|
120 de ani de la
naşterea poetului şi filosofului Lucian Blaga
 Lucian
Blaga s-a născut în Lancrăm, lângă Sebeş, la 9 mai 1895, fiind al
nouălea copil al soţilor Isidor şi Ana Blaga. Cum mărturiseşte în
„Hronicul şi cântecul vârstelor”, roman memorialistic de deosebită
valoare documentară şi literară, şcoala o începe în Lancrăm printr-un
soi de an pregătitor, preliminar, după care va intra propriu-zis, ca
elev în clasa întâi a Şcolii Germane din Sebeş, la 1 septembrie 1902. Cu
toate că Liciniu şi Longin, cei doi fraţi imediat mai mari, erau şi ei
elevi la gimnaziul german din eceeaşi clădire, Lucian Blaga a simţit un
sentiment de însingurare. Aceasta datorită faptului că silueta nu foarte
agreabilă a bătrânului dascăl de modă veche, habsburgică „Herr Lehrer
Roth”, contactul cu o limbă necunoscută au fost traumatismele pragului
noii sale existenţe, aceea de elev.
Absolvind, în iunie 1906,
clasa a patra a şcolii primare din Sebeş, remarcându-se primul în
clasele întâi, doi şi patru şi al doilea în clasa a treia, obţinând
rezultate excelente la germană, matematică, istorie şi geografie, în
luna septembrie a aceluiaşi an, pentru continuarea studiilor, Lucian ia
drumului Braşovului. Împreună cu Liciniu, din Vinţu de Jos au luat
trenul până la Braşov, pentru Lucian era prima călătorie cu trenul.
În 1908 când încheia clasa
a doua liceală, cu media generală „foarte bine”, un eveniment tragic îi
marchează viaţa, la 5 august 1908, tatăl său, preotul Isidor, a încetat
din viaţă, punând sub semnul întrebării continuarea studiilor.
Necazurile din familie l-au obligat pe Lucian să-şi prepare clasa a
treia ca elev particular. În anul 1909 familia Blaga se mută din Lancrăm
la Sebeş, „o azvârlitură de suliţă” cum îi plăcea lui Lucian să spună.
Din acel moment Lucian descoperă biblioteca tatălui său şi s-a aplecat
cu patos şi dăruire asupra cărţilor, declanşând frumoasa odisee
cărturărească a adolescentului, aceasta fiind lectura decisivă ce a
deşteptat în adolescentul de 13 ani, cea mai nesăţioasă patimă a
cititului. Din lecturile sale nu lipseau încă din fracedă vârstă
Eminescu, Alecsandri, Negruzzi, Creangă, Caragiale, Odobescu, Iorga,
Sadoveanu.
În iunie 1910 a promovat
în condiţii „foarte bune” cea de a patra clasă liceală, i se atribuie
premiul întâi „pentru diligenţă”, iar începând cu anul şcolar 1910-1911,
participă la şedinţele Societăţii de lectură „Ion Popazu”, a liceului
unde a avut ocazia să-şi citească câteva poeme şi poezii, unanim
apreciate de cei prezenţi. În această perioadă îl cunoaşte pe Aurel
Vlaicu şi a legat prietenii cu Aron Cotruş, Horia Teculescu, Valeriu
Maximilian, D.D. Roşca, Andrei Oţetea, Nicolae Mladin, George Popa şi
alţii. Tot la Braşov şi-au făcut studiile şi alţi fraţi mai mari ai lui
Lucian, Liciniu şi Tit Liviu. Drumul spre nemurire al lui Lucian Blaga a
început la Braşov, aici s-au plămădit primele lui creaţii de durată care
anunţau pe fecundul creator de mai târziu.
În numărul din 25 martie
1914, ziarul „Românul” din Arad publică prima încercare filosofică a
tânărului elev Lucian Blaga, „Reflexii asupra intuiţiei lui Bergson”. În
iunie 1914, după ce promovează ultimele două clase liceale, ca
„privatist”, îşi susţine examenul de bacalaureat, întrunind
calificativul general de „foarte bine”. Cu aceasta se încheie perioada
braşoveană a biografiei lui Lucian Blaga. Ea însă va fructifica fecund
în conştiinţa sa, iar reîntoarcerile reale şi imaginare ale lui Lucian
Blaga la Braşov, sunt frecvente de-a lungul întregii sale vieţi.
La 28 iulie 1914,
izbucnirea Primului Război Mondial îi risipeşte preocupările, iar visul
său de a pleca pentru studii în Germania, la Jena este spulberat. Acum
îl cunoaşte pe profesorul Onisifor Ghibu din Sibiu, care rămâne uimit
după ce-l cunoaşte pe Lucian şi care îi face câteva recomandări. Spre a
evita încorporarea în armata Austro-Ungară, Lucian e obligat să se
înscrie la Institutul pedagogic-teologic din Sibiu, secţia teologică. La
Sibiu Lucian citea cu sârg, cu deosebire filosofie. Agreaţii lui, la
vremea aceea, erau filosofii Henri Bergson şi Harald Hoffding.
Fratele său Lionel fusese
mobilizat la Alba Iulia şi apoi trimis cu regimentul pe frontul din
Galiţia, Longin, un alt frate al său, care a fost funcţionar la o
fabrică din Bucureşti, se afla sub arme în Bosnia, iar Liciniu, rămas la
Constanţa, scapă chemării chesaro-crăieşti la oaste. Lucian însuşi
mărturiseşte: „Faţă de împărăţia, al cărui cetăţean tolerat mă ştiam, nu
aveam conştiinţa vreunei datorii”. Ca student teolog la Sibiu, tânărul
Lucian putea să-şi permită cu uşurinşă scurte evadări spre Sebeş. Se
cristaliza în el pe atunci o tot mai statornică predispoziţie metafizică
în care poezia coexista într-o relaţie adâncă, vitală, cu filosofia.
La stăruinţa lui Vasile
Goldiş, Lucian Blaga începe să colaboreze cu ziarul arădean „Românul” cu
o seamă de eseuri cu tematică filosofică. După suprimarea „Românului” de
către forţele de opresiune austro-ungare, alături de I. Agârbiceanu,
Emil Isac, Ion Lupaş, Al. Ciura, Aron Cotruş etc., Blaga semnează
consecvent în noile „Pagini literare”, apărute tot la Arad, începând cu
data de 15 martie 1916. În perioada iulie-august 1916 Lucian Blaga se
deplasează la Viena, de atunci datează prietenia sa cu Cornelia
Brediceanu, viitoarea soţie a poetului. Profitând de prezenţa lui Lionel
la Viena, în decembrie 1916 a găsit prilejul reîntâlnirii cu aceea de
care se simţea legat prin nevăzute fire.
La începutul anului 1917,
Institutul pedagogic-teologic sibian e nevoit să se mute la Oradea, aşa
încât împrejurările îl strămută pe studentul Blaga în oraşul de pe malul
Crişului Repede. Cât de intens trăia junele de 21 de ani în acele zile
la Oradea, ne arată corespondenţa sa adresată Corneliei Brediceanu.
Ambiţia şi voluptatea lecturilor între filosofie şi imagine poetică fac
frumuseţea şi autenticitatea acestor scrisori. Ele continuă la aceeaşi
neistovită temperatură a senzaţiilor şi raţiunii înfierbântate de ideal,
de la sfârşitul anului 1916 şi pe parcursul întregului an 1917. Din
Oradea şi Sebeş, misivele sale pleacă neobosite spre capitala
imperiului. Nu o dată, în ele răzbat obsesiile esenţiale ale unui om de
excepţională vocaţie lirică şi filosofică.
În mai 1917, Lucian
absolvă cursurile Institutului pedagogic-teologic. Vocaţie teologică,
Blaga n-a avut niciodată. Atunci însă, în anii de răsturnare a
destinelor lumii, de restrişti şi război, el a găsit un refugiu. Era
perioada când în conştiinţa lui se puneau temeliile unei abstracte
coloane. Perioada imediat următoare poate fi apreciată ca „timp al
iubirii şi al poeziei”. De pe atunci durează cele mai frumoase pagini de
corespondenţă ale lui Lucian Blaga. Atunci i-a scris Corneliei
Brediceanu rânduri în care dragostea rămâne strâns legată de patima
pentru idei, poezie şi filosofie.
Participant şi martor la
Marea Adunare de la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, copleşit de măreţia
evenimentului, cu inima vibrând şi răscolit de forţa împrejurărilor avea
să scrie: „Pentru marea, istorica Adunare Naţională de la Alba Iulia
unde s-a hotărât alipirea Transilvaniei la patria-mamă n-a fost nevoie
de o deosebită pregătire a opiniei publice. Pregătirea se făcuse vreme
de sute de ani. În ziua aceea am cunoscut ce înseamnă entuziasmul
naţional, sincer, spontan, irezistibil, organic, masiv”. Cu toate
eforturile făcute n-a reuşit să intre în sala adunării, s-a consolat că
a reuşit în schimb fratele mai mare Lionel şi a rămas cu speranţa că va
afla de la acesta despre tot ce s-a întâmplat şi discutat în Sala
Unirii.
La 20 aprilie 1919 apare
cartea de debut a lui Lucian Blaga, „Poemele luminii”, iar în numărul
din aprilie al aceluiaşi an, Nicolae Iorga, sub titlul promiţător,
„Rânduri pentru un tânăr” îi aduce un meritat elogiu. Şi alţi mari
scriitori ai vremii au avut aceleaşi cuvinte de laudă la adresa lui
Lucian Blaga.
În primăvara anului 1919
pleacă la Bucureşti unde a avut întâlniri pline de emoţie cu Sextil
Puşcariu, Ion Bianu, Nicolae Iorga, Ovid Densuşianu, Mateiu I.
Caragiale, Al. Vlahuţă, Tudor Vianu, Valeriu Branişte şi mulţi alţii. A
rămas impresionat de călătoriile pe străzile Bucureştiului făcute cu
tramvaiul tras de cai, de frumoasele grădini de vară şi s-a bucurat de
întâlnirile cu marile personalităţi culturale ale vremii. În acea
perioadă i-a apărut volumul de aforisme „Pietre pentru templul meu”.
Revendicat de „vatră, de cei de acasă”, ca un mare poet al ţării, Blaga
e un nume deja cunoscut.
Plecat în septembrie 1919
la Viena pentru finalizarea studiilor, o reîntâlneşte pe Cornelia,
studentă la medicină şi decid să se căsătorească, eveniment ce va avea
loc la 16 decembrie 1920. Tot acum şi-a finalizat studiile la Facultatea
de Filosofie a Universităţii din Viena, unde obţine doctoratul în
filosofie cu teza „Cultură şi cunoaştere”. În anul următor îi apar
volumele „Paşii Profetului”, „Moartea lui Pan”, drama „Zamolxe”, este
onorat cu premiul Adamachi al Academiei Române şi devine membru al
Societăţii Scriitorilor Români. În perioada următoare la Cluj îi apar
volumele „Tulburarea apelor”, „Fapta şi învierea”, „În marea trecere”,
dramele „Daria” şi „Meşterul Manole” pentru care Universitatea Dacia
Superioară din Cluj îi acordă premiul pentru cea mai bună operă literară
apărută în Transilvania.
La Sebeş, la Sibiu, la
Bucureşti, la Cluj şi, în fine, în casa „de la grădină” la Lugoj, unde a
găsit o binemeritată linişte creatoare s-a concentrat în această
perioadă a biografiei sale asupra zidirii operei. Corespondent a zeci de
ziare şi reviste din ţară unde trimite fără întrerupere file din opera
sa, face un uriaş efort de autodepăşire. A pus literatura mai presus de
orice, fiind un anotimp sufletesc al efervescenţei şi echilibrului
lăuntric. Când în 1922, Ministerul de Externe îi aprobă cererea de
numire într-o ispititoare funcţie peste hotare, el îşi amână plecarea pe
motiv că are de încheiat mai multe lucrări literare.
La 1 noiembrie 1926 Lucian
Blaga îşi începe la Varşovia activitatea diplomatică. Pe unde a
călătorit, Blaga şi-a dorit încă de la început să nu fie un simplu
funcţionar sau executor, ci dimpotrivă, să rămână scriitorul unic şi
inconfunfabil, intelectualul elevat, purtând pe diverse meleaguri
străine însemne ale naţiunii sale, ale culturii sale şi profunde
sentimente patriotice.
Începând cu 1 noiembrie
1927, poetul e numit ataşat de presă la Legaţia României la Praga.
Mutarea a fost pentru el o binevenită schimbare de mediu, „oraşul de
aur”, a avut o influenţă prielnică pentru Blaga. Abia stabilit în
străvechiul oraş muzeu, începutul anului 1928 îi aduce vestea
transferului cu data de 1 februarie la legaţia din Belgrad. Această
măsură a Ministrului de Externe din Bucureşti n-a fost pe placul
poetului, şi acesta s-a hotărât să plece la Gräfenbrg, o staţiune din
Munţii Boemiei. Aici a primit o ştire plăcută şi anume mutarea sa la
Berna, în Elveţia, începând cu 1 aprilie 1928. Înainte de a lua în
primire noua funcţie, face o călătorie în „oraşul lumină”, Paris, unde
se întâlneşte cu bunul său prieten Ion Breazu. Mai târziu, ori de câte
ori a avut ocazia, s-a oprit pentru câteva zile la Paris pentru a se
întâlni cu prietenii săi, atât români cât şi francezi, pentru a vizita
diferite monumente, muzee, biblioteci, teatre sau pentru a face câte o
croazieră cu vaporul pe Sena.
În Elveţia, Lucian Blaga a
avut ocazia să urmărească cu atenţie evoluţia poziţiei şi contribuţiei
efective a României la Liga Naţiunilor, aducându-şi o importantă
contribuţie pe această linie. Aici a avut ocazia să-l întâlnească şi
să-l cunoască pe strălucitul om de stat şi politician pacifist Nicolae
Titulescu, ministru de externe în acea perioadă, de care a fost atras ca
o forţă magnetică. În Elveţia a anunţat pentru prima oară apariţia
volumului „Laudă somnului”, iar mai târziu „Lăcaşul călător”. Vara
anului 1929 îi aduce o meridională schimbare de decor, din Munţii
Elveţiei migrează pentru un răstimp spre sudul Italiei.
La 31 martie 1930,
Societatea Scriitorilor Români i-a acordat Premiul pentru poezie
„Socec”, pentru volumul „Laudă Somnului”. Un eveniment important pentru
familia sa a avut loc la 2 mai 1930, naşterea fiicei sale Ana (Dorli),
cea care mai târziu se va ocupa de îngrijirea şi apariţia operelor lui
Lucian Blaga. În august 1930, Lucian Blaga face o călătorie în Germania,
pe care o socoteşte de o deosebită importanţă, cele văzute
impresionându-l profund, completând experienţa sa germană acumulată prin
şcoli şi prin lectură. În toamna anului 1930 îşi exprimă speranţa că în
curând va tipări „Eonul dogmatic”, omagiindu-l pe Ion Breazu pentru
supravegherea apariţiei studiului „Daimanion”.
Cu data de 1 noiembrie
1932 , Blaga e transferat la Legaţia României din capitala Austriei.
Revenirea la viena, unul din oraşele mult iubite în care îl atrăgeau
atât amintirile tinereţii, cât şi intensitatea vieţii culturale,
teatrale a fost pentru poet de bun augur. Luna martie 1933 e fecundă,
văd lumina tiparului la Sibiu „Cunoaşterea luciferică” (al doilea volum
din „Trilogia cunoaşterii”) şi cartea de poeme „La cumpăna apelor”. În
anul următor îi apare la Bucureşti „Censura transcendentă” şi drama
„Avram Iancu”.
Se reîntoarce în patrie,
în vacanţă, în vara anului 1936, găsind timp spre a-l vizita la Brăila
pe unul dintre cei mai pasionaţi exegeţi ai gândirii sale, Vasile
Băncilă, şi pe alţi prieteni de ai săi. La sfârşitul anului 1936 îi
apare la Bucureşti, a doua parte a „Trilogiei culturii”, şi anume
„Spaţiul mioritic”.
Cu începere de la 1
februarie 1937 poetul e strămutat din nou la Berna, tot în calitate de
consilier de presă. În minte începe să-i încolţească ideea ocupării unui
post la catedra estică a Universităţii din Cluj. În luna mai 1937 se
întoarce în ţară. La 5 iunie 1937, sub cupola Academiei Române, Blaga
ăşi rosteşte discursul de recepţie, „Elogiul satului românesc”. Cu
sprijinul lui Sextil Puşcariu se fac eforturi pentru înfiinţarea unei
catedre speciale pentru Blaga, de filosofia culturii. Atunci i-a apărut
la Bucureşti a treia parte a „Trilogiei culturii, Geneza metaforei şi
sensul culturii”.
Începând cu 1 aprilie 1938
este numit ministru plenipotenţiar al României în Portugalia. Sosit la
Lisabona este fascinat de lumea iberică, poetul se simte proiectat
într-o lume ireală, în care domină antichitatea, „vrând nevrând trebuie
să crezi că împăratul Traian a fost iberic”. Reuşeşte să facă un drum la
Cluj spre a-şi inaugura cursul la Universitatea Daciei Superioare. La
Lisabona a avut ocazia să o întâlnească pe Veturia Goga. În această
perioadă îi apare la Bucureşti culegerea „La curţile dorului”.
La 1 octombrie 1938 a fsot
numit profesor titular la Catedra de filosofia culturii a Universităţii
din Cluj. În aprilie 1939 îi apare primul volum al „Trilogiei valorilor:
Artă şi valoare”. La 7 mai 1939 e prezent la Ciucea, reprezentând
Academia Română, după 1 an de la stingerea din viaţă a lui Octavian
Goga.
Odiosul Dictat de la
Viena, din 30 august 1940, care smulge o parte de pământ din trupul
ţării, îl obligă să ia calea bejeniei. Din toamna anului 1940, până în
vara anului 1946 se stabileşte ca aproape toţi universitarii clujeni la
Sibiu. Perioada sibiană rămâne o pagină fertilă în biografia poetului şi
filosofului. Ţine multe conferinţe, face multe deplasări în ţară şi
străinătate şi îi apare volumul „Nebănuitele trepte”. Stabilit din nou
la Cluj, în august 1946, poetul caută ocazii de transcedere dincolo de
agitaţia citadină, în spaţiul naturii, în alte medii, mereu în căutare
de imagini.
În 1948, Lucian Blaga a
fost dat afară de la catedra universitară. În 1960, după mai mult de 10
ani, în care nu mai publicase nici un vers original, Blaga publică, în
paginile revistei „Steaua”, poemul „Fântânile”. Tot acum în aceeaşi
revistă publică una din cele mai de seamă elegii ale „naturii
umanizate”, „Mirabila sămânţă”.
Spre sfârşitul vieţii,
Blaga se dedică studiului istoriei gândirii româneşti din Transilvania
secolului al XVIII-lea, considerând Transilvania – vatra poporului
român. La 30 noiembrie 1960, Lucian Blaga se internează în clinica
medicală din Cluj. La ora 4,30 din zorii zilei de 6 mai 1961, Blaga a
încetat din viaţă, iar la 9 mai 1961, după exact 66 de ani de la ziua
naşterii sale, are loc mitingul de doliu la Casa Universitarilor din
Cluj, după care trupul său face un ultim drum, cel spre vatră, spre
Lancrămul natal.
Volumul de memorialistică
„Hronicul şi cântecul vârstelor”, editat postum în 1965, şi romanul
autobiografic tipărit în 1990 sub titlul „Luntrea lui Caron” creează
imaginea uneia dintre cele mai complexe personalităţi ale culturii
române moderne.
Festivalul Internaţional
„Lucian Blaga” ajuns la cea de-a XXXV-a ediţie, care se desfăşoară în
perioada 8-9 mai la Lancrăm, Sebeş, Alba Iulia, a devenit o tradiţie
binemeritată şi are menirea de a omagia şi preţui opera celui ce a
devenit un geniu în cultura şi spiritualitatea românească.
Recent a fost realizat un
film documentar „Tatăl meu Lucian Blaga”, după cartea cu acelaşi titlu
scrisă de Dorli Blaga.
Începând cu anul 1962, se
derulează perioada de glorie postumă a lui Lucian Blaga. „Sub trecerea
anilor, geniul său câştigă mereu noi valenţe şi adâncimi. E acum rândul
operei sale să parcurgă un drum de fluviu”, scrie Mircea Vaida.
Constantin Noica afirmă: „Secolul al XIX-lea este al lui Eminesc. Ni se
pare potrivit să spunem că secolul XX va fi socotit al lui Blaga”.
În 1956, Lucian Blaga a
fost propus pentru Premiul Nobel pentru Literatură.
Ioan GALDEA
 
|
|
