|
 |
Născut
în 21 mai 1887 la Alba Iulia, fiul lui Ignat Borza (neam de foşti
iobagi din Apuseni, ajuns proletar agricol şi muncitor la
construcţia căii ferate Arad-Alba, viaductul Vinţ,
intrat în armată, sergent), şi al Veturiei Raţiu din
Teiuş. Familia locuia sub Cetate lângă cazarma
pompierilor, copilărind într-o atmosferă stabilă, pe
locuri admirabile "pentru jocul de-a ascunselea pe acele ruine,
loc mai superb pentru copii, decât acele cu mozaicuri romane în
formă cubică, hexagonale, rombică". Decorul câmpenesc
cu grădini în jur, cu plop la poartă, cu stupi şi
flori este evocat cu nostalgie amintind de Ion Creangă, învaţă
la 4 ani să scrie româneşte, la 5 e înscris la şcoala
săsească. Elev la liceul din Cetate, Borza regăseşte
dimensiunea istorică, cunoaşte amănunţit Cetatea
construită pe fostul castru roman al legiunii a XIII-a Gemina,
colegiul, cazarma, închisoarea lui Horea, Cloşca şi Crişan,
monetăria veche, reşedinţa episcopală, rezidenţa
principilor ardeleni unde locuise Mihai Viteazu în 1600, fosta mănăstire
paulină "Bathyaneum" cu observatorul astronomic
şi biblioteca. Dascălul exemplar dr. Adalbert Czerny pe
care-l ajută arătându-i toate elementele romanităţii:
"Ruinele întinse, sălile frumos pardosite, cu mozaicuri
felurite şi încălzite hypocausturile minunate, erau
impresionante pentru orice vizitator şi cu atât mai vârtos
pentru un licean de 12 ani ("Amintiri despre arheologul A.
Czerny şi săpăturile de la Apulum" de Al. Borza,
Tipografia Naţională S.A. Cluj, 1936; p. 9). Aici s-a
cimentat pasiunea arheologului amator "nefăcut, dar născut"
care în 1900 călătorind la Roma leagă imaginile
locurilor natale de ale Cetăţii eterne. Adolescentul
participa Ia şedinţele de la "Casina Română"
ale despărţământului Astrei, îl vizitează pe bătrânul
judecător Ştefan Cacoveanu, prietenul din 1866 al lui
Eminescu, participă cu însufleţire la Adunările
"Societăţii pentru fondul de teatru român",
electrizat de vizita lui N. Iorga. |
Liceul îl face la Alba, iar în 1904 susţine bacalaureatul şi
vara hoinăreşte prin Berechişul de baştină, prin
munţi şi păduri cu "pajişte groasă, înflorită"
prin satul românesc curat şi sufleteşte.
Pentru
a obţine bursa de studii la Budapesta la teologie, anii budapestani
fiind de acumulări temeinice prin lecturi întinse de literatură,
filosofie, activităţi în cercul românilor ''Petru Maior",
dar şi de călire morală, de studiu intens al latinei,
francezei, englezei, contactul cu muzeele, bibliotecile, Grădina
Botanică, excursii în vacanţă în Transilvania, Moldova,
dar şi în Austria, Bavaria, Elveţia, consemnate în "Note
de drum în vara anului 1907". (Austria, Germania şi Elveţia)
din care a publicat un fragment (Dintr-o călătorie la Honsigse
în "Gazeta Transilvaniei", an 73, nr. 142).
Cu o
mică bursă blăjeană se dedică studiului
botanicii, iar din anul al III-lea pregătindu-şi doctoratul,
vizitează vastele "emporii botanice" de la Breslau şi
Berlin sub îndrumarea savanţilor Pax, Engler, Ulbrich care îl
asociază la proiectele lor dintre care "Herbariurn cecidologicum"
aducându-i prioritate în iniţierea unei "Exzicate cecidologoce
româneşti" materializată în "Cecidotheca
Romanica".
Obţine
titlul de doctor "summa cum laude" cu teza: "Carasticum"
şi se stabileşte o vreme la Blaj din 1911-1919, ca prof. de
ştiinţe naturale la Liceul de băieţi "Sf.
Vasile", organizând Grădina Botanică şi muzeul şcolar,
în 1913 întemeiază cercetăşia şi reorganizează
Universitatea populară cu flora Ardealului. Membru al CNR, secretar
al acestuia (alături de dr. Ion Pop şi Zenovie Pâclişeanu)
organizează cancelaria şi e omniprezent în activităţile
aduse pentru realizarea Unirii, ca delegat al "Casinei române'' din
Blaj la Adunarea din Alba Iulia.
În
1919 este chemat la Consiliul Dirigent ca profesor agregat să
contribuie alături de Sextil Puşcariu şi N. Drăgan la
întemeierea Universităţii Daciei Superioare la Cluj fiind
prodecan, decan şi rector (1944-1945). Organizează Grădina
Botanică şi Muzeul Botanic iar pentru amenajare, vizitează
în prealabil grădini botanice din Australia, Franţa, Elveţia,
Anglia, Cehoslovacia. A fost secretar general al Ministerului Educaţiei
Naţionale şi a participat la congrese internaţionale de
specialitate organizând în 1931 unul în România. A publicat peste 500
de lucrări de interes botanic: "Flora grădinilor
ţărăneşti române: plante de podoabă, de leac, de
farmec şi credinţă", 1925; "Corelaţia dintre
flora României şi poporul român", 1941; "Dicţionarul
etno-botanic", premiat de Academie; "Conspectul Florae Romaniae",
2 vol.; "Flora România exiccata 1920-1962"; 'Vegetaţia
şi flora Ardealului"; "Studiile fitosociologice din Munţii
Retezatului", 1957; "Flora şi vegetaţia Văii Sebeşului",
1959; "Despre vegetaţia mediteraneană din sud-estul
Europei".
A întemeiat
şcoala românească de geobotanică având în vedere
ocrotirea unor specii rare şi asociaţii vegetale decretate
monumente ale naturii; Cheile Turzii. Pădurea de castani de la
Tismana, Scărişoara -Gheţarul, Râpa Roşie şi Fâneţele
Blajului. Din 1969 a devenit membru activ şi de onoare la diverse
academii şi societăţi ştiinţifice din alte
ţări: Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania.
A
colaborat la: "Apulum", "Gazeta Transilvaniei",
'Transilvania", "Unirea", "Poporul", "Gazeta
poporului", "Românul", "Convorbiri ştiinţifice",
"Revista ştiinţifică şi literară",
"Pagini literare", ca şi la diferite calendare, colecţii
(Biblioteca populară a Astrei), "Gazeta ilustrată",
"Preocupări universitare".
Alexandru
Borza n-a fost doar savant, autorul unei opere erudite de reputaţie
universală (clasează şi diagnostichează plantele lui
Lampricht culese din China identificând una din cele mai frumoase plante
chineze ce îi poartă numele: "Didymocarpus Dielsii Borza",
pentru care va fi invitat mai târziu în China şi felicitat pentru
prioritatea europeană a cercetărilor sale de fostul premier
Ciu-En-Lai), ci un umanist şi spirit al "luminilor" prin
articolele sale ştiinţifice (etnobotanică, folclor,
lingvistică). Cele trei bloc-notesuri păstrate în arhiva
familiei (primul conţine o sumă de plante şi o mică
colecţie de folclor; II fişe de lectură, titluri de cărţi;
HI "Amintirile unui naturalist din Alba Iulia, notiţe
bibliografice" - retrospectivă nostalgică din perspectiva
apusului cu elemente lirice în subtext prin cele patru capitole;
"Alba Iulia. leagăn de studii naturaliste; Studiile
universitare; Profesoratul la Blaj; Unirea", fiind ca şi "Hornicul
şi cântecul vârstelor" al lui Blaga un roman al formării,
"bildungsroman"). Confesiunea, fundalului de epocă, detaliu
autobiografic fuzionează rememorând "anii de ucenicie"
oprindu-se la partea însorită a existenţei, "paginile
autobiografice îşi păstrează accentul tonic, suflul de înaltă
moralitate, întreaga căldură a întoarcerii într-un timp al
speranţelor şi solarităţii" (M. Zaciu - p. 481).
 |
 |
prof. Ironim MUNTEAN
Bibliografie
1.
M. Zaciu, Lancea lui Ahile, Ed. Cartea Românească, 1980, pp.
39-51
2.
M. Zaciu, Ca o imensă scenă. Transilvania, Ed. Fundaţiei
Culturale Române, Bucureşti, pp. 469-482
3.
Emil Pop, Le professeur Al. Borza, în Apulum 1972
|
|
