|
Contemporanii unui eveniment istoric major din istoria românilor îl cunosc
doar la suprafaţă, unele manifestări şi consecinţe.
Cei în vârstă nu mai apucă să afle toate tainele, toate
dedesubturile care l-au precedat. Cei care am fost mai tineri la 23 aug.
1944 am avut parte de cele mai inexacte interpretări asupra pregătirii,
desfăşurării şi urmările loviturii de stat şi
a capitulării.
Fiecare
protagonist participant la eveniment a încercat să se acopere cu
merite blamând partea învinsă.
Pe măsură
ce au fost descoperite în arhive documente care arată mersul
evenimentelor, pe zile şi ore şi protagoniştii acestora, încep
să se lămurească lucrurile.
Audienţa
mareşalului Ion Antonescu la rege.
Mircea
Ioaniţiu, fostul secretar particular al regelui scria într-o broşură:
"Cert este că în dimineaţa de 23 august 1944 am fost
trezit din somn (s.n.) de telefonul lui Mihai Antonescu, care cerea
ca regele să-l primească şi pe el şi pe mareşal
în audienţă în acea zi"… Generalul Aurel Aldea mărturisea:
"Ziua de 23 august (1944), o zi de salvare pentru ţară,
ne-a găsit nepregătiţi din punct de vedere tehnic. Lovitura
de stat era plănuită pentru 26 august, dar, în dimineaţa
zilei de 23 august, am fost informat de rege că în după amiaza
aceleiaşi zile el va acorda o audienţă mareşalului
Antonescu şi lui Mihai Antonescu. … "Dejunul de la Palat, la
care au participat generalul Sănătescu, Niculescu Buzeşti,
Mocsanyi-Stârcea, a fost urmat de o conferinţă, în care noi
toţi am întrebat ce motive l-au determinat pe mareşalul
Antonescu să ceară o audienţă (s.n.)
regelui"… "Gheorghe Brătianu spunea în depoziţia la
procesul mareşalului din 1946: "În ziua de 23 august 1944,
dimineaţa, am fost trimis la Snagov de către şefii
partidelor de opoziţie, care mi-au dat însărcinarea să
vorbesc cu domnul mareşal pentru încheierea imediată a armistiţiului"…
"Am fost la Snagov şi am vorbit cu domnul mareşal şi
cu domnul M. Antonescu. Adaug că înaintea mea fusese în acelaşi
scop şi domnul Ion Mihalache. În timp cât se discuta, domnul Mihai
Antonescu şi domnul mareşal au avut iniţiativa unei audienţe
la Palat şi chiar s-a telefonat, fiind eu de faţă, acolo,
în acest scop. Domnul mareşal mi-a cerut asentimentul scris al
şefilor de opoziţie pentru ca să încheie armistiţiul
în condiţiile care erau cunoscute şi mi-a spus, îmi aduc
aminte, că dacă va obţine acest asentiment în scris,
indiferent de părerea nemţilor, el va încheia armistiţiul.
Mi-a cerut să-i aduc răspunsul scris înainte de ora 15"…
"Între timp, de la Stockholm a sosit la Ministerul de Externe
acceptarea sovietică a propunerilor româneşti mai vechi".
Această telegramă a ajuns la Niculescu-Buzeşti care a
predat-o regelui". "Gheorghe Brătianu îi căuta pe
Maniu şi Dinu Brătianu să le ceară scrisoarea şi
nu a dat de ei." A mers la rege. Regele i-a declarat (lui G. Brătianu)
că va face singur armistiţiul, fiind sătul de tutela lui
Ion Antonescu: "Dacă îl lăsăm pe Ion Antonescu să
facă singur armistiţiul, a mai spus regele lui Gh. Brătianu,
conform memoriilor acestuia din urmă, "ne va ţine iar sub
papuc". De asemenea, regele l-a sfătuit pe Gheorghe Brătianu
să se retragă din orice acţiune. Ion Antonescu nu a primit
telegrama de la Stockholm şi nici scrisoarea de la Maniu şi Dinu
Brătianu. A mers totuşi la palat şi acolo a fost
arestat".1
Într-o
agendă din anul 1930, găsită pe un raft în camera unde era
închis, mareşalul Ion Antonescu scria: "Astăzi, 23
august 1944, am venit în audienţă la Rege la orele 15,30 pentru
a-i face o expunere asupra situaţiei frontului şi acţiunilor
întreprinse pentru a scoate ţara din greul impas în care se găseşte.
Timp
de aproape 2 ceasuri, regele a ascultat expunerea, păstrând ca de
obicei o atitudine rezervată, aproape indiferentă.
La
expunerea mea a asistat d-l Mihai Antonescu.
I-am
arătat regelui că de aproape 2 ani dl. Mihai Antonescu a căutat
să obţină de la anglo-americani asigurări pentru
viitorul ţării şi i-am afirmat că în această
ocazie, că, dacă aş fi găsit înţelegere, pentru
asigurarea vieţii, libertăţilor şi continuităţii
istorice a acestui nenorocit popor, nu aş fi ezitat să ies din război,
nu acum, ci chiar de la începutul conflictului mondial, când Germania
era tare.
În
continuare, i-am arătat conversaţia avută, imediat la întoarcerea
mea de pe front, în noaptea de 22/23, cu d-nii Clodius şi Mihalache
şi în dimineaţa zilei, cu dl. Gh. Brătianu.
D-lui
Clodius i-am vorbit în faţa d-lui M. Antonescu pe un ton răspicat
şi i-am amintit că, atât prin dl. M. Antonescu acum câteva
luni, cât şi în februarie, la ultima întrevedere, am arătat
Germaniei că dacă frontul nu se va menţine pe linia Tg.
Neamţ-Nord Iaşi-Nord Chişinău-Nord, România va căuta
soluţia politică pentru terminarea războiului.
I-am
arătat d-lui Clodius că nici o ţară, şi nici
chiar Germania, nu ar putea continua războiul în caz când jumătate
din teritoriul ei ar fi ocupat şi ţara total la discreţia
ruşilor.
I-am
cerut ca şi dl. M. Antonescu, să arate acest lucru la Berlin, să
roage să înţeleagă poziţia ţării noastre în
faţa cataclismului care o ameninţă şi a mea în faţa
istoriei şi a ţării şi să-mi dea dezlegarea de a
trata un armistiţiu, dorim să ieşim din această situaţie
ca oameni de onoare şi nu prin acte care ar dezonora pentru vecie
ţara şi pe conducătorii ei.
D-l
Clodius a promis că va arăta exact dorinţa noastră;
i-am subliniat că noi trebuie să ne luăm libertatea de a ne
apăra viaţa viitoare a neamului.
Relativ
la conversaţia cu dl. Mihalache, deşi ea a durat câteva ceasuri
totuşi, i-am arătat înainte esenţialul.
Dl.
Mihalache mi-a cerut să mă sacrific şi să fac eu
pacea, oricât de grele ar fi condiţiile puse.
I-am
răspuns că eu, fiind exponentul unei revoluţii care m-a
adus fără să fi pus eu la cale sau să fi avut vreo legătură
cu ea - la conducerea statului, dându-mi mandatul să reconstruiesc
graniţele ţării, să restabilesc ordinea morală
şi să pedepsesc, aducându-i
în faţa Tribunalului Poporului, pe acei care au adus-o…
(indescifrabil), catastrofa graniţelor şi prăbuşirea
dinastiei. Cum ţara îmi impusese şi pe legionari şi mai târziu
şi războiul, pentru a legaliza actele mele, am cerut aprobarea
ţării pentru faptul că schimbasem prin luptă regimul
legionar pentru trădările sale şi, pentru că intrasem
în război în aclamaţiile şi cu asentimentul întregii naţiuni,
trecusem, forţat de operaţiuni, şi Nistrul.
Ţara,
prin câte 3 milioane de voturi, mi-a dat dezlegare şi a aprobat tot
ce eu făcusem.
În
consecinţă, a accepta astăzi propunerile Molotov (nu ştia
de telegrama de la Stokholm) însemnează:
a)
a face un act politic de renunţare şi pierderea
Basarabiei şi a Bucovinei, act pe care România nu l-a făcut până
acum niciodată de la 1812 şi până la ultimatumul Molotov.
I-am
adăugat că, după părerea mea, făcând acest act,
putem pierde beneficiul Chartei Atlanticului, în care Rooswelt şi
Churchill s-au angajat, printre altele, "să nu recunoască o
modificare de frontieră, care nu a fost liber consimţită".
Azi
a semna propunerea Molotov însemnează a lăsa mari riscuri
pentru viitorul ţării în ceea ce priveşte graniţele
ţării.
b)
să bag ţara pentru vecie în robie, fiindcă
propunerile de armistiţiu conţin clauza despăgubirilor de război
neprecizate, care bineînţeles constituie marele pericol, fiindcă
drept gaj al plăţii lor, ruşii vor ţine ţara
ocupată nedefinit. Cine, i-am spus d-lui Mihalache, îşi poate
lua răspunderea acceptării acestei porţi deschise, care
poate duce la robia neamului?
c)
a treia clauză şi cea mai gravă era aceea de a întoarce
armele în contra Germaniei.
Cine
poate, am arătat eu d-lui Mihalache şi … (indescifrabil),
poate să-şi ia răspunderea consecinţelor viitoare
asupra neamului a unui asemenea gest odios, când putem să ieşim
din război oricând dorim?
Am
avea bazele viitoarei politici a statului asigurate şi i-am afirmat că
dacă… (indescifrabil) de dl. Maniu, pe care l-am lăsat şi
i-am înlesnit tratativele directe cu anglo-americanii, sau de dl. Mihai
Antonescu, care a tratat cu ştiinţa mea, eu nu m-aş da la o
parte şi aş da, dacă mi s-ar cere, orice concurs, pentru a
scoate România din război, luându-mi curajul şi răspunderea
să spun Führerului în faţă că România se retrage
din război.
d)
a patra condiţie cerută de Molotov şi de
anglo-americani este să dăm ordin soldaţilor să se
predea ruşilor şi să depună armele, care ne vor fi
puse după aceea la dispoziţie pentru ca împreună cu ruşii
să izgonim pe nemţi din ţară.
Care
om cu judecata întreagă şi cu simţul răspunderii ar
putea să dea soldaţilor ţării un astfel de ordin care
odată enunţat producea cel mai mare haos şi lăsa
ţara la discreţia totală şi a ruşilor şi a
germanilor.
Numai
un nebun ar fi putut accepta o astfel de condiţie şi ar pune-o
în practică.
Vecinătatea
cu Rusia, reaua ei credinţă faţă de Finlanda,
Ţările Baltice şi Polonia, experienţa tragică făcută
de alţii, care au căzut sub jugul bolşevic crezându-i pe
cuvânt, mă dispensează să mai insist.
Notez
că atunci când mi s-au propus acestea, situaţia militară a
Germaniei, deşi slăbită, era totuşi încă tare.
e)
în sfârşit, propunerile Molotov mai conţineau şi
clauza care ne impunea să lăsăm Rusiei dreptul de a pătrunde
pe teritoriul României oriunde va fi necesar pentru a izgoni pe nemţi
din ţară. Adică, sub o altă formă, prezenta ocupaţiune
rusească cu toate consecinţele ei.
Reamintind
toate acestea, d-lui Mihalache, el mi-a spus, ceea ce a constituit o
surpriză pentru mine, că trebuie să mărturisesc că
d-lor, adică naţional-ţărăniştii, s-au înşelat;
au crezut în sprijinul anglo-americanilor, însă că şi-au
făcut convingerea definitivă că ei sunt total nepregătiţi
de a indispune pe ruşi şi că suntem lăsaţi la
totala lor discreţie, ca şi Polonia şi poate şi alte
ţări. În consecinţă trebuie să ne considerăm
o generaţie sacrificată, să ne resemnăm şi să
aşteptăm.
I-am
răspuns d-lui Mihalache că într-o astfel de situaţie este
de preferat ca un popor, care îl aşteaptă o asemenea soartă,
să cadă eroic, decât să-şi semneze singur sentinţa
la moarte.
D-l
Mihalache a insistat încă o dată să accept să fac
armistiţiul şi să semez pacea, fiindcă condiţiile
puse sunt condiţii de pace, nu de armistiţiu (este sublinierea
domniei sale). Binenînţeles am declinat aceasta.
În
dimineaţa zilei de astăzi (23 august, n.n.), pe când eram în
Consiliul de Miniştri, a cerut să mă vadă dl. Gh. Brătianu,
care spre deosebire de dl. Mihalache, mi-a declarat că vine de la o
întrevedere dintre d-nii Maniu şi Dinu Brătianu, şi că
vine cu mandat formal de la ambii că sunt de acord şi că îşi
iau alături răspunderea, dacă accept să fac eu
tratativele de pace.
I-am
răspuns că accept, cu condiţia să mi se dea în scris
acest angajament şi dacă acceptă ca el să fie
publicat, pentru ca poporul să vadă că s-a înfăptuit
unirea internă şi pentru ca străinătatea, aliaţii
şi inamicii, să nu mai poată… (indescifrabil) privi
dezunirea noastră.
Dl.
Brătianu urma să-mi aducă adeziunea scrisă înainte de
audienţa mea la rege, fiindcă voiam să merg la această
audienţă cu hotărârea luată, adică să-i pot
confirma că, dat fiind faptul că s-a realizat unirea politică
internă îmi pot lua angajamentul să încep tratativele de pace.
Generalul Sănătescu, intervenind în discuţii, a afirmat,
de două ori, şi şi-a luat angajamentul, fără să
i-l fi cerut, că-mi va aduce dânsul acest angajament scris, pentru
care i-am mulţumit.
Cum
regele spunea ca aceste tratative să înceapă imediat, dl. Mihai
Antonescu i-a spus că aşteaptă răspunsuri de la Ankara
şi Berna prin care dorea să obţină consimţământul
Angliei şi Americii de a trata cu Rusia, fiindcă Churchill, în
ultimul său discurs, a spus, vorbind despre România, că
"această ţară va fi în curând la discreţia
totală a Rusiei", ceea ce era un avertisment că vom fi
atacaţi în forţă şi că vom fi total la discreţia
lor şi va trebui să tratăm mai întâi cu ruşii.
Acest
"mai întâi" legat şi cu alte indicaţii pe care le-a
avut pe căi serioase, a determinat pe dl. M. Antonescu să arate
regelui că este o necesitate să mai aştepte 24 de ore, să
primească răspunsurile pe care le aşteaptă şi după
aceea va intra în tratative.
Eu
am adăugat că sunt de acord, în atare condiţii, chiar cu
plecarea d-lui M. Antonescu la Ankara şi Cairo pentru a duce
tratative directe.
În
acest moment regele a ieşit din cameră, scuzându-se faţă
de mine, şi discuţia a continuat câtva timp cu generalul Sănătescu,
acesta revenind cu afirmarea că va aduce el adeziunea scrisă a
d-lor Maniu, Brătianu şi Titel Petrescu.
Când
eram în curs de discuţiuni şi în picioare aşteptând
revenirea regelui, pentru a pleca, regele intră în cameră
şi în spatele lui apar un maior din garda Palatului şi 6-7
soldaţi cu pistoalele în mână.
Regele
a trecut în spatele meu urmat de soldaţi, unul din soldaţi m-a
prins de braţ pe la spate şi generalul Sănătescu mi-a
spus: "D-le mareşal, sunteţi arestat pentru că nu aţi
vrut să faceţi imediat armistiţiul".
M-am
uitat la soldatul care mă ţinea de braţ şi i-am spus să
ia mâna de pe mine şi adresându-mă generalului Sărătescu
în auzul regelui, care trecea în altă cameră, cu mâinile la
spate: "Să-ţi fie ruşine, astea sunt acte care
dezonorează un general". M-am
uitat fix în ochii lui şi i-am repetat de mai multe ori
apostrofa.
După
aceea, bruscat, am fost scos din cameră pe culoar, unde o bestie de
poliţist mi-a spus să scot mâna din buzunar, ceea ce am
refuzat. După aceea, împreună cu dl. M. Antonescu, am fost băgat
la ora 17, într-o cameră "Seif" Fichet şi încuiaţi
cu cheile.
Camera
nu are decât 3 m pe 2 m, este fără fereastră şi fără
ventilaţie bună, înăuntru nu are de … (indescifrabil)
şi o scobitură într-însa .
După
2 ore s-a deschis uşa şi ni s-au oferit 2 scaune aduse din afară.
Nu
s-a avut nici decenţa de a se da acestei camere, celulă, cel puţin
aspectul curat. Este plină de praf şi într-o dezordine
organizată.
Iată
cum a ajuns un om, care a muncit 40 de ani ca un martir, pentru ţara
lui, care a salvat-o de 2-3 ori de la prăpastie, care a scăpat
de la o teribilă răzbunare pe membrii dinastiei, care a luat jurământul
tânărului rege în strigătele mulţimii care îmi cerea să
dau pe toţi din Palat pentru a fi linşaţi şi care a
servit timp de 4 ani, cu un devotament
şi cu o muncă de mucenic, armata
înfrânată, ţara şi pe regele ei.
Istoria
mă judece.
Mă
rog la Dumnezeu să ferească ţara de consecinţele unui
act atât de necugetat cu cât niciodată nu m-am cramponat de putere.
De mai multe ori am spus regelui, în patru ochi şi în prezenţa
d-lui M. Antonescu, că dacă crede că este alt om în ţară
capabil să o servească mai bine ca mine, eu îi cedez locul, cu
o singură condiţie, să prezinte garanţii şi adică
să nu fie ambiţios sau un aventurier."
Mareşal
Antonescu
23 VIII 1944
scris în celulă"2
Telegramele
zilei de 23 august 1944
Regele
Mihai şi complotiştii au negat existenţa telegramei de la
Stockolm prin care sovieticii acceptau unele condiţii puse de
Antonescu. Au negat existenţa ei pentru a justifica arestarea mareşalului.
Iată
că istoria a scos la iveală şi telegramele, în baza cărora
Antonescu mai cerea o păsuire de 24 de ore pentru a semna armistiţiul.
"Telegrama
fulger nr. 1386, expediată de ambasadorul britanic la Ankara, Sir H.
Knatchbull-Hugessen, la 23 august 1944, ora 3,26p.m., deci aproximativ cu
o oră înaintea audienţei decisive (şi ultime) a Antoneştilor
la regele Mihai, subliniază că diplomatul fusese convocat de
premierul Turciei pentru a-i fi transmis mesajul recepţionat de la
reprezentantul turc la Bucureşti. Este bine să reţinem că,
deopotrivă cu ambasadorul britanic, premierul turc i-a informat pe
ambasadorii SUA şi URSS la Ankara. Care era conţinutul mesajului
de la Bucureşti? Reprezentantul turc în România fusese convocat de
Mihai Antonescu, vicepreşedinte al cabinetului şi ministrul de
Externe al României, care, ţinând seama de situaţia
"foarte gravă" de pe Frontul din Moldova, decisese,
"cu asentimentul mareşalului, al Regelui şi al şefilor
tuturor partidelor de opoziţie", să semneze armistiţiul
cu Naţiunile Unite. Se aştepta, pentru următoarele 24 de
ore, răspunsul guvernelor de la Londra şi de la Washington în
privinţa iniţiativei Bucureştilor"… Reprezentantul
Turciei la Bucureşti comunicase: "Am fost la Preşedintele
Consiliului şi, în fapt, la vicepreşedintele guvernului român
şi ministrul Afacerilor străine, prof. Mihai Antonescu. Situaţia
este foarte foarte gravă. În două zile, ruşii vor fi
ocupat Basarabia. Înaintează şi în alte ţări. Poate
Turcia media între noi şi armatele anglo-americane beligerante? Am
asentimentul mareşalului, al Regelui şi al şefilor tuturor
partidelor de opoziţie. Rog un răspuns în 24 de ore din partea
guvernelor britanic şi al Statelor Unite la următoarele
probleme: a) vom trimite un delegat român la Moscova pentru încheierea
armistiţiului; b) vom intra în contact cu ruşii şi
anglo-americanii, în acelaşi timp, pentru a fixa condiţiilor
armistiţiului; c) vom discuta condiţiile la Cairo cu Aliaţii;
d) Preşedintele Consiliului României doreşte să ştie
care dintre aceste trei alternative ar fi preferată de
anglo-americani; e) Preşedintele Consiliului
Turciei m-a informat pe mine, pe ambasadorul sovietic şi îl
informează pe reprezentantul Statelor Unite". "Telegrama a
fost trimisă la Londra tot în cursul zilei de 23 aug. La ora
4,35p.m., iar Foreign Office-ul s-a hotărât, fără întârziere
să dea curs mesajului. Iată recomandările memorandumului întocmit:
"Rog vedeţi această copie preliminară a unei telegrame
fulger de la Ankara, continând o ofertă de pace din partea Mareşalului
Antonescu"… "Din cele trei alternative, cel mai bine ar fi,
evident, ca românii să trimită un delegat la Moscova, unde
ambasadorul britanic şi american să poată participa la
negocieri. Am putea să-i anunţăm pe români că noi
şi americanii vom lua parte la negocieri"… "La 24 aug.
1944, Ambasada britanică din Washington s-a adresat Departamentului
de Stat, iar americanii au replicat, că în urma răsturnărilor
de la Bucureşti, s-ar putea ca Guvernul Antonescu să nu mai fie
în măsură a îndeplini termenii propuşi".3
Cu
toate că la Cairo, "cei trei aliaţi au cerut capitularea
necondiţionată a României, la Stokholm, ruşii în mod
unilateral, prin d-na Kolontay, au luat iniţiativa negocierilor cu
mareşalul Antonescu şi i-au oferit acestuia (după
negocieri) condiţii de armistiţiu mult mai bune prin ministrul
de la Stockholm, Fred Nanu"…
"Se
ajunge la acordul dat de Molotov la 3 iunie 1944" în care
"Condiţiile de armistiţiu (nu de capitulare necondiţionată)
oferite de Stalin mareşalului Antonescu erau mult mai bune, mai
avantajoase României decât cele oferite de cei trei aliaţi de la
Cairo. Astfel:
"-
Ruşii acceptă ca România să dea un ultimatum de 15 zile
Germaniei pentru a-i părăsi teritoriul, înainte de a-i declara
război. În cazul retragerii trupelor germane, România poate rămâne
neutră.
-
Arbitrajul de la Viena e nul şi neavenit. Transilvania
revine la patria mamă în totalitate.
-
Ruşii se mulţumesc numai cu o line de comunicaţie de
trecere, în nordul ţării, iar guvernul român poate să-şi
exercite funcţiunile într-o parte a ţării neocupată
de armatele sovietice etc"… "Guvernul şi opoziţia (Maniu-Brătianu)
se străduiau să obţină garantarea acestor condiţii
din partea americanilor şi englezilor".4
E bine
să ştie cititorul şi cu ce se ocupau cei din anturajul
regelui: Niculescu-Buzeşti, Pogoneanu, Stârcea şi Gh. Duca.
Ultimul fiind subordonatul lui Fred Nanu la Stokholm a intrat în legătură
cu aliaţii cerându-le să nu poarte tratative cu Antonescu.
Comportamentul
regelui şi a complotiştilor era dovada că doreau, în
primul rând, să scape de Antonescu nu să-l ajute în acţiunile
de obţinere a unui armistiţiu mai rezonabil.
Generaţia
trăitorilor la 23 august 1944, şi anii care au urmat, am crezut
în exactitatea şi sinceritatea documentului, citit de regele Mihai
în seara zilei de 23 august.
Iată
extrase din acest document:
"…
România a acceptat armistiţiul oferit de Uniunea Sovietică,
Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. Din acest moment încetează
lupta şi orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum
şi starea de război cu Marea Britanie şi SUA. Primiţi
soldaţii acestor ţări cu încredere (s.n.). Naţiunile
Unite ne-au garantat independenţa ţării şi neamestecul
în treburile noastre interne. Ele au recunoscut nedreptatea Dictatului de
la Viena prin care Transilvania ne-a fost răpită".5
La
neadevărul susţinut de rege că l-ar fi convocat pe
Antonescu la palat, demonstrat mai înainte chiar de către secretarul
regelui, se adaugă, prin conţinutul cuvântului regelui Mihai
alte neadevăruri. Aiaţii au oferit României numai capitularea
necondiţionată. Nimeni nu garantase, în scris, independenţa
ţării şi neamestecul în treburile noastre interne. Nu se
recunoştea nulitatea Dictatului de la Viena. În clipa când regele a
ordonat armatei să înceteze ostilităţile cu aliaţii,
România nu semnase armistiţiul, care se va semna abia în 12
septembrie 1944.
De la
data de 23 august până la 12 septembrie armata română a primit
ordin de la comandantul său suprem regele Mihai (şi mareşal
al României de la 10 mai 1941) să suporte cea mai ruşinoasă
umilinţă: capitularea şi dezarmarea de către fostul
inamic sovietic. Au fost luaţi prizonieri cca. 160.000 de ostaşi
români şi duşi în lagăre. Mulţi nu s-au mai întors.
Armata
română rămasă nedezarmată a înfrânt trupele
germane, care au recurs la represalii furibunde împotriva României. Au
fost eliberate localităţile unde se aflau nemţii şi o
mare parte dintre aceştia făcuţi prizonieri. Din urmă
veneau trupele sovietice care comunicau la radio că ei
"eliberau" localitate după localitate românească.
Iată
acum extrase din: "Convenţia de armistiţiu între
guvernul român şi guvernele Naţiunilor Unite":
"1)
De la 24 august 1944, ora 4 a.m., România a încetat cu totul operaţiunile
militare împotriva URSS, pe toate teatrele de război, a ieşit
din războiul împotriva Naţiunilor Unite… a intrat în război
şi duce războiul alături de Puterile Aliate împotriva
Germaniei şi Ungariei, cu scopul de a restaura independenţa
şi suveranitatea României, pentru care scop va pune la dispoziţie
nu mai puţin de 12 divizii de infanterie, cu mijloacele
suplimentare… puse sub comanda generală a Înaltului Comandament
Aliat (sovietic) Î.C.A.
2)
"… România se obligă să ia măsurile pentru
dezarmarea şi internarea forţelor armate ale Germaniei şi
Ungariei…"
3)
"… Vor asigura forţelor sovietice şi celorlalţi Aliaţi
înlesniri pentru libera lor mişcare pe teritoriul României, în
orice direcţie… acordând orice concurs posibil pentru o astfel de
mişcare, prin mijloacele lor (româneşti - n.n.) de comunicaţie
şi pe cheltuiala lor, pe pământ, pe apă şi în
aer"
5)
"… România se obligă să asigure, pe socoteala sa,
tuturor prizonierilor de război, sovietici şi aliaţi,
precum şi cetăţenilor internaţi şi mutaţi cu
sila, cum şi celor refugiaţi, hrană îndestulătoare,
îmbrăcăminte şi asistenţă medicală… cum
şi mijloacele de transport pentru întoarcerea acestor persoane în
ţara lor.
7)
"… România se obligă să remită ca trofee în mâinile
Înaltului Comandament Aliat I.C.A. (sovietic) orice material de război
al Germaniei sau al sateliţilor săi aflat pe teritoriu român,
inclusiv vasele flotei germane şi ale sateliţilor ei aflate în
apele româneşti".
10)
"… Vasele de comerţ româneşti, care se găsesc atât
în apele româneşti, cât şi în cele străine, vor fi
supuse controlului operativ al I.C.A. (sovietic), pentru folosirea lor în
interesul general al aliaţilor"
11)
"Pierderile pricinuite URSS prin operaţiunile militare şi
prin ocuparea de către România a teritoriului sovietic … vor fi plătite
cu 300.000.000 dolari SUA"
19)
"Guvernele Aliate socotesc hotărârile Arbitrajului de la Viena,
cu privire la Transilvania, ca nule şi inexistente şi sunt de
acord ca Transilvania (sau cea mai mare parte a ei) să fie restituită
României, sub condiţia confirmării prin Tratatul de Pace şi
Guvernul sovietic este de acord ca forţele sovietice
să ia parte, în acest scop, în operaţiuni militare,
comune cu România, contra Germaniei şi Ungariei".
20)
Prezentele condiţiuni intră în vigoare în momentul semnării
lor.
Făcut la Moscova, în patru exemplare, fiecare în limbile rusă,
engleză şi română, exemplarele ruseşti şi
englezeşti sunt autentice. Pentru România au semnat: L. Pătrăşcanu,
D. Dămăceanu, B. Stirbei, G. Popp".6
Nu
numai că România şi-a îndeplinit cu prisosinţă
prevederile armistiţiului, dar, i-au fost impuse obligaţii
suplimentare de către sovietici.
În
iunie 1945, reprezentanţii României în Comisia Aliată de
Control înaintau un:
"Memoriu
asupra executării Convenţiei de armistiţiu"
(s.n.)
"Conform
art. 1 al Convenţiei de armistiţiu, România trebuia să pună
la dispoziţia Î.C.A. (Înaltul Comandament Aliat) cel puţin 12
divizii de infanterie cu servicii auxiliare.
"În
executarea acestui angajament, România a pus la dispoziţia Î.C.A.:
-
până la 16 octombrie (1944), 19 divizii
-
de la 16 oct. La 1 noiembrie, 16 divizii
-
de la 1 noiembrie la încetarea operaţiunilor militare, 15
divizii.
În
total efectivele terestre angajate de România au fost de 12.628 ofiţeri,
13.570 subofiţeri şi 311.136 soldaţi.
Din
totalul acestor efective pierderile au fost de: 4933 ofiţeri, 4789
subofiţeri şi 158.869 soldaţi, adică în total mai
mult decât 50% din efectivele angajate"… "Din cele 1300
avioane, aviaţia română a pierdut peste 339 avioane cu
echipajele lor"… "Flota română nu a avut acţiune
proprie deoarece întreaga flotă militară a fost luată de
organele sovietice, echipajele române au fost înlocuite cu echipaje
sovietice, pavilionul român a fost înlocuit cu cel sovietic, iar
denumirile româneşti ale vaselor înlocuite cu denumiri
sovietice"…
"Flota
militară română luată de forţele sovietice era compusă
din: 5 monitoare; 6 vedete; 2 vase de comandament; 2 remorchere; 38 şalupe;
15 şlepuri; 12 tancuri; 3 distrugătoare; 2 torpiloare; 3
canoniere; un puitor de mine; 3 submarine; 1 navă bază pentru
submarine; 7 vedete rapide; 6 şalupe; 3 vase de vânătoare
pentru submarine; 1 remorcher; 1 vas şcoală; 11 vase auxiliare,
total 122 unităţi".
"În
afară de vasele propriu-zise, organele sovietice au luat marinei de război
şi toate depozitele sale cu materiale şi muniţiuni, care la
valoarea din sept. 1944 totalizau circa 14 miliarde. O dată cu luarea
flotei au fost ridicaţi şi internaţi la Odessa şi 38
de ofiţeri şi 99 subofiţeri din echipajele
respective"…
"În
intervalul 24 august şi până la 2 septembrie (1944), prin
mijloace proprii armata română a făcut 56.050 prizonieri
germani"…
"Prizonierii
germani făcuţi prizonieri exclusiv de armata română în
această perioadă au fost ulterior luaţi şi duşi
În URSS".
"România
a fost obligată să echipeze toţi aceşti prizonieri mai
înainte de ridicarea lor de către armata sovietică" (s.n.)
"Deşi
România trebuia să pună la dispoziţie mijloacele sale de
transport şi comunicaţii numai pe teritoriul României, totuşi
22.640 vagoane de cale ferată de diferite tipuri, 252 locomotive au
fost scoase din ţară nu au fost readuse nici până în
prezent"…
"Prin
art. 7 al Convenţiei de armistiţiu România trebuia să
predea Î.C.A. cu titlul de trofeu, materialul de război al Germaniei
şi Ungariei, precum şi vasele acestora"…
"Î.C.A.
a obligat însă România să repare toate aceste trofee, inclusiv
vasele" (s.n.)
"În
vasele pe care Î.C.A. le-a cerut cu titlul de trofeu, a înglobat şi
pe cele comerciale, proprietate particulară şi care totalizau câteva
sute"
"Un
număr de 1400 autovehicule germane fuseseră grav avariate în
cursul luptelor şi nu mai puteau fi reparate, fie datorită
naturii avariilor, fie din lipsă de piese de schimb pentru maşini
tip german. Î.C.S. (Înaltul Comandament Sovietic) a obligat România să-i
predea în schimb autovehicule româneşti în perfectă stare de
funcţionare. Această livrare de autovehicule, adăugându-se
la numărul de circa 10.000 autovehicule preluate fără nici
un titlu de către armata sovietică din România, a lăsat
România aproape fără mijloace de transport automobile"…
"S-au mai făcut livrări de aparate medicale, harnaşamente,
bucătării de campanie, reparaţiuni de vase aduse din apele
sovietice etc. Numai reparaţiunile de vase totalizează până
azi peste 10 miliarde lei".
"Pentru
subzistenţa armatei sovietice s-au livrat de la 23 august 1944 şi
până la 31 mai 1945, următoarele cantităţi:
1)
cereale şi derivate
15.357 vagoane
2)
leguminoase şi zarzavat
10.407 vagoane
3)
carne
1.885 vagoane
4)
conserve de carne
387 vagoane
5) grăsimi
163 vagoane
6)
produse lactate
124 vagoane
7) peşte
88 vagoane
8)
delicatese
27 vagoane
9)fructe
şi derivate
20 vagoane
10) băuturi
spirtoase
155 vagoane
11)
combustibil
4.061 vagoane
12)
furaje
4.942 vagoane
13)
sare
1.023 vagoane
14)
tutun
279 vagoane
15)
ţigări
528.647.000 bucăţi
16)
foiţe de ţigări
3.498.000 pachete
17)
chibrituri
35.134.000 cutii
"Cu sosirea trupelor ce se retrag din Germania, Î.C.S. a cerut României
pentru perioada de la 10 iunie (1945) la 1 iulie (1945) următoarele
cantităţi de alimente:
1) făină
de grâu
1500 vagoane
2)
porumb
1500 vagoane
3) grâne
diferite
460 vagoane
4)
ulei vegetal
50 vagoane
5) peşte
sărat
150 vagoane
6)
carne
350 vagoane"
"…
Din cauza livrărilor importante pentru întreţinerea armatei
sovietice şi a prelevărilor directe făcute de acestea nu se
mai găsesc cereale în ţară decât în cantităţi
foarte mici, care trebuiau rezervate populaţiei civile care nu
primeşte pâine decât 1-2 zile pe săptămână"…
(s.n.)
"Se
constată că România, până la 1 iulie 1945, a livrat
bunuri peste ce era obligată în valoare de 5.693.353 dolari"…
"Din
România s-au luat 3739 cabaline, 30.675 bovine, 212.581 ovine
şi 96.510 porcine"… "De la sept. 1944 şi până
la iulie 1945 efortul economic al României, este de circa 1500 miliarde,
sumă în care nu este cuprinsă valoarea întregii flote militare
şi valoarea de circa 30 miliarde reprezentând bunurile ridicate din
vămi".
"În
cursul lunii mai 1945, C.A.C. a comunicat României că întrucât de
la 23 august şi până la începerea luptelor în Ardealul de
nord unităţile Armatei Roşii au numărat pe teritoriul
României un număr de 23.000 vagoane de cale ferată şi 1115
locomotive, toate proprietate românească, le consideră
material de captură şi în consecinţă Î.C.S. este
în drept a le lua". Având în vedere însă situaţia
dezastruoasă a transporturilor române reduce la 15.000 numărul
vagoanelor ce va prelua şi la 115 cel al locomotivelor"…
"Cu
retragerea trupelor sovietice de pe frontul de vest, Î.C.S., a cerut României
să asigure întreţinerea, îmbrăcămintea şi
transportul prizonierilor sovietici eliberaţi din Ungaria şi
Germania. Această cheltuială nu se încadrează în
Convenţia de armistiţiu"… "De asemenea pentru
trupele în retragere, care ar urma să totalizeze circa 2 milioane
oameni, ni se cere cazarea şi întreţinerea, aceasta peste
programele de furnituri deja stabilite"… "Localurile trebuie
dotate cu tot cazarmamentul (paturi, saltele, etc.)."
"Trebuie
relevat că din majoritatea cartiruirilor trupele sovietice, la
plecare au luat cu ele cazarmamentul, ridicând şi instalaţiile
sanitare (closete, lavoare, oglinzi etc.)"
"Tot
pentru aceste trupe în retragere se cere statului român să dea sume
în numerar pentru a fi distribuite trupei şi ofiţerilor"…7
Stalin
impunea României asemenea obligaţiei în virtutea autorizaţiei
date de aliaţi că interesele sovietice în România să fie
de 90%.
Acelaşi
Stalin a avut grijă faţă de cel care a oferit România, fără
ca el să-şi mai îndeplinească promisiunile arătate
mai sus, şi la răsplătit la 6 iulie 1945 cu ordinul
"Victoria". Tot regele Mihai a mai primit o donaţie de 2
avionete.
Iată
cum un act politico-militar făcut prost aduce pentru popor jertfe
şi nenorociri şi pentru rege decoraţie.
prof.
Ilie FURDUIU
Bibliografie
1.
Nicolae Baciu (1990) "Agonia României - 1944-1948", pp.
101-105,
2. C.
Popişteanu, în "Magazin istoric", nr. 8/1990, pp. 17-32,
din Arhivele Statului Bucureşti, în colecţia mss., nr. 2183; însemnările
Mareşalului, filele: 33-47r şi 49-67v;
3. Gh.
Buzatu (2004) "Lovitura de stat de la 23 august 1944; un excelent
domeniu de cercetare viitoare", în "Tricolorul", nr.
104/28 iulie;
4. N.
Baciu, op. cit. pp. 41-49
5. XXX
(1984) "23 august 1944 - documente, vol. II, pp. 415-416;
6. XXX
(1984) "23 august 1944 - documente, vol. II, pp. 707-710;
7. XXX (1984) "23 august 1944 - documente, vol. IV, pp. 519-527.
|
