|
Pe
fondul unor dispute mai mult sau mai puţin ştiinţifice
despre "Holocaust" şi noţiunea - revoluţionată
de "justiţia" noastră cu ocazia arestărilor
şi proceselor din anii 1989-1990 - de "Genocid" s-au întrevăzut
şi se întrevăd interese care nu au nici-o legătură cu
ideea de dreptate ori reparaţie istorică, ci cu aceea de profit.
Profit pe seama vlăguitului popor român, incapabil de a se apăra,
fie şi în cadrul "războiului imagologic", acceptând
fatalist, ca vita dusă la tăiere, să pozeze în călău
în speranţa iluzorie că va fi integrat, spre binele generaţiilor
viitoare, în Niciunde şi în Nicăieri. Un călău, de
Ia caz la caz, mai fascist decât Horthy şi Mussolini la un loc, mai
bolşevic decât Stalin, potrivit propagandei interesaţilor,
pentru că miza este imensă!
Jefuit
secole de-a rândul de tătari, unguri, bulgaro-bizantini, otomani,
romano-germani, ruşi, adus pe marginea prăpastiei de ambiţiile
lui Hitler şi ocupaţia sovietică, trădat de Occident
în 1920, 1940, 1944 şi 1947, minţit în 1989, readus în sapă
de lemn, sistematic, de atunci încoace, pentru că, spre nefericirea
lui mai posedă resurse ale solului şi subsolului, ca şi
"colţuri de rai", poporul român mai poate fi, în viziunea
unora, încă stors! 23 milioane de dolari, ca bază de pornire ar
mai putea plăti pentru ceea ce alţii au comis cândva, pe
teritoriul său! Pentru crime cărora el însuşi le-a căzut,
în primul rând, victimă! Şi aceasta pentru că, mentalul său
de supravieţuitor şi nu de cuceritor tradus la nivelul elitei
politice prin atitudinea de slugă, 1-a împiedicat să-şi
reclame calitatea de victimă şi, implicit, dreptul la profit!
Prea
puţine au fost vocile care au îndrăznit să pună în
discuţie "Holocaustul românilor" şi genocidul
practicat sistematic în ultimele trei secole împotriva lor în spaţiul
etnogenetic românesc (Nipru şi litoralul nord-pontic - Dunărea
Mijlocie - Carpaţii Păduroşi şi linia
Skok-Jirecek-Philippide, adică sudul Albaniei, nordul Greciei actuale
- Rumelia) şi, cu deosebire, în ultimii 60 de ani ai veacului
trecut, când au lovit şi teritoriul de stat, pe care cu "mărinimie"
li 1-au lăsat marile puteri la 4 iunie 1920 şi 10 februarie
1947, călcând în picioare voinţa naţională, liber
şi democratic exprimată la 27 martie/19 aprilie 1918 la Chişinău,
la 15/28 noiembrie 1918 la Cernăuţi şi la 18 noiembrie/1
decembrie 1918 la Alba Iulia!
"Holocaust"
şi "Genocid"! Două cuvinte cu încărcătură
cumplită, exprimând realităţi cutremurătoare în
istoria multor popoare, inclusiv a poporului român care a pierdut în
vara anului 1940, ca urmare a rapturilor în folosul vecinilor 101 404 km2
cu 6 710 000 de locuitori (50 500 km2 cu 3 700 000 cetăţeni
majoritar români răpiţi de Rusia sovietică, 43 492 km2 cu
2,6 milioane locuitori răpiţi de Ungaria fascistă sub
presiunea Germaniei naziste şi 7 412 km2 cu 410 000 locuitori dăruit
de Germania şi URSS, Bulgariei) a căror soartă nu a fost
deplânsă de nimeni decât în cazul celor, puţini la număr,
care nu erau etnic români! "Holocaust" şi
"Genocid"! Două cuvinte care ar trebui sa intre prioritar
în atenţia istoricilor români, a elitei politice, a românilor de
pretutindeni, pentru ca sufletele milioanelor de români căzuţi
pradă focului şi glonţului, torturilor de neimaginat, bătăilor,
lagărelor de concentrare, închisorilor şi a deportărilor
în regiunile cotropite, dar şi în teritoriul rămas, după
instaurarea, la 23 august 1944 a ocupaţiei bolşevice, să-şi
afle în sfârşit, odihna şi o dreptate istorică să se
împlinească!
"Holocaust".
În
viziunea Academici Române, exprimată în DEX, Ediţia 1998,
termenul ar fi un cuvânt preluat din limba franceză care ar însemna:
1) jertfă adusă zeilor, ofrandă, sacrificiu, în care
animalul sacrificat era ars în întregime, sau; 2) uciderea prin ardere a
unui număr de oameni.
Mai
complet, "Webster"-ul precizează că, de origine
grecească, noţiunea ar defini următoarele: 1) o mare sau
completă distrugere prin foc; 2) un sacrificiu consumat complet, prin
foc sau o ofrandă prin ardere; 3) măcelul sistematic, în masă,
al evreilor, în lagărele de concentrare naziste, în timpul celui
de-al doilea război mondial.
Potrivit
definiţiilor, lucrurile sunt, aşadar, clare! Oricât ar dori
unii, spre a-şi ascunde propriile crime sau înclinaţia spre hoţie,
să îl vopsească în călău, poporul român nu are, din
această perspectivă, nici o legătură cu
"Holocaustul", întrucât nu au funcţionat "lagăre
de concentrare naziste" pe teritoriul românesc, ci doar pe cele
germano-slave şi românii nu au jertfit pe nimeni prin ardere, cu
excepţia unui caz care, potrivit zvonurilor ar fi avut loc la
Constanta, singurele cunoscute fiind cel descris de Marin Preda în
"Delirul", al unui soldat antonescian, deci "fascist"
în vechea viziune bolşevică reactualizată de diverşi
eliewieseli, căruia i s-a dat foc în timpul rebeliunii din 1941
şi cazul sublocotenentului post-mortem de jandarmi Nicolae I. Lazăr,
ars de viu în clădirea guvernului, la 25 septembrie 1991 de hoardele
manipulate de "intelighenţia" de cafenea, disperată că
nu ajunge mai repede la "ciolanul puterii". Ca victimă a
"Holocaustului" lucrurile stau însă altfel pentru
poporul-artefact, pentru ultimi "români" rămaşi în
picioare în faţa furtunilor Istoriei, dar decăzuţi astăzi
din drepturi -ROMÂNII!
Peste
280 000 de cetăţeni români de altă etnie sau credinţă
decât ungurii, saşii şi secuii au fost trimişi în lagărele
germane ale morţii, dar nu de către România, guvernul, regele
sau Conducătorul său atât de hulit de urmaşii celor care
i-au datorat viaţa, ci, din teritoriile cotropite de Ungaria în
1940, din ordinul azi a "democratului" Miklos Horthy şi al
lui Szálassi. Mai mult de 173000 dintre aceştia erau cetăţeni
români de religie mozaică, potrivit concluziilor recentei lucrări
"Chestiunea maghiară" (Ed. Valahia, Bucureşti, 2001) a
marelui patriot şi salvator al evreimii române, regretatul Raoul
Şorban. Alţii 35000 au fost lichidaţi de
"amiralul" de Bálaton la Kamenec-Podolsk. Se adaugă peste
1000 de români lichidaţi cu bestialitate în primele zile ale ocupaţiei,
trimiterea la moarte a 100 000 de tineri români înrolaţi forţat
în Armata ungară şi abandonaţi pe front, neinstruiţi
şi fără arme, de către ofiţerii şi subofiţerii
unguri spre a fi căsăpiţi de ruşi, lichidarea a 80000
de sârbi, mulţi foşti cetăţeni români, trimiterea ca
sclave în Germania a 60000 de femei, din care vor supravieţui doar
8000, etc., fapte ce probează declanşarea de către unguri a
unui Holocaust al românilor uniţi, ortodocşi sau mozaici, a
slavilor, ţiganilor etc. Cu cei dispăruţi fără
urmă cu ocazia deportărilor şi expulzărilor, numărul
victimelor Holocaustului de care s-a făcut vinovată Ungaria în
teritoriile româneşti cotropite, depăşeşte, după
Raoul Şorban, cifra 540 000. Victime care nu aveau altă vină
decât aceea că erau etnic români, evrei, sârbi, ţigani etc.
Or, în această situaţie, când peste o jumătate de milion
de cetăţeni români au căzut victime Holocaustului promovat
de Ungaria horthystă în teritoriul cotropit, înclinăm să
fim de acord cu poziţia din august 2002 a domnului Marko Bela, preşedintele
UDMR că un "Muzeu al Holocaustului" nu şi-ar avea
rostul la Târgu-Mureş, de pildă. Şi nici altundeva în România,
ci, spre neuitare, în capitala în care a fost plănuit, străjuit
fiind de statuia "democratului Horthy", cel care a pretins totuşi,
la vremea respectivă şi nu fără temei, că a fost
primul conducător fascist din Europa. Un muzeu care să
beneficieze de serviciile experţilor Istvan Csurka şi Laszlo
Tokes şi ale recenţilor discipoli ai domniilor lor. Si, ca un
suprem argument, aducem ultima precizare a "Webster"-ului că
"Holocaust" mai înseamnă şi "orice
măcel în masă sau distrugere iresponsabilă a vieţii",
sinonime fiindu-i cuvintele "infern",
"conflagraţie", "distrugeri" etc. Ceea ce
ar putea crea unele confuzii în prezent, deoarece infernul trăit de
popoarele-victimă ale Europei anilor 1939-1945, a fost retrăit
recent de populaţia civilă din Cecenia, Somalia, Ruanda,
ex-Iugoslavia, Palestina, Afganistan etc.
"Genocidul"
Cuvântul,
atât de drag justiţiei
noastre post-revoluţionare,
încă nestructurată şi nedemocratizată, ar fi,
după vajnicul "DEX", o preluare în limba română tot
din franceză, însemnând "Crima comisă cu intenţia de a distruge un grup uman,
naţional, etnic, etc."
Mult mai nuanţat, dar şi mai precis, "Webster"-ul
defineşte "Genocidul", cuvânt de origine tot grecească,
drept "exterminarea deliberată
şi sistematică a unui grup naţional, rasial, politic sau
cultural". Este ceea ce li s-a întâmplat românilor în
propriul spaţiu etnogenetic în care au primit, în casa şi la
masa lor, barbarii descălecători, devenind substrat şi
contribuind astfel, de-a lungul istoriei, prin sânge, cultură şi
civilizaţie la formarea popoarelor, astăzi vecine. Si, ca o
culme a "recunoştinţei" sau a refuzului de a vedea
adevărul, fie că se numesc rumâni, aromâni, rămăni,
rumeri, fie că sunt încă numiţi vlahi, valahi, voloki,
olahi etc., puţinilor români supravieţuitori ai masei iniţiale
deznaţionalizate, nu li se
recunoaşte sau le este îngrădit în statele popoarelor nou
create, dreptul la etnie, limbă, cultură proprie, în ciuda
recomandărilor Consiliului Europei, pretinzându-se că ar
fi greci ori slavi latinizaţi cândva, nu se ştie când şi
de cine. Cazul Spiros Bletsas, condamnat la Atena în 2001 la 1,5 ani închisoare
şi echivalentul a 1400 USD amendă, pentru vina de a fi adus o
broşură a EBLUL care atesta existenţa limbii românilor în
Grecia, este edificator. Ca şi acela, foarte recent al preotului din
Vidin cercetat pentru "vina" de a fi ţinut enoriaşilor
slujba în limba română. Iar în Ungaria, unde rămăseseră,
din voinţa marilor puteri cea. 800 000 în 1920, mai subzistă
10-15 000 de "români" ca monedă de schimb pentru pretenţiile
tot mai aberante pe care "milenarii" le au de la statul român.
Mai mult, deznaţionalizarea continuă, sub ochii unei Europe
inculte şi indolente, ori direct interesată, chiar pe teritoriul
de stat rămas, la început de mileniu III, românii catolici fiind
aproape obligaţi sub numele de "ceangăi" să se
declare etnic altceva! Şi pretutindeni, pe pământul cândva sau
încă românesc, hoţii strigă... "Hoţul!",
fiind aproape acceptată ideea fragmentării poporului român în
trei: români, "vlahi" şi "moldoveni". Asupra românilor,
aşadar, principiul germanului Leopold Kohr - "Tot ce este mic
este minunat", care, în numele unităţii... Europei i-a
divizat pe cehi, deocamdată în două şi pe sârbi în
şase, funcţionează din plin, asociat principiilor
descentralizării şi drepturilor comunităţilor, astfel
încât nu este exclus să ne trezim în curând şi cu alte
"popoare" gen "dac", "cuman",
"transilvano-bănăţean", "oltean",
"făgărăşean", "giuleştean"
ori "calea-griviţean" etc. pe teritoriul României, cu
largul concurs al unor Sabin Gherman, Vasile Barba etc. Drumul spre Iad
este întotdeauna pavat cu intenţii (declarat) bune!
În
aceste condiţii, departe de a fi călău, chiar în deceniile
de dictatură 1938-1989, când minorităţilor li s-au
asigurat procentual locuri privilegiate în viaţa socială,
politică şi culturală, dovadă că unii nu stăpânesc
nici astăzi limba ţării în care trăiesc, poporul român
se înscrie ca victimă şi la capitolul "Genocid"! Este
sugestiv, pentru definirea termenului, ceea ce s-a întâmplat în anii
celui de-al doilea război mondial în teritoriul cotropit de Ungaria,
unde, în locul sutelor de mii de cetăţeni de altă etnie
decât ungurească, săsească şi secuiască, ucişi,
trimişi în lagărele morţii sau deportaţi, au fost
"implementaţi", cu rol de colonizare, în scopul schimbării
realităţii etnice, peste 400 000 de fascişti unguri
"puri" care, în ciuda obiecţiilor postbelice ale lui Lucreţiu
Pătrăşcanu şi Petru Groza au rămas, sub presiunea
sovietică, până astăzi, nesupăraţi şi
neasupriţi, în România, îmbrăcându-şi vechile idei în
lozinci comuniste ieri, "democratice" şi
"europene" astăzi. Aceasta a fost condiţia impusă
de Stalin pentru retrocedarea de către administraţia sovietică
de ocupaţie, a Ardealului cotropit şi eliberat de români prin
jertfa a 58 330 de eroi la 25 octombrie 1944. Ba, mai mult, la 5 ani după
semnarea tratatului de pace, în dispreţul oricărui drept şi
al oricărei realităţi, Stalin le-a creat coloniştilor
fascişti, în centrul României, un bantustan - Regiunea Mureş
Autonomă Maghiară -, dându-le posibilitatea să-i asuprească
în continuare pe români în numele... idealurilor comuniste. Abia la 10
ani după eliberare, prin hotărârea de la 14 februarie 1968
privind noua împărţire administrativă pe judeţe, România
a reuşit să şteargă această pată de pe
obrazul ei, pentru a se vedea, astăzi, din nou supusă
presiunilor regionalizatoare, în acelaşi scop distructiv, botezat...
"european"!
Cât
despre ţiganii pe care opusul "democratului" Horthy,
"criminalul de război" (cf. Ordonanţa de guvern
31/2002) Ion Antonescu, i-a deplasat spre a-i feri, ca şi pe evreii
ajutaţi să fugă în Palestina, de furia exterminatoare a
ocupantului german, aceştia nu au fost scoşi în afara
fruntariilor româneşti, ci sedentarizaţi, în scopul de a pune
în valoare culturile şi gospodăriile părăsite de
ocupantul rus, în teritoriile româneşti eliberate de la est de
Nistru. Ei au fost masacraţi de sovietici, nu de armata română
aşa cum ne relatau în 1982, pe şantierul arheologic de la
Ostrovul Corbului, doi fii de bulibaşi de judeţ, militari în
termen. Având rude care au pierit în Transnistria şi fiind buni
cunoscători ai folclorului autentic ţigănesc, ei relatau că
există numeroase cântece bătrâneşti pe această temă,
gen "Bună ziua domnule rus/ Antonescu ne-a adus/Ne-a adus ca
florile/ Şi-am ajuns ca ciorile..." etc. Dar "domnul
rus" fiind cam tovarăş de felul lui, n-a stat la discuţii
ci a pus mitralierele pe ei, bieţii oameni fiind nevoiţi,
abandonându-şi tot ce aveau şi dobândiseră, să se
retragă în grabă în 1944, pe urmele armatelor române spre România.
şi nimeni nu se gândeşte la absurdul acuzelor: ce smintiţi
ar fi preferat să fugă alături de "călăii"
lor, din faţa "eliberatorilor"? "Eliberatori"
care se fac vinovaţi de deportarea şi dispariţia, în
timpul ocupaţiei lor în România (august 1944-ianuariel958), a unui
număr încă necunoscut, de ordinul sutelor de mii, de cetăţeni
români, în primul rând saşi dar şi români, ucraineni, ruşi
etc., şi de purificare etnică în aşa-zisele
"Bucovina" de Nord, "Basarabia" şi Herţa,
unde rămăsese încă sub ocupaţie şi însemnând
atunci 3 700 000 de locuitori.
Statisticile
sunt relevante: Potrivit recensămintelor ruseşti erau 86% români
în 1817, la 5 ani după primul rapt, în aşa-zisa
"Basarabie" şi doar 47,58% în 1897. Iar în 1940, imediat
după răpire, ruşii declarau 52,8% români, în aşa-zisele
"Basarabia" şi "Bucovina" la un loc în situaţia
în care, spre exemplu, de la l milion de locuitori, doar în
"Bucovina" răpită, populaţia românească a
scăzut, după 5 decenii de genocid etno-cultural la cca. 150 000.
Se poate vorbi aşadar de "Genocid" dar şi de
"Holocaust", conform "Webster"-ului şi în
teritoriile răpite României de ruşi, pe seama românilor în
primul rând, masacrele de la "Fântâna Albă" şi
Lunca, similare celor de la Katyn, ilustrând politica de purificare etnică,
clar şi pe seama altor etnii, ruşii fiind mai "generoşi"
când era vorba de executat inclusiv conaţionali de-ai lor, în
numele unui alt tip de "purificare", cea ideologică.
Din
păcate, însă, NOI, românii, adică victimele, nu numai că
nu am încercat să ne vindem pe bani buni, osemintele şi memoria
martirilor şi nu am pretins vecinilor compensaţii şi scuze
pentru cumplitele suferinţe îndurate, dar nici măcar nu am început,
de dragul reconstituirii adevărului, culegerea de date exacte despre
cei asasinaţi, torturaţi ori deportaţi atunci, pentru
simplul fapt că se născuseră români. Poate, însă, că
pretenţiile actuale crescânde, pretenţii individuale, de grup
sau de stat, bazate pe "dreptul" prădătorului de a hăcui
prada lipsită de apărare, inclusiv bizarele pretenţii ale
unor aşa-zişi "concentraţionari" din Ucraina de a
primi compensaţii de la statul român pentru că, odată cu
armata regală retrasă în 1944 şi Conducătorul
statului fiind declarat, în vechea tradiţie bolşevică
şi comunistă "criminali de război", fiindcă
în loc să-i execute pe teroriştii ocupantului s-a mulţumit
să-i aresteze, ne vor trezi la realitate! Şi vom începe cel puţin
să ne reconstituim istoria adevărată, cu toată lipsa
de acces la documente, dacă nu vom avea curajul ca, renunţând
la păgubosul nostru bun simţ ancestral, să pretindem ca
toată lumea, de la toată lumea, că poate... ţine!
Cum de a fost posibil?
Cum
de a fost posibil ca zeci de milioane de civili de pe toate meridianele să
fie torturaţi, arşi, masacraţi cu sânge rece sau alungaţi
din casele şi de pe pământurile lor în anii celui de-al doilea
război mondial? Cum de s-a putut ajunge la "Holocaust"
şi "Genocid" şi cum de astfel de crime încă se
mai petrec? Dacă la ultima întrebare doar politicienii lumii ar
putea răspunde, în măsura în care omenirea ar dispune de
mijloacele necesare tragerii la răspundere, indiferent de pe care
parte a Atlanticului, Pacificului sau Oceanului Indian ar acţiona, la
prima întrebare Istoria, ignoratul "magister vitae", a oferit
deja răspunsul. A fost posibil pentru că, după uriaşul
efort de război din anii 1914-1918, când nebunia statelor şi
caselor domnitoare de pretenţie universală, asupritoare de
popoare, a incendiat planeta, Societatea Naţiunilor democratice
şi civilizate a considerat că, în urma victoriei, poate
instaura, în spiritul dreptăţii, o pace durabilă. Si,
preocupată de fenomenul sovietic, nu a mai acordat atenţia
cuvenită celorlalte state revizioniste, în primul rând europene, de
genul Germaniei şi Ungariei învinse. După cum nu a sesizat,
preocupată de reconstrucţie, nici dezvoltarea, pe solul fertil
al spiritului revanşard, a doctrinelor totalitariste îmbrăcate
în mantii naţional-socialiste sub semnul crucilor alterate. Aşa
a fost posibil ca Germania să încalce sistematic condiţiile păcii,
să-şi instruiască noi trupe de elită pe teritoriul
şi cu complicitatea Rusiei staliniste, să elaboreze, la concurenţă
cu Ungaria horthystă legi antisemite, să proclame o "Nouă
Ordine" mondială în 1936, să înghită Austria în
1938 şi Cehoslovacia, cu largul concurs al sovieticilor, în 1939! I
s-a permis totul în numele păcii pentru că, epigonii marilor bărbaţi
ai începutului de veac XX, politicieni de salon postbelici care priveau
micile state şi milioanele lor de locuitori, ca pe nişte entităţi
abstracte, sacrificabile, considerau că "pacea", în
realitate, liniştea lor, merita orice sacrificiu! Şi au asistat,
orbi şi surzi, la sacrificarea pe altarul Noii Ordini hitleriste, a
popoarelor din Europa central-răsăriteană, până când
ocuparea şi împărţirea Poloniei, în septembrie 1939 le-a
demonstrat că adevărata Axă, axa Berlin-Moscova, pecetluită
prin actul adiţional secret al pactului Ribbentrop-Molotov (23 august
1939) acţiona potrivit unui plan prestabilit de reîmpărţire
şi dominaţie a Europei şi a lumii. Pentru că, dacă
la germani visul de dominaţie continentală se transmite genetic,
de când au ieşit din păduri şi au dărâmat Roma cu
barda, conducând, periodic, omenirea, spre dezastru, la ruşi,
eliminată de formă, odată cu ţarul, în 1917, proaspăta
vocaţie imperială renăscute, drapată în mantaua
internaţionalismului proletar exportat prin revoluţie. In aceste
condiţii, soarta continentului şi în primul rând a popoarelor
geo-strategic plasate între cele două superputeri era pecetluită.
În
ceea ce priveşte România, interesat doar de petrolul său, de
soarta comunităţii germane şi de potenţialul militar -
strategic, în situaţia în care "Planul Barbarossa" era
deja pus la punct (parcă pentru a demonstra că orice tentativă
de unificare a Europei sfârşeşte prost atunci când decizia se
reduce la doar două centre de putere) Hitler i-a dat, cu mărinimie,
mână liberă asociatului său Stalin, să dispună
de teritoriile care nu-1 interesau. Drept urmare, Rusia Sovietică a
ocupat, în iunie 1940, România de N-E şi de Răsărit, însumând
50500 km2 şi
3700000 ele locuitori supuşi rapid unui proces de purificare etnică
prin metodele specifice genocidului şi a impus cedarea către
eternul său satelit, Bulgaria, a judeţelor Durostor şi
Caliacra, însumând 7412 km2 şi
410 000 locuitori.
În
ceea ce priveşte Transilvania, cel mai nefast personaj al istoriei
planetare, Adolf Hitler - despre care, culmea, încă avem voie să
vorbim şi să-i analizăm faptele, spre deosebire de Mareşalul
căzut sub incidenţa Ordonanţei 31/2002 - nu a agreat nici
ideea cedării, nici ideea împărţirii ei. Nu din dragoste
faţă de români, pentru că, pe de-o parte voia să
folosească potenţialul lor militar, vitejia şi ura lor împotriva
ocupantului bolşevic, promiţându-le recuperarea teritoriilor răpite,
după bătălia finală, cu ruşii, pentru stăpânirea
Europei, iar pe de altă parte, era sincer preocupat de soarta comunităţii
germane din România. Îşi baza decizia pe raportul-sinteză al
lui Wilhem Fabricius, transmis de la Bucureşti, la l august 1940,
prin telegrama secretă nr. 1326 din care aflăm următoarele:
"
l. Istoric. Transilvania a
fost de la colonizarea germană cu 800 de ani în urmă,
independentă din punctul de vedere statal, sub supremaţie schimbătoare
... Abia în 1868 (anul intrării în vigoare,instituţional, a
pactului dualist - n.n.) sub presiunea constrângerii, Transilvania a fost
încorporată monarhiei statului maghiar şi maghiarizată
sistematic. Deci, Ungaria a stăpânit Transilvania numai în mod trecător,
timp de 50 de ani.
2.
Etnic. Revendicarea
maximală maghiară cunoscută până acum se întinde
asupra Satului Mare şi a celei mai mari părţi din
Transilvania cu 54 600 km2… Banatul propriu-zis, în măsura în care
a revenit României în 1919, nu este revendicat de unguri, fiindcă
are un procent mic de tot de unguri...
3.
Economic. Transilvania
formează din timpuri străvechi un spaţiu ... care, în
cazul satisfacerii pretenţiilor maximale maghiare ar fi tăiat.
În special ar fi separate una de alta regiunea industrială de cea
agrara şi acestea ar pierde teritoriile de desfacere.
4.
Biologic.
Poporul român este tânăr (din punct de vedere biologic) şi în
creştere. Ţărănimea este sănătoasă
şi bogată în copii. Poporul maghiar stagnează de secole.
Statul maghiar se menţine biologic numai prin absorbirea permanentă
şi maghiarizarea a tot felul de naţiuni străine.
5.
Din punctul de vedere al germanilor etnici,
îndeplinirea revendicărilor maximale maghiare ar rupe grupul etnic
german din Transilvania şi i-ar tăia pe germanii de la nord de
valea Târnavei, în număr de 61000, de ceilalţi 192000. Prin
aceasta., ambele, părţi ar fi sensibil slăbite fată de
poporul statului respectiv. În nord ar fi pradă maghiarizării,
iar în sud ar fi sugrumaţi din punct de vedere economic ... Germanii
din Satu Mare ar trebui colonizaţi în alta parte, în măsura în
care, de la dominaţia română încoace, au putut fi demaghiarizaţi
circa 3000 capete ...".
Din
perspectiva intereselor germane, Hitler era aşadar, împotriva pretenţiilor
ungureşti argumentând consecvent până la 28 august 1940 în faţa
lui Mussolini şi Ciano cei mai aprigi susţinători ai lui
Horthy, iniţiatorul lor de la Budapesta, că "Soluţionarea
problemei este deosebit de complicată, datorită faptului că,
unei revendicări teritoriale care se bucură de extrem de multă
popularitate în sânul naţiunii ungare, i se opune o realitate etnografică
cu siguranţă incontestabilă"!
Cum
de s-a ajuns, în aceste condiţii ca, în numai 2 zile, Hitler să-şi
schimbe decizia, politica germană să se întoarcă la 1800,
teritoriile din N-V să fie smulse României şi soarta a 2,6
milioane de cetăţeni români să fie pecetluită?
Neintoxicaţi de lozincile de tip bolşevic privind "odiosul
dictat fascist de la Viena", nici de cele de tip fascist privind
"dreptatea istorică" înfăptuită prin
"arbitrajul de la Viena", vom încerca să răspundem,
în premieră, la această întrebare, prin prisma adevărului
istoric.
Feţele lui Ianus.
Îndopaţi
cu lozinci despre istorica "misiune" civilizatoare a urmaşilor
lui "Szent Istvan" (997-1038) care, de altfel, era român
ortodox prin naştere şi întâiul botez, sau despre
"nedreptatea" la fel de "istorică" ce s-ar fi făcut
Ungariei la Trianon (4 iunie 1920) specialiştii celui de-al doilea război
mondial nu s-au aplecat cu suficientă atenţie asupra
revizionismului unguresc, mult mai radical decât cel german şi de o
perfidie fără egal, permiţând unui întreg popor, să-şi
schimbe într-o fracţiune de secundă, de dragul câştigurilor
teritoriale, opţiunea politică internă şi externă.
Astfel, văzând dincotro bate vântul, dacă până la
abdicarea lui Carol de Habsburg (1916-1918), Ungaria era monarhistă,
după l noiembrie 1918, din ordinul abilului conte Mihaly Karoly,
care, ulterior se va proclama preşedinte, întreaga societate
ungurească a devenit, peste noapte, "republicană"
şi "antantofilă", mai democratică şi mai
europeană decât toate democraţiile occidentale la un loc.
Spirit
vizionar, Karoly a autorizat însă, în acelaşi timp (24
noiembrie 1918), înfiinţarea Partidului Comunist Ungar şi,
constatând, la tratativele de pace, că îi este imposibil să
convingă Occidentul că "Ungaria
autocrată de ieri - Ungaria grofilor şi a nemeşilor,
siluitoare de conştiinţe, asupritoare de naţii - Ungaria împotriva
căreia s-au ridicat de decenii protestele întregii lumi civilizate,
a devenit peste noapte paradisul naţionalităţilor şi
marea nedreptăţită a războiului mondial! (Milton
Lchrcr), 1-a adus de Ia Moscova pe Bela Kun, predând puterea comuniştilor,
aşa cum o recunoştea însuşi Lenin: "
Guvernul burghezo-conciliatorist şi-a dat el însuşi demisia, a
început el însuşi tratative Cu comuniştii, cu tovarăşii
unguri care se aflau în închisori şi a recunoscut el însuşi că
nu există altă soluţie decât trecerea puterii în mâna
poporului muncitor".
Devenită
instantaneu sovietică, de dragul teritoriilor pe care le pretindea pe
seama vecinilor şi pe care Occidentul nu era dispus să i le
recunoască, Ungaria Sfaturilor a încheiat un tratat de alianţă
cu Rusia sovietică, prevăzând graniţa pe Carpaţii
Orientali şi, mobilizând, la 25 martie 1919, Armata Roşie, care
a atacat Slovacia, apoi, în noaptea de 15/16 aprilie 1919, România.
Rezultatul se cunoaşte - ocuparea Budapestei, în urma
contraofensivei, de către "opinca românească"
(ilustrativ arborată pe clădirea Parlamentului ungar) la 3
august 1919 şi salvarea Europei centrale de la bolşevizare,
lucru pentru care, însă, nu ne-a mulţumit încă nimeni.
După
eşecul experimentului comunist, Ungaria s-a transformat din nou,
peste noapte, în ceea ce inegalabilul jurnalist Fenyes Samu numea "o
fortăreaţă a tranşeelor fasciste" din
Europa, în speranţa că, ceea ce i-au refuzat democraţiile
occidentale şi nu i-a putut asigura Lenin, îi vor pune pe tavă
noile forţe nazisto-fasciste - provinciile româneşti şi
slave revendicate.
Devenit
şef de stat, Miklos Horthy a restructurat monarhia, proclamându-se
"regent", a instaurat "teroarea alba" masacrând peste
5000 de opozanţi, aruncând în lagăre şi închisori alţi
70 000 şi obligând la emigrare 100 000, pentru a putea avea motive să
se plângă de... "atrocităţile comise de valahi".
A dat apoi "Legea privind
privarea evreilor din Ungaria de drepturi cetăţeneşti",
prima de acest gen din Europa, plângându-se în acelaşi timp
Conferinţei de pace de la Paris despre atitudinea antidemocratică
a guvernului român, prin "Memoriul cu privire la violările
dreptului comise de regimul românesc în Transilvania împotriva minorităţilor
naţionale, religioase şi rasiale". Totul în scopul de a apăra
Europa şi "civilizaţia", post-factum, de bolşevism
pe... crestele Carpaţilor Păduroşi. Evident şi
Orientali, de vreme ce a tratat în secret cu guvernul francez, prin dr.
Holmos şi Maurice Paleologue încheierea unei alianţe
politico-militare , promiţând, între altele, cedarea exploatării
bazinului carbonifer al Văii Jiului pe 99 de ani în schimbul recuperării
Transilvaniei. Toate acestea constituiau însă perdeaua de fum la adăpostul
căreia Horthy s-a înţeles cu cercurile revizioniste şi
naziste germane, prin colonelul Bauer, omul lui Luddendorf şi ofiţerii
Kunz şi Gustav Kahr, emisarii Gărzii de Apărare bavareze.
Eforturile
micului Mussolini de Balaton, au fost susţinute cu entuziasm de
Parlament care, întrunit în august 1920 pentru ratificarea Tratatului de
pace de la Trianon a scandat "Ném, ném, sóha!", a proclamat 4 iunie
"zi de doliu naţional" şi România "actualmente
şi în viitorul apropiat, principalul nostru duşman"
organizând ad-hoc, "brigăzile de lupta pentru învierea
Ungariei milenare" cărora, arhiducele Iosif de Habsburg
le-a înmânat drapelele de luptă cu urarea: "Doresc
ca acest drapel să-1 împlântaţi cât mai curând pe crestele
Carpaţilor Transilvaniei, de asemenea pe crestele Carpaţilor
nordici şi să-1 duceţi cât mai glorios până la
Adriatica"!
Nu
ştim cu câte dintre aceste "brigăzi" teroriste
ne-am confruntat în veacul trecut, dar planul de agresare a României la pace, în primul rând în domeniul imagologic, pe
principiul "România stat
izolat", elaborat de Horthy în 1921 a fost continuu îmbunătăţit
până la capodopera înaintată de Henric Werth, ministrul de război
ungar, Amiralului, la 8 mai 1939, care prevedea agresarea României în
trei etape: 1) la pace, prin sabotarea economică, a vieţii
politice, culturale şi stabilităţii sociale în interior,
concomitent cu deteriorarea imaginii ei în afară; 2) etapa încordării
în relaţiile internaţionale, când asupra României trebuiau să
se abată acuze nefondate şi 3) etapa mobilizării şi a
războiului declanşat prin rebeliunea internă a organizaţiilor
paramilitare secrete ungureşti, camuflate în "ligi" şi
"asociaţii" culturale şi sportive.
Adolf
Hitler a fost, desigur, la curent cu toate acestea dar, ceea ce nu putea bănui
era că ungurii auto-declaraţi primii şi cei mai fervenţi
susţinători ai fascismului şi nazismului în Europa, jucau
în taină, de dragul teritoriilor râvnite şi cartea sovietică.
Aflată la Moscova, la începutul lunii august 1940, misiunea secretă
a contelui Istvan Bethlen, perfecta un pact ungaro-sovietic ce prevedea
alianţa, inclusiv militară a celor doua state şi graniţă
comună pe... Carpaţii Orientali. Alertat de agenţii din
teren, Ciano a luat imediat avionul spre Berlin, pentru a-1 avertiza pe
Fuhrer că cel mai recent semnatar al Pactului anticomintern, Ungaria,
trădează şi se va trezi, prin ştergerea de pe hartă
a României Mari, cu ruşii, ia propriile frontiere.
În
aceste împrejurări, obligat să acţioneze rapid, Adolf
Hitler şi-a schimbat, la sfârşitul lumi august 1940, opţiunea
şi, chemând la "arbitraj" reprezentanţii Ungariei
şi României şi-a "dictat" la 30 august, la Viena,
voinţa: - împărţirea Transilvaniei în două, pentru a
păstra în siaj, în războiul deja pregătit împotriva
Uniunii Sovietice, ambele state, urmând ca, după victorie, să
ia decizia finală. Acesta este adevărul în privinţa
pierderii N-V României, asupra locuitorilor căruia ungurii, redeveniţi
fascişti zeloşi după scurtul "intermezzo" cu ruşii
au dezlănţuit "Genocidul" căruia i-au căzut
pradă peste 540000 de cetăţeni români de alta etnie şi
credinţă decât ungurii, germanii şi secuii. Şi pentru
că metodele "Kozlodui" şi "Roşia Montană"
nu fuseseră încă inventate, marea lor majoritate a fost trimisă
în lagărele morţii de la Auschwitz şi Birkenau. Locul lor
a fost luat, pentru "îmbunătăţirea" componenţei
etnice ungureşti de cei peste 400000 horthyşti, elemente sigure,
a căror existenţă pe pământ românesc istoriografia
noastră continuă să o ignore cu pudicitate.
Ulterior,
când Armata Roşie a ocupat prin sacrificiul... armatei române,
Budapesta în 1945, ungurii fascişti au redevenit peste noapte...
comunişti zeloşi, zelul fiindu-le răsplătit de Stalin
prin acordarea cetăţeniei române celor 400000 de colonişti
şi crearea "Regiunii" Mureş A.M.
În loc de concluzie
Din
fericire, ca şi România şi celelalte state scăpate din
gulag-ul roşu, şi Ungaria, deja membră NATO, este astăzi
un stat democratic european, chiar excesiv de european, cel puţin
declarativ, fasciştii revizionişti fiind reduşi la tăcere
de bunul simţ şi legislaţia democratică europeană.
Mai scot însă capul, în special în campaniile electorale, pentru că
moştenirea trecutului se şterge greu. De pildă, în
campaniile lui Laszlo Tokes sau în campania domnului Viktor Orban cel
care, recurgând la vechea perfidie revizionistă a tot încercat, de
pildă, să ne bage pe gât, pe post de simbol al "Libertăţii"
şi "Reconcilierii" un monument al compromisului
ungaro-germano-austriac, pe seama slavilor şi românilor, gândit la
1867, înălţat la Arad în deceniul serbării "Millenium"-ului
unguresc şi care, de la l decembrie 1918 şi până la
desfiinţarea sa de către Ionel Brătianu şi Regele
Ferdinand I întregitorul (1914-1927) în 1925, a funcţionat ca
simbol al revizionismului şi iredentismului - monumentul "Hungariei
Milenare".
Iată
de ce nu trebuie uitate Istoria şi lecţiile ei! Pentru ca vechii
fascişti, astăzi deghizaţi în supereuropeni, să fie
demascaţi şi nimeni să nu poată strecura în Europa
Unită şi profund democratică, a tuturor europenilor,
bocceaua urii şi ambiţiilor demente care i-ar putea periclita,
prin explozie, existenţa.
Dr.
Mircea Dogaru
|
|
