Administraţia românească instituită în timpul revoluţiei de la 1848-1849 în Transilvania a fost o realitate vie. Ea a demonstrat, împotriva oricăror afirmaţii contrarii, capacitatea poporului român de a se organiza, conduce şi administra singur, cu toate împrejurările şi condiţiile vitrege ale acelor timpuri. Se ştie că, de pe la sfârşitul lunii octombrie 1848, Comanda Generală din Sibiu a trupelor imperiale austriece a aprobat instituirea în teritoriile eliberate de sub dominaţia ”insurgenţilor” a unei administraţii provizorii, “după principiul naţional”. Drept urmare, vechile comitate nobiliare au fost desfiinţate iar organizarea noilor districte a fost încredinţată Comitetului Naţional Român. Având în vedere că aproape peste tot unde s-au instituit noile organe administrative, populaţia românească domina numericeşte, acestea au devenit şi ele, pe calea eligibilităţii, româneşti. Erau vremuri când, pentru prima dată în istoria Transilvaniei, românii, ca populaţie majoritară, au impus pe cale democratică o administraţie a lor, transpunând în realitate unele dintre cele mai importante deziderate cuprinse în programul lor politic adoptat pe “Câmpul Libertăţii” din Blaj.

În organele noi alese sau numite, la toate nivelele, au fost reprezentate şi celelalte naţionalităţi, proporţional cu situaţia lor numerică. Astfel, ele au avut un profund caracter democratic. Limba română a devenit oficială, atât în tranzacţii, cât şi în documentele scrise. Astfel, protocoalele şi majoritatea actelor create la administraturile înfiinţate au fost scrise în limba română.

Comitatul Alba Inferioară a fost reorganizat din punct de vedere administrativ în luna noiembrie 1848, fiind împărţit, pe linia Mureşului, în două districte: Alba Superioară cu reşedinţa la Blaj şi Alba Inferioară cu reşedinţa la Alba Iulia.

Districtul Alba Iulia cuprindea partea din dreapta Mureşului, aproximativ de la Depresiunea Iara, situată în apropierea Turzii, până la satul Sărăcsău, situat pe culoarul Mureşului, în direcţia Orăştiei, iar spre zona muntoasă până dincolo de Câmpeni. În linii mari el cuprindea teritoriul Prefecturii Auraria Gemina aflate sub comanda lui Avram Iancu, precum şi o porţiune din prefectura lui Simion Balint de pe Arieş.

Prin acesta, districtul Alba Iulia, condus de Administratura Alba Inferioară, a devenit cel mai important dintre districtele româneşti instituite în toamna anului 1848, întrucât pe teritoriul său s-au petrecut cele mai de seamă evenimente ale revoluţiei, până la înăbuşirea ei.

La cercul Câmpeni, cu reşedinţa în Abrud, fusese numit ca inspector Ioan Boer, fostul viceprefect al lui Iancu. Procedeul numirii în funcţie a inspectorilor nemulţumeşte profund pe Avram Iancu şi, probabil şi pe locuitorii zonei muntoase, care până atunci făcuseră parte din “republica ţărănească”, instituită în timpul blocadei munţilor sub conducerea prefectului general.

Drept urmare, Iancu expediază pe adresa Administraturii Alba Inferioară un protest scris, căruia îi dă caracter oficial, menţionând că este emis de către Prefectura Auraria Gemina şi sigilându-l cu sigiliul acesteia. (Anexa 1)

Precizăm aici că sigiliul prefecturii Iancului a fost confecţionat la Alba Iulia, probabil la Monetărie, în luna ianuarie sau februarie 1849. Astfel, în scrisoarea din 5 februarie 1849 a administratorului Ioseph Fink către Iancu, acesta arată: ”Ţi-am tocmit un sigiliu pentru Prefectura Auraria Gemina, cu un brad la mijloc. Cu primissima ocaziune trimite din galbenii acei mulţi vreo doi, să ţi-l scot şi să ajungă şi pe hârtie.”

În post scriptum, Samuil Porutiu face apoi precizarea că sigiliul costă 6 florini de argint.

Nu ştim pe câte documente a aplicat Iancu sigiliul prefecturii sale, dar scrisoarea de protest pe care o adresează la 28 ianuarie 1849 din Câmpeni Administraturii Alba Inferioară îl poartă imprimat în ceară roşie.

Prefectul apreciază în scrisoarea sa că denumirea de inspectori civili “în Ţinutul pe care muntenii l-au apărat de rebeli cu bravura şi armele lor” este un act “necompetent” şi greşit al Administraturii. Mai mult chiar, el îl consideră de-a dreptul periculos, prin efectul pe care l-ar fi putut avea.

Iancu întreabă în scrisoarea sa: “Vrea onorata administratură a lua asupră-şi răspunderea de a fi tulburat liniştea publică a Ţinutului acestuia?”.

El arată că nici generalii ruşi, nici comisarii şi generalii imperiali austrieci, care au fost învestiţi cu puteri depline, nu au dat nici un fel de dispoziţiuni pentru zona muntoasă, până nu s-au înţeles cu prefectura sa.

Criticând faptul că în timpul blocadei, Administratura s-a “închis în fortăreaţă cu totală nepăsare de partea administrativă”, Iancu arată că prefectura sa, atunci când rebelii au ocupat Transilvania, “a rămas singura purtătoare de grijă a acestui Ţinut”.

Făcând referiri la faptul că “poporul muntean nu s-a întinat de însoţirea cu rebelii”, prefectul arată că acesta nu şi-a pierdut drepturile garantate de împărat de a-şi alege dregătorii civili. Prin urmare, pentru acest popor nu trebuie suspendate, nici măcar temporar, legile civile, aşa cum s-a făcut în alte părţi.

În continuare, Iancu exprimă voinţa poporului din munţi de a obţine dreptul pentru convocarea unei adunări în care să-şi aleagă dregătorii, de îndată “ce va intra legiuitul gubernator în Patrie”. Pentru aceasta “s-au făcut paşii cuveniţi”.

Atrăgându-se, din nou, atenţia Administraturii asupra “periculoasei urmări”, se cerea acesteia să-şi retragă ordinul de numire a inspectorilor şi, dacă are împuternicirea vreunui for mai înalt, să intervină la acesta şi să mijlocească “o adunare restauratoare”.

În orice caz, se cerea în încheierea scrisorii, “fără de coînţelegere cu poporul să nu se denumească dregătorii civili, ca astfel să se poată înconjura tot felul de urmări neplăcute, în timpul acesta când tot cetăţeanul are neînconjurabila datorie de a ajuta la ridicarea zidirii de pace”.

Răspunsul Administraturii la protestul formulat de către Iancu este tot atât de interesant. (Anexa 2).

El a fost formulat de Samuil Poruţiu, dar după tonul foarte tăios pe alocuri, bănuim că a intervenit destul de des şi Ioseph Fink. De la bun început, acesta adaugă pe conceptul adresei de răspuns lângă termenul de “Administratura provizorie” şi pe cel de “Cesaro Regească”, pentru a impune.

În adresa către prefectul Iancu se arată că inspectorii s-au pus în funcţie numai provizoriu, în speranţa unei ratificări mai înalte. Pentru aceasta ei au fost propuşi guvernatorului spre confirmare.

Protestând împotriva acuzelor ce li s-au adus, coadministratorii arătau prefectului că “Administratura aceasta populară, precum ai avut prilej destul de a o cunoaşte, nu vrea a exclude poporul de la drepturile constituţionale”, nici de la alegerea inspectorilor, dar “fiind <că> lucrările s-au înmulţit, numai aşa s-a putut ajuta”.

Ei afirmau că deja au făcut un raport către guvernatorul civil şi militar al Transilvaniei pentru ca poporul să-şi poată alege singur dregătorii civili la timpul potrivit, la care aşteptau răspunsul.

Atrăgându-se atenţia că “Administratura aceasta pentru lucrările sale are a răspunde numai guvernatorului”, în adresă se afirmă că în posturile de inspectori au fost puşi oameni vrednici, în care ea a avut încredere că vor putea să-şi ducă dregătoria “spre folosul poporului” şi că la viitoarele alegeri libere ei vor putea fi schimbaţi prin votul alegătorilor.

Subliniind încă o dată că Administratura este obligată să dea socoteală pentru faptele sale numai “la înaltu General Comando” şi considerând că acesta este prea destul, coadministratorii îi cer lui Iancu să recunoască că ea: “până acum a lucrat spre folosul poporului” şi că intenţia ei la numirea inspectorilor a fost să primească o confirmare superioară, ceea ce nu exclude o eventuală alegere liberă a poporului.

Afirmând că prefectul a jignit adânc cu “Expresiile” sale “Administratura”, în adresă se arată că aceasta s-a retras într-adevăr în fortăreaţă în timpul asediului, dar a făcut-o în mod cinstit, fără ca cineva să se mişte de la postul său. “Oastea a fost lângă Domnia ta, noi ne-am apărat cu peana, cu care am apărat cinstea şi numele <ei>“ în faţa celor ”care au vrut a o decurta” (a o desfiinţa) se mai arată în adresă.

În continuarea adresei bănuim etalarea sentimentelor lui Samuil Poruţiu, care vorbeste de “patimile acestei Administraturi pentru binele Împărăţii şi Naţiei Române”, pe care “cu cinste <le>va<re>cunoaşte tot poporul român”.

Scoţând în relief greutăţile cu care “noi am împlinit dregătoria aceasta acerbă”, precum şi neplăcuta surpriză ca tocmai prefectul Iancu, ca “patriot Român”, să nu “recunoască faptele noastre”, el exclamă: “Dea Dumnezeu patrioţi şi politicieni mai buni pentru binele naţiei şi împărăţii!”

Referindu-se probabil, la jignirile suportate în fortăreaţă din partea colonelului August, comandantul garnizoanei, şi a altor ofiţeri străini, care îi dispreţuiau şi îi duşmăneau pe români, Poruţiu apreciază că Administratura “mai apărată ar fi fost în munţi”.

Precizând că alegerea liberă a poporului va avea loc atunci “când va îngădui stările împrejur”, Administratura atrage atenţia lui Iancu că nu-şi va retracta numirile de inspectori şi îi cere acestuia “poporul a îndrepta la cale de pace şi linişte”.

Adresa se încheie cu o remarcă realistă, pe care o atribuim lui Poruţiu: “Vai de poporul şi societatea aceea în care începe neîncredinţarea (neînţelegerea şi dezbinarea)!”.

Adevărul acestei sublinieri va ieşi foarte curând în evidenţă, mai precis după instaurarea la 21 septembrie 1849 a neoabsolutismului în Transilvania, când va fi pus în practică perfidul principiu: “Divide et impera”.

Surprinzătoare şi neplăcută, în acelaşi timp, este şi constatarea că se potriveşte foarte bine şi societăţii româneşti actuale, aflate pe drumul căutării adevăratei democraţii.

prof. Ioan Pleşa

Anexa 1

Prefectul Aurariei Gemina

 Onoratei Administraţiuni provizorii a comitatului Albei Iuliei

Câmpeni, 28 Aug<ust> <1>849

Actul onoratei Administraţiuni în privinţa necompetentei denumiri de inspectori civil<i> în ţinutul <pe> care muntenii l-au apărat de rebeli, cu bravura şi sângele lor, m-a umplut de mîhnire, vâzînd un pas atît de greşit ce s-a urmat şi periculosul efect ce poate să producă o astfel de lucrare nenimerită, <pe> care şi onorata Administraţiune <o> va pricepe, rugându-mă să binevoiască a cumpăni întrebarea mea: “vrea on<orata> Adm<inistratură> a lua asupră-şi răspunderea de a tulbura liniştea publică a ţinutului acestui<a> ?”

A intrat general muscalesc cu oastea în Ardeal, a intrat comisar împărătesc, a intrat general austriac cu oastea şi, totuşi, aceste pers<o>ane înalte şi învestite cu pleniputere mare, nu au dat nici cea mai mică ordinaţiune în privinţa munţilor, fără a se fi înţeles cu această Prefectură, care, cuprinzând rebelii Ardealul, a rămas singura purtătoare de grijă a acestui ţinut, în timp ce On<orata> Administraţiune s-a închis în fortăreaţă cu totală nepăsare de partea administrativă.

Poporul muntean nu s-a întinat de însoţirea cu rebelii, nu şi-a p<i>erdut drepturile garanţite de Maiestate<a> <Sa> de a-şi alege dregători civil<t>.

În privinţa acestui popor nu cere trebuinţă a se suspenda legile civile pe nici un timp, ca pe alte locuri, deci el va dobândi adunare de a-şi alege dregători, cât că va intra legiuitul gubernator în Patrie pentru care s-au şi făcut paşii cuveniţi.

Deci nu-mi rămâne alta decât a face atentă la periculoasa urmare şi a ruga pe On<orata> Administraţiune ca să binevoiască a-şi retrage numita ordinaţiune şi dacă are vr<e>o mandatare mai înaltă în astă privinţă să nu întârzie a înştiinţa unde se cuvine şi a mijloci singură o adunare restauratoare, iar fără de o coînţelegere cu poporul :să nu se denumească dregători civil<i> ca astfel să se poată înconjura tot felul de urmări neplăcute, în timpul acesta când tot cetăţeanul are neînconjurabila datorie de a ajuta la ridicarea zidirii de pace.

                                                                                                                  Avram Iancu

                                                                                                                  Prefect

(Este aplicat în ceară roşie sigiliul Prefecturii Auraria Gemina având reprezentat în câmpul său un brad)

Anexa 2

Prefectului Iancu

Înainte să răspundă ace<a>stă Administratură C<e>s<aro> R<egească> provizorie pe provocarea D<omniei> tale, în privinţa denumiri<i> de inspectori, următ<o>arele te premite:

1. Această Ad<mini>stra<tură> inspectori numai provizoriu, sub spe altioris rati, nu i-a denumit, d<o>a<r> numai i-a asigurat Diregătoriilor. <I>i va denomina Gubernator<ul> şi <î>i <v>a întări.

2. Ad<mini>stra<tura> ace<a>sta populară, precum ai avut prilej destul a o cun<o>aşte, nu vre<a> a exclude poporul de la drepturile constituţionale, dar nici de la aleger<e>a inspectorilor, dar fiind<că> lucrările s-au <în>mulţit numa<i> aşa s-au putut ajuta. Cu această declaraţiune, la vremea sa, va alege poporul diregătorii civili.

În privinţa asta s-a făcut în una şi raport la Gubernatorul civil şi militar şi>se aşteaptă decizia.

3. Administratură ace<a>sta, care pentru lucrările sale are numai a răspunde Gubernatorului, a pus oameni vre<d>nici, în care a încredinţat că vor pute<a> duce diregă<to>ria lor, dată spre folosul poporului <şi> cu greu ai vătămat-o în expresi<i>le Domn(ei) tale, fiind că

5. Ad<mini>stratura n-are pentru faptele sale Do<mniei> tale da<r> numai la înaltu<l> General Comando a da răspunderea şi aceasta o fi îndestulat, că<ci> inspectori s-au pus numai sub spe altioris rati şi nu exclude alegere<a> poporului slobodă.

6. Ad<mini>stratura aceasta s-a tras în fortăre<a>ţă, e adevărat, da<r> mai apărată ar fi fost în munţi şi cu cinste va cun<o>aşte tot patriot<ul> român patimile acestei Administraturi pentru binele Împărăţi<ei> şi Naţiei Române şi că mai puţin am aşteptat necun<o>aşterea faptelor n<o>astre de la un patriot român. Retrager<e>a n<o>astră a fost cinstită; că<ci> de la staţie nu ne-am mişcat şi de-ar fi fost asta, oast<ea> a~ fost pe lângă Domnia ta; noi ne-am apărat cu pana, cu care <i->am apărat cinstea şi numele de <ac>ela care a vrut <a> o decurta; Domnia ta cu o<a>stea, da<r> de ace<e>a noi am împlinit diregătoria asta acerbă.

De<a> Dumnezeu patrioţi şi policurşi mai buni pentru binele Naţiei şi Împărăţi<e>i; aceasta e vătămarea n<o>astră <c>e<a> mai mare, pe lângă necazurile <c>elelalte, <pe> care de la Domnia ta n-am aşteptat-o.

Alegerea poporului slobodă va fi când va îngădui stările împrejur, dar denumirea, precum ai numit-o, <Administratura> nu o va retrage şi ţi <s->ar cuveni poporul a îndrepta la cale de pace şi linişte.

Vai de poporul şi societatea ace<e>a în care începe neîncredinţarea.