|
Vasile Stroescu
Boierul român basarabean, primul
preşedinte al Parlamentului României Mari
 Moto:
„Eu îs cu totul la dispoziţiunea Ţării
şi a Neamului Românesc, cu mintea cât mi-a dat Dumnezeu, cu toată inima
şi cu toată mintea şi cu toată averea mea. Eu ţin la folosul naţiunii,
nu la fala mea.
Soarta poporului român din Basarabia,
se află în mâinile noastre, să voim şi vom face totul.”
Vasile Stroescu
Vasile Stroescu s-a născut la 11
noiembrie 1845, în satul Trinca, raionul Edineţ, jud. Hotin, din
Basarabia, perioadă, în care, în urma tratatului de pace ruso-turc de la
Bucureşti, din 16 mai 1812, provincia Basarabia, până la data de 27
martie 1917, a fost sub stăpânirea Rusiei.
Vasile Stroescu provenea dintr-o familie
veche românească, importantă şi recunoscută de la finele secolului
17-lea.
Istorici şi alte personalităţi de
specialitate care s-au ocupat de genealogia familiei Stroescu au
menţionat în lucrările prezentate până în prezent, pe strămoşul său,
jitnicerul Ioan Stroescu din Transilvania, care pe la sfârşitul
secolului 17-lea, a ajuns cu turmele de oi pe meleagurile Basarabiei.
În anul 1682 (2 iulie) I. Stroescu a
primit drept danie de la Duca-Vodă, târguşorul Dumitrascov care se afla
dincolo de Nistru.
Părinţi lui Vasile Stroescu deţineau
moşii la: Trinca, Brânzeni, Griteni, Nesvoia, Grumadzeni, în ţinutul
Hotinului la Zahaicani, Stolniceni, Bechir şi Pociumbăuţi, iar unchiul
său deţinea moşii la Ruseni, Mereseuca şi Damascani.
Tatăl său Vasile Stroescu (1795-1875)
căsătorit cu Profira Manoil Guţu (1808-1856) au avut împreună 15 copii,
din care au rămas în viaţă patru fete (Ana Cazimir 1829-1877, Maria
Druganov, Elena Martos şi Ecaterina, soţia primarului din Chişinău,
Clemente Şumanski) şi patru băieţi Mihai, Gheorghe, Constantin şi
Vasile.
Întreaga familie a fost recunoscută în
toate provinciile româneşti de buni români, cinstiţi şi de caracter,
care au luptat pentru ridicarea ţărănimii româneşti prin învăţătură şi
acte de danie, prin construirea de şcoli, biserici, spitale şi alte acte
filantropice importante.
Fratele cel mai mare Mihăiţă (1836-1889)
împreună cu soţia sa Eliza, vizitând Braşovul, au donat sume importante
pentru sprijinirea şcolilor rurale româneşti (17.10.1882), acordând
50000 ruble în folosul copiilor meseriaşilor din localitate.
Despre binefacerile familiei Stroescu,
Iosiv Vulcan, prezenta pe larg acţiunile respective în revista Familia
(ex. Nr. 42/1884) devenind personaje de legendă.
Mihail Iliev, în lucrarea „Vasile
Stroescu şi românii din Bihor” a prezentat cât se poate de fidel, actele
de binefacere efectuate în acest judeţ.
La Stolniceni, din jud. Bălţi, Eliza S.
(1850-1930) după decesul soţului Mihăiţă, a continuat opera de
binefacere a familiei Stroescu, prin construirea unui spital „model”,
înzestrat cu o moşie pentru buna funcţionare, condus de medicul francez
Ghovet.
B.P. Haşdeu drept recunoştinţă, a propus
ca o şcoală din jud. Tutova să poarte numele de „Eliza Stroescu
Basarabeana”, iar o şcoală din jud. Dolj numele de „Mihail Stroescu
Basarabeanul”.
Al doilea frate rămas în viaţă a fost
Gheorghe Stroescu (1840-1922) care s-a alăturat familiei privind, actele
de binefacere pentru români. În acel timp a cutreierat ţările din
Europa, Africa şi a făcut şi înconjurul lumii, iar, în Pacific în urma
naufragiului, a scăpat ca prin minune. Întors acasă s-a stabilit la
moşia din Bălăceana, jud. Lăpuşna, fiind un bun filantrop în continuare.
Un fapt deosebit, remarcat la timpul respectiv, a fost, participarea lui
Gheorghe S. călare pe un cal alb-arab, la primirea lui Carol I în 1866
la Turnu Severin, care era însoţit de I.C. Brătianu.
Vasile V. Stroescu (1845-1926), fiul lui
Profira – Manoil – Guţu (1808-1856) şi Vasile S. a fost unul dintre cele
mai însemnate personalităţi româneşti din Basarabia, confirmat prin
patriotismul său, ca vizionar politic şi mai ales, unul din cei mai
însemnaţi filantropi români.
Şcoala primară a urmat-o la
Kameneţ-Podolsk, aproape de localitatea rurală natală Trinca, din
raionul Edineţ, iar liceul „Richelieu” l-a absolvit la Odesa.
Studiile universitare le-a urmat şi
absolvit la renumitele instituţii de învăţământ superior de la
Petrograd, unde iniţial a ajuns după un drum de trei săptămâni, cu
trăsura până la Moscova, iar de acolo cu trenul. A fost student şi la
Berlin.
Disciplinele care l-au preocupat
îndeaproape au fost literele, dreptul şi ştiinţele agricole, determinat
de moşiile sale, care au ajuns la cca. 25000 ha.
Vasile Stroescu a fost o personalitate de
aleasă cultură literară, artistică, filantropică şi politică.
Cunoştea limbile: franceză, italiană,
germană, engleză, precum şi cele slave.
A călătorit prin oraşele principale ale
Europei vizitând şi documentându-se în instituţiile de cultură şi
istorie.
Întors în Basarabia în anul 1867 a
funcţionat ca judecător la tribunalul din Hotin unde l-a cunoscut pe
Alexandru Hâşdeu, tatăl renumitului B.P. Haşdeu, care îl aprecia în mod
deosebit „ca bun jurist, inteligent şi orator desăvârşit”.
Alexandru Hâşdeu şi-a adus o contribuţie
mare la unirea Principatelor Române, în decursul timpului, mai ales prin
discursurile sale din anul 1837 şi 1840 publicate la Braşov în anul 1838
iar la Bucureşti în 1839, care au stat la temelia Unificării
Principatelor de la 24 ianuarie 1859, exemplu fiind preluat şi continuat
de Vasile Stroescu.
Ca om al dreptăţii în această instituţie
unde trebuia respectate şi aplicate „ucazurile ţariste” mai ales cu
privire la reforma agrară, a avut misiunea grea în soluţionarea
raporturilor dintre proprietari şi ţărani, fiind întotdeauna de partea
ţăranilor.
După decesul părintelui său, în anul 1875
a trebuit să se retragă la moşia de la Brânzeni, jud. Bălţi şi să se
preocupe de administrarea moşiilor familiei sale, care au ajuns la cca.
25000 ha, cirezi de vite, herghelii de cai de rasă, turme de oi, etc.
Vasile Stroescu era bun şi milostiv cu
ţăranii cinstiţi şi muncitori şi aspru cu cei leneşi.
Îi plăcea să vorbească numai româneşte,
sfătuind pe români „să nu fie luxoşi şi risipitori, ci să fie
chivernisitori cu bani şi să-i întrebuinţeze pentru cumpărarea de
pământ… pentru ca atunci când va veni mama noastră vom aveam cu toţi
pământ şi o să fim cu toţii unu” speranţă mult visată de Vasile
Stroescu, de unire a neamului românesc.
Calităţile sale de modestie, cumpătare şi
de dăruire, au fost confirmate în permanenţă în timpul vieţii sale.
Printre altele Vasile Stroescu nu
frecventa localurile de lux, deşi era bogat, fără însă să fie avar, iar
când se deplasa la Chişinău, de la gară spre centru mergea cu tramvaiul
şi evita folosirea birjei. Întrebat de un prieten, de ce procedează aşa,
V. Stroescu a răspuns „tramvaiul costă 3 copeici iar birja 3 ruble,
iar aceste 3 ruble lângă altele vor fi de mare folos la vreun ţăran din
Maramureş”.
Din dorinţa de a sprijini ţărănimea şi
populaţia săracă din Basarabia, a dorit să le construiască şcoli şi
biserici în care învăţătura şi slujbele religioase să se efectueze numai
în limba moldovenească-română oferind Zemstvei (Consiliului judeţean)
sursele financiare, care însă, nu au fost acceptate de ruşi.
După anul 1900 Vasile Stroescu a dat în
arendă toate moşiile, la ţăranii moldoveni organizaţi în obşti
ţărăneşti, înfiinţate şi organizate după concepţiile sale. În această
perioadă a construit biserici la Zăicani, Pociumbăuţi (jud. Bălţi) şi la
Trinca, pe care le-a înzestrat cu odoare religioase printre care şi
evanghelii legate în argint aurit.
În anul 1902 printr-o scrisoare adresată
de Vasile Stroescu, Ministrului de Instrucţie Publică din România,
„roagă” să primească suma de 200 000 lei pentru construirea de şcoli în
satele sărace din judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ şi Dorohoi. Din
acest fond sau construit şapte şcoli primare cu dotările necesare, unei
bune funcţionări.
În continuare în anul 1906, când s-a
sărbătorit 40 ani de la venirea regelui Carol I în România, Vasile
Stroescu a donat 200 000 ruble pentru construirea unei catedrale
ortodoxe, în capitala tuturor românilor – Bucureşti, care însă nu s-a
construit, fără să se cunoască motivele nerealizării. La nemulţumirea şi
criticile lansate de Vasile Stroescu reacţiile au fost puternice,
inclusiv acuze de Lezmajestate.
De asemenea în anul 1908 Vasile Stroescu
a acordat suma de 100 000 ruble Ministerului Instrucţiei Publice din
Bucureşti, pentru continuarea construcţiilor de şcoli.
După ce a iniţiat o mişcare naţională în
Basarabia în anul 1910, la Bălţi, Vasile Stroescu s-a întâlnit cu
fruntaşul unionist Ioan Pelivan, organizând acţiuni comune privind
răspândirea culturii româneşti, precum şi a celor unioniste în
Basarabia.
Crezul lui Vasile Stroescu s-a confirmat
în decursul timpului şi a evenimentelor istorice.
„Eu îs cu totul la dispoziţiunea ţării
şi a neamului meu cu mintea cât mi-a dat Dumnezeu, cu toată inima şi cu
toată averea mea, eu ţin la folosul naţiunii, nu la fala mea.”
La data de 24 mai 1910 Academia Română
l-a proclamat Membru de Onoare, iar a doua zi Liga Culturală i-a
adresat la Davos unde se afla, următoarea telegramă: „Celui mai
generos dintre românii pe care Dumnezeu i-a binecuvântat cu avere,
pentru ca din ea să se reverse binefaceri asupra neamului românesc. Liga
Culturală adunată la Congres îi mulţumeşte pentru jertfa fără exemplu
şi-l proclamă membru de onoare”.
Istoricul N. Iorga îl numea în „Neamul
românesc” din 13 aprilie 1910 „un mare binefăcător al culturii
româneşti”.
Cu sprijinul său financiar în anul 1912
la Cleveland (USA) unde se afla o comunitate importantă de emigranţi
români, s-a înfiinţat un „Club de ajutor şi cultură”.
În acest oraş a luat fiinţă la data de 15
august 1904 prima parohie ortodoxă românească din America, iar în
cimitirul acestui oraş se află osemintele poetului Aron Cotruş, aduse
din California unde a decedat.
La Chişinău în anul 1913 a apărut revista
„Cuvânt moldovenesc” editat de Nicolae Alexandri şi Pan Halippa,
care au fost sprijiniţi de către Vasile Stroescu cu suma de 10000 ruble
şi un vagon de hârtie.
Până la revoluţia rusă din 1917, Vasile
Stroescu mulţi ani s-a luptat cu autorităţile ruse pentru a înfiinţa
măcar o şcoală primară cu limba de predare română, pentru întreaga
Basarabie, dar organele ruse nu au aprobat, menţinerea şi susţinerea
limbii române, ruşii acţionând la deznaţionalizarea românilor, la fel
cum procedau maghiarii în Transilvania.
În anul 1917 era în America la San
Francisco, când a aflat de izbucnirea Revoluţiei Ruse. Vasile Stroescu a
trimis o scrisoare la Partidul Naţional de la Chişinău (24 martie 1917)
întorcându-se imediat pentru a participa şi contribui la realizarea
marilor prefaceri a visului său, Unirea Românilor.
La 18 aprilie cca. 10000 de români
moldoveni au manifestat la Odesa solicitând Autonomia Basarabiei.
Manifestaţia s-a desfăşurat şi prin faţa Hotelului „Londra” unde ştiau
că se află Vasile Stroescu şi care a salutat demonstraţia respectivă.
Fruntaşii mişcării de eliberare
naţională: Pan Halippa, Paul Gore, Vladimir D. Herţa, etc. în aprilie
1917 a format Partidul Naţional Moldovenesc, iar preşedinte de onoare a
fost ales Vasile Stroescu, care întors din America se afla la Odesa.
Onisifor Ghibu şi Pan Halippa s-a
deplasat la Odesa pentru ai aduce la cunoştinţă despre alegerea sa, prin
scrisoarea celor 21 membrii fondatori ai Partidului Naţional
Moldovenesc.
Reacţia lui Vasile Stroescu a fost cât se
poate de dură şi plină de învăţăminte chiar şi pentru politicienii
noştri din zilele noastre: „Nu! Doamne fereşte! Eu detest orice fel
de politică. N-am făcut niciodată în viaţa mea politică şi nu voi face
nici de aici înainte.
Politica este cea mai mârşavă ocupaţie
lumească.
Lăsaţi în pace politica şi ocupaţi-vă
de cultura românului. Bietul de el, a fost lăsat în cel mai cumplit
întuneric.
Întocmiţi pentru popor: conferinţe
economice, sociale, morale, istorice, tipăriţi gazete, reviste, broşuri,
cărţi. Înfiinţaţi case de citit, case culturale, instruiţi conferenţiari
ambulanţi, care să cutreiere ţara învăţând poporul cu tot ceea ce îi
trebuie acestuia. Înfiinţaţi şcoli populare superioare ca în Danemarca,
sau mai bine o Universitate Populară”.
La unire, Vasile Stroescu, având
calitatea de deputat al judeţelor Tighina, Orhei, Lăpuşna şi Bălţi din
Basarabia, a fost ales să prezideze Primul Parlament al Tuturor
Românilor, fiind considerat un mare înţelept român, care a luptat pentru
realizarea idealului naţional, fiind în acelaşi timp şi cel mai în
vârstă dintre reprezentanţii Sfatului Ţării.
În discursul său prezentat în cadrul
solemnităţii respective, este edificator ultimul mesaj: „În viaţa
noastră, în lucrările noastre, trebuie să avem inimă, gânduri şi mâini
curate.
În incinta acestui lăcaş (parlament)
trebuie să intrăm ca în biserică în faţa sfintei cuminecături.
Toate patimile, gândurile egoiste,
urile să le lăsăm la pragul intrării şi să intrăm cu gândul numai la
binele şi propăşirea neamului românesc şi ţării noastre.
Să zicem cu toţii: Aşa o voim, aşa
Dumnezeu să ne ajute!”.
La data de 20 dec. 1919 Adunarea
Constituantă a României a ratificat Unirea Necondiţionată a Basarabiei
cu Ţara Mamă, iar raportul a fost conceput de Vasile Stroescu.
În anul 1923 împreună cu C.G. Costa Foru,
pictorul Camil Ressu, sculptorul Cornel Medrea, scriitorul Victor
Eftimiu, filosoful C. Rădulescu-Motru şi ziariştii C. Mille şi N.D.
Cocea au pus bazele Ligii Drepturilor Omului iar Vasile Stroescu a fost
ales ca preşedinte (extras din lucrarea: Fraţii Stroescu: dinastie de
nobili basarabeni ce şi-a cucerit un loc în istorie, de prof. Dumitru
Bajureanu – com. Trinca, raion Edineţ).
În ultimii ani ai vieţii sale V. Stroescu
împreună cu directorul Teatrului Naţional din Chişinău, Gh. Mitu Dumitru
au înfiinţat Societatea Teatrală „Alecu Russo”.
Fiind un om de cultură aleasă, a fost un
admirator al scriitorilor români: N. Bălcescu, V. Alecsandri, Gh.
Coşbuc, I. Creangă, O. Goga etc. precum şi a celor ruşi: Tolstoi,
Dostoievschi, Gogol, Cehov, etc.
Activitatea deosebită a marelui filantrop
Vasile Stroescu, un Mecena al românilor din Transilvania este confirmată
prin datele Registrului Acţiunilor Filantropice ale lui Vasile
Stroescu”.
Din cele 216 biserici şi 96 şcoli
construite şi reparate precum şi alte acţiuni financiare de binefacere,
avem posibilitatea de a prezenta în continuare sprijinul financiar
acordat bisericilor şi şcolilor din judeţul Alba mai ales din perioada
anilor 1910-1911-1912-1913;
Anul 1910
-100 000 coroane Mitropoliei
greco-catolice româneşti de la Blaj,
- 500 coroane „Fondului zidirii
bisericii” din Muncel, jud. Alba.
- 300 coroane pentru biserica ortodoxă
română din Gârbova, jud. Alba.
- 200 coroane pentru zidirea bisericii
din Cenade, jud. Alba
- 200 coroane pentru trebuinţele
bisericii din Cioara de Sus, jud. Alba.
-
200 coroane bisericii ortodoxe române din
Spring, jud. Alba;
- 500 coroane pentru terminarea zidirii
bisericii din comuna Boz, jud. Alba sau Hunedoara;
Anul 1911
-200 coroane pentru zidirea şcolii din
com. Măgina, jud. Alba;
- 200 coroane pentru repararea bisericii
din Poiana Ampoiului, jud. Alba;
- 200 coroane pentru biserica din
Bărăşti, jud. Alba;
- 200 coroane pentru zidirea bisericii
din Mogoş-Micleşti, jud. Alba;
- 200 coroane pentru biserica din Şard,
jud. Alba;
- 500 coroane pentru biserica din Ponor,
jud. Alba;
- 500 coroane ca ajutor şcolii din Rimet
Gleasă (Pleşa), jud. Alba;
- 500 coroane pentru zidirea şcolii din
Berghin, jud. Alba;
- 500 coroane pentru zidirea şcolii din
Mogoş-Mămăligani, jud. Alba;
- 200 coroane pentru biserica din Sartăş,
jud. Alba;
- 200 coroane pentru biserica din Oarda
de Jos, jud. Alba;
- 200 coroane bisericii ortodoxe române
din Herepea maghiară, jud. Alba (posibil Mureş);
- 200 coroane pentru biserica din
Mureş-Uioara (înglobat în oraşul Ocna - Mureşului), jud. Alba;
- 200 coroane pentru necesităţile
bisericii din Valea-Lupşei, jud. Alba;
- 200 coroane pentru biserica din Oarda
de Sus, jud. Alba;
- 500 coroane pentru zidirea şcolii din
Cenade, jud. Alba;
- 200 coroane pentru repararea bisericii
din Cheia Rimeţului, jud. Alba;
- 500 coroane pentru şcoala din Baba,
jud. Alba sau jud. Maramureş;
- 500 coroane pentru şcoala din Hădărău,
jud. Alba;
- 500 coroane pentru şcoala din Vidolm,
jud. Alba;
Anul 1912
- 500 coroane pentru biserica din
Răchita, jud. Alba;
-
200 coroane pentru biserica din Oarda de
Jos, jud. Alba;
- 300 coroane pentru şcoală şi 200
coroane pentru necesităţile bişerici din Oarda de Jos, jud. Alba;
- 500 coroane pentru şcoala din Roşia de
Secaş, jud. Alba;
- 500 coroane pentru şcoala din Belioara,
jud. Alba;
- 500 coroane pentru edificarea şcolii
din Diomal; (Alba – Geomal)
- 600 coroane pentru edificarea şcolii
din Vorumloc, jud. Alba;
- 500 coroane pentru zidirea şcolii din
Ofenbaia, în prezent Baia de Arieş, jud. Alba;
- 500 coroane pentru scoală
greco-catolică din Muşca, jud. Alba;
- 500 coroane pentru zidirea şcolii din
Mogoş-Micleşti, jud. Alba;
- 500 coroane pentru şcoala din Sebeşel,
jud. Alba;
- 1 000 coroane, Blaj, pentru pedagogi;
Anul 1913
-800 coroane pentru şcoala din Şpring,
jud. Alba.
O situaţie deosebit de importantă pentru
cetăţenii judeţului Alba şi mai ales al blăjenilor, desfăşurată în anul
1910, o prezentăm în continuare cu documentele istorice reale, mai puţin
cunoscute.
În anul 1910 când Transilvania se afla
sub stăpânirea ungară, a continuat sub diferite forme perfide,
deznaţionalizarea românilor prin biserică şi şcoală.
Reformele şcolare ale contelui Aponny,
prevăzute să distrugă şcolile confesionale româneşti, a determinat,
Comisia Consistorială a Mitropoliei Greco-catolice de la Blaj, să facă
un apel către credincioşii gr. catolici de a contribui după
posibilităţi, la înfiinţarea „Fondului cultural al Arhiediecezei
greco-catolice de la Blaj”. Între anii 1907-1910 autorităţile
austro-ungare au reuşit şi au desfiinţat cca. 350 şcoli confesionale
româneşti din Transilvania.
Reacţia rapidă şi modul de adresare a lui
Vasile Stroescu care se afla la Davos în Elveţia, este deosebit de
importantă privind calităţile sale deşi era de religie ortodoxă.
Scrisoarea sa către Mitropolia
Greco-catolică de la Blaj şi răspunsul trimis lui Vasile Stroescu au
fost publicate în ziarul „Unirea” foaie bisericească – politică din
Blaj, din 2 aprilie 1910, pe care merită a fi cunoscute de către cei
interesaţi:
«Scrisoarea D-lui Vasile de Stroescu
12/25 martie 1910
Davos Platz (Sviţera)
Onorată Administraţiune!
Am primit apelul dumneavoastră către
Românii greco-catolici, prin care îi invitaţi să participe la
înfiinţirea „Fondului Cultural al Arhidiecezei gr.-catolice de Alba
Iulia şi Făgăraş”. Ar trebui ca dumneavoastră să faceţi apel la toţi
Românii, fără distincţiune de confesiunea lor. Spre ferecirea noastră,
deferinţă de confesiune nu ne desbină pe noi. Neamul românesc, deşi
aparţinând la două confesiuni, în aspiraţiile lor naţionale române e
unit şi nedevizat. Unitatea asta provine din sentimentul naţional
puternic a tuturor, şi în mare parte datorează demnităţii clerului de
amândouă confesiuni ce trăiesc între dânşii ca adevăraţi creştini, şi
prin urmare, ca fraţi; ca răspuns la apelul D-voastră, subscriu în
folosul fondului cultural greco-catolic suma una sută mie de coroane,
din care bani – zece mii coroane vă trimit prin mandat poştal acum, iar
restul de nouăzeci de mii coroane vă voi trimite până la toamnă, cel
târziu până la 1 Decembrie anul curent.
Binevoiţi a primi cele mai distinse
sentimente
(ss) Vasile de Stroescu»
Scrisoarea de răspuns de la Blaj, către
Vasile Stroescu
«Vasile de Stroesco
„Nu ne putem înmuia condeiul într-o
călimară de aur, ca să cinstim după cuviinţă numele din fruntea acestor
rânduri.
Nu avem glasul de sunet al
proorocului, pentru a-l rosti lumii româneşti cu triumful aceluia, care
n-a glăsuit în pustie.
Şi nu avem condeiul din cel mai
zdravăn brad al pădurilor norvegiene, pentru a-l împlânta în craterul
Etnei – vorba lui Heine – ca să scriem cu litere de pară pe bolta
cerească un nume, un singur nume, pe care generaţiile viitoare să-l
citească cu admiraţie!
În năzuinţele noastre pentru cultura
naţională ne-am simţit totdeauna mai tari prin cel mai mic sprijin ce ni
s-a dat de la obştia românească. Înţelegem atunci, că avem îndărătul
nostru o falangă puternică, ştiam că ţinta noastră e sfântă şi că
trebuie să mergem necontenit înainte, chiar de am sucomba sub povara
multelor sarcini, ce ne cotropesc. În urma urmei, oamenii suntem cu
toţii şi rolul nostru e aşa de incolor în marea luptă, ce asigură
trăinicia unui neam. Dar condeiul nostru se oţeleşte, şi glasul nostru
de modeşti cronicari ai evenimentelor zilnice se întăreşte, când un
eveniment extraordinar ne ridică mult deasupra aşteptărilor noastre de
gazetari vizionari.
Vasile Stroescu?
Cine e acel Vasile Stroescu, care ne-a
scos din făgaşul obişnuit al articolelor noastre pesemiste? Nu avem
nici noi ferecirea de a-l cunoaşte mai deaproape şi vom ilustra paginile
„Unirei, cu portretul lui, îndată ce ne va fi cu putinţă. Cunoaştem
acest nume din „Enciclopedie”, unde un Stroescu e fixat ca mare
filantrop român, căci sângele apă nu se face…
Şi ne-a trimis, observă bine,
cititorule, căci nu e greşeală de tipar! – 100 000 coroane; zi: una sută
mii coroane, pentru fondul cultural. Din Davos-ul Sviţeriei, unde
oamenii merg să-şi vadă de sănătate, ne-a sosit această solie luminoasă,
care ne-a electrizat pe toţi, dându-ne noi forţe de muncă, în greaua
noastră luptă pentru existenţă.
Nu cunoaştem încă datele biografice
ale mecenatului, care prin acest gest princiar s-a ridicat în planul
dintâi al fondatorilor noştri de ferecită pomenire, dar ne închipuim, că
e om mai în vârstă şi s-a gândit să încunune cu un nimb de glorie părul
cărunt al fericitelor sale bătrâneţi. S-a gândit, poate, primind apelul
adresat credincioşilor noştri. Iată, eu nu sunt unit, dar sunt român şi
vroi să contribui şi eu cu o sumă oarecare pentru a ajutora pe fraţii
mei în greaua lor muncă culturală.
El nu s-a cugetat la cât a dat X sau
Y, nu a făcut inutile reflexii comparative, ci şi-a zis: vroi să ajut
cultura românească, şi a ajutat-o! Cu gestul lui de dărnicie princiară
ne-a dat un imbold de nepreţuit în năzuinţele noastre spre ideal. Şi
până să avem fericirea de a-ţi cunoaşte datele biografice, Te rugăm,
nobile suflete de mecenate, să primeşti omagiile noastre, care sunt ale
unui popor din sângele tău, un popor sărac şi umilit, care a ţinut însă
întotdeauna cu îndârjire seamă de biserică şi limba lui naţională.”
Tot ziarul „Unirea” de la Blaj, din 23
aprilie 1910, scrie următoarele: „Vasile Stroescu, marele şi în veci
nemuritorul binefăcător al neamului românesc, s-a ilustrat din nou prin
o danie, care îi va perpetua pentru totdeauna pomenirea printre noi”.
Convingerile lui Vasile Stroescu
transmise la timp românilor, privind biserica şi şcoala sunt
edificatoare şi prin afirmaţiile sale:
„Carte şi iară carte, şcoală şi iar
şcoală, biserică şi iar biserică, prin ele ne vom ridica sufletul şi vom
fi stăpâni pe cunoştinţe, bogăţii ce nu se pot fura şi nu se pot gâtui”.
Vasile Stroescu convins că „ignoranţa
este duşmanul cel mai crâncen al omului”, în perioada respectivă a
acordat suma de 25000 coroane, destinată pentru editarea şi cumpărarea
de cărţi care să fie răspândite românilor.
Din cele 140000 volume realizate, în mare
parte au fost editate de Asociaţia ASTRA, din care 24000 au fost
distribuite în Transilvania, iar în Vechiul Regat 15000 şi Bucovina
6000, diferenţa de 95000 volume au fost repartizate pentru deschiderea
de biblioteci la sate.
În anul 1911 când la data de 28-29 august
s-a sărbătorit “semicentenarul” de la înfiinţarea Asociaţiei ASTRA,
Vasile Stroescu a fost invitat de onoare, care alături de alte
personalităţi - N. Iorga, Miron Cristea, Octavian Goga, I.L. Caragiale,
Ioan Vianu etc., a participat la serbările culturale de la Blaj. La
aceste serbări, Aurel Vlaicu a făcut demonstraţie cu aeroplanul „Vlaicu
II” fiind sprijinit cu 1000 coroane şi de către Vasile Stroescu.
În acelaşi an (1911) la invitaţia
mitropolitului Ardealului Ioan Meţianu, a vizitat Sibiul, iar în
continuare, oraşul Caransebeş, unde Miron Cristea era episcop.
Relaţiile trainice şi permanente între
aceste două personalităţi ale neamului românesc, rezultă şi din vizita
efectuată de Miron Cristea în anul 1910 la Davos în Elveţia, unde Vasile
Stroescu se afla la tratament medical.
Vasile Stroescu a contribuit la fondul
ziariştilor români din Transilvania, care era destinat şi ajutorului
ziariştilor români condamnaţi la închisoare, ca urmare a activităţilor
politice privind interesele românilor ardeleni. Iniţial fondul respectiv
a dispus de 25000 coroane. Prima şedinţă a avut loc la 17/30 oct. 1911
în locuinţa patriotului Ioan Mihu (1854-1927) din localitatea Vinerea
din jud. ALba, sub conducerea lui Vasile Goldiş.
În continuare, după anul 1918, fondul a
stat la baza sindicatului Presei Române din Ardeal, care a funcţionat
până în anul 1945 ("Românul", I, 1911, nr. 129, 14/27 iunie).
Vasile Stroescu a contribuit financiar la
construirea localului şcolii civile de fete din Arad. De asemenea a
sprijinit elevii Preparandiei şi societăţile culturale. Pentru
ajutoarele financiare acordate arădenilor, municipalitatea oraşului
Arad, i-a cinstit memoria, dându-i numele unei străzi.
În semn de recunoştinţă faţă de marele
filantrop român, Vasile Stroescu, protopopul ortodox român din Alba
Iulia, Teculescu a compus un imn bisericesc intitulat “Omagiu marelui
mecenat Vasile Stroescu”.
Până la sfârşitul vieţii Vasile Stroescu
a locuit la Bucureşti la hotelul Athene Palace, copleşit şi dezamăgit de
politicianismul trăit pe care nu l-a agreat. A murit la data de 15
aprilie 1926 la spitalul „Regina Elisabeta” din Bucureşti la vârsta de
81 ani. Au fost organizate funeralii naţionale, iar prohodul solemn a
fost slujit de Patriarhul României, Miron Cristea.
A fost înmormântat la Cimitirul Sf.
Vineri din Bucureşti, unde, după 7 ani, sculptorul M. Onofrei i-a
ridicat un frumos bust.
Istoricii Gheorghe Palade şi Ion Prească
din R. Moldova a prezentat cât se poate de convingător adevărul despre
marele om românul Vasile Stroescu:
„În rândurile înaintaşilor care au
alcătuit Generaţia Unirii, Vasile Stroescu ocupă o poziţie distinctă.
Prin activitatea sa de susţinere a
spiritualităţii româneşti a bisericii şi învăţământului, prin legăturile
sale cu cercurile culturale şi mişcarea naţională din provinciile
înstrăinate, el a contribuit substanţial la pregătirea şi înfăptuirea
Unirii tuturor provinciilor româneşti la 1 Decembrie 1918. În primii
ani după unire M. Stroescu a prezentat în mod strălucit problemele
Basarabiei în viaţa politică a ţării.
Acestea fiind doar unele aspecte din
viaţa şi activitatea lui Vasile Stroescu, care demonstrează pe deplin
complexitatea personalităţii celui pe care istoricul N. Iorga l-a numit
„marele român de bine şi generosul binefăcător”.
Astfel Vasile Stroescu a fost şi rămâne
un model de slujire a neamului românesc, îndemnându-ne pe noi să-i
cinstim memoria şi să-i recunoaştem faptele.
Faţă de cele de mai sus, propunem
instituţiilor de stat competente, de a analiza posibilităţile financiare
de a construi şi amplasa un bust la Alba Iulia a marelui român Vasile
Stroescu, alături de celelalte personalităţi ale Unirii, care să fie
dezvelit cu ocazia sărbătorii a 100 ani de la făurirea Marii Uniri a
Românilor - la 1 Decembrie 2018.
Ec.
Ioan STRĂJAN
Datele prezentate au fost extrase şi
din materialele publicate în revista „Oameni, locuri, destine” editată
de Asociaţia Culturală „Parcova Nouă” condusă de Ion Bâlbă şi sprijinită
de primarul oraşului Edineţ, Constantin Cojocaru.
Fundaţia „Alba Iulia 1918 pentru
unitatea şi integritatea României” colaborează cu această asociaţie de
peste 10 ani la care se adaugă şi Despărţământul Astra „Pan Halippa” de
la Edineţ, condus de Tatiana Lupu.
|
