter-Pantofar din Baia Mare; 19. Osvath Zoltan-Zidar din Baia Mare; 20.
Guget Gyula-Preşedintele Partidului Nylas din Baia Mare.
Redactor:
Ce doriţi să mai adăugaţi ? Vă rog să faceţi
o scurtă concluzie.
Prof.dr.
Ioan Corneanu: Mulţi
evrei trecuţi în eternitate sunt fără mormânt. La iniţiativa
Comunităţii Evreieşti din Judeţul Satu Mare s-a luat măsuri
concrete de a le scrie numele pe plăci de granit de culoare neagră,
pe pereţii exteriori a Sinagogii de pe strada Decebal. Tot aici, în
anul 2004, cu prilejul împlinirii a 60 de ani de la deportarea evreilor sătmăreni,
s-a ridicat un monument al holocaustului. Niciodată nu vom putea înţelege
cum tocmai în Cetatea Culturii numită Europa, a fost dezlănţuită
această acţiune tragică, unică în istorie. Evrei sau
creştini, credincioşi sau agnostici, şi-au pus întrebarea
dacă după Auschwitz se mai poate gândi şi se mai poate trăi
ca înainte de Auschwitz.Evident că nu. Consider că nu popoarele
sunt vinovate, nu etniile sunt vinovate ci criminalii recrutaţi din
diferite popoare, lor le revine răspunderea faţă de
istorie. Există şi o a doua moarte mai ireversibilă decât
adevărata moarte - uitarea.
Generaţiile de azi şi de mâine trebuie să înveţe din
această tragică experienţă a holocaustului româno-evreiesc
din Ardealul de Nord-Vest. Acest
îndemn are la bază preîntâmpinarea şi stoparea călăilor
nazisto-comunisto-fascisto-horthiste.
Trebuie
să învăţăm din istorie pentru a fi mai buni, mai
toleranţi şi mai înţelepţi. E nevoie de aducere
aminte, de adevăr, de dreptate, de pace, de iubire şi de bună
convieţuire, pentru că cel ce uită riscă să
repete. Românii au o vorbă transmisă din generaţie în
generaţie: NOI SUNTEM CREŞTINI, IERTĂM DAR NU UITĂM.
CRIMELE NU SE POT IERTA. ELE SUNT IMPRESCRIPTIBILE.
Noi,
românii refugiaţi, expulzaţi şi deportaţi, condamnăm
concepţiile revizioniste şi de separare promovate de UDMR. Vârfurile
acestei uniuni, urmăresc şi visează zi de zi ruperea României
pentru a se aplica separări, segregări pe criterii etnice.
Considerăm, că românii majoritari să fie lăsaţi
în pace, să nu fie desconsideraţi şi socotiţi cetăţenii
de categoria a doua în propria noastră ţară. Să nu
tot aprindeţi ura şi dispreţul faţă de românii
din Ardeal. Nu faceţi pe supăraţii. Lăsaţi-ne să
ne plângem morţii şi să ne cinstim eroii neamului românesc,
obicei statornicit din timpuri imemoriale.
De
17 ani în Ardeal se realizează mai multe sărbători ungureşti
decât în Ungaria. Toate se fac intenţionat şi cu mult fast.
Toate au un scop precis de a se demonstra prin toate mijloacele
superioritatea etniei ungureşti faţă de românii pământului
din vremuri imemoriale. Cea mai dureroasă sărbătoare pentru
românii sătmăreni este Partium. Mai pe faţă, mai
voalat, la întrunirile ungureşti se aminteşte mereu despre
teritoriile: Ardeal, Crişana, Maramureş şi Banat, care au
aparţinut de Marea Ungarie.
Românii
sătmăreni privesc aceste evenimente cu multă tristeţe
ştiind cât au fost şi sunt atât de umiliţi şi la începutul
mileniului trei. Au înscrise în cutele frunţilor şi a feţelor
lor, goluri dureroase ale trecutului neamului românesc din Ardeal. Ei
ştiu că nu a existat în Europa o altă fiinţă
umană mai răbdătoare, umilită, copleşită
şi mai încovoiată precum românii ardeleni. Românii din Ardeal
înrobiţi şi ucişi fără milă sute de ani,
n-a avut o sete mai puternică de viaţă decât prin supravieţuire
şi continuitate neîntreruptă. De aceea ne este înscris pe
fizionomia noastră toate înfrângerile şi batjocurile conţilor
şi a baronilor unguri. De ce trebuie ca şi în zilele noastre să
avem mersul mai lent şi mai gârbovit ? Până când ? Cine ne
obligă la un asemenea comportament ? De ce România şi poporul
român trebuie să fie un Laborator de Încercare în problema minorităţilor
? Cui Prodest?
Redactor:
În loc de
concluzie la această convorbire politico-istorică "Cu cărţile
pe faţă" vă propun d-le prof. dr. Ioan Corneanu ca
această temă să rămână deschisă, având în
vedere evenimentele tragice şi atrocităţile săvârşite
de hortiştii maghiari în perioada ocupaţiei vremelnice a
Ardealului de Nord, care trebuie cunoscute de toţi românii în
lumina adevărului istoric, la fel şi în acelaşi scop ca
şi problema holocaustului şi a Legii Luxaţiei.
Dorim
să vă amintim că oraşul Alba Iulia, pe lângă
Arad şi Braşov a fost principalul centru de primire a românilor
alungaţi din Ardealul de Nord, fapt ce a permis celor mai vârstnici
să cunoască pe viu, tragicele evenimente desfăşurate
în teritoriul ocupat iar pentru ceilalţi din documentele cercetate
ulterior.
În
vederea susţinerii unor date prezentate de dvs. redăm mai jos,
un extras din "Istoria
evreilor din Transilvania (1623-1944)"
scrisă de renumitul şef rabin din Cluj Dr. Moshe Carmilly
Weinberger - cu privire la ghetoizarea unui număr de 131,633 evrei
din Transilvania de Nord, după ce din Ungaria 473.000 evrei au fost
duşi în lagăre de concentrare.
...
"…Ghetoizarea evreimii din Transilvania de Nord
Guvernul
lui Dome Sztójai, format din miniştri de dreapta, antisemiţi,
printre care ministrul de Interne, Andor Jaross, a dispus închiderea
evreilor din Ungaria în ghetouri, cu scopul final al nimicirii lor în
lagărele morţii de la Auschwitz şi Maidanek. Pentru
efectuarea acestui plan, a fost numit Ladislau Endre, viceprefect al
comitatului Pest-Pitiş- Soit Kiskun.
În
4 aprilie 1944, a început genocidul indescriptibil în cuvinte, generat
de ura oarbă. Andor Jaross, Ladislau Endre şi Ladislau Baky au
stabilit amănuntele groaznicei operaţiuni împreună cu
Adolf Eichmann, şeful
Sonderkommando-ului german, sosit între timp la Budapesta, care a dobândit
o mare experienţă în exterminarea evreilor din Europa. Le-a
fost un "dascăl" priceput. Pe baza indicaţiilor sale,
au fost elaborate amănuntele privind deportarea evreilor din Ungaria.
Transilvania de Nord a fost împărţită în două
circumscripţii de intendenţă, cu centrele la Cluj (nr. IX)
si Târgu Mureş (X). Prefecţii comitaten
şi, primarii oraşelor, diferiţii funcţionari
administrativi, şefii jandarmeriei si poliţiei au primit instrucţiuni,
lămuriri, în adunări convocate special de Ladislau Endre sau
colaboratorii săi de specialitate, cum şi în ce fel să aibă
loc închiderea în ghetouri a evreilor din Transilvania de Nord.
Instrucţiunile
erau laconice si inumane. Evreii să fie privaţi nu numai de
obiectele de valoare, de bijuteriile lor, ci si de demnitatea lor umană,
închiderea în ghetouri si locuirea lor acolo. În sfârşit îngrămădirea
în vagoane, s-a petrecut cu lipsa de milă a fiarelor, nefiind cruţaţi
nici bătrânii, bolnavii sau copiii. Evreii, despre care se credea că
sunt bogaţi, bărbaţi şi femei, erau anchetaţi,
percheziţionaţi în ghetou cu mijloacele cele mai crude pentru a
da la iveală obiectele lor de valoare. Din camerele de tortură,
instalate special în acest scop, "victimele" erau scoase pe tărgi.
Femeile si fetele nu erau scutite de percheziţia "corporală''.
Ghetourile
erau lipsite de cele mai elementare condiţii sanitare. De pildă,
ghetoul din Cluj, pentru 16 148 oameni, avea doar câte două latrine
improvizate. Apă de băut, posibilităţi de spălare
lipseau aproape total. Majoritatea ghetourilor au fost instalate în
apropierea staţiilor de cale ferată pentru ca deportările să
se desfăşoare cât mai rapid, în apropierea gărilor, erau
în general zone industriale (fabrici de cărămizi), iar evreii,
alungaţi din căminele lor şi jefuiţi de tot avutul,
erau mânaţi între ruinele distruse, părăsite, de multe
ori lipsite de acoperiş sau pereţi ale acestor clădiri.
Uneori a fost folosită în acest scop sinagoga (Târgu Mureş)
sau câte o stradă-două din cartierul locuit mai ales de evrei,
unde erau îngrămădiţi evreii din oraş si împrejurimi
(Satu Mare, Oradea). Populaţia evreiască din Dej şi împrejurimi
a fost trimisă într-o pădure din apropiere (Bungur), sub cerul
liber.
Operaţia
de ghetoizare a început în Transilvania de Nord Ia 3 mai 1944 şi a
durat 2 -3 săptămâni. Mânarea în ghetou a avut loc în două
etape. Au existat ghetouri "provinciale", instalate în oraşele
mai mari sau mai mici, unde populaţia evreiască era adusă
cu forţa, mânată pe jos, din comunele înconjurătoare.
Astfel au fost cele de la Berbeşti, Beclean, Dragomireşti, Valea
lui Mihai, Halmeu, Crasna, Târgu Lăpuş, Carei, Năsăud,
Ileanda, Reteag, Sfântu Gheorghe, Gherla, Cehu Silvaniei. Din aceste
ghetouri "provinciale" i-au concentrat apoi în asa-numitele
ghetouri "centrale", de unde au pornit, în sfârşit,
deportările, mai ales în direcţia Kosice-Csap:
Data
Ghetoul central
Număr de suflete
25 mai
1944
Ocna Slatina
3317
2,6
iunie 1944
Bistriţa
5981
28
mai, 6-8 iunie
Dej
7674
19,21,
23, 25 mai
Viseul de Sus
12074
25,
29, 31 mai, 3, 8, 9 iunie
Cluj
16148
16,
18,20, 22 mai
Sighetu Marmaţiei 12849
27, 30
mai, 8 iunie
Târgu Mureş
7549
23,
25, 28, 29, 30 mai,
Oradea
27215
1, 3,
5, 27 iunie
17 mai
Okormezo
3052
31
mai, 5 iunie
Baia Mare
5917
4
iunie
Reghin
3149
19,22,26,29,
30 mai, 1 iunie
Satu Mare
18857
31 mai, 3, 6 iunie
Şimleul Silvaniei
7851
Total
131 633
O
sută treizeci si una de mii şasesute treizeci şi trei de
suflete evreieşti, cetăţeni ungari, printre ei cu miile
participanţi la primul război mondial în armata austro-ungară,
care şî-au dat sângele pentru patrie, au fost umiliţi şi
eliminaţi din această patrie, între 16 mai si 27 iunie 1944,
din 13 ghetouri centrale, îngrămădiţi în 45 de trenuri
ale morţii, lipsiţi de mâncare şi apă, au fost duşi
cu forţa în lagărele de exterminare.
Douăzeci
de mii de membrii ai detaşamentelor de muncă au fost trimişi
la moarte pe Frontul de Est şi, împreună cu evrei din
Transilvania de Nord, declaraţi "străini" şi
executaţi la Kamenetz-Podolsk, ne
apropiem de cifra dată în statistica noastră din
capitolul 11 f 170,444).
Circa
douăzeci de mii s-au întors chinuiţi trupeşte şi
sufleteşte în localităţile din Transilvania de Nord
lipsite de evrei, în locuinţele lor jefuite, distruse, părăsite
şi goale.
Astfel
s-a încheiat istoria de peste patru sute de ani a evreimii din
Transilvania. In templul nostru clujean de rit occidental, reconstruit,
mai clipeşte "nér tamid" (opaiţul perpetuu) găsit
intact printre ruine. Din păcate, nu pentru multă vreme. Din
lumina sa se păstrează doar ceea ce evreii ardeleni au salvat în
renăscutul stat evreiesc Israel.
Historia
est magistra vitae."
PEŞTERA “HUDA LUI PAPARĂ”
Constituţia geologică a Munţilor Trascău, respectiv
prezenţa calcarelor jurasice în zona centrală a acestora, a
favorizat, pe lângă dezvoltarea impresionantă a cheilor pe
toate cursurile de apă care le străbat, şi dezvoltarea
intensă a fenomenelor carstice subterane, respectiv peşteri
şi avene, pe toată aria de dezvoltare a acestor formaţiuni.
Conform Catalogului Peşterilor din România din anul 1982, în Munţii
Trascăului au fost explorate 195 de peşteri şi avene (fiind
considerat drept peşteră orice gol carstic cu dimensiuni mai
mari de 2 m), printre cele mai cunoscute fiind citate: Peştera Dâmbău
din masivul cu acelaşi nume situat la nord de Zlatna, Peştera
Antares de lângă Iezerul Ighielului, Peşterile Calului şi
Bisericuţei din Platoul Ciumerna, Peştera din Piatră de pe
valea Găldiţa, Avenul din Faţa Pietrii, Peştera Ormezăului
şi Peştera Stearpă de pe valea Râmeţ, Peştera
Zmeilor de pe valea Poienii, Peştera Huda lui Papară de pe valea
Oncăşeştilor, toate cu dezvoltare de peste 100 m. Dintre
acestea, doar două sunt decretate drept rezervaţii naturale,
respectiv Huda lui Papară şi Peştera Zmeilor, ambele
situate în zona nordică a Masivului Bedeleu.
1. Localizare
Peştera Huda lui Papară face parte din sistemul carstic Vânătare-Huda
lui Papară, cel mai mare
sistem hidrocarstic din Munţii Trascău. Intrarea în peşteră
este situată la circa 2 km. sud-est de comuna Sălciua, pe Valea
Oncăseştilor, afluent de dreapta al Arieşului, la
altitudinea de 567 m., lungimea galeriilor cartate fiind de 2022 m, cu o
diferenţă de nivel pozitivă între intrare şi punctul
terminus de 88 m (fig. 1).
Peştera prezită atât un etaj fosil, la nivelul superior, cât
şi un etaj activ, reprezentat de un curs de apă cu debit destul
de mare, care străbate o bună parte din peşteră, pe
traseu formând lacuri subterane. Îeşirea din peşteră a pârâului
se face prin intrarea principală.
Situarea într-un context favorabil a avut ca rezultat formarea unor cavităţi
de o complexitate remarcabilă prin alternanţa sectoarelor cu
avene cu cele având caracterul unor reţele suborizontale.
Varietatea şi densitatea extraordinară a speleotemelor fac din
această peşteră una dintre cele mai frumoase şi mai
spectaculoase din carstul românesc, fapt ce a dus la decretarea ei drept
rezervaţia speologică.
2. Contextul geologic
Sistemul carstic este situat în partea central-vestică a Munţilor
Trascău, în unitatea Ciumarna-Bedeleu, subunitatea Bedeleu-Trascău
[Popescu Argeşel, 1977], drenănd apele din arealul delimitat de
Culoarul Ponorului la vest, Masivul Bedeleului la est, înşeuarea de
la Brădeşti la sud şi culoarul Arieşului la nord.
Principala structură tectonică ce s-a format în timpul mişcărilor
tectonice mezozoice, cele care au pus în contact calcarele şi rocile
magmatice bazice, care formează culmea Bedeleului, cu depozitele
cretacice la vest şi care suportă alte depozite cretacice la est
[V. Mutihac, 1982]. Sistemul endocarstic s-a format pe traseul paleovăii
ce drena Munţii Trascău, orientat pe un sistem de linii de
fractură la contactul dintre f1işul cretacic şi calcare.
De-a lungul acestui contact litologic toate păraiele au fost captate
la contactul cu formaţiunile carstificabile.
3. Evoluţia reţelei hidrografice
O prima etapă în evoluţia reţelei hidrografice a
constituit-o Tortonianul, în care reţeaua avea direcţie
longiitudinală. Exista un vechi curs ce se înterpunea între Munţii
Trascău şi Munţii Metaliferi, vărsandu-se în golful
Iara. Concomitent a mai existat un curs longitudinal în partea centrală
a masivului, acesta funcţionând pâna în Miocen. La sfîrşitul
Miocenului, vechiul râu este fragmentat în urma unor captări
datorate apariţiei unei zone de subsidenţă orientată
în lungul actualului culoar al Mureşului. Acest fapt a determinat o
înaintare rapidă a râurilor, care reuşesc să strapungă
transversal masivul Trascău.
Sistemul carstic Vânătare-Huda lui Papară s-a format în bazinul
văii Morilor, fiind primul afluent de dreapta al Arieşului din
perimetrul Trascăului. Cursul superior al acestuia este format din
trei ramuri: Valea Ponorului, Valea Poienii şi Valea Seacă.
4. Descriere
Peştera Huda lui Papară se desfăşoară de la sud
spre nord sub muntele Bulz, având o lungime de peste 4000 m. Din punct de
vedere genetic se consideră a fi rezultatul instalarii apelor
subterane provenite din infiltraţii pe un sistem de falii pe care
le-a largit prin dizolvare şi eroziune mecanică, în mod
selectiv.
Peştera nu este în totalitate creaţia râului care o străbate,
pentru că aceasta a curs initial la nivelul înşeuării din
vestul Muntelui Bulz, până ce s-a produs captarea subterană.
După această captare dolina s-a adâncit, atrăgând apele
şi determînand adîncirea acestora spre un nivel de bază local
reprezentat de peşteră.
Accesul la obiectiv este relativ facil, pe drumul din centrul comunei Sălciua
(jud. Alba), spre Mănăstirea "Sfânta Paraschieva",
primii doi kilometri fiind asfaltaţi, după care urmează
trei kilometrii de macadam, pănă la "drumul vechi" al
peşterii. De aici, pe o distanţă de circa 500 m, accesul se
face pe o potecă ce duce direct la intrarea în peşteră.
Mergând efectiv prin apa pârâului, la circa 100 m de la intrare, apare
prima surpriză, respectiv Cascada Evantai şi după încă
100 m, pe dreapta cursului de apă, apare o formaţiune de
acumulare, denumită Inima de Piatră. În continuare, la circa
250 m în interior, se ajunge în cea mai spectaculoasă zonă a
peşterii, Sala Minunilor, un gol carstic cu dimensiuni de circa 150 x
100 m şi înălţime meximă de circa 30 m. Sala este
"împodobită" cu o varietate extraordinară de
speleoteme (formaţiuni specifice peşterilor), cu dimensiuni
apreciabile, acestea fiind cele care au inspirat şi denumirea
locului. În Sala Minunilor şi-a găsit adăpost o colonie de
lilieci de o specie ocrotită, ceea ce face ca vizitarea acestei zone
să fie rezervată doar specialiştilor.
Accesul, în continuare, este foarte dificil, putându-se realiza numai de
speologi profesionişti, care dispun de echipament adecvat. Această
porţiune a peşterii oferă imagini deosebite. La circa 700 m
de Sala Minunilor se ajunge în Sala Virgină, cu dimensiunu mult mai
mici decât precedenta, dar cu o varietate de speleoteme deosebită.
Până în zona terminală a peşterii, mai pot fi admirate:
Sala Tăcerii, la 300 m de Sala Virgină apoi, după 300 m,
Cascada Geamăna iar în porţiune aterminală, Peştera
Mică.
Vizitarea peşterii este destul de dificilă, având în vedere
faptul că pe aproape toată lungimea, peştera este străbătută,
aşa cum am arătat anterior, de un curs de apă cu debit
considerabil, care formează, la ieşirea din peşteră,
valea Oncăceştilor.
Amenajarea pentru vizitarea peşterii a cunoscut două etape. Prima
amenajare a fost executată de către Cercul Speologic "Polaris"
din Blaj, în colaborare cu fosta I.J.C.M. Alba, în anul 1985. În această
etapă a fost montată o punte de vizitare, pe dreapta cursului părăului,
la circa 1 m faţă de luciul de apă, punte care facilita
accesul până în Sala Minunilor. Precipitaţiile abundente din
anii 1990-1994 au dus la creşterea nuvelului pârâului peste această
punte, amenajarea fiind, practic, distrusă.
A doua etapă s-a desfăşurat în vara anului 2005, fiind
amenajată o punte de vizitare din material lemnos, pe peretele stâng
al peşterii, la o înălţime de circa 4 m deasupra luciului
de apă, tocmai pentru a preîntâmpina o eventuală deteriorare
datorită creşterii debitului de apă în peşteră.
Această punte permite, în prima fază, accesul vizitatorilor până
la Inima de Piatră. Amenajarea s-a executat de către membrii
Clubului de Ecologie şi Turism Montan "Albamont", pe baza
unui proiect cu finanţare de la Uniunea Europeană, prin
Programul Societate Civilă.
În prezent, Centrul de Studii Geologice şi Spelogice al Universitatăţii
"1 Decembrie 1918" din Alba Iulia, care are în custodie acest
obiectiv turistic, este în faza de întocmire a unui proiect de
exploatare turistică a peşterii, în colaborare cu Agenţia
de Mediu din Alba Iulia şi cu Primăria comunei Sălciua.
Conf.univ.dr.
Nicolae Luduşan
Lect.univ.dr.
Levente Dimnen
Bibliografie
Bleahu, M.; Decu, V.- Peşteri din Romania, Edit. ştiinţifică
şi Academică, 1976
Bleahu, M. - Relief carstic, Editura Albatros, 1982
Dimnen, L. - Consideraţii asupra sistemului hidrocarstic Vânatare-Tăul
Morii-Huda lui Papară, rev. "Pangeea", nr. 1, Alba Iulia,
1999.
Luduşan, N. - Rezervatiile geologice din Muntii Trascăului, rev.
"Pangeea", nr. 1, Alba Iulia, 1999.
Mutihac, V. - Unităţi geologice structurale, Editura Didactică
şi Pedagogică Bucureşti 1982
Popescu-Argeşel, I. - Munţii Trascăului, Edit. ştiinţifică
şi Academică, Bucureşti, 1977
|
|
