Fiică a Libertăţii pe Târnava

                                                                                           Eroinei Maria Puia

Blajul se încruntă – sfeşnic dat cu var –

Târnavei i s-au pus ochelari de cal,

Lumina lor trişată-i la cântar

De-o bicefală umbră prin Ardeal –

Blajul se înfierbântă sub jugul barbar –

Limba Română-i rană pe vale şi deal.

Ochiul ridică în taină pe calul

De suferinţi, şi-l sparge de blestem –

Strigă-n cer Carpaţii: „Vrem Ardealul”

Şi sângele rodind se face ghem –

Jar ce macină şi-nspumă valul,

Ca Patrie, prin care se rechem

Rădăcini de grai, tot ce se-nchină

Românităţii, neştirbit izvor,

Să descreţească braţul de rugină,

Să aducă Ardealul în inima lor –

Având merinde – aceeaşi lumină

Din însufleţirea unui popor –

În Blaju-ncins o harnică Fecioară,

Multiplică Poemul „Vrem Ardealul”,

Şi-nchisă-n Alba preferă să moară

Sorbind otravă ce-nvrăjbi paharul –

N-a  denunţat un nume ce-nfioară

Strângând la sâni chemarea „Vrem Ardealul”

Eva Maria Puia ne-nfricată –

Fiică-a Libertăţii pe Târnave

Şi versul: rugăminte-nflăcărată

Se revarsă-n torente şi cascade,

Până-un Decembrie cu mintea luminată

Îl întoarse Ţării floare-nsângerată

Blajul şi azi se-aude robotind

La Muntele Eroicilor  Fii

În stema Ţării veşnic retrăind

Grea strălucirea verbului „A Fi”

În laptele de mumă-alunecând –

Nume şi Prenume propriilor Fii.

Ion MĂRGINEANU