|
Cuvântul
Înalt Prea Sfinţitului Arhiepiscop Andrei al Alba-Iuliei rostit cu
ocazia Zilei Naţionale a României - 1 Decembrie 2007
Ne-am adunat încă
o dată la Alba Iulia cu prilejul Zilei Naţionale, pentru a ne
manifesta iubirea faţă de neamul nostru şi faţă
de valorile lui.
Întrebarea pe care ne-o
punem este dacă nu suntem puţin demodaţi, depăşiţi
de evenimente, întrucât deja facem parte din Uniunea Europeană
şi ne-am integrat în marea familie a neamurilor ce alcătuiesc
această structură suprastatală.
Eu voi spune că nu.
Şi ca argument Îl voi lua pe Mântuitorul Iisus Hristos, Care deşi
a desfiinţat barierele dintre neamuri, făcându-i pe toţi
oamenii fraţi întreolaltă, totuşi, ca om, îşi iubea
neamul Său. Sfântul Pavel, fidel urmaş al învăţăturii
Sale, va spune că: „Nu mai este iudeu, nici elen; nu mai este
nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi
parte femeiască, pentru că voi toţi sunteţi în
Hristos Iisus”. (Galateni 3,28)
Am zis că Domnul
Hristos, ca om, iubea neamul evreilor. Pe vremea aceea Israelul făcea
parte dintr-o altă uniune internaţională: Imperiul Roman.
Un funcţionar al Imperiului, sutaş de meserie, îşi desfăşura
activitatea în Capernaum. Fiind un om cu suflet mare şi îmbolnăvindu-i-se
sluga, a apelat la Mântuitorul Hristos, prin intermediul evreilor băştinaşi,
ca să o tămăduiască. Ce argument i-au adus aceştia?
Iată: „Vrednic este să-i faci lui aceasta, că iubeşte
neamul nostru şi el ne-a zidit sinagoga”. (Luca 7,4-5)
Ei ştiau că Mântuitorul
era sensibil la iubirea faţă de neamul evreilor pe care o avea
sutaşul, Iisus Hristos Însuşi iubindu-şi neamul. Pe lângă
faptul că îşi iubea neamul, era receptiv şi faţă
de respectul pe care sutaşul îl avea faţă de credinţa
iudeilor: respectându-le credinţa, le-a zidit sinagoga.
Aşa că avem
temeiuri să ne iubim neamul nostru românesc şi să-i
respectăm credinţa. Tuturor neamurilor de sub soare Dumnezeu
le-a împărtăşit darurile Sale şi nici cu românii n-a
fost zgârcit. Spune Sfântul Mitropolit Dosoftei: „Dumnezeu, Sfinţia
Sa, nici un neam de rodul omenesc pe pământ nu lasă nepartnic
de darul Sfinţiei Sale. Ce peste tot au tins mila Sa şi a
deschis tuturor uşa de spăşenie”.1
Putem sesiza apoi un
aspect al atitudinii sutaşului, care era funcţionar „de la
centru”, faţă de credinţa iudeilor: o vedea ca
salvatoare.
Sunt astăzi
suficienţi cetăţeni ai Uniunii Europene care văd în
spiritualitatea profundă a românilor o cale de salvare sufletească.
Pentru că oricât am alerga după bunăstarea materială
(pe care nu o excludem, ca membri ai Uniunii Europene), totuşi nu
trebuie să uităm cuvântul lui Hristos: „Căutaţi
mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui,
şi toate celelalte se vor adăuga vouă” (Matei 6,33).
Şi să nu uităm că, de fapt, întreaga Europă îşi
datorează cultura şi civilizaţia pe care o are lui Hristos
şi Bisericii Creştine.
|
|
Este adevărat că
nici noi, pe care Dumnezeu ne-a aşezat în acest spaţiu
supranumit „Grădina Maicii Domnului”, nu întotdeauna ne onorăm
spiritualitatea noastră. Aceasta ar trebui să se răsfrângă
în felul de a fi al tuturor românilor, de la „vlădică, până
la opincă”. Or, ceea ce vedem, atât în viaţa particulară
a oamenilor de rând, cât şi la nivelul elitelor, de multe ori arată
altfel. Şi ceea ce se întâmpla cu evreii, a căror credinţă
o admira sutaşul, se petrece şi cu noi. Pe bună dreptate
zice Sfântul Pavel: Deci tu, cel care înveţi pe altul, pe tine
însuţi nu te înveţi? Tu, cel care propovăduieşti
„Să nu furi!”, tu furi? Tu, cel care zici: „Să nu săvârşeşti
adulter”, săvârşeşti adulter?... Căci numele lui
Dumnezeu, din pricina voastră este hulit între neamuri, precum este
scris.” (Romani 2,21-24)
|
Totuşi, cu toate scăderile
noastre, credinţa şi spiritualitatea pe care le-am moştenit
şi care i-au salvat pe înaintaşii noştri ca să nu fie
înghiţiţi de valurile vremelniciei, ne vor salva şi pe
noi. Şi nu numai pe noi, ci şi pe alţii.
Un popor, ca şi orice om în parte – spune Simion Mehedinţi
– atât preţuieşte, cât a înţeles din Evanghelie şi
cât poate să urmeze învăţăturii lui Iisus”.2
Vrând să
caracterizeze creştinismul românesc, tot el spunea că acesta
n-a provocat războaie confesionale, că a cultivat primatul
sufletului, că-şi are arhaismul său, că a promovat
armonia între Biserică şi Stat, că n-a dat naştere la
erezii, că Mântuitorul Hristos este prezent în folclorul naţional,
că poporul nu cunoaşte pornirea spre răzbunare, că
acceptă suferinţa ca mijloc de purificare morală, că
are încredere în biruinţa binelui asupra răului, că dă
prioritate frumuseţii morale asupra justiţiei formale.
În acest spirit, cu
prilejul Zilei Naţionale a României, îi îmbrăţişăm
pe toţi credincioşii din România şi din Europa întreagă,
şi tuturor oamenilor de pe glob le dorim să ajungă să-l
cunoască pe Dumnezeu şi să se mântuiască. Binecuvântare,
sănătate, belşug şi bucurie, dimpreună cu urarea
de „Sărbători Fericite!”.
Note
1 Cfr. Nestor Vornicescu,
Sfinţi români şi apărători ai legii strămoşeşti,
Bucureşti, 1987, p. 5
2 Simion Mehedinţi,
Creştinismul românesc, Bucureşti, Anastasia,
1995, p. 23
|
|
