|
Exegi
monumentum aere perennius
Cu
totul recent, la 27 noiembrie 2010,
la
Focşani
şi Iaşi, Capitale ale „Micii Uniri a Românilor” (1859),
aşadar în preajma şi în onoarea MARII SĂRBĂTORI NAŢIONALE
de la 1 Decembrie, a survenit un veritabil eveniment editorial. Mai
precis, a văzut lumina tiparului, graţie disponibilităţii
Casei Editoriale TIPO MOLDOVA din Iaşi (director: Aurel
Ştefanachi), ediţia anastatică a uneia dintre CĂRŢILE
NEAMULUI - Enciclopedia României, operă de solidă şi
exemplară informaţie şi ţinută ştiinţifică,
cu o odisee fabuloasă şi pe alocuri chiar dezagreabilă, întrucât
cum s-ar putea uita că, decenii la rând, după „eliberarea
stalinistă” din 1944 şi în cursul dezastrului holocaustului
roşu, ea a fost trecută cu zel în rândul … „cărţilor
interzise”. Şi se impune să subliniem că, în ciuda
tuturor episoadelor dezagreabile şi condamnabile intervenite, ENCICLOPEDIA
ROMÂNIEI, incontestabil, RĂMÂNE UN MONUMENT AL
CIVILIZAŢIEI ROMÂNE MODERNE, O DOVADĂ NEPIERITOARE - DINCOLO DE
TIMPURI ŞI SPAŢII, DE ACCIDENTE ŞI PATIMI SĂLBATICE -
A CAPACITĂŢII CREATOARE DE EXCEPŢIE A ROMÂNILOR, CĂRORA
LE-A FOST, DIN START, DEDICATĂ.
Secolul
XXI a debutat şi se desfăşoară – ceea ce nu mai
trebuie a fi demonstrat – sub zodia informaţiilor, care, acestea
din urmă, evident domină Lumea. Cel mai nimerit,
la
Library
of Congress din
Washington, D.C., în însăşi inima Imperiului mondial al cărţii,
fondat la 1800 şi găzduind peste 34 milioane volume din toate
ţările şi din toate timpurile, se poate cel mai bine
constata care este PUTEREA INFORMAŢIILOR, astăzi sau mâine,
dintotdeauna. Acolo, în celebra Main Reading Room, cititorul poate
afla pentru o consultare directă peste 40 000 lucrări de referinţă,
cu predilecţie enciclopedii şi dicţionare,
din colecţia care a depăşit de mult peste 500 000 de
titluri …
Potrivit
definiţiei clasice, Enciclopedia reprezintă o „lucrare
de referinţă care conţine informaţii din toate
domeniile cunoaşterii sau care se ocupă pe larg de o anumită
ramură a cunoaşterii. Este o lucrare autonomă. Iar explicaţiile
sunt mai amănunţite decât cele oferite de dicţionar. Diferă
de un almanah prin faptul că informaţiile nu sunt datate şi
nu sunt extrase din texte pedagogice, în încercarea de o face mai uşor
de consultat şi mai accesibilă pentru nespecialişti. Deşi
în general sunt redactate sub forma mai multor articole separate,
enciclopediile diferă mult între ele, în privinţa structurii
şi conţinutului. Prototipul în general recunoscut al
enciclopediilor este Cyclopaedia (1728) lui Ephraim Chamber. Prima
enciclopedie modernă este Encyclopédie, apărută în
Franţa (1751-1765). Cea mai mare enciclopedie generală în limba
engleză este Encyclopaedia Britannica (apud Enciclopedia
Universală Britannica, vol. 5, Bucureşti,
Litera/Enciclopedia Britannica, 2010, p. 304).
Rostul
enciclopediilor în formarea şi afirmarea unui individ complet
a fost şi rămâne fundamental. Este motivul pentru care, mai
ales în epocile modernă şi contemporană, ele au ajuns să
domine într-atât domeniul cărţilor – astăzi şi al
Internetului – încât, cu tot temeiul, se recunoaşte că o
cultură naţională lipsită de asemenea instrumente
complexe de informare – fiecare, la rândul său, veritabil tezaur
al cunoştinţelor acumulate de-a lungul timpului şi despre
toate locurile – ar fi mică şi, mai prejos, chiar inexistentă
… În atari condiţii, se înţeleg eforturile învăţaţilor
de oriunde şi de oricând, dar îndeosebi odată cu începutul
erei creştine, de-a reuni şi sistematiza informaţiile
existente despre lume şi viaţă în lucrări speciale
reprezentând, într-un stadiu incipient, atât modelul cât şi
fundamentul enciclopediilor clasice din secolele XVIII-XXI.
Dintr-un
scurt bilanţ de realizări excepţionale, vom reţine
unele exemple remarcabile – de
la
Pliniu
cel Bătrân cu a sa Naturalis Historiae (37 volume, 77-79),
la
Flavius Cassiodorus
cu Institutiones Divinarum et Saecularium Litterarum (560) ori
la
Issidor
din Sevilla cu Etymologiae (636), iar de
la
Hrabanus Maurus
(De Rerum Naturis, 842) şi Bartholomaeus Anglicus (De
Proprietatibus Rerum, 1240)
la
Theodor Zwinger
(Theatrum Humanae Vitae, mai multe ediţii succesive – 1565. 1571,
1586, 1604) şi Louis Moreri (Le
Grand Dictionnaire Historique ou le Mélange Curieux de l´Histoire Sacrée
et Profane, 1676).
Să
reţinem că între timp intervenise saltul de excepţie prin
elaborarea între 1403 şi 1408 în China, sub dinastia Ming, a celei
mai vaste lucrări enciclopedice de până atunci (reunind 11 095
volume, circa 370 milioane caractere) şi pe care, în ianuarie 1980,
am avut prilejul de-a o admira în cadrul unei expoziţii găzduite
de The Library of Congress din Washington, DC.
1701
a
marcat, mai mult decât modificarea unei date în calendar, debutul
„Marelui Secol” (Jules Michelet), aflat, cum a subliniat istoricul
Ştefan Lemny, „sub semnul Raţiunii triumfante şi al
Luminilor, secolul marii crize de conştiinţă […] în care
s-a născut vestita Declaraţie a drepturilor omului şi
în care au izbucnit marile revoluţii ale lumii moderne”. Un rol
esenţial a revenit enciclopediilor. Mai întâi, Vincenzo Coronelli a
editat prima enciclopedie din lume cu articolele dispuse în ordine
alfabetică – Biblioteca Universale Sacro-Profana (6 volume,
1701-1706), fiind succedat curând de Ephraim Chambers, care, cu a sa Cyclopaedia,
or an Universal Dictionary of Arts and Sciences (2 volume, 1728), a
oferit prototipul tuturor realizărilor moderne ulterioare în materie
- celebrele Enciclopedii franceză (17 volume, 1751-1765/1772)
şi britanică (3 volume, 1768-1771).
După
cum este bine cunoscut, rolul esenţial a revenit celebrei Encyclopédie,
ou Dictionnaire Raisonné des Sciences, des Arts et des Métiers,
redactată şi publicată sub coordonarea lui Denis Diderot,
cu colaborări prestigioase - d´Alembert, Voltaire, Rousseau ş.a.
Ecourile şi impulsurile Marii Enciclopedii Franceze s-au resimţit
copleşitor pe planurile
spiritual şi social, dar în prima ordine în privinţa
conceperii, editării şi difuzării operelor de referinţă,
aşa precum s-au remarcat în ultimele două veacuri: Encyclopaedia
Britannica (29 volume, 1910-1911) sau The Encyclopedia Americana
(13 volume, 1829-1833; 30 volume, 1960); Encyclopaedia Britannica. A
New Survey of Universal Knowledge (24 volume, 1951); Encyclopedia
Universalis (20 volume + Atlas, 1968); Enciclopedia Catolica (12
volume, 1948-1954); Enciclopedia Italiana (35 volume, 1929-1933)
sau Meyers Lexikon (52 volume, 1839-1855) şi Brockhaus (14
volume, 1900) şi Der Grosse Brockhaus (ediţia a 16-a, 12
volume, 1952-1964), Pierre Larousse, editor, Grand Dictionnaire
Universel du XIX-e sičcle, 17 volume, 1866-1888),
La
Grande Encylopédie
(31 volume, 1886-1902) şi Michel Mourre, Dictionnaire Encyclopédique
d´Histoire (8 volume, 1986); Mircea Eliade, editor in chief, The
Encyclopedia of Religion (16 volume, 1987); Bolşaia Sovetskaia
Enţiklopediia (5l volume, 1949-1958; 30 volume, 1970-1979) şi
Encyclopaedia Judaica (16 volume, 1971); Polski Slownik
Biograficzny (19 volume, 1959-1974) şi Uj Idök Lexikona (24
volume, 1936-1942), Biographisches Lexikon zur Geschichte Südosteuropas
(4 volume, 1974-1981) şi Sovetskaia Istoričeskaia Enţiklopediia
(16 volume, 1961-1976); Thomas Parrish, S. L. A. Marshall, eds., The
Simon and Schuster Encyclopedia of World War II (1978); Daniel Ligou,
ed., Dictionnaire Universel de
la
Franc-Maçonnerie
(2
volume, 1979); Norman Polmar, Thomas B. Allen, The Encyclopedia of
Espionage (1998); Thomas Parrish, Enciclopedia Războiului Rece
(orig. - 1996, traducere 2002); Enciclopedia Universală
Britannica (16 volume, traducere, Bucureşti, 2010).
În
context, nu este de fel un abuz insistând asupra realizărilor româneşti
în domeniu, începând cu Enciclopedia României (3 volume, Sibiu,
1898-1904) datorată lui Cornel Diaconovici şi Marele Dicţionar
Geografic al Romîniei (5 volume, Bucureşti, 1898-1902), alcătuit
şi prelucrat de George Ioan Lahovari, C. I. Brătianu şi
Grigore G. Tocilescu, cărora în deceniile următoare li s-au adăugat:
Minerva. Enciclopedie Română (1929); Dicţionar
Enciclopedic Ilustrat „Cartea Românească” al lui Ion-Aurel
Candrea şi Gh. Adamescu (1926-1931); Enciclopedia
„Cugetarea” a lui Lucian Predescu (1940); Dicţionar
Enciclopedic Român (4 volume, 1962-1966) coordonat de
Athanasie Joja şi D. Macrea; Mic Dicţionar Enciclopedic
(diverse ediţii, 1972-1986); Ştefan Ştefănescu, ed., Enciclopedia
istoriografiei româneşti (1978) şi cel mai complet Dicţionar
Enciclopedic (7 volume, 1993-2009) coordonat de minunatul editor
şi coleg Marcel D. Popa, după care s-a întocmit un nou Mic
Dicţionar Enciclopedic (diverse ediţii, 2005-2008); Academia
Română – Eugen Simion, Dicţionarul General al Literaturii
Române (7 volume, 2004-2009); C. Toni Dartu, Marea Enciclopedie a
Spiritualităţii Româneşti – Personalităţi române
şi faptele lor, 1950-2010 (44 volume); Enciclopedia Ortodoxiei
Româneşti (2010); Dicţionar Enciclopedic Ilustrat (şase
ediţii, Bucureşti, Editura Cartier, 1999-2008); C. Pârvu, Enciclopedia
plantelor (4 volume); Ilie Bădescu, Mihai Ungheanu, eds., Enciclopedia
valorilor reprimate. Războiul împotriva culturii române (1944-1999)
(2 volume, 2000). Din bilanţul expus lipseşte, după cum netăgăduit
cititorul deja a constatat, excelenta Enciclopedie a României (4
volume, 1938-1943), asupra căreia vom reveni cu obligativitate.
Nu
era dificil de admis că, la confluenţa mileniilor II şi III,
odată cu afirmarea spectaculoasă a Internetului pe planul
informaţiilor, trebuiau să intervină modificări majore
în domeniile enciclopedismului, iar schimbările produse în numai câteva
decenii s-au dovedit, din fericire, mai mult decât importante, cu desăvârşire
revoluţionare. Nu este numaidecât vorba de faptul că faimoasele
enciclopedii pot fi consultate pe Internet (vezi Enciclopedia României,
volumele I şi III), dar Internetul însuşi a ajuns gazda ideală
a unor lucrări de profil on-line, dintre acestea cea mai cunoscută
fiind – de binemeritată reputaţie mondială –
inegalabila Wikipedia. Este, aşa cum au recomandat-o
inspiraţii ei fondatori, o enciclopedie liberă, prezentând
o sumă de avantaje indiscutabile – apel lesnicios, cheltuieli zero,
multitudinea şi garantarea datelor, actualizarea lor continuă,
sistematizarea convenabilă etc. Wikipedia – altfel spus Enciclopedia
liberă şi multilingvă on-line – este administrată
de Wikimedia Foundation, fiind lansată la 15 ianuarie 2001 de
către Jimmy Wales şi Larry Sanger. În acest
moment, programul funcţionează în peste 270 de limbi, iar cel
în română a fost inaugurat la 15 iulie 2003. La 1 noiembrie 2010, Wikipedia
(al cărei semn distinctiv poate fi aflat mai jos) includea peste 16
milioane de articole (cuprinzând în total peste 1,74 bilioane de
cuvinte) şi peste 1, 5 milioane imagini, toate liber accesibile, neîntârziat
şi din orice punct al planetei. Având în vedere cele precizate, se
înţelege că şi numărul şi frecvenţa
apelurilor sporeşte necontenit, la nivelul a zeci de milioane în
ianuarie 2010!
Aşa
cum este lesne de presupus şi, deci, de aşteptat, în Wikipedia
domeniul istoriei este excelent reprezentat/acoperit, precum
în orice enciclopedie, mai cu seamă într-una de asemenea proporţii.
Solicitatorul poate avea în vedere: personalităţi,
ţări, evenimente, probleme, documente etc., preocupându-se,
pentru aflarea unor „rezultate” scontate şi fără
dificultăţi, să menţioneze cu claritate (în limbile
preferate) pretenţiile.
Cum
am precizat, nu am ales întâmplător Wikipedia, date fiind cu
prioritate modul lesnicios de accesare şi manevrare, nivelul zero al
cheltuielilor (s-a specificat că este o enciclopedie liberă),
bogăţia materialelor şi, nu în ultimul rând, faptul că
specialiştii reuşesc ei înşişi a revizui ori completa
textele aflate în circulaţie. Dar cititorul se poate adresa cu
maximum de folos şi altor lucrări de referinţă, unele
deja celebre. În acest sens, Internetul dispune de numeroase adrese
distincte, dintre care unele cvasi-obligatorii pentru a pătrunde în
tainele excelentelor Encyclopaedia Britannica (fondată în
1768) ori Encyclopaedia Americana (fondată în 1829). Pentru
cea dintâi, de exemplu, adresa indicată este http://www.britannica.com,
unde informaţiile acumulate sunt numai parţial disponibile,
restul fiind accesibil doar abonaţilor. Se impune să reţinem,
de asemenea, că, după modelul Wikipediei, cu totul
recent s-a lansat Enciclopedia României on-line, care deja la 4
noiembrie 2010 înregistrase 2804 articole.
***
Enciclopedia
României -
programată în şase volume, dar apărută în patru
volume (1938-1943), datorită condiţiilor precare intervenite în
urma Războiului Mondial din 1939-1945, supranumită şi D.
Gusti (Preşedintele Comitetului de Direcţie), sau Carol
al II-lea (sub domnia căruia s-au iniţiat, redactat şi
editat primele trei volume), sau Mareşal Antonescu (sub
regimul căruia s-a definitivat şi imprimat ultimul volum) – a
apărut când trebuia, cum trebuia şi
se adresa cui trebuia. Adică: – exact la 20 de ani
după fondarea României Mari, în momentele sale de maximă
stabilitate şi înflorire şi reflectând cel mai strălucit
bilanţ al inegalabilei Uniri de
la
Alba Iulia
;
- în condiţii grafice deosebite şi conţinând materiale de
excepţie sub raporturile concepţiei, realizării şi
obiectivităţii ştiinţifice impecabile, datorate unor
nume ilustre ale culturii şi ştiinţei naţionale (N.
Iorga, C. Rădulescu-Motru, Andrei Rădulescu, Virgil Madgearu,
Dimitrie Gusti însuşi, Constantin C. Giurescu, Mircea Vulcănescu,
Dan Botta, George Alexianu, Paul Negulescu, general Radu Rosetti,
Sabin Manuilă, Constantin Moisil, H. H. Stahl, Constantin Garoflid,
Gh. Ion Vântu, N. P. Arcadian, M. Popescu-Spineni, Cezar Petrescu ş.a.),
raţiuni pentru care, după peste 70 de ani, opera nu şi-a
pierdut din interes, din calitate şi actualitate; - românilor de
pretutindeni şi, deopotrivă, străinătăţii,
care aveau să ia cunoştinţă de efectele benefice
şi pe termen scurt ale actului istoric de la 1 Decembrie 1918. Spre
exemplificare, precizăm că Dimitrie Gusti, intervenind în 1938
cu o sugestivă prefaţă intitulată O Enciclopedie
Românească (vol. I, p. VIII), şi-a avertizat cititorii: „Enciclopedia
României va fi deci o Enciclopedie naţională, nu universală,
şi vie, nu abstractă, a timpului în care trăim; ea va fi
deci expresia vieţii şi a unei epoci. Odată ce Enciclopedia
României se gândea să îmbrăţişeze însăşi
viaţa naţiunii române, cu toată fierberea ei creatoare,
lucrarea nu se mai putea împărţi în compartimentele nenumărate
ale unei înfăţişări alfabetice. Aşezarea trebuia
să fie organică şi să cuprindă cele câteva funcţiuni
mari ale oricărei colectivităţi”. Iar, în 1943, cele
Câteva lămuriri preliminare, semnate Comitetul de Redacţie,
relevau în mod nuanţat că, „deşi în intervalul scurs
dintre apariţia ultimului volum [vol. III, 1939] şi a
acestuia de faţă [IV, 1943], pământul asupra căruia
şi-a întins neamul românesc stăpânirea de fapt a suferit
dureroase schimbări, volumul IV al Enciclopediei – conceput
şi lucrat în parte înainte de 1940 – continuă să înfăţişeze
icoana României întregi, dacă nu aşa cum o cuprind visurile
noastre, măcar aşa cum au realizat-o, de fapt, părinţii
noştri. Dacă, deci, cifrele privitoare la anii de după 1940
înfăţişează, în capitolele în care au putut fi
date, un efort mai mic decât acela al întregului neam românesc, ele
sunt totuşi semnele unei activităţi care – în cadrul
Statului românesc – nu a încetat nici o clipă să viseze întregul.
Comitetul de Redacţie al Enciclopediei României a vrut să
lase contimporanilor şi generaţiunilor viitoare o imagine
integrală a realizărilor neamului românesc din nordul Dunării,
în cursul scurtului răgaz de 22 de ani de unitate politică pe
care i l-au îngăduit împrejurările, din cei peste două
mii de ani de dăinuire istorică, ele constituind nu numai o
dovadă a capacităţii sale de creaţie, dar şi o întărire
a nădejdii pe care lumea o poate pune în realizările lui, într-un
viitor în care, scăpat de nesiguranţa ceasului de faţă,
va izbuti să-şi consacre toate puterile strălucirii
chipului lui Dumnezeu pe pământ, în felul său …” (Enciclopedia
României, IV, p. 5). De asemenea, dintru început, Dimitrie Gusti a
stabilit cele trei mari capitole împărţite în şase
volume programate ale Enciclopediei: a) Organizarea politică-administrativă,
în primele volume (I – Statul; II – Judeţe şi oraşe);
b) Economia în volumele III – Economia Naţională
şi IV – Întreprinderi şi Instituţiuni economice;
c) Cultura în volumele V – Cultura Naţională
şi VI – Instituţii şi personalităţi
culturale) (apud Enciclopedia României, I, p. IX).
În
ceea ce-l privea, NICOLAE IORGA, titanul istoriografiei naţionale
şi universale din ultimele veacuri, acesta deschidea, alături de
DIMITRIE GUSTI, seria contribuţiilor găzduite de Enciclopedie
– cum se putea altfel? - cu Originea, firea şi destinul Neamului
Românesc, din care reţinem aceste rânduri pline de înţeles:
„
… Trebuie preţuit omul care, în legătură cu oricine, zăreşte
ceea ce este comun umanităţii […] Şi, totdeauna, peste
tot ceea ce am făcut, să ne gândim înainte de toate că
suntem formele trecătoare, de astăzi până mâne, când
ici, când dincolo, ale acelui lucru mare şi sfânt, care este sub
toate faptele şi în toate formele: omul” (Enciclopedia
României, I, p. 33-41).
Într-un
atare context, să nu neglijăm finalmente că o lucrare de
ţinuta şi semnificaţia MARII CĂRŢI editate
îşi va dovedi valoarea, fiind în consonanţă deplină
cu personalităţile de primă mărime ale ROMÂNIEI
ETERNE, care au cultivat şi ilustrează oricând enciclopedismul
– M. EMINESCU şi N. IORGA, D. CANTEMIR şi B. P.
HASDEU, GEORGE CĂLINESCU şi MIRCEA ELIADE, într-o
Republică a Literelor, iar ŞTEFAN CEL MARE, BRĂTIENII,
M. KOGĂLNICEANU, TAKE IONESCU, N. TITULESCU şi GRIGORE
GAFENCU, Mareşalii CONSTANTIN PREZAN, ALEXANDRU AVERESCU şi
ION ANTONESCU, în domeniile politico-diplomatic sau militar.
prof.univ.dr.
academician Gherghe BUZATU
|
|
