Incursiune în portretul  familiei doamnei              

Melania Doina Aurelia Arghezi

Sentimentele, năzuinţele, activităţile vieţii, moştenesc asemenea codrului de stejari care-şi ocrotesc puieţii pământului străbun… E şi cazul nostru, al moştenirii  puternice sufleteşti şi de acţiune diversă, începând cu Preotul Zaharia Halic, urmat de fiul  său Aurel Halic, urmată de tânărul nepot Zaharia Matcău, tatăl umilei mele fiinţe care-şi îndeplineşte astfel datoria reamintirilor cu mari semnificaţii istorice…

Zaharia Halic, tânăr preot este instalat în comuna Bârsa, jud. Arad, în jurul anilor 1856-57. Este un participant activ la viaţa creştinească a localnicilor. În anul 1869, participă activ la ridicarea monumentului martirului patriot român Ioan Buteanu spânzurat de o cracă de salcâm în anul 1849 şi îngropat fără slujbă creştinească. Acest eveniment la marcat pe tânărul preot Zaharia Halic, devenind un important militant patriot pentru cauza românească subjugată de interesele străine asupra spiritului şi a conştiinţei româneşti transilvane. Preotul Z. Halic a contribuit la stimularea unanimă, patriotică a lumii satului Bârsa devenind unul dintre spiritele înălţătoare ale încrederii în unitatea, libertatea şi valoarea sufletului românesc. Face parte din Marea Adunare Naţională.

În ziua de 7 august 1859, la Bârsa, se naşte fiul său botezat cu numele Aurel. Îşi face şcoala primară în Bârsa, continuă studiile la Liceul de Stat din Arad, unde-şi ia bacalaureatul în anul 1879. Universitatea de medicină o face la Budapesta, îşi face stagiatura de medic luându-şi diploma de doctor în anul 1889 îşi exercită meseria de doctor în orăşelul Lipova. În acest oraş tânărul doctor Aurel Halic se remarcă printr-o activitate umanistă şi pur românească, care a entuziasmat localnicii Lipoveni şi pe cei din împrejurimi, stabilindu-i nu numai un renume al activităţii sale ca doctor dar şi al conştiinţei patriotice. Consultă gratuit pe cei amărâţi şi săraci. Organizează spitalul din Lipova. Îşi exercită meseria şi în sătuleţele din jurul Lipovei. Este iubit de localnici şi ascultate cu  sfinţenie sfaturile medicale.

Casa doctorului Halic devenise loc de întâlnire pentru toţi cei ce aveau aspiraţiuni patriotice. Tot în casa lui se desfăşoară activitatea "Casina Română". A fost şi un mare animator al activităţilor culturale devenind mult apropiat ca spirit de mari personalităţi ale epocii: George Coşbuc, Aurel Vlaicu, Lucian Blaga, Vasile Goldiş, dr. Ion Suciu, Victor Babeş, I. Slavici, Ştefan Cicio-Pop, Sever Bocu, în anturajul cărora a trăit şi s-a bucurat de prietenia lor. A luptat cu dârzenie la dezvoltarea şi menţinerea limbii şi a culturii româneşti, fiind spiritul înălţător patriotic al localnicilor Lipoveni. Devine membru fondator al Societăţii "Petru Maior" - membru pe viaţă la "Societatea pentru fond de teatru român", membru al "Astrei" şi membru la "Casina Română" din Lipova. Un moment dureros şi grav îi umbreşte activitatea şi viaţa, marcat de pierderea fiului său Zeno. Pentru a-şi consola şi mângâia sufletul îndoliat îşi aduce nepotul Zaharia, botezat după numele părintelui său şi îl creşte şi îl educă în spiritul năzuinţelor sale. Copilandrul Zaharia Matcău îşi face şcoala la Lipova, apoi la Orăştie. În timpul îndelungat a şederii nepotului la Lipova, devine adeptul unchiului său, a ideilor sale - devine un mare ocrotitor al adunărilor secrete a "Casinei Române" - mai precis paznicul vigilent al acestei adunări. În timpul adunărilor copilandrul Zaharia se urca în turnul bisericii de lângă casa Halic, pândea jandarmii imperiului habsburgic iar în caz de pericol, trăgea clopotul în dungă - consemn, prin care cei prezenţi puteau părăsi rapid casa.

La Lipova pe dealul din spatele casei Halic, erau viile şi cu o mulţime de pomi fructiferi. Pe coama dealului Dr. Halic a construit o casă în formă de cetate cunoscută de localnicii mai în vârstă ca "Cetatea lui Halic". Plasată            vis-á-vis de cetatea Şoimoş, această mică cetate a avut un rol important.  În "Cetatea lui Halic" se întâlneau oameni de seamă din Lipova, unde se discuta o seamă de probleme legate în modul cel mai ferm privind alipirea Transilvaniei la ţara mamă… Tot cu această ocazie copilandrul Zaharie se urca pe cea mai înaltă terasă din cetate, supraveghea, pândea şi ocrotea cu mare sfinţenie tainele şi secretul celor discutate de cei prezenţi din camera de jos. Din amintirile tatălui meu evocate destul de des, citez doar următoarea frază: "Cât vezi de-a-lungul depresiunii muntelui Zarand sau cât e zarea de pe valea Mureşului, cât vei privi în lung şi în lat, e ţărână românească care a fost scăldată în lacrimi, suferinţi şi sânge - va veni vremea când toate acestea se vor întoarce şi vor fi din nou a românilor" - Atunci tu cu ai tăi: familie, neam şi prieteni uniţi-vă în simţire şi cuget şi apăraţi-vă bunurile!!! - Aceste cuvinte le spunea străunchiul meu Dr. Halic, bunului meu tată - cuvinte pe care le respect şi pe care le-am transmis. Această frază a fost crezul şi biblia tatălui meu. Soţul meu a gândit la fel cum la fel gândesc toţi cei din familia noastră şi toţi prietenii noştri.

În ajunul Unirii - Halic expune drapelul românesc sus pe acoperişul casei sale în văzul mulţimii din Lipova. Simţirile lui profund patriotice, ataşamentul sincer şi puternic, pentru aceste merite, a participat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, în calitate de delegat. După unire îşi reia activitatea medicală, continuă să lupte şi să promoveze dezvoltarea economiei României, şi militează pe tărâm naţional şi social.

Se stinge, în 1923, în etate de 63 de ani - Discursul lui Sever Bocu, rostit cu ocazia morţii doctorului Aurel Halic, este plin de emoţie şi sinceritate, citez: "cuprins de adâncă emoţie îmi iau rămas bun dela neuitatul meu prieten, dr. Halic. Cu el dispare încă unul din tot mai rarii reprezentanţi ai penultimei generaţii cu care încheiem şi o epocă şi o istorie milenară. El purta pe figura sa viguroasă, tenace, aspră şi totuşi de o covârşitoare simpatie, toată marca acelei epoci de românism, convins, intransigent". - Discursul a fost publicat în "Voinţa Banatului" a III - (1923) Nr. 31. rostit cu ocazia morţii doctorului Halic din Lipova.

Este de subliniat o importantă scrisoare adresată lui Aurel Halic de către Vasile Goldiş din care îmi permit să citez "Epistola d-tale din Lipova, din data de 10 martie 1900 mi-a făcut multă bucurie. Mai întâi pentru aceia, fiindcă am văzut că d-voastră, dimpreună cu bunii români din Lipova vă interesaţi de afacerile politice". Mai apoi subliniază o frază care dovedeşte un foarte mare adevăr şi un simţ de analiză psihologică excepţională, citez "Cea mai tare convingere a mea este că politica cea mai bună a românilor este "solidaritatea"… Citatele fac parte dintr-o sensibilă scrisoare a lui Vasile Goldiş adresată străunchiului meu Aurel Halic.

Ioan Slavici l-a făcut erou de roman pe Halic - astfel memoria doctorului Halic va triumfa necontenit în spiritul românesc de peste veacuri.

Tatăl meu, a treia generaţie, a făcut parte din gruparea Goldiş, Cicio-Pop, Sever Bocu. A continuat discret şi tenace sentimentele sale profund patriotice - mi-a fost un exemplu de viaţă şi ocrotitorul sufletului meu învăluit de sentimente adânci româneşti, cele mai multe dintre ele supravieţuind dintr-o moştenire reală de generaţii luptătoare pentru valoroasa unitate naţională.

Soţul meu Baruţu T. Arghezi, fiul marelui scriitor      Tudor Arghezi a fost un mare şi însufleţit om de litere - un foarte mare patriot, solidar al tuturor problemelor Transilvaniei, un mare luptător al valorilor naţionale, spirituale a neamului nostru românesc.

Ca o datorie de împlinire a valoroasei moşteniri sufleteşti, împreună cu soţul meu, am contribuit la completarea idealului de cultură şi cunoaşterea valorilor umane de care suntem legaţi istoric şi spiritual, donând "Fundaţiei Vasile Goldiş" - "Universităţii de Vest Vasile Goldiş" din Arad o seamă de obiecte de artă prin care s-a pus bazele unui lăcaş de artă şi cultură universală "Colecţia de artă Doina şi Băruţu Arghezi". Această colecţie este expusă în sala "Tudor Arghezi" din Complexul Universitar "Zarandul". Am mai donat peste 1000 de cărţi şi albume de artă bibliotecii Universitare V. Goldiş care poartă numele de "Biblioteca T. Arghezi" şi se află tot în complexul universitar "Zarandul". Prin donaţiile noastre considerăm gestul nostru bine-venit şi bine ales. Aradul este oraşul  - strajă neclintită în vestul ţării noastre, este capitala organizării Marii Adunări Naţionale.

La toate cele mai sus trebuie amintită marea forţă intelectuală a rectorului Profesor Universitar Dr. Aurel Ardelean, senator însufleţit pentru patria noastră. Datorită acestei eminente persoane, donaţiile noaste spirituale şi materiale vor servi, desigur, la creiarea în continuitatea a unui elan cultural-artistic general pentru publicul transilvănean şi pentru toţi românii din ţara noastră dragă şi iubită.

Melania Doina Aurelia ARGHEZI