|
Judeţul Alba, datorită aşezării geografice,
a formei teritoriale-administrative, dar mai ales a evenimentelor istorice
petrecute în decursul istoriei bimilenare, poate fi considerat inima României.
Meleagurile
Albei, reprezintă una dintre cele mai vechi vetre a neamului românesc,
iar dovezile de existenţă şi continuitate sunt copleşitoare.
Apulumul (Alba Iulia) s-a dezvoltat începând cu sec. II-
III
, aşa cum afirmă
istoricul Mircea Dogaru, pe două direcţii:
A.
Centru politico-militar, administrativ şi religios în jurul
castrului devenit în 118 reşedinţă a guvernatorului Daciei
Superioare; capitala Daciei Apulensis în anul 124 iar în anul 168
capitala tuturor Daciilor şi reşedinţa guvernatorului celor
trei Dacii.
B.
Centru meşteşugăresc şi comercial, port la Mureş,
dezvoltat în paralel, în cartierul Partoş de astăzi devenit
sub Septimius Severus (193-211) Municipium Septimium Apulense apoi Colonia
Nova Apulense. Apulumul fiind aşezat la intrarea la bogăţiile
Apusenilor a ajuns foarte întins, bogat, puternic şi cel mai
important oraş roman din nordul Dunării, atribuindu-i-se şi
numele de Chrysopolis - Oraşul de Aur, ca emblemă a Daciei Felix.
Alba a
fost capitala fixată de Iuliu, întemeietorul primei ţări
româneşti de sine-stătătoare - Valachia Tran-Siuana între
Carpaţii Orientali şi Tisa, realeasă de către Mihai
Viteazul (1593-1601) ca domn al Ţării Româneşti, al
Ardealului şi a toată Ţara Moldovei, întărită în
credinţa strămoşască a neamului românesc şi prin
construirea unei noi clădiri a Mitropoliei Ortodoxe a Bălgradului,
devenită şi Arhiepiscopia Ţării Ardealului, iar
realizarea României Mari, la 1 Dec. 1918 la Alba Iulia a reprezentat
apogeul şi dorinţa fierbinte, a tuturor românilor.
Ca un
paradox al destinului (incredibil la această dată) determinat
mai ales din necunoaşterea adevărului istoric, în timp ce
meleagurile Albei au fost bogate în evenimente istorice, dar mai ales în
bogăţii naturale: aur, argint, sare etc. râvnite din cele mai
vechi timpuri până-n zilele noastre de imperiile hrăpăreţe
din jur şi nu numai (Imperiul Roman, Otoman, Habsburgic, Sovietic
etc.) situaţia social-economică a românilor din Alba şi
Transilvania a fost dezastroasă până la 1 Decembrie 1918.
Începând
cu a doua jumătate a sec. 13-lea s-au intensificat acţiunile de
maghiarizare a nobililor şi a românilor înstăriţi, prin
catolicizare, iar ulterior prin calvinism, drepturile românilor ortodocşi
fiind reduse. Salvarea averilor nobililor români din Transilvania, s-a
realizat prin obligaţia renunţării la credinţa străbună
şi îmbrăţişarea catolicismului iar din a doua parte a
sec. 16-lea şi a luteranismului (până la începutul sec.
18-lea).
Acordul
de la Căpâlna din 16 sept. 1437 cunoscut sub numele de Unio Trium
Nationum, încheiat între marea nobilime şi cler (maghiari-saşi-secui),
a exclus existenţa şi drepturile românilor, care deşi erau
majoritatea populaţiei din Transilvania, au fost consideraţi
doar "toleraţi" iar religia strămoşească -
ortodoxia - nu a fost considerată "receptă", la fel ca
şi cea catolică, calvină, luterană şi unitariană.
În astfel de acţiuni perfide, s-au distrus cele mai importante
familii româneşti şi renumite din Transilvania, printre care
ale Mailaţilor, Nădeideştelor, Jojceştilor, Cândeştilor,
Nălăţeştilor, Husarilor, Zeiceştilor, Chendereştilor,
fam. Dragfy, Banfy, Csaki, Barksai
etc.
Regretabil
a fost faptul că majoritatea generaţiilor care au urmat din
familiile româneşti maghiarizate nu mai cunoştea limba română
şi la era ruşine să recunoască originea familiei.
Lipsa
reprezentanţilor celor mulţi, a românilor din dieta
Transilvaniei, a fost un dezastru pentru neamul românesc din punct de
vedere social-cultural şi mai ales economic.
Episcopul
greco-catolic Inocenţiu Micu Klein, a fost primul şi singurul
român primit în Dietă, în anul 1733, însă pentru scurt timp.
Pentru
intervenţiile efectuate în Dieta Transilvană, privind apărarea
drepturilor românilor, ceilalţi deputaţi revoltaţi de îndrăzneala
episcopului Inoceţiu Micu Klein au vrut să-l arunce pe fereastra
clădirii dietei. De altfel sfârşitul lui a fost surghiunul de
la Blaj în Italia, fiind "sprijinit" de vicarul său Petru
Pavel Aaron, unde a murit după 24 ani de suferinţe cu dorul de
ţară şi de Blajul său. Pentru a susţine cele menţionate
anterior, datele prezentate în continuare privind componenţa Dietei
Ardelene din perioada 1841-1842, având la bază mai multe criterii,
sunt edificatoare:
Deputaţi
după:
Etnie
religie
clasă
felul chemării
161 unguri 141 catolici
245 nobili
198 numiţi
114 secui 119 reformaţi
65 burghezi
96 aleşii ţării
35 saşi 34 evanghelişti
16 una şi alta
14 unitarieni
2 alte religii
Total 310
310
310
310
Recesământul
efectuat de autorităţile austro-ungare din anul 1910 în
Transilvania a fost unul din cele mai complexe şi ultimul, înainte
de făurirea României Mari.
Datele
mai importante extrase, din documentele oficiale ale recensământului
din anul 1910 se prezintă astfel:
-
85,70% din moşii în suprafaţă de peste 500 ha au aparţinut
familiilor maghiare, iar 5,70% erau doar a românilor;
-
80,00% din populaţia de la sate au fost ţărani săraci;
-
29,90% din forţa de muncă a românilor a fost doar utilizată
(fiind mult sub media celorlalte etnii);
-
75,80% din capitalul societăţilor comerciale şi anonime
aparţineau maghiarilor;
-
20,20% aparţineau saşilor iar
-
4,00% aparţineau doar românilor
Capitalul
din băncile din Transilvania a fost format din:
56,10%
proprietari maghiari
21,10%
proprietari români
18,40%
proprietari saşi/germani
Numărul
şcolilor secundare de învăţământ general din
Transilvania raportat deasemenea în procente în funcţie de etnii a
fost următoarea:
- 85,90% a
maghiarilor, raportat la o populaţie de 29%
- 8,60% a
saşilor, raportat la o populaţie de10%
- 5,00% a
românilor, raportat la o populaţie de 53%
La
data de 1 Decembrie 1918, 49% din populaţia Transilvaniei, a fost neştiutoare
de carte iar judeţul Alba cu o populaţie românească în
proporţie de 77,40%, 60% au fost analfabeţi.
Având
în vedere numeroasele evenimente desfăşurate în decursul
istoriei pe meleagurile oraşului bimilenar Alba Iulia şi împrejurimi
cu urmări nefaste din punct de vedere social cultural se resimt
şi astăzi. Voi reaminti succint situaţia existentă la
finele secolului 17-lea şi începutul sec. 18-lea.
Prin
pacea de la Carlowitz încheiată la 26 ianuarie 1699, Transilvania,
din principat autonom cu capitala la Alba Iulia, a trecut sub stăpânirea
Imperiului Habsburgic.
În
perioada 1703-1711 s-a desfăşurat răscoala antihabsburgică
(a curuţilor) din Ungaria şi Transilvania condusă de
Francisc Rekoczi al II-lea care la data de 7 iulie 1704 în dieta de la
Alba Iulia s-a declarat principe al Transilvaniei.
Revoluţia
curuţilor împotriva lobonţilor a fost simpatizată şi
de către populaţia românească, care a şi sprijinit în
unele zone acţiunile acestora.
Preluarea
Transilvaniei de către Imperiul Habsburgic, la care s-a adăugat
victoria acestora asupra curuţilor (1711) conduşi de principele
Fr. Rakoczi al II-lea proclamat în dieta de la Alba Iulia din anul 1704,
a "pecetluit" soarta şi viitorul oraşului până
la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.
Principalele
măsuri urgente şi drastice care s-au luat în legătură
cu Alba Iulia de către Curtea de la Viena au constat în:
-
Mutarea centrului puterii de la Alba Iulia la Sibiu, unde majoritatea
populaţiei era formată din colonişti germani, iar
consolidarea acestei localităţi era o necesitate pentru Curtea
de la Viena.
Datorită
acestei situaţii rolul şi importanţa fostei capitale a
Principatului Transilvaniei s-a diminuat simţitor.
- Odată
cu aprobarea construirii cetăţii tip Vauban, majoritatea clădirilor
din zona prevăzută a se amplasa cetatea respectivă au fost
demolate, iar proprietarii români mai înstăriţi, au părăsit
oraşul.
-
Dieta Transilvaniei din anul 1714 a fixat regimul de obligaţii al
ţăranilor faţă de stăpânii de pământ
astfel: iobagii erau obligaţi să presteze săptămânal
o robotă de 4 zile iar jelerii câte 3 zile.
- La
construirea cetăţii, care a durat 24 ani, majoritatea lucrătorilor
au fost români care munceau de regulă în schimburi de câte 3 săptămâni.
- La
începutul acestei stăpâniri a Transilvaniei de către Imperiul
Habsburgic, procatolic, aici la Alba Iulia s-a produs şi marea dramă
a dezbinării românilor, prin trădarea credinţei străbune
a unui grup de 38 preoţi/protopopi în frunte cu Mitropolitul ortodox
Atanasie Anghel, devenit episcop greco-catolic.
La
scurt timp s-a produs şi dărâmarea bisericilor româneşti
din Alba Iulia, între care se afla clădirea veche, precum şi
cea nouă a Mitropoliei Ortodoxe a Bălgradului şi
Arhiepiscopiei Ţării Ardealului, construită în anul 1597
de către domnitorul Mihai Viteazul şi despre care istoricul N.
Iorga susţinea că "A fost cel mai trainic şi mai de
folos aşezământ al neamului românesc de peste munţi".
Distrugerea
acestor biserici importante pentru istoria neamului românesc s-a făcut
cu bună ştiinţă, pentru a dispare în primul rând,
orice urmă a credinţei strămoşeşti şi în
nici un caz "justificat" de construirea cetăţii,
preluate de unii "specialişti" care mai susţin şi
astăzi această dezinformare care "a prins" la unii.
Amplasarea
cetăţii cu numai 100-200 m diferit faţă de poziţia
aleasă, evita distrugerea acestei mitropolii.
De
altfel, unii specialişti care au constatat şi susţinut
acest adevăr, au fost ocoliţi şi în continuare. În susţinerea
celor de mai sus, amintesc deasemenea, pe istoricul N. Iorga, cu lucrarea
"Sate şi preoţi din Ardeal" în care afirmă pe
bună dreptate că "Între clădirile care trebuiau să
cadă, precum căzuse trecutul pe care-l înfăţişau,
fu mănăstirea lui Mihai Viteazul, care pomenea unirea trecătoare
a românilor sub unul dintre ai lor".
La începutul
acestei perioade (1702) şi-a încetat activitatea şi tipografia
de pe lângă Mitropolia Ortodoxă a Bălgradului şi
Arhiepiscopia Ţării Ardealului,
iar pe meleagurile Albei, timp de aproape 50 ani, nu au mai funcţionat
tipografii, fapt ce a influenţat direct la ridicarea educaţională
şi culturală a românilor din această zonă şi nu
numai.
Protestanţii,
care în a doua parte a secolului al XVI-lea au ocupat catedrala
romano-catolică din Alba Iulia, odată cu instalarea Imperiului
Habsburgic în Transilvania au fost alungaţi din această biserică,
care a fost preluată de romano-catolici.
Totodată,
li s-au restituit proprietăţile avute, iar pe deasupra li s-au
dat ţi alte sate întregi din judeţul Alba.
Puterea
şi influenţa catolică sprijinită îndeaproape de
Curtea de la Viena au consolidat permanent episcopia romano-catolică
din Alba Iulia, care domina viaţa cetăţenilor în toate
domeniile de activitate.
După
moartea episcopului Atanasie Anghel (19 august 1713) de teama revenirii
românilor la credinţa străbună timp de 8 ani, până
la numirea celui de al 2-lea episcop greco-catolic.
I.
Giurgiu de Patak, prin Bulla Papală din 18.05.1721, biserica unită
a fost guvernată de o comisie formată din trei maghiari: vicarul
general episcopesc ,"teologul iezuit" sub direcţiune unui
alt preot iezuit, în persoana directorului George Regai "Care ştia
şi româneşte şi are meritul de a fi adunat mai multe
documente relative la istoria românilor înainte de unire" (vezi
Şematismul Arhidiecezei Metropolitane greco-catolice de Alba Iulia
şi Făgăraş de la 1900, pag. 20).
Oricine
poate să-şi dea seama din cele de mai sus că documentele
care au existat şi care au fost atât de importante pentru istoria
şi credinţa străbună a neamului românesc din Alba
Iulia şi Transilvania din cele mai vechi timpuri, au dispărut
pentru totdeauna.
Curtea
de la Viena, în vederea extinderii şi consolidării
catolicismului la românii din Transilvania a interzis relaţiile cu
fraţii de peste Carpaţi a oprit circulaţia cărţilor
precum şi hirotonirea preoţilor în Ţara Românească.
Un
eveniment deosebit de important pentru credinţa străbună
care s-a desfăşurat mai ales pe meleagurile Albei, pe lângă
cele ale Hunodearoarei şi a Zarandului a fost mişcarea călugărului
de la Cioara (Sălişte Alba)) împotriva catolicizării forţate
a românilor din Transilvania.
Punctul
culminant al acestei mişcării odată cu eliberarea lui
Sofronie din a doua "prinsoare" de către cei peste 7000 de
moţi, la intrarea în Zlatna, în timp ce era transportat de la Abrud
la închisoarea din Alba Iulia de către Lt. Halmegy în frunte a 43
de soldaţi. Sinodul organizat la Zlatna între 10-11 aug. 1760
confirmă cele de mai sus, iar sinodul naţional bisericesc desfăşurat
în perioada 14-18 febr. 1761 la biserica Adormirea Maicii Domnului din
Lipovenii Bălgradului (Alba Iulia) a însemnat "Triumful
desăvârşit al ortodoxiei noastre, care a isbutit să
scuture lanţurile robiei după şase decenii de suferinţe
grele şi de lupte necurmate".
Importanţa
acestei mişcării, oriocine poate să o constate şi din
măsurile draconice luate de către Imperiul Habsburgic cosiderat
civilizat dar mai ales creştin, executate de unităţi
militare conduse de baronul-general Adolf Bucow. Alungarea preoţilor
şi a călugărilor, condamnarea, arestarea şi
maltratarea fruntaşilor români, care s-au împotrivit catolicizării,
precum şi incendierea şi dărâmarea de schituri, mănăstiri
şi biserici ale credinţei străbune din Transilvania, rămân
o pată ruşinoasă şi regretabilă chiar şi în
istoria universală. Mişcarea călăgărului Sofronie
de la Cioara, încununată cu Sinodul naţional bisericesc de la
Alba Iulia cu toate sacrificiile produse, a contribuit direct la salvarea
credinţei străbune şi la evitarea maghiarizării românior
din Transilvania, după cum s-a întâmplat în arcul carpatic privind
pe românii din protopopiatele Giurgeuui, Odorheiului şi Trei Scaune.
Cercetările prof. univ. Ştefan Manciulea în această situaţie
au fost prezentate pe larg în revista DACOROMANIA mr. 6/2001 prin
materialul: "Propaganda revizionistă maghiară şi românii
din secuime".
Cele
menţionate mai sus sunt doar câteva exemple, din multitudinea de
evenimente importante care s-au desfăşurat până la Marea
Unire.
Nivelul
de trai redus al românilor din jud. Alba rezultă fără
echivoc de asemenea, din datele recensământului autorităţilor
austro-ungare din anul 1910.
În
timp, ce venitul pe cap de locuitor din comitatul Braşov consta în
31,5 coroane, iar în comitatul Sibiu 15,7 coroane, cel din Alba a
reprezentat doar 3,9 coroane.
Nivelul
scăzut al economiei judeţului Alba a fost determinat şi de
numărul şi structura societăţilor şi a populaţiei
active. Dintr-o populaţie totală de 221618 existentă în
1910, 96125 locuitori au desfăşurat următoarele activităţi:
-
69743 persoane au fost cuprinse în agricultură şi grădinărit;
-
7995 persoane în industrie din care 3204
în minerit
-
2492 persoane în servicii publice
-
1379 persoane în transporturi
-
9305 persoane în diferite meserii şi alte ocupaţii
-
5211 persoane ca servitori.
Scriitorul
Radu Theodoru, în cartea "România ca o pradă" la pag. 85
menţionează că: "Imperiul habsburgic a ţinut
sub ocupaţie Transilvania între 1687-1918; Banatul între 1718-1918;
Oltenia între 1718-1739 iar Bucovina între 1774-1918 storcând impozite
contribuţii militare şi produse în valoare de 2.450.000.000 lei
aur sau 8575000 kg aur, deci stăpânind numai 231 ani Transivania
şi 100 ani Bucovina, a jecmănit de două ori mai mult decât
turcii care au stăpânit 484 Ţările Române.
Evoluţia
demografică a jud. Alba pe etnii, rezultă din datele recensământului
anilor 1910, 1920 şi 1930 menţionate mai jos:
Pe lângă
exploatările minime din zona Apusenilor şi a sării de la
Ocna Mureş care au funcţionat din vechime în decursul timpului
au luat fiinţă următoarele întreprinderi:
I.M.
Baia de Arieş în anul 1325
IMMN
Zlatna în anul 1749
Salina
Ocna Mureş în anul 1792
Fabrica
de fier şi oţel Cugir în anul 1799
Întreprinderea
Căprioara Sebeş în anul 1843
I.H.
Petreşti în anul 1873
Fabrica
de lăcătuşărie şi construcţii Aiud în anul
1894
CPS
Ocna Mureş în anul 1894
În
ceea ce priveşte oraşul Alba Iulia până la marele act al
unirii de la 1 decembrie 1918 cu tot trecutul său bogat în
evenimente istorice, cu regret trebuie să menţionăm faptul
că industria a fost inexistentă.
În
oraş funcţiona doar câteva întreprinderi şi ateliere cu
un număr redus de salariaţi şi cu un randament scăzut,
astfel:
1.
Fabrica de spirt Adolf Ionas înfiinţată în anul 1866
2.
Moara de făină şi arpacaş a fraţilor Glück înfiinţată
în anul 1894
3.
Fabrica de spirt şi moara sistematică Erezu Rudolf Glück înfiinţată
în anul 1905
4.
Fabrica de piele cu un capital de 900000 lei, înfiinţată în
anul 1911
În
perioada de 74 ani 1845-1918 pe meleagurile Albei a luat fiinţă
213 societăţi comerciale din care 88 proprietari au fost români
iar 125 au fost minoritari: maghiari (64), evrei (35) şi saşi
(26) conform anexei 1.
În
perioada de 23 ani, între 1919-1941 au luat fiinţă 1615 societăţi
din care 1032 au aparţinut proprietarilor români, iar 583 minorităţilor:
292 proprietari maghiari, 190 evrei şi 101 saşi-germani, conform
situaţiei din anexa 2.
Situaţia
societăţilor comerciale din mediu urban al jud. Alba existente
în anul 1940, sunt prezentate în anexa 3.
Din
datele de mai sus, rezultă cu claritate însemnătatea actului
unirii cu ţara mamă din punct de vedere economic pentru populaţia
judeţului Alba şi nu numai.
Majoritatea
societăţilor înfiinţate, în cele două perioade
amintite au fost unităţi simple în care salariaţii erau
membrii familiei.
Societăţile
existente şi înfiinţate până în anul 1918 în domeniul
comerţului au fost formate din: prăvălii mixte, băcănii,
crâşme, magazine, iar cele privind mica producţie, din ateliera
de croitorie, încălţăminte, rotărie şi tâmplărie,
frizerii, mori, mai ales cu ajutorul cursurilor de ape etc.
Prin
reforma agrară din anul 1921, în jud. Alba au fost împroprietăriţi
21108 ţărani, constituindu-se în cadrul comunelor şi
terenuri de rezervă în interesul obştesc prin exproprierea a
325 de proprietari de pământ. În anul 1925 s-a înfiinţat
şi Camera de agricultuă cu cinci secţii (agricolă,
zootehnică, silvică, viticolă şi pomicolă). După
anul 1920 sau construit 85 de localuri pentru şcoli iar în domeniul
sanitar au fost construite spitale la Abrud, Blaj şi G.M. iar la cele
existente s-au organizat noi secţii, în timp ce în mediul ruralş
s-au construit dispensare medicale.
Explozia
de societăţi comerciale în oraşul şi judeţul
nostru, după Marea Unire a necesitat specialişti cu pregătire
în domeniul economico-financiar.
Rolul
şi meritul principal în această acţiune importantă,
în formarea specialiştilor l-a avut Camera de Comerţ şi
Industrie Alba Iulia.
În
urma demersurilor acestui organism, în toamna anului 1924 a luat fiinţă
Şcoala Superioară de Comerţ devenită mai târziu,
Liceul Comercial care a funcţionat în clădirea actuală a
Liceului de Muzică şi Arte Plastice, după care a fost mutat
în aripa de sud a Colegiului Horea, Cloşca şi Crişan (fost
Liceu Mihai Viteazul).
Cu
toate acestea dezvoltarea oraşului Alba Iulia şi a judeţului
nostru în toate docmeniile de activitate s-a realizat mai ales după
anul 1968 odată cu reînfinţarea judeţului Alba.
Rezultatele
se pot constata pe întreg teritoriul judeţului, iar datele certe
existente la Direcţiile de Statistică şi la alte instituţii
de stat, pot confirma evoluţia acestora în perioada amintită,
în toate domeniile de activitate social-economică.
Ec. Ioan STRĂJAN
Bibliografie:
-
Cartea "Alba Iulia 2000"
-
Documente oficiale privind recensământul din anul 1910
-
Recensământul organizat în anul 1920 de Consiliul Dirigent
-
Documente privind Camera de Comerţ şi Industrie, de la Arhivele
Naţionale filiala Alba Iulia.
-
Prefectură şi prefecţi, Instituţia Prefectului,
jud. Alba, de Ionela Mircea
-
Teoria imigraţiei românilor de D. Prodan
|
