|
ION STAN ARIEŞANU
Scriitorul Ion Stan
Arieşanu, pe adevăratul său nume Ioan Petru Stan, s-a născut la 22
iunie, 1922, în comuna Sohodol, judeţul Alba. Părinţii săi, Maria Tomuş
şi Nicolae Stan, se trăgeau dintr-o familie străveche a acestor
meleaguri, oameni harnici şi aşezaţi, gospodari şi paşnici, trecând în
ochii oamenilor din sat ca fruntaşi, stimaţi şi apreciaţi pentru
hărnicia lor şi pentru dragostea ce-o aveau faţă de tradiţiile populare
strămoşeşti. Tatăl scriitorului era un ţăran voinic, iubitor al
cântecului şi jocului popular şi se trăgea dintr-o familie de
meşteşugari pricepuţi, făuritori de unelte agricole. Bunicul, Ioanu
Tilichi, era un cojocar renumit pentru arta cu care ştia să-şi
„împăneze” cojoacele. Tradiţia orală ne spune că acest meşteşug, era
transmis din tată în fiu în familia Tilicheştilor şi că i-ar fi făcut de
„pomenire”, fără zloţi, un cojoc şi lui Avram Iancu în
vremea revoluţiei. La o expoziţie cu obiecte etnografice care a însoţit
o sesiune de comunicări a Societăţii de istorie, Subfiliala
Abrud-Cîmpeni, ţinută la Sohodol (1968), sora scriitorului, învăţătoarea
pensionară Cornelia Stan-Tint (primul învăţător-femeie în această
comună), a adus un cojoc făcut de mâna bunicului său.
În copilărie Ion Stan
Arieşanu era trimis de părinţii săi să păzească oile pe izlazul Zăpodii.
În zilele friguroase se îmbrăca cu ţundră de lână şi colop de postav,
încălţat cu opinci de plotog şi legat pe mijloc cu un brâu. Pe vreme
călduroasă purta nădragi de cânepă peste care curgeau poalele unui
cămeşoiu. Când s-a făcut mai mare avea cămaşă băgată în şerpar.
Ciobănaşul cânta din fluier doine, ţarine şi alte „zicale” din partea
locului.
A rămas foarte curând
orfan de amândoi părinţii. La şcoala din sat era întâiul, tăcut molcom,
prunc care ştia să stea în banca lui, cuminte şi răbduriu. Avea o foarte
bună ţinere de minte, inteligenţă ageră dar domolită. Ştia să scrie şi
să citească la fel ca învăţătorul. Unchiul său, Vasile Stan, doctor în
litere şi filozofie al Universităţii din Budapesta, fiind singur, 1-a
luat pe nepotul său şi 1-a înscris la şcoala normală de băieţi din
Sibiu, pe care a absolvit-o ca elev eminent.
În vacanţele de vară şi de
iarnă ne întâlneam adesea şi făceam schimb de cărţi, cu împrumuturi
reciproce, de la o vacanţă la alta. Obiectul întrevederilor noastre erau
diversele opere, în ediţii diferite ale lui Ion Creangă, Alexandru
Vlahuţă, George Coşbuc, Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu, B.P. Haşdeu,
Vasile Alecsandri, Petre Dulfu, Petre Ispirescu şi alte cărţi, precum
„Alexandria”, „Genoveva de Brabant”, „Arghir şi preafrumoasa Elena”, „Esopia”,
„Istoria Sandipi” şi altele.
La absolvirea Şcolii
normale, Ion Stan Arieşanu era deja un nume cunoscut în lumea literară
sibiană. Publicase o seamă de producţii personale în revista şcolii,
intitulată „Gîndul nostru” şi în alte reviste din ţară. În clasa VII-a a
scris (cea dintâi) monografie a comunei Sohodol. A cules multă poezie
populară, nu numai la îndemnul unchiului său, care, în vremea când era
învăţător în comună, adunase şi el folclor, dar şi dintr-o pornire
generoasă şi pasionată ce-1 caracteriza, dintr-o sete specifică
de a cunoaşte creaţia populară. Ca elev cutreierase aproape în întregime
Ţara Moţilor şi, cunoscând notele muzicale, înregistra şi melodiile
folclorice (aduna deci folclor muzical). Îl îndrăgise cu patimă pe
Nicodim Ganea, rapsodul şi compozitorul moţ, a cărui creaţie se aseamănă
cu factura de creaţie a lui Verdi, după aprecierile lui Ion Stan
Arieşanu. Străbătând munţii, pe văile Arieşurilor, auzea povestiri şi
întâmplări din gura bătrânilor, pe care le-a folosit ca leitmotiv pentru
schiţele sale. A luat din comuna sa natală modele vii, care astăzi au
devenit, prin intermediul condeiului său, personaje ale schiţelor şi
nuvelelor sale.
Din schiţele şi nuvelele
publicate în revista „Gândul nostru” amintim câteva titluri : „Crişanul”,
„Fată de la Florii”, „Firezarul din Valea Colţului Vînăt” ş.a. În
revista ,.Luceafărul literar” i-au apărut schiţele „La izvoarele
pârâului de cristal”, „Livada bunicului”, „Seara cea grozavă”, „Trastie”
şi „Duminică”. Tot în paginile acestei reviste au fost inserate şi
culegerile sale de „Folclor din Albac şi Arada”. În revista „Zorile
Romanaţilor” i-au fost publicate nuvelele „Casa dintre colnice”,
„Întoarcerea tristă”, „Seara cea de groază”, „Scrisoarea din munţi”
(I-II), „Dragostea lui Filiu” (I-II), iar în „Foaia noastră” folclor
moţesc, îndeosebi din Sohodol, sub titlul „Poezii populare” (I-II). În
paginile revistei „Izvoraşul”, o altă suită de poezii populare sub
titlul satiric „Vai de mine”, o aluzie la viaţa grea şi plină de nevoi a
ţăranului moţ, de pe toate versantele Văii Arieşului, dintre cele două
războaie mondiale.
Se cunosc până în prezent
un număr de 21 schiţe şi nuvele, nedefinitivate, de-ale lui Ion Stan
Arieşanu, dintre care numai unele au văzut lumina tiparului, restul
aflându-se în manuscris, în fragmente şi în fază de schiţare. O mică
parte din producţiile sale nepublicate s-au putut recupera, unele în
fază de concept, altele doar fragmente, uneori şi acelea distruse, fiind
vorba de nuvelele „Stâna de la Fieş” (stâna de pe Muntele Mare, unde îşi
duc sohodolenii vitele la păşunat în timpul verii), „într-o pădure de
brad””, „La Bortă”, ,,Din Valea Albacului”, „Răzbunarea nebunului”.
„Omul din Poiana Citerii”. În aceasta din urmă este vorba de Ionu al lui
Ciugudui din Sohodol, eroul principal, care, trecut peste pragul unui
sfert de viaţă, a transmis posterităţii aspecte şi întâmplări din comuna
Sohodol, de pe Dealul Bocăşelului, în perioada anilor 1848-49, cât şi
episoade din viaţa lui Avram Iancu legate de meleagurile sohodolene.
Nuvela „Nunta fără mireasă”, plină de dramatism, de o autentică
frumuseţe literară, aminteşte tradiţia şi creativitatea marilor condeie
româneşti, mai ales pe cel al lui Liviu Rebreanu şi al lui Marin Preda,
pe care îl anticipează. Piesa „Moţii” este încercarea unei drame
literare în care autorul ar fi vrut să imortalizeze, într-o formă
originală, figura moţului, trecutul său istoric, aşa cum a făcut-o şi în
foiletonul „Jalba Crăişorului Horea”.
Toate aceste creaţii
referitoare la locuitorii Ţării Moţilor, la trecutul lor istoric, de o
rară autenticitate, erau realizate când îşi dădea examenul de diferenţă
şi-şi lua diploma de bacalaureat la liceul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu,
în faţa unei comisii extrem de severe, încă în toamna aceluiaşi an s-a
înscris la facultatea de litere şi filozofie, pentru a urma cursurile
profesorilor săi preferaţi de la Universitatea clujeană, temporar aflată
la Sibiu: D.D. Roşca (Probleme de filozofie generală), Lucian Blaga
(Probleme de filozofia culturii), Ştefănescu Goangă (Psihologia
generală), Nicolae Mărgineanu (Psihologia muncii) etc. Este insă nevoit
să-şi întrerupă studiile, fiind chemat la armată, la Batalionul de moţi
„Avram Iancu” din Abrud, de unde a fost trimis la şcoala de ofiţeri de
rezervă de la Lipova şi Arad. Aici a început să scrie preţiosul său
jurnal — „Cetatea jalnică”, în care se referă la viaţa de îndobitocire a
omului în aceste şcoli militare, anticipîndu-1 de astă dată pe
scriitorul Eugen Barbu.
Patriot înflăcărat, în
calitatea sa de comandant de pluton, cu gradul de sublocotenent, a căzut
eroic în luptele împotriva armatelor hitleriste pe teritoriul
Cehoslovaciei, la 6 martie 1945, când împlinea abia 21 de ani. Un cartuş
i-a străpuns carnetul de student din buzunarul stâng al hainei militare,
pătrunzându-i în inimă. Transportat la spitalul de campanie i s-a
constatat moartea, fiind apoi înmormântat în cimitirul eroilor români
din Lucenek, Cehoslovacia, unde i se odihnesc osemintele. Numele său
trăieşte în amintirea celor care l-au cunoscut şi iubit prin creaţia sa
literară.
Ion Stan Arieşanu este un
autentic scriitor care s-a născut şi a trăit în Ţara Moţilor, al doilea
după Alexandru Ciura, a cărui, creaţie, din acest unghi de vedere,
continuă linia sobră a înaintaşilor săi scriitori clasici români.
Titus FURDUI |
|
