|
Odă
La
praznicul Unirii tuturor Românilor
Tresaltă
cuib de Vultur, scump Bălgrade Mare!
Tu
Argeşul, ce'-n ziduri ai plângeri încă vii;
Din
patru părţi a lumii grăbesc la Sărbătoare
Români,
trecuţi prin toate a sorţii vijelii…
Ei
nu vin să mai plângă şi-n taină grea să geamă,
Căci
Dumnezeu lumii le-a fost de-apururi scut.
Ei
vin să-ţi spună ţie, că n'au avut o Mamă
Cum
tu din veac eşti Tronul, şi-Un Craiu doar' ai avut…!
Ştii
tu, că Bucovina la sânul Mamei plânge,
Ea
moaştele lui Ştefan le-aduse din străini?
N-au
fruntea Basarabii în noapte şi în sânge
-
O scumpă, sfântă Mamă, cum ştii Tu să alini -
Şi-acum
sfărmat e lanţul ce-a strâns mândra făptură
A
celui mai de-obidă şi-a celui mai orfan,
Din
iaduri şi din temniţi Ardealul ars de ură
Ieşi
să calce fruntea străvechiului duşman.
Furatul
Maramurăş, Bihorul dulce frate,
Crişana
şi Banatul cuprinşi de sfânt fior,
Se'-ntorc
spre Răsăritul vieţii necurmate
Şi
toţi aşa îşi strigă cumplitul sfântul dor:
"O
Ţară, dragă mamă, norocul vieţii noastre,
Primeşte
şi pe orfanii-ţi, pe Veci să fie-ai tăi.
Îţi
strigă-'n geamăt Morţii din depărtări sihastre
Sar
dacă nu, ucide pe mame şi flăcăi…"
O,
ceas al Tainei! Glasuri pătrund din depărtare,
Din
munţii suri s'alunge pe albele câmpii:
Trăească
România cea Veşnică şi Mare
Care
cuprinde-'n braţe pe toţi duioşii fii…
Ovidiu HULEA
Unirea
- pâine sfinţită care ne-a rămas
E
tot mai bolnav cuvântul "UNIRE",
Umblă
doar cu capul trist şi aplecat,
Grav
asaltat de erori, nesimţire
Şi
de pleava grâului sfânt scuturat,
Doar
de minţile bolnave torturat.
Sinceritatea
nu mai stă acasă,
Firea
ştie că-i plecată undeva -
Sălbăticită,
tulbure terasă -
Mâl
care dansează fără de perdea -
Nisip
pe care valurile-şi lasă
Rugina
credinţei, fulguiri de nea.
Vierme
mutat în pagini de istorii
Şi
purgatorii-n van de strălucire,
Ce
fac vreascuri din truditele glorii
Încărcând
cu umbre verbul "Unire",
Cu
vândutele, târâtoare molii
Cu
false draperii cărţi de citire -
Doamne-alungă
pata de nesfârşire
A
minţilor bolnave, negre în glas,
Scutură
seva de răstălmăcire
Cu
pâinea sfinţită care ne-a rămas:
IUBIREA
- sângele Tău de UNIRE
Ctitorindu-l
seminţei floare în glas!
Ion Mărgineanu
Aici,
la Alba Iulia
Aici,
la Alba Iulia
parcă
prin mine respiră viaţa,
pomii,
câmpia unită
şi
apa limpede a Mureşului lin ;
aici,
la Alba Iulia
s-a
împletit prin mine
sufletul
deschis al mamei cu cel al tatălui,
ei
doi atât de mari în esenţa lor pentru mine,
cât
de mare poate fi pământul acesta cald
şi
aerisit, încă din vremea Marii Uniri.
Pământ
rotund, ca o viaţă de Om, şi
Liber
ca zborul înalt de Ciocârlie.
Horvath Dezideriu
Iar,
vin, Doamne, la Tine
1.
Spune-mi, Doamne ce să fac
Morţii
să îi ies din cap
că-s
Cuvânt încă nespus
şi-i
sunt tot mai greu de dus!
Simt
că obsesiv revin
în
visul ei de Amin
şi
mie teamă că va şti
numele
a-mi pomeni!
Spune-mi,
Doamne, ce să fac
Morţii
să îi ies din cap?
2.
Iar vin, Doamne, la Tine,
să-mi
mai scoţi din gînd un spine:
iubirea-i
de dulce, oare?
c-a
trecut şi Postul Mare
şi
tot nu-mi este-ngăduit
să
gust din fructu-i oprit!
3.
Sfinte, pentru care vină
de
iubire sunt străină?
Îndură-te
şi mă lasă
în
ea să mă simt acasă!
De
cine i-e teamă, oare,
că-n
vise, doar, îmi apare?
Numai
ca lacrimă o ştiu:
spine
ce-mi ţine de pustiu!
Sfinte,
pentru care pată,
Din
iubire-s alungată?
4.
Tu, Umblătorule pe ape,
când
dorul nu mai încape,
spune-mi
în care rugăciune
pot
disperarea a mi-o pune?
Maria D-Alba
|
