|
Drapelul
Tricolor Românesc, alături de stemă şi imnul naţional
reprezintă un însemn important al neamului nostru.
Tricolorul
românesc a străbătut până în momentul afirmării
sale ca simbol vexilogic naţional, mai multe perioade, prima fiind
cea a opţiunii pentru cele trei culori: roşu, galben şi
albastru. Semnificaţia celor trei culori este următoarea: ROŞU
reprezintă simbolul măriri, al bucuriei, îndrăznelii
şi generozităţii. Simbolizează de asemenea, sângele vărsat
în lupte, puterea de viaţă şi energie strămoşească.
GALBEN este simbolul forţei, al bogăţiei şi al purităţii.
Ea reprezintă şi culoarea holdelor de grâu copt. ALBASTRU
reprezintă aerul, cel mai nobil element şi simbolizează blândeţea,
frumuseţea şi buna credinţă, amintind şi legea
strămoşească creştină.
v
v v
Tricolorul
are o tradiţie populară şi creştină precum şi
una revoluţionară. Culorile roşu, galben şi albastru
au fost folosite şi de strămoşii noştri daci. Dragonul
dacic, strămoşul Tricolorului, era structurat cromatic, în cele
trei culori atât în Dacia cât şi, ulterior, în provinciile
romane, în care dacii au slujit ca ostaşi. Edificator în acest sens
menţionăm cohorta de 1000 de daci recrutată, începând din
timpul împăratului Hadrianus, denumită „Cohors I Aelia
Dacorum”, care a fost trimisă în extremitatea nord-estică a
imperiului, în Britania. Aici şi-a avut reşedinţa şi
castrul la „Amboglana (Comboglana)” timp de două secole.
v
v v
Steagul
cu dragon s-a impus ca semn militar şi în cadrul trupelor romane din
alte provincii ale Imperiului Roman. Insigna legiunilor romane, a XIII
Gemina şi a V Macedonia se evidenţiază printr-o succesiune
coloristică a celor trei culori – roşu, galben şi
albastru. În secolele II şi III p.Chr. în Pannonia cohortele romane
erau formate şi din daci intraţi în slujba Romei. Unele trupe
auxiliare ca: „Alla Prima Flaviae Getulorum, Cohors II Augusta Dacorum,
Cohors II Aurelia”, au conservat şi transmis însemnele militare
proprii dacilor. Cetatea „Aquincum”, viitoarea Buda-Veche, a moştenit
în stema sa culorile roşu, galben şi albastru, despre care cărturarul
german J. Neigebaur afirma că sunt „o moştenire de pe timpul
Daciei Traiane”.
v
v v
Tetraevanghelierul
de la mănăstirea Tismana, tipărit de Nicodim, în anul
1404, precum şi cel al lui Gavril Uric, de la mănăstirea
Neamţ, din anul 1429, considerat „manuscrisul” care a deschis
drumul miniaturisticii româneşti are chenarele ornamentate cu
culorile roşu, galben şi albastru. La sfârşitul
manuscrisului, Nicodim a desenat un minunat cocoş oltenesc colorat în
roşu-cărămiziu, galben şi albastru. Mărturii
documentare confirmă opţiunea coloristică a celor trei
culori şi în Transilvania. Diplomele de înnobilare acordate de
Mihai Viteazul după intrarea triumfală în Alba Iulia, unor
boieri munteni şi unor nobili transilvăneni, precum şi
blazoanele acestora, erau tricolore.
v
v v
Cea
mai veche biserică românească din Abrud (jud. Alba) din
perioada voievodatului „Terra Tzopus” (înainte de veacul al 15-lea)
avea deasupra altarului pictura celor 12 apostoli care avea de jur împrejur
un brâu tricolor.
Ulterior
biserica a fost luată de papistaşi. Cele de mai sus au fost
confirmate de către memorandistul av. Rubin Patiţia (1841-1918)
de pe meleagurile Albei şi redate în cartea „Ţara Ţopilor”,
despre trecutul Munţilor Apuseni – apărută în anul 1912
la „Tipografia nouă”, I. Moţa din Orăştie.
v
v v
Până
la data de 1 Decembrie 1918 drapelul tricolor românesc era interzis în
Transilvania.
Românii
din localitatea Ţebea – Brad unde se află mormântul
„Craiului Munţilor” Avram Iancu, au păstrat cu sfinţenie
cele trei culori ale drapelului românesc, pe arcada altarului Bisericii
Ortodoxe din localitate, sub forma curcubeului care se păstrează
şi în zilele noastre. Situaţii similare au existat şi în
alte biserici româneşti din Transilvania.
v
v v
Drapelul
tricolor românesc din oraşul Cluj, înainte de anul
1918 a
fost păstrat cu sfinţenie
în Biserica Ortodoxă Română. În această biserică
s-a celebrat căsătoria Anei Câmpean – Veronica Micle – cu
profesorul Ştefan Micle din comuna Feleac, care a făcut parte
din oastea lui Avram Iancu.
v
v v
Prezenţa
culorilor naţionale pe primul drapel al primei reprezentanţe naţionale
din istoria României a fost Adunarea norodului din timpul revoluţiei
din anul 1821 condusă de Tudor Vladimirescu.
v
v v
După
fuga prinţului Ghe. Bibescu (1848) Guvernul provizoriu, în frunte cu
mitropolitul ţării, Neofit, a dat primul decret privind Steagul
Naţional, în care se arăta: Steagul Naţional va avea trei
culori: roşu, galben şi albastru. Drapelul naţional
tricolor a fost sfinţit a doua zi după decret, la 15/27 iunie
1848, în cadrul unei mari adunări populare, pe Câmpia Filaret,
devenită Câmpia Libertăţii.
v
v v
În
anul 1848 pe Câmpia Libertăţii de
la Blaj
a fost adus din Ţara
Românească un mare steag tricolor care a fost aşezat în faţa
catedralei mitropolitane de
la Blaj. Pe
culoarea galbenă a
steagului era scris: „Virtutea României Întregite”.
v
v v
La Adunarea Naţională
de
la Blaj
, din 15 mai 1848 la care au
participat aproximativ 40.000 de români, Ioan Cavaler de Puşcariu a
fost purtătorul drapelului, fiind denumit „Stegarul Naţional”.
În tabloul principal al momentului „1848” de
la Blaj
, se poate observa drapelul
respectiv.
În
lucrarea „Notiţe despre întâmplări contemporane” scrise de
Ioan Cavaler de Puşcariu editată
la Sibiu
în anul
1913, a
descris momentul respectiv
astfel:
„Eu,
care purtam steagul cel mare al naţiunii m’am suit cu el pe catedră
(tribună) de unde se ţineau cuvântările, de aici, Bărnuţiu
cetind jurământul naţional, am avut privirea unică de a
vedea capetele descoperite şi mâinile ridicate spre jurământ,
jur împrejur a patruzeci de mii de oameni.
Acest
steag naţional – pe cari erau scrise cu litere de aur cuvintele:
Libertate, Egalitate şi Frăţietate” – a fost pregătit
încă din Sibiu, într’o conferinţă naţională
în care s’au luat culorile: albastru, alb şi roşu ca, culori
ce predominează la portul românesc;
- părerea mea de a
se primi culorile Ardealului, albastru, roşu şi galbin, fu delăturat
prin pretextul, că steagul fiind garnisit cu ciucuri de aur şi
colorarea galbină e destul de reprezentată, ca steagul să
cuprindă toate culorile ţării, la acea n’a fost pregătit
nimenea, că contrarii ne vor imputa, că steagul a fost muscălesc.
Toate
jurnalele române de pe atunci mă numeau «stegarul naţional»
ceeace a intonat şi Haşdeu
în răspunsul la cuvântarea mea de introducere
la Academie.
Adunarea
naţională alegându-mă de membru al Comitetului Naţional
Permanent, am luat parte la toate afacerile acestuia cât timp am fost în
Sibiu şi ca atare am procurat, prima tipărire a protocolului de
la Adunarea Naţională
din 15 mai”.
v
v v
Primul
domn român al Principatelor Române, Alexandru Ioan Cuza, a promovat
steagul cu cele trei culori: roşu, galben şi albastru. Acesta
afirma: Steagul este România! Acest: pământ binecuvântat al
patriei, stropit cu sângele străbunilor noştri, îmbelşugat
cu sudoarea ţăranului şi a muncitorului român este
familia, ogorul fiecăruia, casa în care s-au născut părinţii
şi copiii noştri. Steagul este simbolul devotamentului, credinţei,
ordinii şi disciplinei pe care o reprezintă oastea. Steagul este
întotdeauna trecutul, prezentul şi viitorul ţării, întreaga
istorie a României. Într-un cuvânt, steagul naţional reprezintă
toate victoriile şi toate virtuţile militare care se cuprind în
cele două cuvinte dăltuite pe vulturii români: onoare şi
patrie.
v
v v
ASTRA
(Asociaţia Transilvană pentru Literatură Română
şi Cultura Poporului Român) a avut un rol principal în promovarea
culorilor tricolorului românesc până în anul 1918, cu ajutorul
dascălilor de la sate şi oraşele din Transilvania. Cu
ocazia serbărilor şcolare, aranjamentele florale erau în aşa
fel dispuse încât să reprezinte culorile Tricolorului Românesc. La
unele şcoli, careul elevilor cu flori în mână, realiza acelaşi
lucru. Situaţiile
de acest fel, de
la Hunedoara
, s-au răspândit
şi în celelalte localităţi din Transilvania. Cele
trei culori, roşu, galben şi albastru au fost folosite şi
la pictarea icoanelor pe sticlă. Ponderea
lor este evidentă şi în apreciatele lucrări de artă
populară.
v
v v
Tinerii
români ardeleni fugiţi şi stabiliţi în România înainte
de anul 1918, au întemeiat şi condus Societatea Carpaţi.
Principalele personalităţi au fost: Ghe. Secăşanu,
Ioan B. Bănciulescu precum şi Ioan Corneanu, secretarul general
al Societăţii. Nicolae şi Alexandru Ciurcu, tatăl
şi fiul lui, au fost secretarii ziarului L’Independence Roumain. Ei
au acţionat împreună cu ceilalţi, la unirea tuturor forţelor
din Transilvania şi România. Toate acţiunile întreprinse s-au
conjugat cu manifestaţia grandioasă din vara anului 1884 de
la Sinaia
, când Steagul tricolor a
fost ridicat la cea mai mare înălţime. Ardeleanul Alexandru
Ciurcu încuraja ofiţerimea, spunându-i că în curând o să
fluture Steagul românesc şi în Transilvania.
v
v v
La
14-15 mai 1865, în timpul unui maial prilejuit de aniversarea a 17 ani de
la Adunarea Naţională
de pe Câmpia Libertăţii
de
la Blaj
, participanţii au
defilat, sub conducerea elevului Ioan Stoian, pe străzile Orăştiei
între care o mulţime de tineri, iar în curtea bisericii ortodoxe,
au fost ţinute cuvântări în care s-a evocat originea nobilă
a neamului românesc, dar s-a discutat, mai cu seamă, despre simbolul
naţiunii române - Drapelul tricolor. Manifestarea patriotică a
românilor a provocat reacţia imediată a autorităţilor
care au luat măsuri severe împotriva organizatorilor.
v
v v
La
30 iulie 1893, ca urmare a Conferinţei Naţionale de
la Sibiu
, s-au întâlnit,
la Predeal
, studenţii din România
cu cei din Transilvania. La această întâlnire “şi-au dat mâna
frăţeşte” ca simbol a ceea ce au exprimat prin viu grai:
“graniţele politice despărţitoare nu există, toţi
suntem una, în toţi bate aceeaşi inimă”. Legământul
a fost întărit prin împărţirea Drapelului tricolor.
Astfel: partea mijlocie, de culoare aurie, a rămas ardelenilor;
partea dinspre hastă, de culoare albastră, a fost luată de
bucureşteni, iar cea din exterior, de culoare roşie, a fost dăruită
ieşenilor. Speranţa declarată era că nu este departe
timpul când culorile drapelului vor fi reunite, odată cu Uniunea Naţiunii
Române,
Cu
ocazia Conferinţei Naţionale de la 23-24 iulie 1893, de
la Sibiu
, în sala întrunirii, au
fost arborate trei steaguri: unul roşu, altul galben şi al
treilea albastru. La intervenţia autorităţilor steagul
albastru a fost arborat afară. Delegatul din România Ghe.
Cantacuzino a făcut ca steagul albastru să fie al tineretului
din România, care să-1 poarte din oraş în oraş, din sat
în sat, din comună în comună pentru a afla toată suflarea
românească realitatea. Românii din Transilvania au fost îndemnaţi
să aştepte cu încredere, reîmpreunarea culorilor.
v
v v
La Adunarea
de
la Sibiu
, din 4 mai 1894, în
preziua plecării memorandiştilor
la Cluj
, la proces, a participat un
număr important
de români,
alcătuit din intelectuali, meseriaşi, ţărani, bărbaţi
şi femei, tineri şi bătrâni. Memorandiştilor li s-au
oferit cununi de flori în culorile naţionale, roşu, galben
şi albastru, cu eşarfe tricolore pe care era scris “Totul
pentru Naţiune”. Drumul dela Sibiu
la Cluj
a fost o adevărată
cale triumfală. În toate gările, mulţimi de oameni
îşi întâmpinau conducătorii cu flori şi cântece naţionale,
îmbărbătătoare, din care nu lipsea “Deşteaptă-te
române!”. Memorandumul a fost jalba poporului român, iar procesul a
fost al întregii naţiuni române.
v
v v
Blajul
ca centru cultural al românilor din Transilvania şi al Şcolii
Ardelene, a avut un rol important în procesul de formare a conştiinţei
naţionale a românilor din Ardeal în decursul istoriei.
Odată
cu declanşarea primului război mondial în perioada de
neutralitate a României, activitatea unionistă s-a intensificat, iar
la Blaj
a culminat cu acţiunile
desfăşurate în jurul poemului “Vrem Ardealul”, a poetului
Radu Cosmin transmis de
la Bucureşti
la Blaj. Aceste acţiuni
s-au încheiat însă în mod tragic, cu procesul intentat de autorităţile
austro-ungare împotriva grupului de români, acuzaţi de acţiuni
unioniste precum şi sacrificarea martirei Puia Maria.
În
cadrul acestor acţiuni, arborarea drapelelor tricolore româneşti
pe cele două turnuri ale Catedralei Greco-Catolice de mai multe ori,
care fluturau deasupra Blajului, îmbărbăta şi dădeau
speranţă românilor în Unirea cea mare care s-a realizat la 1
Decembrie 1918.
v
v v
În
perioada premergătoare revoluţiei ruse din anul 1917, renumitele
universităţi din Petersburg au fost frecventate şi de
tineri studenţi români din Basarabia.
Prof.
dr. Ion Inculeţ, titular la facultatea de Fizică-matematică
şi fizician
la Observatorul Meteorologic
din Petersburg, a fost
printre principali arhitecţi ai unirii Basarabiei cu ţara mama.
Statele
Unite ale Americii, în frunte cu preşedintele Wilson au avut un rol
important în formarea statelor naţionale din această parte a
Europei prin dezmembrarea Imperiului ţarist şi Austro-ungar.
După
o instruire bine realizată
la Petersburg
, mai ales prin oratorul V.
Socolov, o delegaţie formată din 80 de propagandişti, în
frunte cu prof. dr. Ion Inculeţ, au fost trimişi în Basarabia
pentru a pregăti şi organiza unirea provinciei cu ţara mamă.
Despre
plecarea grupului românilor în Basarabia, în ziua de 25 mai 1917, merită
să fie amintite celor interesaţi cele menţionate în
continuare.
„Studentele
românce care frecventau cursurile universităţilor din
Petersburg au confecţionat cu mâinile lor un drapel tricolor românesc
– roşu, galben şi albastru – cu inscripţia – Trăiască
Basarabia Autonomă”.
Fanfara
regimentului de gardă Preobrajenski a venit să petreacă
delegaţia tinerilor moldoveni la gară. Pentru prima dată de
când exista capitala Rusiei, moldovenii frumoşi, în admiraţia
publicului, au defilat pe strada principală a Petrogradului Newscki
Prospect, cu muzica şi drapelul românesc falnic fâlfâind
(„Generaţia Unirii”, nr. 1, pag. 5)
Prof.
dr. Inculeţ pentru meritele sale ştiinţifice şi
politice a fost primit în Academia Română printre nemuritori”.
v
v v
În
timpul primului război mondial, aproape 100.000 de soldaţi români
ardeleni şi bucovineni au ajuns prizonieri în lagărele din
Rusia.
Majoritatea
românilor ardeleni au preferat să fie luaţi prizonieri decât să
lupte împotriva fraţilor de peste Carpaţi.
În
această situaţie a fost şi batalionul format din 400 de moţi,
condus de strănepotul lui Horea, avocatul G. Nicola, care pentru
actul săvârşit a fost condamnat la moarte, motiv pentru care a
rămas în Basarabia şi s-a stabilit
la Soroca
, unde a întemeiat gazeta
"Deşteptarea".
Personalităţile
româneşti aflate în Moldova şi Basarabia (prof. Onisifor Ghibu,
Octavian Goga etc.) au depus o activitate intensă pentru formarea
detaşamentelor de voluntari români din lagărele ruseşti.
Marele
patriot român Onisifor Ghibu în lucrarea sa „Pe baricadele vieţii”,
descrie „momentul” primirii voluntarilor ardeleni
la Chişinău
în ziua de 6 iunie 1917,
zi care s-a transformat într-o sărbătoare şi într-un
eveniment istoric important al timpului, care merită să fie
amintit celor interesaţi: „În gara Chişinău a ajuns un
tren lung, îmbrăcat cu verdeaţă, din care se desprindeau
steaguri tricolore şi, accente de cântece naţionale iar de prin
vagoane, voluntarii duceau cu emoţie mâna dreaptă la chipiul cu
tricolorul românesc. Fiecare companie îşi avea steagul tricolor cu
devize ardeleneşti: Valea Mureşului, Munţii Apuseni,
Maramureş etc.
La
manifestarea desfăşurată
la Chişinău
m-am cutremurat, când sălăjanul
Victor Deleu, comandantul detaşamentului de voluntari ardeleni luând
în primire din mâinile soroceanului Simeon Murafa, steagul tricolor
confecţionat special din mătase de Veturia Ghibu, care avea
brodată inscripţia: - Libertate sau Moarte – a făcut făgăduinţa
sfântă în numele celor 1200 de voluntari ardeleni: - “Jurăm
să ducem steagul acesta în capitala Ardealului sau să murim în
cutele lui în drumul spre Alba Iulia” –
Prin
mine, a spus S. Murafa, moldovenii vă oferă acest steag
tricolor, simbolul unităţii noastre naţionale.
“Primiţi-l
cu dragostea cu care vi-l dăm şi-l duceţi cu bine peste
Prut, peste Milcov, peste Olt, peste Mureş şi peste Crişuri
până
la Tisa
, fluturaţi-l triumfător
peste întreaga întindere românească şi împlântaţi-l
apoi în numele nostru pe
turnul cetăţii de
la Alba Iulia
”.
(În
anul 1919, acest drapel tricolor, ca un simbol semnificativ a fost purtat
de unităţile româneşti nou înfiinţate în garnizoana
Alba Iulia, după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, până
la Budapesta
împotriva forţelor
maghiare bolşevice conduse de Bella Kuhn.)
După
victoria obţinută, drapelul tricolor a fost adus şi depus
spre păstrare
la Muzeul Unirii
din Alba Iulia) unde se află
şi în prezent.
„Manifestarea
de
la Chişinău
s-a încheiat cu
participarea corului ardelenilor condus de Aurel Medrea, format din peste
100 persoane, care a înălţat sufletele românilor cu „Deşteaptă-te
române!”, „Pe-al nostru steag e scris unire”, „Vin dorobanţii”,
„Pribeagul” etc.
La
plecare, din mii de glasuri a răsunat la despărţire: “La
revedere
la Alba Iulia
,
la Alba Iulia
,
la Alba Iulia
, localitatea care a devenit
şi pentru ei un memento, o lozincă, o poruncă…”
v
v v
Steagul
Naţional Român a fost sfinţit în bisericile româneşti în
majoritatea localităţilor din Transilvania. La 26 octombrie
1918, în biserica ortodoxă din comuna Sălişte, Steagul Naţional
a fost sfinţit în prezenţa fruntaşului român, marele
istoric, Ioan Lupaş, care a ţinut cu acest prilej un discurs înflăcărat.
v
v v
În
renumita localitate Răşinari, din Mărginimea Sibiului,
drapelul românesc a fost sfinţit, în anul 1918, în biserica
ortodoxă, lângă mormântul mitropolitului Andrei Şaguna,
unde membrii gărzilor naţionale au depus jurământul de
credinţă.
v
v v
La
8 noiembrie
1918 a
fost ales,
la Brad
, Sabin Banciu, şef al
Gărzii Naţionale. El a însărcinat pe vicepreşedintele
dr. Radu, să pretindă înlăturarea steagului maghiar de pe
instituţiile oraşului, iar în locul lui să se arboreze
Steagul naţional român.
v
v v
Drapelul
naţional românesc a fost arborat
la Alba Iulia
la data de 1 Decembrie
1918, pe Cetatea oraşului, aflată până atunci sub jurisdicţia
autorităţilor austro-ungare, de tânărul de 15 ani, Viorel
Stoica, împreună cu alţi membri al gărzii naţionale.
v
v v
La Marea Adunare
Naţională de
la Alba Iulia
din 1 decembrie 1918
reprezentanţii fiecărei localităţi, aleşi dintre
cei mai buni cetăţeni, aveau în frunte pe stegarul comunei,
„cel mai chipeş om din sat” cu drapelul tricolor.
Academicianul
Emil Pop ne descrie atmosfera din oraşul nostru astfel: „toată
suflarea oraşului pregătea Marea Adunare, se lucra zi şi
noapte. M-am convins la faţa locului că principalul organizator
a fost avocatul Ioan Pop din Bucerdea Vinoasă, un bărbat înzestrat
cu o neobişnuită putere de muncă şi cu un remarcabil
spirit patriotic şi practic.
Problemele
militare de ordine şi securitate erau stăpânite de energicul
comandant al gărzii naţionale, căpitanul Florean Medrea,
calm şi chibzuit în luarea măsurilor şi operativ în
aplicarea lor.
Satul
meu Bucerdea Vinoasă se pregătea cu zel pentru marea sărbătoare.
În fiecare seară se strângeau feciorii şi fetele care învăţau
cântece patriotice. Se alegeau cele mai frumoase costume naţionale,
iar fiecare comună urma să apară cu tricolorul dus de un
stegar ales. Stegarul comunei Bucerdea Vinoasă a fost Ştefan
Muncuş, cel mai harnic om din sat. Problema era confecţionarea
steagului delegaţiei comunei noastre.
Culoarea
roşie şi albastră rămăsese în sat de la vopsitul
ouălor de la paşti, dar nu se găsea culoare galbenă.
Stegarul comunei a spart 150 de ouă şi a ales gălbenuşurile.
Cu ele a colorat pânza din mijlocul drapelului, astfel Bucerdea Vinoasă
s-a prezentat cu un steag falnic la adunare.
În
seara zilei de 30 noiembrie 1918, noi studenţii am ţinut o
adunare la şcoala de lângă biserica ortodoxă şi am
ales deputaţii cu drept de vot pe lângă cei desemnaţi din
partea societăţilor „România Jună” din Viena „Petru
Maior” din Budapesta şi a celor de la seminariile teologice.
Printre
cei 1228 de deputaţi au intrat în Sala
Unirii şi 29 de studenţi cu tricolorul românesc".
v
v v
Stegarul
delegaţiei românilor din satul Agriş comuna Iara, jud. Cluj,
Ion Arion, în drum spre Alba Iulia
la Marea Adunare
Naţională de la 1
decembrie 1918, ieşind în evidenţă cu un falnic drapel
tricolor, a fost împuşcat mişeleşte de garda maghiară
din gara Teiuş.
Ion
Arion a devenit primul erou martir al României reîn-tregite după
cum a afirmat marele patriot român Vasile Goldiş.
Înmormântarea
a avut loc în cimitirul „Maieri” din Alba Iulia în prezenţa
personalităţilor din consiliul dirigent ales.
v
v v
Savantul
român, dr. Nicolae Păulescu (1869-1931) a fost adevăratul
descoperitor al insulinei. Nu i s-a acordat premiul Nobel şi nici nu
a fost recunoscut ca descoperitor al insulinei, datorită îndeosebi cărţilor
sale: Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul etc. Ultimele dorinţe ale
savantului pe paptul suferinţei, după primirea sfintei împărtăşanii
au fost: “să fie îngropat simplu, creştineşte, să-i
fie rezemat capul pe Tricolorul Neamului Românesc, iar deasupra să
fie aşezat chipul însângerat de spini al Mântuitorului”.
v
v v
În
drum spre locul de execuţie, la 1 iunie 1946, mareşalul
Antonescu, păşea cu demnitate, purtând haine civile cu panglică
tricoloră la rever. La orele 16, doamna Maria Antonescu a sosit cu o
maşină
la Jilava
, de
la Bucureşti
, aducând soţului
şi celorlalţi condamnaţi la moarte, la cererea lor,
16 m
de panglică tricoloră.
Ultimele cuvinte ale mareşalului, înainte de a fi împuşcat, au
fost: „Domnilor suntem gata. Ochiţi cum trebuie. Trăiască
România! Foc!”
v
v v
Patriotul
român Ilie Ilaşcu din Basarabia a fost arestat la data de 2 iunie
1992 şi condamnat la moarte la 9 decembrie 1993. În timp ce se citea
sentinţa la moarte, românul Ilie Ilaşcu a strigat de mai multe
ori: „Trăiască, trăiască, trăiască
Moldova, Ardealul şi Ţara Românească”, „Trăiască
România Mare!”, „Jos hotarul de
la Prut
”, „Jos ocupanţii
ruşi”.
În
acelaşi timp, de după gratiile „cuştii” flutura un
steguleţ tricolor pe care însuşi l-a confecţionat în
celula închisorii.
v
v v
Fundaţia
„Alba Iulia 1918 pentru unitatea şi integritatea României” a
identificat şi a achiziţionat drapelul tricolor al delegaţiei
localităţii Lancrăm (satul natal al filosofului Lucian
Blaga)
la Marea Adunare
Naţională de
la Alba Iulia
la 1 Decembrie 1918.
Drapelul
tricolor a fost predat pentru păstrare Muzeului Naţional al
Unirii din Alba Iulia.
În
urma Diktatului de
la Viena
, în Ardealul de Nord
cedat, s-au produs atrocităţi neauzite până atunci din
partea hortiştilor maghiari, împotriva românilor nevinovaţi.
Un
astfel de caz rezultă şi din declaraţie tânărului român
Cocan Florian, refugiat
la Turda
, originar din com.
Voiniceni, jud. Mureş, consemnată în procesul-verbal nr.
55/1941 şi în raportul din 9 febr. 1941: “În ziua de 31 decembrie
1940, bande de unguri au făcut parcheziţie la locuinţa părinţilor
mei, unde au găsit drapelul tricolor românesc. Pentru acest fapt părinţii
mei Ioan şi Vaselina Cocan au fost arestaţi şi schingiuiţi,
iar după 13 zile au fost aruncaţi
într-o groapă cu var unde şi-au găsit moartea.
Asupra
mea, în timpul schingiuirilor mi-a aplicat sodă caustică pe
antebraţul mâinii drepte care mi-a produs două răni adânci
ce se pot observa din alăturatele copii fotografice făcute de
Poliţia Turda, la spitalul din localitate, unde am reuşit să
mă refugiez.”
Culese
şi selecţionate de
ec.
Ioan STRĂJAN
|
