 |
În loc de struguri copţi, arcuiţi în stropi mari pe dealurile
din stânga Mureşului, până aproape de punctul cel mai
înalt de observaţie al duşmanului, la care veghea însuşi
ochiul de vultur al voievodului, tinereţea lui unsă cu
„pohta ce-am pohtit: Ardealul, Moldova şi Ţara Românească”,
ca elev în clasele V-VIII la şcoala din Miraslău, luam
mereu – aproape instinctiv – câte o lecţie de tăcere
lângă tâmpla de bronz a lui Mihai Viteazul, sprijinită
parcă pe indiferenţa şoselei naţionale, dar
şi pe restricţiile ca nişte drumuri înfundate
referitoare la marele stâlp al creştinătăţii,
ţinut anume în umbra istoriei, chiar defăimat, să
nu cumva să-i supere pe cei din răsărit cu faptele
lui de vitejie, pentru care Eroul român – decapitat de-o mână
buestră pe Câmpul Turzii, trădat de interese meschine,
devenise „un aventurier”. Când directorul şcolii, mai
mult în şoaptă, spunea, „cine vrea să mergă
la smuls de buruieni de pe Monumentul Eroilor, ori cel al lui
Mihai Viteazul, să ridice mâna”, ţâşneam din
bancă şi mă aliniam, şi pe-o cărăruie
ce însoţea scurgerea văii cât o aripă de porumbel
alb, o luam la fugă tot într-un suflet să ajung primul
lângă bustul lui, să mă stâmpăr cu veşnicia
încrustată în bronz, apoi în crucile mici de ciment, pe
majoritatea cărora era scris: „Erou necunoscut”. Şi-mi
era ciudă că nu pot reţine Nume, Prenume, să mă
laud acasă cu ele. Şi azi o dâră de umbre îmi înlănţuie
chipul cu o întâmplare nesemnificativă în aparenţă.
Un profesor, de fapt un student întârziat, văzând că
am scris ceva pe-o foaie de maculator, mi-a smuls-o din mână,
a început să râdă, a mototolit-o şi aruncat-o pe
calea ferată, bucăţi, bucăţele. |
|
„Am
venit să-ţi aduc
drept
buchet de flori
dealurile
satului meu,
apele
învolburate ale Mureşului
prin
care potcoavă de umbre
a
rămas trecerea calului tău,
Viteazule
Mihai –
Am
venit să-ţi smulg spinii
din
trup şi amintire”. |
 |
 |
Am crezut că bolunzesc! Am pus mâna pe o piatră şi-am
ridicat-o. Dar el a fost mai puternic ca mine, şi eu am plâns
în faţa dirigintelui când nemernicul minţise: „În
loc să smulgă buruieni, elevul ăsta făcea
altceva. Cred că şi nota la purtare trebuie scăzută!”
|
Sărmanul!
Şi-a cerut iertare, mai târziu că a glumit prost! „Dacă
toţi glumim cu Mihai Viteazul şi nu mai ştim să-l apărăm,
să nu ne mire faptul că alţii ni-l fac tâlhar, aventurier,
criminal, fugar, trădător, că eroii lăcrimează
prin necunoscute morminte...” La inspectorat fiind, am deschis Miraslăului
drumul spre o sărbătoare anuală, firească, inimitabilă,
acolo, la şosea, unde două monumente sunt segmente din gloria
nepieritoare a patriei – unul al lui Mihai Viteazul, unificatorul, părintele
primei uniri de la Alba Iulia, al doilea al Eroilor primului şi celui
de al doilea război mondial. Două monumente ce se împletesc în
vase comunicante în care locuinţa patriei trebuie să aibe mereu
veghea flăcării la hotare. De la Miraslău timpul coteşte
în noi să nu uităm alaiul lui de victorii peste care unii
presară buruieni, nimicnicie!
De
sub voalul paşilor de elevi
Ion
MĂRGINEANU
|
|
