|
Sculptorul Cornel
Medrea - Membru corespondent al Academiei Române
 Sculptorul
Cornel Medrea s-a născut la 8 martie 1888 în comuna Miercurea, judeţul
Sibiu, dintr-o familie de ţărani cinstiţi şi gospodari de pe meleagurile
Albei, de la Galda de Jos.
Cursurile şcolare, ca
elev, până la vârsta de 17 ani (1905), le-a efectuat la Alba Iulia unde
a revenit cu părinţii, de la Miercurea. În această perioadă, tânărul
Cornel Medrea, s-a afirmat cu însuşiri deosebite pentru desen, fiind
remarcat de părinţii săi şi confirmat de dascălii săi. Împreună l-au
îndrumat şi sprijinit să-şi continue perfecţionarea aptitudinilor
artistice la şcoli superioare de specialitate.
Existenţa Şcolii de Arte
şi Meserii la Zlatna, instituţie care s-a înfiinţat pe meleagurile Albei
în 1894-1895, l-a determinat pe talentatul tânăr Cornel Medrea, în anul
1905, să frecventeze această şcoală recunoscută în Transilvania ca o
instituţie de învăţământ specific, de prestigiu.Şcoala de Arte şi
Meserii din Zlatna avea durata de 4 ani, cu învăţământ teoretic şi
instruire practică şi pregătea tineri pentru două specialităţi: maiştri
cioplitori în piatră şi şlefuitori (tocitori) în piatră.
Importanţa şi valoarea
acestei şcoli a fost dată de către pregătirea profesorilor şi a
maiştrilor instructori precum şi a materiilor prevăzute în programul
şcolar: aritmetica, geometria plană şi în spaţiu, desen liber, desen de
specialitate, desen scris, caligrafie, curs de modelaj, tehnologia
industriei pietrei, studiul construcţiilor, chimia, naturale,
contabilitate şi devize, igienă şi limba maghiară.
În urma rezultatelor
deosebite obţinute şi a calităţilor sale artistice, întreg corpul
profesoral al şcolii, format din prof. Ferencz Joszef, Daniel Erno,
Lucasi Bella şi Lucasi Laslo, l-au sprijinit să ajungă să frecventeze
Academia de Artă Decorativă de la Budapesta. În această perioadă a fost
remarcat de renumitul sculptor Zala György (1857-1937) la atelierul
căruia a şi lucrat („Monumentul Mileniului” de la Budapesta a fost
realizat de renumitul Zala György). La data de 19 iunie 1910, Şcoala
Regală de Artă Decorativă, i-a acordat Diploma cu Certificatul de
Eminent.
În perioada anilor
1912-1913, tânărul artist Cornel Medrea, din dorinţa de a-şi îmbogăţi
cunoştinţele şi de a cunoaşte „pe viu” operele renumiţilor artişti în
domeniu, din Europa, sa hotărât să cerceteze renumitele muzee de la
Viena, Dresda, Leipzig, München etc. Fiind lipsit de mijloace
financiare, aceste deplasări au fost efectuate pe jos, cu „traista în
spinare”.Revenit acasă, cu dorinţa de afirmare, Cornel Medrea a fost
recunoscut pe meleagurile Albei, Sibiului şi Braşovului ca un tânăr
talent, fiind confirmat şi de presa vremii din Transilvania.
Influenţat de situaţia
grea a românilor din Ardeal şi mai ales de consecinţele evenimentelor
istorice desfăşurate pe meleagurile Albei şi nu numai, (Răscoala lui
Horea, Cloşca şi Crişan, Revoluţia Română din Transilvania 1848-1849 şi
Mişcarea Memorandistă), în anul 1914 a trecut Carpaţii şi s-a stabili la
Bucureşti.
Despre viaţa şi
activitatea sculptorului Cornel Medrea au prezentat lucrări şi aprecieri
o mulţime de personalităţi cunoscute.
În acest sens, pentru a nu
diminua valoarea acestora voi readuce „în pagină” extrase semnificative
din lucrarea „Cornel Medrea” realizată de Marin Mihalache, apărută în
anul 1972, la Editura Meridiane, Bucureşti.
 Citatele
lui Cornel Medrea, extrase şi menţionate în continuare, sunt
semnificative, în ceea ce priveşte patria şi neamul românesc, care l-au
influenţat la realizarea operelor sale:
„Sunt un fiu al acestei
ţări atât de obidită în trecutul ei, iar obârşia mea ardeleană a fost ca
o amprentă în decursul manifestărilor mele artistice, suferind şi
năzuind alături de toţi ADEVĂRAŢII FII AI NEAMULUI ce şi-au dat
viaţa pentru un viitor mai bun al acestui popor vrednic şi muncitor.
De aceea şi pasiunea cu care am încercat să reprezint aceste faze ale
luptei poporului român pentru libertate şi o viaţă mai bună, a fost mai
adâncă şi poate cu rezultate mai fericite în lucrările ce întruchipează
pe aceşti eroi sau dascăli ai noştri”.
„În preajma Primului
Război Mondial, am venit din Ardealul obidit de o plutocraţie trufaşă,
să caut dincoace de munţi o libertate, care cu amar am constatat curând,
că era numai libertatea unei oligarhii în goana îmbogăţirii oneroase pe
spinarea unui biet popor care o ducea tot atât de greu ca şi acolo
(Ardeal). În lucrările mele de atunci, deseori am încercat reprezentarea
acestei tristeţi”.
Cornel Medrea demonstrează
şi susţine că „problemele esenţiale în conceperea şi realizarea unui
monument, le constituie redarea psihologiei personajului imortalizat,
exprimarea în formă sugestivă a spiritului, a creaţiei, a faptei, pe
care cel portretizat o întrupează, iar nu urmărirea amănuntului
naturalist, a asemănării slugarnice”.
Dragostea de neamul
românesc şi spiritul de patriotism curat ardelenesc, l-au atras spre
portretistica istorică şi de monumentalitate.
Puterea de sinteză şi de
realizare deplină a calităţilor de sculptor monumentalist, Cornel Medrea
a exprimat-o în toată splendoarea şi prin monumentele închinate marilor
patrioţi români din Ardeal: Andrei Mureşanu, Ioan Raţiu, Vasile Lucaciu
etc.
Poetul ANDREI
MUREŞANU
S-a născut la data de 16
noiembrie 1816 la Bistriţa, într-o familie de ţărani şi a decedat la 12
octombrie 1863 la Braşov.
Andrei Mureşanu a fost
poet, publicist şi animatorul culturii româneşti din Ardeal în perioada
respectivă, fiind printre conducătorii Revoluţiei româneşti din
Transilvania, la 1848-1849.
Poezia sa „Un răsunet”
cântată pe o melodie de Anton Pann a fost imnul revoluţionar de la 1848,
intitulat „Deşteaptă-te, române!” devenit după anul 1989 Imnul Naţional
al României.
La 29 noiembrie 1938, pe
locul de unde în urmă cu 20 ani delegaţia bistriţenilor pleca la Alba
Iulia să participe la măreaţa „Adunare Naţională de la 1 Decembrie
1918”, unde s-a realizat Marea Unire a tuturor provinciilor româneşti,
s-a amplasat statuia monumentală a lui Andrei Mureşanu, în prezenţa unor
personalităţi marcante şi a peste 80.000 de români.
De atunci locul unde s-a
amplasat monumentul a devenit Piaţa Unirii, iar oraşul Bistriţa a fost
declarat „Oraş al Imnului Naţional”.
Destinul acestei statui a
fost la fel ca şi cel al lui Vasile Lucaci de la Satu Mare.
În urma odiosului Dictat
de la Viena, Ardealul a fost răpit de unguri. Românii bistriţeni, în
frunte cu primarul Cornel Mureşan, cunoscând „apucăturile” hortiştilor
unguri, pentru a proteja distrugerea şi batjocorirea statuii lui Andrei
Mureşanu, un simbol naţional românesc, a demontat-o şi a fost dusă şi
reinstalată provizoriu la Sibiu.
După terminarea celui de
al Doilea Război Mondial (1945-1946), statuia a fost readusă la Bistriţa
şi amplasată în Piaţa Unirii de unde ulterior a fost aşezată în Piaţa
Centrală din Bistriţa.
Dr. IOAN RAŢIU
Motto: „Existenţa unui
popor nu se discută, ci se afirmă!” (Dr. Ioan Raţiu)
Dr. Ioan Raţiu s-a născut
la 19 august 1828 la Turda şi a decedat la Sibiu la 4 decembrie 1902.
Şcoala primară a
efectuat-o la Turda iar studiile gimnaziale şi teologice la Blaj. În
continuare a urmat Seminarul Central la Budapesta, după care, Dreptul la
Viena, iar doctoratul l-a obţinut la Budapesta în anul 1867.
Dr. Ioan Raţiu a fost
tribun în oastea lui Avram Iancu iar ulterior printre principalii
întemeietori ai Partidului Naţional Român, fiind preşedinte în perioada
1892-1902.
De asemenea, dr. Ioan
Raţiu, a fost unul din principalii autori şi susţinători ai
Memorandumului şi a acţiunilor respective care au contribuit la actul
istoric de la 1 Decembrie 1918 - făurirea României Mari.
Ceremonia de dezvelire a
statuii de bronz a marelui patriot român ardelean, dr. Ioan Raţiu a avut
loc la data de 9 iunie 1930 în Piaţa 1 Decembrie 1918, în prezenţa
cetăţenilor din Turda şi împrejurimi, precum şi a unor personalităţi,
printre care Iuliu Maniu, Ion Agârbiceanu, Iuliu Hossu, Emil Racoviţă,
Valeriu Moldovan etc.
În perioada 1947-1989,
personalitatea marelui patriot român, dr. Ioan Raţiu şi a statuii
respective au fost „ocolite” şi neglijate.
Dr. VASILE LUCACIU
Vasile Lucaciu s-a născut
la 21 ianuarie 1852, în localitatea Apa, comitatul Sătmar şi a decedat
la Satu Mare la 29 noiembrie 1922.
A fost preot în
localitatea Sâncrai de pe Grui (1874-1878) din fostul judeţ Sălaj şi în
localitatea Siseşti, iar în perioada 1878-1885 a funcţionat ca profesor
la Liceul regesc din Satu Mare şi Losoncz.
În ianuarie 1892, la
Conferinţa Naţională a Partidului Naţional Român a fost ales în funcţia
de secretar general, iar dr. Ioan Raţiu - preşedinte.
În 1890 împreună cu Iuliu
Coroianu şi alţi fruntaşi români au redactat textul Memoran-dumului, iar
în 1892 a făcut parte dintre fruntaşii cei mai activi ai acţiunii
memorandiste, fiind arestat, condamnat şi întemniţat la „renumita”
închisoare de la Seghedin, din Ungaria.
La 29 decembrie 1914, a
fost ales preşedinte la Liga pentru Unitatea Culturală a tuturor
românilor, iar în toamna anului 1918 s-a constituit Consiliul Naţional
al Unităţii Tuturor Românilor, fiind ales vicepreşedinte.
În aprilie 1917, împreună
cu Ioan Moţa (Orăştie) şi Vasile Stoica (Avrig), au plecat în America,
unde au desfăşurat o activitate intensă pentru unirea Transilvaniei cu
România şi formarea unităţilor de voluntari români,
Statuia patriotului dr.
Vasile Lucaciu, opera sculptorului Cornel Medrea, a fost dezvelită la
Satu Mare, la 13 decembrie 1936, în prezenţa sătmărenilor.
La dezvelirea monumentului
marelui patriot Vasile Lucaciu, istoricul Nicolae Iorga a caracterizat
opera sculptorului Cornel Medrea, astfel: „Cu faţa lui de romană
frumuseţe severă, cu trupul de atlet, cu glasul tunător, cu mişcarea
poruncitoare a braţului, cu haina de preot ca o togă de tribun, Vasile
Lucaciu întrunea aceste însuşiri”.
În anul 1940, în urma
odiosului dictat de la Viena, românii sătmăreni, la fel ca şi cei
bistriţeni, pentru a preîntâmpina batjocorirea sau distrugerea statuii
memorandistului Vasile Lucaciu, au demontat-o şi au dus-o la Lugoj.
În anul 1942 a fost adusă
la Alba Iulia şi amplasată pe un soclu impunător, în centrul oraşului.
După instalarea regimului
bolşevic în România şi a conducătorilor străini de neamul românesc, în
anul 1948, statuia lui Vasile Lucaciu a fost înlăturată şi „aruncată” în
curtea Întreprinderii Comunale Alba Iulia (azi IGO) de unde a fost
„transferată” în curtea Muzeului Naţional al Unirii unde a rămas până în
anul 1958.
După multe intervenţii,
Cornel Medrea a reuşit să o ducă la Bucureşti, ocrotind-o în curtea
muzeului, de unde după 10 ani, 1968, a fost readusă la Satu Mare şi
instalată în faţa Muzeului judeţean. În anul 1992, statuia a fost mutată
în Parcul Libertăţii, unde fusese inaugurată în anul 1936.
***
Având în vedere valoarea
şi volumul lucrărilor şi a acţiunilor realizate de Cornel Medrea, în
decursul vieţii, pentru a fi cunoscute de cei interesaţi, vom reda în
continuare „Cronologia” din lucrarea „Cornel Medrea” de Marin Mihalache,
apărută la editura Meridiane, Bucureşti, în anul 1972.
• Anul 1888. Corneliu
Medrea s-a născut la 8 martie 1888, în comuna Miercurea, judeţul Sibiu,
fiu al lui Baziliu (Vasile) Medrea şi al Elenei Medrea, născută
Georgescu, de fel din Alexandria (Teleorman). Un frate al său mai mic
(născut 1890), Traian Ioan Medrea, a murit în 1914 pe front, iar o soră
mai mare, Letiţia, după Primul Război Mondial. La scurtă vreme după
naşterea lui, părinţii se mută la Alba Iulia, unde Medrea urmează şcoala
primară şi o parte a cursurilor liceale.
• Anul 1905. Pleacă la
Zlatna, unde urmează cursurile Şcolii de Arte şi Meserii. Este trimis
apoi la Şcoala Superioară de Arte Decorative din Budapesta. Învaţă cu
profesorii Matray, Maron şi Ligety. Lucrează totodată în atelierul
sculptorului Zala, cunoscut monumentalist.
• Anii 1912-1913. În
condiţii materiale modeste, întreprinde o călătorie de studii în câteva
ţări din Europa centrală.
• Anul 1914. Realizează
pentru oraşul Sibiu, bustul poetului George Coşbuc. Se stabileşte la
Bucureşti. Din 1914, trecând Carpaţii, a participat la saloanele
oficiale din Bucureşti, la expoziţii ale grupărilor „Tinerimea
artistică”, „Arta română” etc., cu diferite lucrări.
• Anul 1915. Execută
portretul lui Delavrancea. Expune la „Tinerimea artistică”, busturile
lui Delavrancea, Coşbuc, Eftimiu.
• Anul 1916. Expune la
„Tinerimea artistică” lucrările: „Cap de fetiţă” (gips) şi „Păcatul”
(bronz). Este mobilizat cu gradul de locotenent şi face parte din grupul
de artişti de pe lângă Marele cartier general al armatei.
• Anul 1918. În cadrul
expoziţiei organizată la Iaşi de artiştii mobilizaţi, expune grupul
sculptural „Prizonierii” şi compoziţia „Mutarea unui tun” (ambele
aflate azi la Muzeul militar), precum şi „Refugiata”. Aderă la gruparea
„Arta română”, atunci înfiinţată la Iaşi. Va expune apoi câţiva ani în
cadrul societăţii artistice.
• Anul 1919. Revine la
Bucureşti. Realizează pentru Teatrul Naţional, bustul lui Victor Hugo,
al lui Moliere şi al lui Aristide Demetriad, în rolul lui Hamlet.
Începând cu acest an lucrează, până în 1923, în acelaşi atelier cu
Dimitrie Paciurea în curtea Muzeului Aman. Expune în relief „Dragoş Vodă
şi zimbrul”.
• Anul 1920. Realizează în
piatră bustul „Barbu Delavrancea”, aşezat în parcul de pe şoseaua
Kiselef din Bucureşti. Deschide prima sa expoziţie personală, care se
bucură de succes: îi sunt cumpărate toate lucrările. Expune la a treia
expoziţie a Societăţii „Arta română” (catalog prefaţat de Tudor
Arghezi).
• Anul 1922. Împreună cu
Dimitrie Paciurea şi Gabriel Popescu, toţi trei prieteni, expune la
„Maison d’Art”.
• Anul 1923. Expune la a
şasea expoziţie a societăţii „Arta română”. Împreună cu Ion Jalea,
realizează „Monumentul ceferiştilor căzuţi în Primul Război Mondial”,
ridicat în faţa Gării de Nord din Bucureşti.
• Anul 1924. Participă la
Salonul oficial (care îşi reia în acest an activitatea) cu lucrările:
„Nud” (gips) şi „Compoziţie” (gips).
• Anul 1925. Participă la
concursul pentru „Monumentul zburătorilor români”. Participă la Salonul
oficial cu lucrările: „Pubertatea” (bronz), „Tors de femeie” (gips),
„Siluetă verde” (pământ) şi „Repaus” (gips).
• Anul 1926. Realizează
proiectul de fântână, „Copilul cu broască” şi „Bătrânii”.
• Anul 1927. Împreună cu
Elena Serova, deschide o expoziţie personală (45 de sculpturi) la
Ateneul Român din Bucureşti.
• Anul 1928. Expune la
Bienala de la Veneţia. Realizează bustul poetului Şt. O. Iosif, pentru
oraşul Braşov. Pleacă la Paris, unde rămâne timp de aproape un an.
• Anul 1929. Este membru
în juriul Salonului oficial de arhitectură şi artă decorativă. Participă
la expoziţia de artă românească deschisă la Barcelona, unde primeşte
diploma de onoare. Călătoreşte în Germania, Italia şi Franţa.
• Anul 1930. La expoziţia
de artă românească trimisă la Bruxelles, figurează cu trei lucrări în
bronz: „Tors”, „Bust”, „Portret”. A realizat statuia monumentală a dr.
Ioan Raţiu. Împreună cu sculptorul Ion Jalea, realizează reliefurile
figurale la „Mausoleul de la Mărăşeşti”.
• Anul 1932. Călătoreşte
în Franţa, Italia şi Iugoslavia (unde-l vizitează pe sculptorul
Mestrovic). Este membru al juriului Salonului oficial. Participă la
concursul pentru „Monumentul Infanteriei”. Execută „Monumentul eroilor
corpului didactic”, după proiectul pictorului A. Verona. Realizează
„Monumentul Vasile Lucaciu”.
• Anul 1933. La 11
noiembrie e numit profesor de sculptură la Academia de Arte Frumoase din
Bucureşti, în locul lui Paciurea (decedat), funcţie îndeplinită până la
încetarea din viaţă (în 1964).
• Anul 1934. Membru în
juriul Salonului oficial, la care participă cu statueta în bronz
„Maternitate”. Sculptează o serie de medalioane reprezentând voievozi
români, aşezate deasupra scării de onoare la Palatul Republicii. Expune
la „Tinerimea artistică”: „Făt-Frumos” (basorelief - piatră),
„Maternitate” (pământ), „Compozitorul Castaldi” (gips), „Caton
Teodorian” (pământ).
• Anul 1937. Membru în
juriul Salonului oficial. Expune „Portretul pictorului Vasile Popescu”
(bronz), reprodus şi în catalog. La Expoziţia internaţională de la Paris
primeşte Marele Premiu pentru relieful „Dragoş Vodă şi zimbrul”.
• Anul 1938. Expune la
Bienala de la Veneţia („Delavrancea” şi două basoreliefuri). Membru în
juriul Salonului oficial. Expune „Portretul pictorului G. Petraşcu” şi
„Bustul prof. Ovidiu Densuşianu”. A realizat statuia monumentală a
poetului Andrei Mureşanu la Bistriţa (29 noiembrie). Realizează bustul
monumental al lui Mihai Eminescu pentru oraşul Giurgiu precum şi bustul
lui Gheorghe Lazăr, pentru comuna Avrig.
• Anul 1939. Primeşte
Premiul internaţional al expoziţiei de la New York pentru altorelieful
„Cultura”, prezentat la pavilionul României. Membru în juriul Salonului
oficial. Expune „Gheorghe Lazăr” (gips), reprodus în catalog.
• Anul 1940. Membru în
juriul Salonului oficial. Expune „George Coşbuc” (gips) şi relieful
„Cultura” (gips), reprodus în catalog, reprezentând schiţa pentru
lucrarea trimisă la New York. Expune la „Tinerimea artistică”
basorelieful „Artele”. La expoziţia de artă românească modernă expune
cinci lucrări.
• Anul 1942. Membru în
juriul Salonului oficial. Expune „Basorelief” (gips), reprodus în
catalog şi „Simfonia IX” (Beethoven) (gips).
• Anul 1943. Expune la
Salonul oficial două nuduri, un cap şi un relief, toate în gips.
• Anul 1944. La sfârşitul
anului, deschide la Şcoala de Arhitectură din Bucureşti o amplă
expoziţie retrospectivă (130 sculpturi, precum şi desene) realizate de-a
lungul a 25 de ani de activitate.
• Apare un volum cu
desenele lui Medrea, prefaţat de dr. Horia Dumitrescu.
• Anul 1945. I se acordă
Premiul naţional pentru sculptură. Expune la salonul oficial:
„Învingătorul” (gips), „Eva” (gips), „Sărutul” (gips), „Balet” (gips),
reprodus şi în catalog.
• Anul 1946. Este numit
prorector al Şcolii de Arte Frumoase. În fruntea unui grup de pictori şi
sculptori face o călătorie de şase săptămâni în Bulgaria, unde
realizează câteva portrete şi două variante ale unui proiect de
monument, lucrări expuse în anul următor în cadrul Expoziţiei
româno-bulgare, deschisă la Bucureşti.
• Anul 1947. Face parte
din juriul de premiere la Salonul oficial. Expune „Prietenie” (gips) şi
„Alergătoare” (gips). Participă cu lucrări la expoziţiile de artă
românească deschise la Sofia şi Budapesta.
• Anul 1948. Deschide în
februarie la Dalles o expoziţie cu 118 sculpturi şi 38 desene, selectate
din întreaga sa activitate, pe care le donează statului pentru a se
organiza Muzeul Medrea. Face parte din comitetul de iniţiativă pentru
organizarea expoziţiei „Flacăra”, unde expune o lucrare.
• Anul 1955. În luna iulie
este ales membru corespondent al Academiei Republicii Populare Române.
Este membru în juriul expoziţiei interregionale de la Bucureşti, unde
expune busturile: „Traian Săvulescu”, „Mihai Jora” şi „D. Cuclin”.
• Anul 1956. Expune la
Bienala de la Veneţia (17 lucrări). I se acordă Premiul de Stat clasa I.
Este distins cu titlul de Maestru emerit al artei.
• Anul 1957. Se deschide
Muzeul Medrea, reorganizat în str. Budişteanu 16, după ce fusese
adăpostit câţiva ani în Palatul de la Mogoşoaia.
• În luna iunie i se
acordă titlul de Artist al poporului. Participă la concursul pentru
monumentul „George Enescu”. Realizează bustul monumental „Ovidiu”,
aşezat pe şoseaua Kiseleff. Membru în juriul Expoziţiei retrospective
„10 ani de la proclamarea Republicii Populare Române”.
• Anul 1958. Participă la
Bienala de la Veneţia. Participă la prima expoziţie a ţărilor socialiste
deschisă la Moscova. În colecţia „Maeştrii artei româneşti”, Editura
pentru Literatură şi Artă, publică lucrarea lui K.H. Zambaccian despre
C. Medrea.
• Anul 1959. Realizează
monumentul „1907”, din marmură, ridicat în oraşul Buzău. Donează
oraşului Constanţa grupul statuar „Pescarii”, aşezat la intrarea în
port. Participă cu lucrări la expoziţiile de artă românească deschise la
Bratislava, Praga, Berlin, Atena, Cairo, Alexandria, Belgrad, Helsinki,
Budapesta.
• Anul 1961. I se acordă
Ordinul Muncii clasa II. Donează oraşului Constanţa, pentru a fi
transpusă în piatră şi aşezate pe litoral, lucrările: „Sirena şi
delfinul”, „Maternitate”, „Răsăritul” şi „Fetiţa cu broasca”. Participă
cu lucrări la expoziţiile de artă românească deschise la Sofia, Ankara,
Istambul, Damasc şi Expoziţia internaţională de sculptură organizată de
Muzeul Rodin din Paris.
• Anul 1962. Întregeşte
donaţia din februarie 1948 cu un nou lot de 83 de lucrări pentru muzeul
Medrea. Este distins, în luna noiembrie, cu titlul de Profesor emerit.
• Anul 1963. Participă cu
lucrări la expoziţia de artă românească deschisă la Dresda.
• Anul 1964. Realizează
ultima sa lucrare, intitulată „Victorie”. La 25 iulie a încetat din
viaţă, în plină activitate creatoare. A fost înhumat la cimitirul Bellu
din Bucureşti.
***
În anul 1957, la
Bucureşti, s-a înfiinţat Muzeul Cornel Medrea, ca urmare şi a donaţiilor
lucrărilor realizate de artist de-a lungul a peste trei decenii de
activitate.
Muzeul a fost deschis şi a
funcţionat într-o clădire construită la sfârşitul secolului al XIX-lea
care se afla amplasată în apropierea Academiei de Arte Frumoase, unde
Cornel Medrea era profesor.
În anul 2004 Muzeul Cornel
Medrea alături de alte muzee din Bucureşti au „dispărut” la fel ca şi în
prima perioadă după anul 1947, fără o reacţie corespunzătoare a „marilor
personalităţi” ale instituţiilor de specialitate şi a celor politice
româneşti.
La rugămintea noastră, dl.
Solomon Laurenţiu, custodele Muzeului Cornel Medrea, ne-a trimis în
acest sens un material (pentru care îi mulţumim şi pe această cale), din
care redăm esenţialul.
„Muzeul Cornel Medrea a
luat fiinţă printr-o serie succesivă de donaţii. Prima a avut loc în
anul 1948 în urma unei ample expoziţii retrospective. Iniţial donaţia ce
cuprindea 118 lucrări şi 38 de desene a fost expusă câţiva ani la
Palatul Mogoşoaia, iar din 1957 prin grija artistului a fost găzduită de
imobilul de pe strada G-ral Constantin Budişteanu nr. 16.
Colecţia cuprindea 384
lucrări de sculptură şi desene, fiind expusă publicului până în anul
2004 în incinta somptuoasă a unei clădiri din centrul capitalei. Acest
ansamblu deosebit, construit în stil neoclasic la sfârşitul secolului al
XIX-lea ca şi multe alte clădiri din fondul Patrimoniului Cultural
Naţional, aveau să facă după 1990 obiectul unor revendicări, fiind
retrocedate. Profitându-se de un cadru legislativ confuz, astfel de
exproprieri culturale s-au petrecut frecvent în ultimii 20 de ani, ca o
urmare firească a ignoranţei şi incompetenţei, politicienilor noştri. În
cazul Muzeului Cornel Medrea a existat, prin forţa împrejurărilor, şansa
ca Administraţia Casei Regale, proprietarul de drept al acestui imobil,
să ofere cu multă răbdare şi generozitate Primăriei Municipiului
Bucureşti dreptul de preemţiune. Intenţia declarată a proprietarului de
a înlesni această tranzacţie în avantajul muzeului la un preţ relativ
mic faţă de valoarea reală a imobilului s-a lovit de indiferenţa
autorităţilor locale. Cu toate demersurile făcute de Muzeul Municipiului
şi toate semnalele de avertizare a presei, organele de decizie din acea
perioadă, dintr-o neglijenţă şi iresponsabilitate fără precedent, nu s-a
folosit de această oportunitate pentru a păstra acest monument istoric
în patrimoniul cultural al Municipiului Bucureşti. Atitudinea pasivă şi
fără reacţie a tuturor factorilor responsabili, a făcut ca multe clădiri
de patrimoniu, muzee şi alte edificii să dispară din peisajul capitalei,
prin neaplicarea şi nerespectarea legislaţiei cu privire la monumentele
istorice. Înainte ca Muzeul Medrea să fie desfiinţat, a fost retrocedat
şi sediul Central al Pinacotecii Municipiului Bucureşti în condiţii
similare, fără a se găsi până în prezent un spaţiu adecvat unei asemena
preţioase colecţii. Conducerea Muzeului Municipiului Bucureşti a făcut
eforturi deosebite pentru a obţine spaţiul vital expunerii şi
conservării acestui vast patrimoniu astfel încât din anul 2007 cele mai
reprezentative lucrări, ale lui Medrea au fost expuse în incinta
Palatului Parlamentului. Deşi au existat şi voci critice cu privire la
această locaţie, Muzeul Municipiului Bucureşti s-a străduit în limita
puterilor sale să reziste acestor presiuni, reuşind pentru moment să
adăpostească această colecţie într-un spaţiu public”.
(N.R. La Alba Iulia
Biblioteca judeţeană „Lucian Blaga” se află într-o clădire naţionalizată
de la o familie de evrei plecată definitiv în Izrael. După anul 1989,
urmaşii acesteia au venit la Alba Iulia pentru a intra în posesia
clădirii. Când au constatat că în clădirea respectivă funcţionează
Biblioteca Judeţeană, au renunţat la pretenţiile iniţiale în favoarea
Bibliotecii. Cinste şi onoare Donatorilor!
Oare, reprezentanţii Casei
Regale, care în timp, au ajuns printre cele mai bogate familii regale
din Europa, mai ales pe seama poporului român, nu puteau să facă un gest
asemănător?)
***
Valoarea şi renumele
marelui sculptor Cornel Medrea, de pe meleagurile Albei au fost
apreciate de mari personalităţi ale culturii româneşti, din care unele
merită să le redăm în continuare cititorilor.
CORNELIU BABA:
• „Medrea a lăsat o operă
imensă ce abia încape într-un muzeu. Oriunde te întâlneşti cu ea, o
remarci: exprimă nobleţea şi grandoarea ce îi erau proprii lui. În nicio
împrejurare, nici omul, nici artistul n-au fost decât aşa. Şi în viaţă
şi în artă, Medrea a ocolit instinctiv vulgaritatea şi tot ceea ce ar fi
putut diminua demnitatea unei nobile origini ţărăneşti, ancestrală
însuşire a fiilor pământului pe care s-a născut”.
• „... De la portretul de
interior, la bustul monumental, de la alegorie la portretul care
presupune o precisă existenţă istorică, de la omul simplu la
personalitatea excepţională, de la gânditorul concentrat în meditaţie
interioară la omul de acţiune, de la reculegere la afirmarea temerară şi
vulcanică, de la o factură în care forma înfăşoară şi estompează
amănuntele la o factură în care analiza psihologică mai amănunţită se
traduce printr-o accentuată fragmentare sau accidentare a planurilor,
portretistica lui Cornel Medrea a căutat prin această varietate
autentică să răspundă întotdeauna adecvat, problemelor pe care i le
punea realitatea obiectivă”.
• „... Cornel Medrea era
stăpânul unui echilibru perfect, transmis din firea sa sculpturii ce
realiza, aşeza totul bine şi solid în picioare. Gândea spaţial şi
echilibrat, sinteze ale unor meditaţii profunde care solicitau linişte.
Turmentaţia exterioară îl supăra şi nicicând nu o putem găsi într-o
creaţie a sa. Sub împietrirea rece a formelor reduse la esenţialitate,
trăia închis un univers de frământări pentru care ţi se cerea
posibilitatea unei sensibilităţi deosebite, situându-te deasupra micului
fapt divers”.
TUDOR VIANU:
„Cornel Medrea este
înstăpânirea unor mijloace şi a unei ştiinţe care îl destinează marilor
creaţii.
Elanul constructiv al
generaţiei noastre a trecut prin acest liniştit ardelean care acoperea
cu tăcerea, cu modestia, cu rezerva sa, cugetul în necontenită cercetare
a unui artist profund.
Din mâinile sale
puternice, sub limpezile lui priviri, naşte un univers al frumuseţii, o
lume de îndepărtate simboluri, de oameni expresivi, de forme pure şi
oricine, frecventându-le mai îndelung, ajunge să le iubească, înţelegi
că prin ele vremea noastră îşi cucereşte o parte largă din drepturile
ei”.
DAN HĂULICĂ:
„Medrea a ştiut să fie în
opera sa, energic, fără să dispreţuiască surâsul şi tandreţea. Arta lui
era aceea a unui meşter savant dar şi a unui om cu sufletul drept şi
puternic”.
ION FRUNZETTI:
„În tradiţia mare a
sculpturii româneşti, după Georgescu şi Valbudea, după Paciurea şi
Brâncuşi, Cornel Medrea aduce un ton specific, lesne de identificat
stilistic şi resimţit tot timpul în opera sa la diapazonul poeziei
active, care-l face inimitabil, transmiţându-ne un univers moral în care
valorile acţiunii şi voinţei conştiente primează”.
PETRU COMARNESCU:
„Cornel Medrea este un
liric autentic, care dă formelor umane o viaţă concretă şi
semnificativă, într-adevăr umanizându-le prin interiorizare şi
portretizare. Viaţa formelor el o asigură mai ales prin modelajul său
foarte sensibil şi cald, care reliefează plinătatea şi rotunjimile
carnaţiei, unduirile musculare, vibraţiile epidermei... Medrea lasă
formele umane să se desfăşoare în toată plenitudinea lor şi să-şi afirme
dezvoltarea...”
NICOLAE
ARGINTESCU-AMZA:
„Arta lui Medrea este mai
cu seamă o artă de sensibilitate şi mai puţin de temperament violent.
Marile realizări tradiţionale ale trecutului sunt armonios instaurate
într-o viziune de modernism echilibrat. Este un modernism fără
ostentaţie în care elanurile lirice au o anumită surdină, o anumită
pudoare, răspunzând în chip mai adânc unei arte de cuminţenie românească
ce transfigurează şi poetizează realul fără să-l violenteze”.
EUGEN SCHILERO:
„Varietatea pe care Medrea
o atinge în domeniul portretului este puţin obişnuită, chiar în şcolile
de sculptură de o tradiţie mai veche decât a şcolii noastre naţionale şi
se poate afirma că în niciun alt sector al sculpturii, poziţia realistă
a lui Medrea nu este atât de netă, de evidentă ca în portret.
De la portretul de
interior la bustul monumental, de la alegorie la portretul care
presupune o precisă existenţă istorică, de la omul simplu la
personalitatea excepţională, de la gânditorul concentrat la meditaţie
interioară, la omul de acţiune, de la reculegere la afirmarea temerară
şi vulcanică, de la o factură în care forma înfăşoară şi estompează
amănuntele la o factură în care analiza psihologică mai amănunţită se
traduce printr-o mai accentuată fragmentare sau accidentare a
planurilor. Portretistica lui Cornel Medrea a căutat prin această
varietate autentică să răspundă întotdeauna adecvat problemelor pe care
i le punea realitatea obiectivă”.
KRIKOR ZAMBACCIAN:
„Opera lui Cornel Medrea,
a cărei dezvoltare am urmărit-o timp de 40 de ani, dovedeşte în pofida
curentelor abstracţioniste care au bântuit şi în ţara noastră, în epoca
dintre cele două războaie mondiale, o adâncă studiere a naturii, o
viziune realistă exprimată în forme ample, pline şi armonioase. Medrea
nu copiază însă natura, nici nu ocoleşte realităţile, ci simplifică,
înlăturând detaliile şi accentele secundare, urmărind o sinteză în care
redă esenţialul.
Atunci când modelează un
portret, formele răsar strânse, ca în realitate, iar când e vorba de un
monument, el modelează în planuri mai largi şi mai robuste, construind
mase astfel echilibrate ca să se desprindă de la distanţă înălţimea,
expresia, mişcare şi gestul în afară de aceste cazuri, viziunea intimă a
lui Medrea înclină spre formele ample, spre volumele cu unduiri de
lumini blonde, străvezii, ce sugerează o calmă senzualitate, de pildă
„Femeia intrând în baie” (1943).
Cu mulţi ani în urmă
(1925) am descoperit în atelierul său o piatră de o viziune arhaică.
Dintr-un bloc paralelipipedic se reliefau formele unei adolescente cu
mâna deasupra capului. Era atâta nobleţe şi armonie în atitudine şi
gestul ei, încât artistul n-a rezistat tentaţiei de a se relua motivul
mulţi ani mai târziu (1943), cioplind de data aceasta în toată
plasticitatea lor, formele rotunde, care se sprijină pe cele două
picioare ca pe nişte coloane”.
Având în vedere
personalitatea sculptorului Cornel Medrea, recunoscută în ţară şi peste
hotare, precum şi valoarea operelor realizate într-o perioadă de peste
50 ani, împreună cu reprezentanţii ONG de pe meleagurile Albei, rugăm şi
facem apel la conducerile instituţiilor culturale şi de stat din
România, Academia Română, Ministerul Culturii, Institutul Cultural
Român, de a repara de urgenţă distrugerile efectuate Patrimoniului
Cultural Român după anul 1989, în capitala ţării. În cazul în care nu
există posibilitatea de a se reînfiinţa Muzeul Cornel Medrea la
Bucureşti, propunem a se efectua demersurile necesare pentru deschiderea
muzeului respectiv la Alba Iulia, în spaţiile disponibile din Cetate.
Ec. Ioan
STRĂJAN |
