|
Traian Vuia –
140 de ani de la naştere
- 17 august 1872 – 2
septembrie 1950 -
 Traian
Vuia s-a născut în comuna Bujor satul Surducul Mare, în Banat, la 17
august 1872 din părinţi ţărani.
În 1892 şi-a dat bacalaureatul la Lugoj după
care s-a înscris la Şcoala politehnică, secţia mecanică, din Budapesta.
Din cauza greutăţilor materiale este nevoit să abandoneze studiile
politehnice şi să se înscrie la drept unde frecvenţa nu era obligatorie.
Muncind din greu în birourile unor avocaţi şi învăţând cu sârg, reuşeşte
în luna mai 1901 să-şi susţină teza de doctorat în ştiinţe juridice.
Cu toate că s-a întors la Lugoj, ca avocat,
nu a renunţat la construirea „avionului automobil”. Fiindcă Lugojul şi
prietenii nu-l puteau ajuta suficient în realizarea proiectelor de zbor,
a luat calea Parisului.
„În anul 1903, după studii aprofundate şi
după o documentare temeinică asupra încercărilor şi realizărilor de până
atunci cu privire la zborul omului, Traian Vuia a adresat Academiei de
ştiinţe din Franţa un memoriu asupra „aeroplanului automobil”, invenţia
sa. Memoriul a fost înaintat Academiei de ştiinţe cu două luni înainte
de a fi cunoscute în Europa rezultatele la care ajunseseră în America
fraţii Wright care reuşiseră în acelaşi an să zboare cu un aparat mai
greu decât aerul.
Aeroplanul Wright nu putuse decola cu
mijloacele sale, trebuid să fie catapultat.
Vuia a fost primul care, în memoriul său, ca
şi în toate studiile şi lucrările sale, a definit fără echivoc ceea ce
trebuie să se înţeleagă prin soluţionarea completă a zborului:
realizarea unui aparat de zbor, prevăzut cu un motor care, acţionând o
elice tractivă, să facă aparatul să se dezlipească de pământ numai prin
mijloace proprii şi – în acelaşi timp – aparatul să poată fi dirijat, la
voia pilotului în orice direcţie”.
„Comisia de savanţi însărcinaţi cu examinarea
memoriului lui Vuia l-a clasat şi l-a pus la arhivă cu următoarea
rezoluţie: „Realizarea şi rezolvarea problemei zborului cu un aparat mai
greu decât aerul este o himeră”.
Traian Vuia nu a ţinut seama de verdictul
ridicol al savanţilor francezi şi a început să realizeze seria de
avioane „Vuia”.
În ceea ce priveşte caracteristicile de
construcţie ale avionului „Vuia nr. 1”, amintim că ele au fost:
anvergura (lungimea aripilor) 7 metri; profunzimea aripii (în lungul
fuzelajului) 2,20 metri; suprafaţa aripilor aproximativ 20 metri
pătraţi; greutatea în zbor, cu pilot (prevăzută iniţial a fi de
aproximativ 240 kg, 285 kilograme. Elicea avea un butuc din bronz şi
două pale din mătase rezistentă, întinsă pe o armătură metalică. Turaţia
elicei era de 450 rotaţii pe minut. Aripile erau montate pe un cadru
superior, mobil şi puteau oscila în jurul unui ax orizontal pe care se
găsea motorul, elicea şi cârmele. Cadrul superior se rezuma pe un alt
cadru, pe care era instalat aterizorul cu cele patru roţi cu cauciucuri,
roţile din faţă erau orientabile şi aveau amortizoare, ceea ce
constituia o inovaţie pentru timpul de atunci. Motorul era prevăzut cu
patru cilindri dispuşi în linie. Capacitatea rezervorului de alimentare
era de 13 litri, iar combustibilul folosit era anhidrida carbonică
lichidă. Greutatea totală a motorului împreună cu accesoriile sale –
rezervoare, combustibil, ţevărie etc. era de 105 kg. Motorul dezvolta 20
cai putere, iar durata de funcţionare era calculată pentru 5 minute”.
După foarte multe încercări a sosit şi ziua
cea mare de 18 martie 1906. atunci, pe câmpul de la Montesson de lângă
Paris, aparatul conceput, construit şi pilotat de Traian Vuia s-a
ridicat de la pământ cu mijloacele sale proprii, zburând la aproximativ
un metru înălţime, pe o distanţă de 12 metri. Acesta a fost primul zbor
din lume efectuat cu un aparat mai greu decât aerul cu mijloace proprii
de bord”. La zbor au fost prezenţi un mecanic Hockenjos, şi doi prieteni
de la Paris ai lui Vuia: Tiefenbacher şi Watelet. „Zborul a fost relevat
de presa mondială, inclusiv de revista „L’Ačrophile”.
 În
ziua de „24 iunie 1906, Vuia a efectuat o încercare de zbor la Issy les
Moulineaux (pe un câmp de instrucţie folosit de armata franceză), unde
se mutase, întrucât terenul respectiv era bine nivelat şi degajat pe
toate direcţiile. În scurt timp după încercarea de zbor inaugurat de
Traian Vuia, acest câmp a devenit aerodromul folosit de aviaţia franceză
pentru zboruri experimentale.
„La 1, 5 şi 14 iunie, la 12 şi 19 august, în
acelaşi an, Vuia a făcut o serie de zboruri reuşite, în care aparatul
s-a desprins de la pământ şi a zburat pe distanţe relativ mari (24-25
metri) în zborul din 19 august”.
Modificând mereu aparatul pentru a creşte
performanţele acestuia, a luat fiinţă „Vuia nr. 1 bis”, cu următoarele
caracteristici: anvergură 8,70 metri; profunzimea aripilor 2,40 metri;
suprafaţa portantă 23 metri pătraţi; greutatea 275 de kilograme;
incidenţa aripilor reglabilă numai la sol, nu şi în timpul zborului”.
„Cu acest aeroplan, Vuia a efectuat pe câmpul
de la Issy les Moulineaux două zboruri publice.
Brazilianul Santos Dumont, devenit prin
adopţie „parizian” zboară şi el la 23 sept. 1906 şi 23 oct. 1906 pe o
distanţă mai mare de 25 metri (1). Acestuia i se aduc osanale şi
recunoaşteri ale priorităţii primului zbor mecanic.
Traian Vuia, al nostru, este pe nedrept uitat
pentru tot ce a făcut.
Navigaţia aeriană a fost o preocupare
permanentă a lui Traian Vuia. Eforturile lui începând cu 1907 „se
soldează cu rezultate în domeniul zborului vertical, al aparatelor de
zburat cu aripi rotative: elicopterele”.
„Prin articole pe care le-a publicat în
revista de specialitate, Vuia a dovedit faptul că nu era necesar ca
aparatul cu aripi rotative să posede, pentru a se putea deplasa în
atmosferă, o elice cu ax orizontal. O aripă rotativă sau mai multe pot
produce simultan susţinerea şi în acelaşi timp înaintarea”. (s.n.)
Răsplata pentru strădaniile sale a venit în
1918 când Vuia obţine un brevet de invenţie. Brevetul a fost eliberat în
1920 şi publicat în aprilie 1921.
„În anul 1922, Traian Vuia a scris un articol
pentru revista „Orizontul” intitulat „Zborul vertical”, expunând clar
problema elicopterului şi studiului acestui sistem de zbor, în care se
puneau mari speranţe, în vederea înlăturării neajunsurilor provocate de
accidentele de avion.
Părerile lui Vuia – în dezacord cu cele
existente în acele timpuri -, cu privire la randamentul elicelor
portabile, la obţinerea simultană a susţinerii şi a deplasării, precum
şi la rezultatele practice pe care le-a obţinut, au fost privite la
început cu neîncredere de specialişti. Aceştia considerau o utopie
realizarea zborului vertical.
În anul 1922, anul în care a fost
experimentată maşina „Vuia nr. 2”, inventatorul scria în articolul
menţionat mai sus: „Având în vedere uriaşele sforţări ce se fac
pretutindeni şi sacrificiile imense pentru realizare, putem preciza cu
certitudine că soluţionarea problemei este iminentă şi ne va aduce mari
surprize, care unora nici prin vis nu le-ar trece”.
Într-adevăr, cu 16 ani mai târziu, în 1938
s-a dovedit definitiv şi s-a demonstrat în mod practic că Vuia a avut
dreptate. Cele susţinute de el cu tărie, ideile sale clare şi precise,
rod al geniului său creator au fost luate drept bază la realizarea
problemei zborului vertical. Concepţiile actuale în materie de
construcţie a elicopterului nu diferă de cele ale lui Traian Vuia, de
previziunile ilustrului inventator. (2)
Prof. Ilie FURDUIU
Bibliografie:
1) XXX Aripi româneşti,
1966
2) George Lipovan (1972)
Inventatorul Traian Vuia |
