|
TRICOLORUL
„Şi când,
fraţilor, m-oi duce
De la voi
şi-oi fi să mor,
Pe mormânt
atunci să-mi puneţi
Mândrul
nostru TRICOLOR !”
(Ciprian Porumbescu, Cântecul Tricolorului)
Tricolorul este
argumentul absolut al spiritului de sacrificiu, pentru că în el sunt
strânse toate trăirile înalte ale neamului nostru.
Tricolorul este
îndemnul spre izbândă şi glorie sub deviza ”ONOARE şi PATRIE”, aşa cum
primul domn al României, Alexandru Ioan Cuza, a decretat când a înmânat
drapelul oştirii române :„Vă încredinţez onoarea ţării. Steagul e
România, acest pământ binecuvântat al Patriei, stropit cu sângele
străbunilor noştri şi îmbelşugat cu sudoarea muncitorului”
Tricolorul este
icoana jertfelor străbunilor, care au crezut în dreptate şi adevăr, care
şi-au primit tăria de a înfrunta moartea din scopul preasfânt al
LIBERTĂŢII.
„Am înarmat a
noastră mână,
Ca să păzim un
scump pământ ;
Dreptatea e a
lui stăpână,
Iar domn a
adevărul sfânt.”(Andrei Bârseanu, Steagul nostru,1880)
Tricolorul este
chemarea spre Unire şi Frăţie, adunând puteri şi întărind cugete, aşa
cum aspirăm să se întâmple a doua oară între românii Moldovei Mici şi
cei ai României, spre a o face cum a fost, Mare şi Puternică, pentru că
„Eu ţi-s frate/Tu mi-eşti frate”, iar:
„Pe-al nostru
steag e scris „Unire,
Unire-n cuget
şi-n simţiri” –
Şi sub măreaţa
lui umbrire
Vom înfrunta
orice loviri.”
„…el este
drapelul naţionalităţilor române din toate ţările locuite de români” (M.Kogălniceanu)
Tricolorul este
cartea de istorie, în filele căreia stau înscrise faptele „puilor de
lei”, se explică liniştea lor în faţa morţii, când văd drapelul oştirii
fluturând pe culmile cucerite ale duşmanului. Acolo, în el, trăiesc cei
ce-au murit:
„Ura! Măreţ
se-nalţă-n vânt
Stindardul României!
Noi însă zacem
la pământ
Căzuţi
pradă urgiei!
Sergentul moare
şuierând
Pe
turci în risipire,
Iar căpitanul
admirând
Stindardu-n fâlfâire!
Şi eu, când
ochii i-am închis,
Când
mi-am luat osânda:
«Ah! Pot să mor
de-acum – am zis -
A noastră e
izbânda!»” (Vasile Alecsandri, Peneş Curcanul)
Tricolorul este
călăuza prin veacuri, făclia care luminează momente de măreţie, dar
rămâne nestinsă şi în clipe întunecate ce au marcat istoria neamului,
derutată de vrajbe, trădări şi nechibzuinţă. Semnificaţia lui de
chezăşie prin vremi este confirmată şi de marele domn al poporului:
„Steagul este tot de-odată trecutul, prezentul şi viitorul ţării,
întrega istorie a României” (Al.I. Cuza)
Tricolorul ne-a
dat speranţa nepieirii neamului, nestingerii dragostei de ţară, el ne-a
împrospătat continuu dorul de meleg natal şi dorinţa întoarcerii la
vatra strămoşească.
„Şi-n cartea
veşniciei scrie
Că ţări şi
neamuri vor pieri,
Iar scumpa
noastră Românie
Etern, etern va
înflori!”(idem, Andrei Bârseanu)
Tricolorul este
astăzi ambasadorul României în întreaga lume. Stă aliniat cu steagurile
statelor în cele mai importante foruri ale omenirii. Se înalţă când
sportivii românii se ridică pe podium, îşi desfăşoară faldurile la
expoziţii cu bunuri ieşite din munca românilor şi din darurile
pământului României. Flutură pe catargele româneşti ce străbat mări şi
oceane, pe piscurile de pe mapamond cucerite de cutezanţă, spune lumii
că „Noi suntem români!”
Tricolorul este
crucea oştirii pe care o sărută soldatul român şi îi urmează chemarea.
Purtat în fruntea oştii, cu cele trei culori îl călăuzeşte pe oştean
spre datoria de a străjui seninul cerului ţării, de a ocroti holda
câmpului, de a păstra cuceririle sângelui strămoşesc. Ca sfânt simbol,
este cântat în imnuri, este preamărit de literatură, este ilustrat de
pictură.
Pentru toată
această sfinţenie a Stindardului Românesc:
„Descopere-te-n
faţa drapelului ce vine,
Purtat de mâini
voinice în sunet de fanfare…
În fiorul de
mărire ce-ţi taie drum prin tine,
Vorbeşte
vitejeasca, străvechea-mbărbătare, -
Descopere-te-n
faţa drapelului ce vine!
E ros de gloanţe
steagul, dar soarele s-adună
Şi firele-i de
aur s-aprind în foc şi ard,
Mătasa învechită
acum-i o cunună
Şi nu mai are
zdrenţe al patriei stindard,
Căci razele de
soare pe fruntea lui s-adună…
Cu soarele în
creştet porneşte Tricolorul
Şi goarnele
răsună şi inimile bat –
Cu ochii plini
de lacrimi s-opreşte trecătorul:
Un frate scump
el vede în orişice soldat,
Şi toţi sunt
mari în clipa cânde trece Tricolorul!
Ce mari sunt
toţi acum! Drapelul zdrenţuit
E mult mai sfânt
ca pânza bogată din altar:
Nu fumul de
tămâie şi nu sfinţitul dar
Al cuminecăturii
cu roşu l-ai stropit,
Ci sângele
atâtor Cristoşi ce s-au jertfit…
Un trup străpuns
de gloanţe fu masa lui de-altar.
Şi soarele şi
ploaia şi vântul l-au boltit, -
Închină-te
când trece drapelul zdrenţuit!
Drapelu-i
mărturie izbânzilor trecute,
Mândria cea de
astăzi şi visul necurmat –
Şi-aşa
cum trece-n soare măreţ, înflăcărat –
Semeaţă mărturie
a gloriei trecute. –
Cu ochii duşi la
locuri pe unde-a fluturat,
Drapelul îşi
visează fâşiile pierdute!” (Victor Eftimiu, Tricolorul)
Prof. Georgeta CIOBOTĂ |
