|
Doamnelor şi Domnilor,
Daţi-mi voie să-mi exprim sincerele
sentimente de bucurie, pe care le trăiesc în aceste clipe, în
această zi luminată de steaua victoriei care dăinuieşte
peste aceste pământuri, de drapelele ţării arborate peste
oameni şi peste ţară.
Noi, românii de dincolo de Prut, parcurgem an de an
drumul de la Chişinău la Alba Iulia pentru a fi alături de
cei scumpi inimilor noastre, pentru a ne revedea prietenii, dar înainte
de toate pentru a ne reconfirma trecutul, prezentul şi viitorul.
Unirea naţional-politică de la anul 1918
este, aşa cum s-a scris în cărţile timpurilor, este, zic
urmarea firească a unor evoluţii istorice, urmarea firească
a unei dorinţe comune, dar mai ales a unor eforturi eroice, fără
de care istoria neamului nostru ar fi fost dureros de săracă.
Unirea românilor este o pagină care nu poate fi citită în
afara adevărurilor istorice. Către această zi s-a mers timp
de secole, timp în care acest popor de eroi şi de martiri a ştiut
cum să-şi apere, vorba marelui Eminescu „sărăcia,
nevoile şi neamul”. Nu a fost deloc uşor pentru că am
fost mereu în calea năvălirilor barbare, am fost sub grele stăpâniri
străine, am fost nedorit de aproape de mari puteri flămânde de
pământuri şi averi.
Către l Decembrie 1918 strămoşii noştri
au mers cale de veacuri - prin Unirea de la 1600 a lui Mihai Viteazu
şi prin Unirea cea Mare din 1918, ei vestind lumii întregi că
vorbitorii de aceiaşi limbă, fraţi de acelaşi sânge,
moştenitorii aceleiaşi istorii - vor să fie pe veci împreună.
l Decembrie este o zi sfântă pentru toată
suflarea românească, pentru că e ziua în care s-a împlinit
visul de aur: Unirea într-un singur stat al tuturor românilor.
Ţinem să reamintim, dar mai ales să
recitim acea pagină de aur a istoriei românilor, în care rămâne
scris pentru toate timpurile, că Marea Unire din 1918 a pornit de la
Chişinău, când la 27 martie a aceluiaşi an, Basarabia, cea
care trăise vremuri de grea înăsprire a avut putere, voinţă
şi demnitate pentru a face auzit visul; „Vrem să ne unim cu
Patria-mamă!”, ca mai apoi să vină Bucovina şi
Transilvania să întregească ţara.
De data recentă a neamului românesc istoria are
şi alte file în care Chişinăul şi-a arătat
verticalitatea, setea de libertate, în 1989 tot românii basarabeni au
fost cei dintâi care s-au ridicat împotriva dominaţiei comuniste. A
fost anul în care tricolorul a venit în Basarabia dând un imbold românilor
din Ţară să reaprindă torţele libertăţii.
A urmat Timişoara, Bucureşti - întreaga Ţară.
Aşa cum am mai spus — parcurgem an de an acest
drum de la Chişinău la Alba Iulia, pentru a trăi împreună
sub raza sărbătorii noastre naţionale.
Cu mare regret însă, de câţiva ani, alături
de bucurie purtăm cu noi povara unor probleme cu care ne confruntăm
în virtutea aflării la putere a unor forte certate cu democraţia,
forte care desconsideră adevăratele valori
şi care
sunt extrem
de irascibile
vis-a-vis de
manifestările spiritului românesc în spaţiul de dincolo
de Prut.
În calitatea mea de deputat în Parlamentul Republicii
Moldova îmi asum întreaga responsabilitate atunci când mă văd
obligat să constat starea de spirit vădit antiromânească
în cabinetele de vârf ale puterii de la Chişinău. Se creează
impresia, că partidul comuniştilor aflat la putere în R.
Moldova încearcă să-şi ascundă incapacitatea unei
gestionări economice şi politice corecte în spatele unor
probleme inventate.
În condiţiile în care parte cea mai activă
a populaţiei este altundeva decât în Republica Moldova, în condiţiile
în care pedagogii, medicii, intelectualitatea, care a mai rămas este
ţinută la limita disperării ridicând lunar salarii departe
de a acoperi necesarul, în condiţiile în care economia tării a
fost redusă doar la activităţi vamale, - ce-i mai rămâne
puterii să facă - să inventeze duşmani şi să
încerce polarizarea atenţiei în altă parte decât acolo unde
se află adevăratele probleme.
Când au venit la putere, pentru comunişti, duşmani
era tot ce făcea trimitere la democraţie, la economia de piaţă,
la Europa. Ulterior, pentru aşi prelungi mandatul aflării la
guvernare, puterea de la Chişinău a mimat adeziunea la toate
aceste valori, drept duşman de moarte fiind dată Rusia. Acum
acest nedrept rol de duşman i s-a impus României. Mă întreb
cum e posibil să încapă atâţia duşmani pe o palmă
de pământ?
Acum la început de mileniu trei, este ridicol să
operezi cu termeni gen imperiu, asimilare forţată, alipire etc.
La Chişinău însă, ridicolul nu are limite. Populaţia
mai este speriată şi astăzi cu asemenea noţiuni, iar
cei de la putere, nu ştiu de ce , cred că oamenii pot fi minţiţi
la nesfârşit.
Acum câţiva ani Chişinăul, în persoana
actualei puteri şi-a exprimat dorinţa de integrare în spaţiul
comunitar. Declaraţia este absolut conformă unei tendinţe
generale atestate în prezent în Republica Moldova. Însă deosebirea
dintre putere şi populaţie este una esenţială şi
ea ţine de sinceritate, în realitatea sinceră este doar voinţa
poporului. Guvernanţii însă, ţintesc doar în banii
apusului. Se vrea, se urmăreşte o guvernare pe banii Europei.
Doar atât.
Planul de acţiuni Republica Moldova - Uniunea
Europeană este realizat doar pe acele segmente care nu limitează
capacitatea de manevră a guvernanţilor. Mai deschidem nişte
centre de informare, închidem nişte şcoli-internat, simplificăm
nişte proceduri şi atât. La justiţie însă, nu se
umblă, libertăţile de exprimare sunt doar mimate.
Mai mult decât atât, procedura de stabilire a unor
relaţii durabile cu Uniunea Europeană este una absolut specifică
Chişinăului. Mă întreb : cum percepe până la urmă
populaţia acţiunile puterii de la Chişinău ca fiind
antiromâneşti sau antieuropene? Are sau nu comunitatea europeană
răspuns la o asemenea întrebare? Cu atât mai mult cu cât imediat
după aderarea României la structurile euroatlantice şi la UE,
Bucureştiul a fost declarat drept exponent principal în dialogul
dintre Republica Moldova şi comunitatea vestică.
Iubiţi compatrioţi, cred că acesta
atmosferă de sărbătoare ne este dată aici şi acum
mai mult pentru a ne bucura de ea, pentru a o trăi cu demnitate
şi pentru a o transmite cu grijă generaţiilor de mâine.
Soluţionarea problemelor, interne, ca să le spun aşa,
ţine de voinţa noastră. Tot de noi depinde dacă
hotarele Uniunii Europene vor rămâne pentru timp prinse de apele
Prutului. Tot de noi depinde în ce limbă vor vorbi mâine copiii noştri.
Toate câte sunt, depind până la urmă de voinţa noastră.
Nu e deloc uşor. Dar nu le-a fost uşor nici predecesorilor noştri.
Ei au izbutit. Pentru că au purtat în cuget lumina dumnezeiască.
Acea lumină pe care ne-au lăsat-o moştenire şi care ne
arată acum calea spre adevăr.
|
|
