Câmpeniul - străveche şi tradiţională capitală a Ţării Moţilor (fortăreaţă care n-a putut fi niciodată îngenuncheată), localitate cu adânc răsunet istoric, vatră a atâtor evenimente şi fapte din istoria milenară a poporului român, este poartă de intrare în adâncul Munţilor Apuseni.

Istoric, localitatea se pierde în negura vremurilor. Prima atestare documentară datează din 22 martie 1595, când principele Transilvaniei Sigismund Bathory (1581-1619) înnoieşte actul de danie asupra caselor şi moşiilor sale din Câmpeni, aflat în comitatul Alba, aşa după cum 1-a moştenit din străbuni.

La 4 aprilie 1604, Gheorghe Basta dă un nou act de întărire a privilegiilor, ca o consecinţă a intensificării luptelor ţărăneşti împotriva împilării.

Dar, ca aşezare omenească, este mult mai veche decât o dovedesc mărturiile istorice cunoscute ale orânduirii feudale. În perioada prefeudală şi chiar mai târziu, documentele vorbesc de aceste teritorii ca fiind conduse de cneji şi voivozi români. La sfârşitul secolului al XIV-lea este atestat „Voivodatul Român Iacob”.

În aceste vremuri îndepărtate se pun bazele meşteşugurilor specifice zonei, de prelucrare a lemnului în obiecte de uz casnic. Dovezile atestă că în secolul al XVII-lea, apoi în cele următoare, în Câmpeni se practica aurăritul.

Încă de pe la 1600, locuitorii acestui „câmp frumos” din mijlocul munţilor îşi aveau biserica şi nemeşimea lor, precum dovedeşte însemnarea din 1631, în care se spune că „Domnul Dan Pascul din Câmpeni şi soţia lui au dăruit bisericii din localitate un Octoih Slavon luat de la mănăstirea Steanca.”

Formele de împotrivire faţă de împilarea tot mai accentuată cunosc şi ele o evoluţie continuă. Dacă în 1618 ţăranii din Câmpeni se plângeau împotriva „judeţului domenial” şi a celor înstăriţi spunând că „supuşi fiind la prea multe angarale, nu mai putem să îndurăm atâta dare şi luare”, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea se intensifică lupta, culminând cu mişcarea condusă de Sofronie, din 1759-1761, şi apoi cu marea răscoală a ţăranilor iobagi, condusă de Horea, Cloşca şi Crişan. Există în Câmpeni, pe str.Horea, o casă ce aminteşte de mişcarea ţărănească din 24 mai 1782 împotriva abuzurilor săvârşite de negustorii armeni la Târgul Rusaliilor, care i-au oprit pe moţi săşi vândă „miedul” - băutura lor specifică. Această mişcare ţărănească a fost preludiul pentru marea răscoală de la 1784.

Neînfricaţi, locuitorii „Târgusorului Câmpeni” au fost prezenţi şi în continuare la toate evenimentele istorice care au înroşit Valea Arieşului.

Momentul culminant în şirul mişcărilor sociale a fost revoluţia de la 1848-1849, când Câmpeniul a devenit centru al operaţiunilor militare şi reşedinţă a cartierului general al lui Avram Iancu.

Cel mai ilustru musafir al Câmpenilor în această perioadă a fost Nicolae Bălcescu, sosit la sfârşitul lui iulie 1849 pentru a încerca o împăcare între maghiari şi români.

Sosind la Câmpeni, „în Capitala” lui Iancu, Bălcescu venea la vechi prieteni, gândurile sale fiind cunoscute tuturor revoluţionarilor transilvăneni. Autorităţile maghiare bănuind că Bălcescu se află la Câmpeni, l-au chemat la Sibiu pe Iancu, somându-1 să dea precizări asupra locului unde se află acesta. Iancu a negat cu îndârjire că ar şti despre cel căutat. Abia în octombrie, ajutat de Iancu şi de oamenii săi, Bălcescu, îmbrăcat în straie moţeşti, împreună cu alţi doi moţi cu ciubere, a putut lua drumul spre Orşova, de unde va pleca apoi spre Paris. Salvarea vieţii sale a fost Câmpenii.

O contribuţie deosebită, dreaptă, pentru dobândirea independenţei de stat a României în 1877-1878 a fost adusă de locuitorii Câmpeniului, fapt ce a stârnit ura autorităţilor habsburgice.

Şi-au pus semnătura câmpănarii şi pe memorandumul din 1892, alături de peste 300 de delegaţi care 1-au dus la Curtea din Viena, şi în continuare luptând pentru apărarea conducătorilor acţiunii memorandiste, implicaţi pe nedrept în proces, judecaţi şi condamnaţi la Cluj.

Ei au fost prezenţi pe străzile Clujului, unde au ajuns alături de ceilalţi moţi, care purtau merindea pe 300 de cai.

La l Decembrie, la Alba-Iulia, si-au dat adeziunea unanimă şi câmpănarii la măreţul act de dreptate istorică ce s-a pecetluit atunci.

Numeroase au fost jertfele de sânge depuse la altarul patriei în cele două războaie mondiale.

Dintre vitejii locuitori ai Câmpeniului care au participat la revoluţia de la 1848-1849, prezenţi la principalele operaţiuni militare alături de Avram Iancu, au fost tribunii şi prefecţii Clemente Aiudeanul, Nicolae Corcheş şi Mihai Andreica, bărbaţi care s-au distins prin numeroase fapte de vitejie.

Despre tribunii din Câmpeni ai lui Avram Iancu, Silviu Dragomir, în documentata sa monografie despre Avram lancu, spune: „... La Câmpeni însă, cel mai apropiat tribun care-1 asista permanent e Nicolae Corcheş. Alături de el e tribunul Mihai Andreica şi Clemente Aiudeanul”.

NICOLAE CORCHEŞ (1810-1885)

Supranumit „Drăguţ”, inginer hotarnic, pictor de profesie, născut în Câmpeni, a fost tribun în armata lui Avram Iancu. A luat parte la mai toate luptele ce au avut loc în Munţii Apuseni. Cea mai însemnată faptă de arme a lui Nicolae Corcheş a fost lupta de la Fâtânele, din 6 iulie 1849. În aceeaşi zi, tribunul Corcheş, în fruntea a 123 de vânători şi 317 lănceri, ajutaţi de femeile din Mărişel sub comanda Pelaghiei Roşu - mama centurionului Indrei Roşu - au nimicit armata comandată de renumitul Paul Vasvari. El avea 3000 de oameni bine înarmaţi cu tunuri şi puşti.

El a zugrăvit pe pânză „Bătălia de la Fântânele”. Tabloul a fost donat lui Brătianu cu ocazia vizitei în Ardeal, când a reuşit să transporte în ţară şi „Biserica lui Horea” din Albac, aflată la acea dată într-o stare avansată de degradare.

Ne-a rămas un autoportret - o icoană cu Sfânta Treime. S-a ocupat de construcţia de drumuri şi poduri între Abrad şi Zlatna.

Se odihneşte în cimitirul de pe deal al Bisericii Ortodoxe din Câmpeni.

MIHAI ANDREICA (1827-1902) Proprietar în Câmpeni

Viteaz în bătălii, curajos, uman şi indurator cu cei învinşi. S-a remarcat îndeosebi în luptele din mai, iunie şi iulie 1848 pentru apărarea Munţilor Apuseni. În faţa repetatelor încercări ale lui Hatvany care dispunea de o armată de honvezi şi urmărea să stăpânească Abrudul şi Roşia Montană, ca apoi să pună mâna pe întregii Munţii Apuseni. Viteazul tribun Andreica s-a avântat în iureşul bătăliilor şi până la urmă duşmanul a fost nevoit să se retragă după înfrângerile suferite pe Dealul Băieşilor şi Cerniţa. S-a distins în luptele împotriva lui Kemeni Farkas. După moartea lui Ioan Buteanu, lui Mihai Andreica i s-a încredinţat misiunea de prefect al Zarandului. În 1849 a fost trimis, împreună cu Avram Iancu, în deputăţie la împăratul de la Viena.

Mihail Andreica este prototipul adevăratului moţ. La naşterea sa primise semnificativul nume de „Ursuţ”, nume ce în Ţara Moţilor se dă „nou-născuţilor acelor de o făptură puternică”.

Se odihneşte în cimitirul din deal al Bisericii Ortodoxe din Câmpeni. Urmaşii i-au ridicat la mormânt o frumoasă coloană de marmură neagră.

CLEMENTE AIUDEANUL (1820-1913)

S-a născut în casa preotului Gavril Aiudeanul, în Câmpeni. A primit o creştere aleasă. A frecventat şcolile din Aiud, Zlatna şi Sibiu, obţinând diploma de învăţător, calitate în care funcţionează la Câmpeni 33 de ani. Avea pentru toţi copiii de moţi o dragoste de părinte - adevărat apostol în tâlcuirea slovei româneşti.

Clemente Aiudeanul - tribunul - a fost un fiu viteaz al acestor Munţi.

În 8 şi 9 mai apoi în 16,17 şi 18 mai 1849, a înfruntat de mii de ori moartea, trecând mai întâi el în fruntea oastei viteze, insuflându-le curaj la ai săi şi răspândind groază şi spaimă în cei ce aveau alte gânduri decât el.

Acest bărbat integru nu a stat nici un moment în cumpănă să se alăture lângă prietenul său din copilărie şi frate de cruce Avram Iancu, cu care era încuscrit, când 1-a chemat să-şi facă datoria pentru cei dintr-un neam cu el - moţii.

Iar „viteazul munţilor”, Iancu, pentru această credinţă, l-a răsplătit din belşug, desemnându-l tribun cu rang de maior şi facându-l confident al planurilor sale. Cât a trăit, lumea 1-a înconjurat cu stimă şi respect.

Clemente Aiudeanul, îndrăzneţul apărător al Văii Arieşului, şi-a continuat activitatea ca învăţător. Mormântul său se află în cimitirul Bisericii din Câmpeni-Vale.

Cu Avram Iancu, tribunii Câmpeniului se vor întâlni pentru ultima dată pe 13 septembrie 1872, când I-au condus pe marele erou pe ultimul drum.

La înmormântare la Ţebea, Silviu Dragomir ne spune că „... au venit tovarăşii de arme,... prefecţii şi tribunii de odinioară, Simion Balint, Axente Sever, Mihai Andreica, Nicolae Corcheş şi Clemente Aiudeanul”

Aducând în actualitate pagini din marile evenimente de la 1848-1849 legate de localitatea Câmpeni, de Avram Iancu şi de tribunii săi, ce au fost mândria unui neam, ne facem o obligaţie de suflet.

Vorbind despre aceşti bravi eroi — care de atâtea ori şi-au pus pieptul în calea furtunii, pentru moţi - parcă auzim din nou pe aceste văi frumoase, pe aceste culmi glas de bucium, zăngănit de arme, tropot de cai năzdrăvani, bubuit de tunuri făurite din clopote cu glas duios şi menire sfântă.

Auzim întreaga suflare a Munţilor Apuseni întruchipând aspiraţiile neamului românesc, neam ce gemuse până atunci în lanţurile iobăgiei de veacuri. E trezirea unui popor la conştiinţa naţională, a unui popor ce părea menit să dispară în noianul uitării în veci.

... Şi munţii, preoţii aceştia bătrâni cu plete de argint, ar şti povesti, săracii, câte au suferit moţii înfrăţiţi cu codrul, în scurgerea înceată a veacurilor.

Pilda vieţii tribunilor Nicolae Corcheş, Mihail Andreica şi Clemente Aiudeanul trebuie să fie pentru generaţiile de acum şi următoare un veşnic „memento”, o întrupare a idealurilor noastre, un imbold de a ţine aprinsă candela credinţei şi a dragostei de neam în sufletele noastre.

Amintirea lor trăieşte şi astăzi puternică în sufletele moţilor!

Pr. Eugen GOIA

Bibliografie selectivă

1. Prof. Vasile Bud - Câmpeni-capitala Ţării Moţilor în Iancule mare nr.2 1988

2. Vasile Netea - Munţii Apuseni, Editura Sport Turism, Bucureşti, 1977

3. Ioan Leahu - Pagini din istoria oraşului Cîmpeni în Ţara Moţilor, vol.II Abrud 1974

4. Pr. Petru I. Dan - Statuia lui Avram Iancu din Cîmpeni, Telegraful Român, 1985

5. Rubin Patiţia - Ţara Ţopilor, Orăştie, 1912