|
Mitropolitul ortodox
al Bălgradului/Alba Iulia şi Arhiepiscop al Ţării Ardealului, Atanasie
Anghel
de la 22 ianuarie
1698, devenit episcop greco-catolic/unit la 25 martie 1701
III
Continuare din revista DACOROMANIA,
nr. 80
Atanasie Anghel în perioada anilor
1698-1713, relativ scurtă, având în vedere evenimentele istorice şi
religioase desfăşurate în Ardeal şi mai ales pe meleagurile Albei, a
avut o viaţă deosebit de grea şi inconstantă, fiind la dispoziţia şi
presiunea habsburgilor şi a catolicilor.
În acest sens amintim faptul că Atanasie
Anghel, după o temeinică instruire efectuată de mitropolitul Teodosie la
Bucureşti, a fost hirotonit în prezenţa patriarhului Ierusa-limului –
Dosoftei, la data de 22 ianuarie 1698, Mitropolit Ortodox al Bălgradului
şi Arhiepiscop al Ţării Ardealului.
În acelaşi an la data de 7 octombrie
1698, Atanasie Anghel a început trădarea credinţei străbune împreună cu
o parte din preoţii ortodocşi din Ardeal însă, cu unele condiţii
prevăzute în „Cartea de mărturie din 7 octombrie 1698 de la Alba Iulia”
în care se preciza: „însă într-acest chip ne unim şi ne mărturisim a
fi mădularii sfintei catoliceşti biserici a Romei cum pre noi şi
rămăşiţele noastre din obiceiul Bisericii noastre a răsăritului să nu ne
clătească, ci toate ţărămoniile, sărbătorile, posturile cum până acum,
aşa şi de acum înainte să fim slobozi a le ţine după călindarul vechi şi
pre cinstitul vlădica nostru Atanasie nime până la moartea sfiinţii sale
să n-aibă puterea a-l clăti din scaunul sfinţii sale, ci tocma de i s-ar
întâmpla moarte, să stea în voia soborului pe cine ar alege să fie
vlădică, pre care sfinţia sa papa şi înălţatul împărat să-l întărească
şi patriarhul de subt biruinţa înălţii să-l irotonească şi în obiceiul
şi dregătoriilor protopopilor care sânt şi vor fi, nici într-un fel de
lucru, nime să nu se amestece, ci să se ştie cum şi până acum.
Iar de nu ne vor lăsa pre noi şi pre
rămăşiţele noastre într-această aşezare, peceţile şi iscăliturile
noastre cum am dat, să n-aibă nici o tărie, care lucru l-am întărit cu
pecetea mitropoliei noastre pentru mai mare mărturiesire”.
La data de 24 martie 1701 Atanasie
Anghel a fost rehirotonit preot catolic, iar a doua zi, arhiereu, de
către cardinalul catolic Kollonich, împreună cu episcopii maghiari din
Gyor şi Nytra în capela „Sfânta Ana” a iezuiţilor din Viena.
Confirmarea trădării credinţei străbune
s-a realizat de asemenea la Alba Iulia, odată cu instalarea lui Atanasie
Anghel în noua sa calitate de primul episcop greco-catolic/unit, român
din Ardeal, la data de 23 iunie 1701.
Ceremonia a avut loc în Mitropolia
Ortodoxă a Bălgradului şi Arhiepiscopia Ţării Ardealului, construită de
către primul unificator al neamului românesc Mihai Viteazul, de unde
românii ortodocşi au fost alungaţi.
La procesiunea solemnă au participat
înaltele persona-lităţi austriece şi maghiare precum şi cele ale
iezuiţilor.
Situaţia deosebită creată în Ardeal în
perioada 1703-1711, determinată de răscoala antihabsburgică, – răscoala
curuţilor împotriva lobonţilor, condusă de Francisc Rakoczi al II-lea
care la data de 7 iulie 1704 în dieta de la Alba Iulia a fost proclamat
principe al Transilvaniei, a influenţat activitatea şi viaţa episcopului
greco-catolic Atanasie Anghel.
Academicianul Ştefan Meteş în lucrarea
sa „Emigrări româneşti din Transilvania în secolele XIII-XX”
menţionează: „Episcopul unit Atanasie a fost înlăturat din scaunul său
din Alba Iulia, încă în 1704, prin intervenţia lui David Corbea la
Rakoczy şi la partizanii săi transilvăneni”. În timpul revoluţiei
antihabsburgice (1703-1711) au avut loc două tentative de revenire la
credinţa străbună a neamului românesc desfăşurate la Alba Iulia,
confirmate cu documente reale, prezentate în special de renumitul
Nicolao Niles S.I. în lucrarea „Simbolae ad illustransam historian
ecclesiac orientalis in terris coronae sancti stephani maximan partem
nunc primum ex variis tabulariis, romanis, austriacis, hungaricis
transilvanis, croaticis, societatis jesu alliisque fontibus acessu
dificilibus erutae (a se vedea pagina nr. 387 în special).
Această lucrare „document” atât de
importantă privind adevărul istoric al evenimentelor religioase
desfăşurate în special şi pe meleagurile Albei ar fi trebuit să se afle
traduse până în prezent la toate instituţiile de învăţământ istoric şi
religios, precum şi la fiecare parohie creştină.
Menţionez faptul că personal, la
posibilităţile pe care le-am avut, nu am reuşit să intru în posesia
acestor două volume a lucrării istoricului Nikolaus Nilles (21 iunie
1828 – 31 ianuarie 1907). Cu sprijinul unor specialişti, această lucrare
deosebit de importantă, pentru cei interesaţi, a fost „aflată” pe
internet în USA la „Harvard University” Library” în limba latină.
Considerăm necesar şi propunem de a se
analiza posibilităţile de a se edita această carte „document” în limba
română, având în vedere că dela data apariţiei a trecut peste 100 de ani
şi cuprinde documente ale evenimentelor religioase desfăşurate în Ardeal
şi mai ales pe meleagurile Albei, de peste 200-300 ani, mai puţin
cunoscute. În documentele respective au fost prezentate în mod deosebit
şi perioada de activitate a Mitropolitului ortodox al Bălgradului şi
Arhiepiscopul Ţării Ardealului Atanasie Anghel şi Episcop greco-catolic.
În situaţie similară se află şi
documentele din lucrarea scriitorului Silviu Dragomir „Istoria
desrobirei religioase a românilor din Ardeal în secolul XVIII" volumul I
din anul 1920 şi volumul II din anul 1930.
Ambele volume cuprind 225 de documente
deosebit de importante, privind evenimentele istorice religioase
desfăşurate în secolul al XVIII-lea.
Lucrarea a fost reeditată în anul 2002
de către arhimandritul Emanuil Rus de la Mănăstirea Sf. Apostoli Petru
şi Pavel" Bixad, precum şi de alte edituri.
Din cele 225 de documente, 113 sunt în
limba latină, 37 în limba maghiară, 37 în limba germană iar în limba
română numai 38.
Rugăm a se analiza de urgenţă,
posibilitatea de a se traduce documentele din limbile străine şi a se
tipării lucrarea respectivă, cel puţin pentru instituţiile de
învăţământ.
După încercarea lui Atanasie Anghel din
anul 1711 de a revenii la credinţa străbună, cele 21 de luni, până la
moartea subită din data de 19 august 1713, a fost o perioadă deosebit de
grea în conjunctura creiată.
Episcopul Atanasie Anghel a fost
înmormântat în clădirea Mitropoliei Ortodoxe a Bălgradului şi
Arhiepiscopiei Ţării Ardealului, construită de Mihai Viteazul
(1597/1598) preluată de catolici.
La slujba de înmormântare, românii din
Alba Iulia nu au avut acces, iar slujba de înmormântare s-a desfăşurat
numai în limba maghiară şi latină.
Despre moartea subită a episcopului
greco-catolic Atanasie Anghel, au circulat oral informaţii la cetăţenii
oraşului, precum şi în unele materiale, prin care se afirma că moartea a
fost determinată de „înveninare” – otrăvire.
Acum peste 65 de ani fiind elev la
Liceul Mihai Viteazul, azi Horea, Cloşca şi Crişan, având profesori
deosebiţi, printre care prof. de istorie Eugen Hulea şi preot Mărginean
Ioan (greco-catolic) ne-a confirmat cele de mai sus, precizându-ne
faptul că în perioada respectivă „se purta înveninarea”. Situaţie
similară s-a petrecut şi cu mitropolitul Teofil (Toma Szeremi originar
din Teiuş – Alba) în iulie 1697, la fel şi cu episcopul Ioan Giurgiu
Patachi instalat în mod festiv la data de 17 august 1723, la biserica
„Sfântului Nicolae” din Făgăraş construită de domnitorul Ţării Româneşti
– Constantin Brâncoveanu (1698) de unde românii ortodocşi au fost
alungaţi, fiind preluată de către catolici. Episcopul Patachi a decedat
subit la vârsta de 45 de ani, la data de 29 octombrie 1727, abia după
patru ani de episcopat.
Evenimentele desfăşurate în Ardeal la
începutul sec. XVIII-lea au influenţat ritmul catolicizării românilor,
în special a celor de pe meleagurile Albei. Curtea de la Viena împreună
cu reprezentanţii arhiepiscopiei de la Esztergom/Strigoniu şi a
iezuiţilor au luat o serie de măsuri importante în vederea realizării
catolicizării românilor din Ardeal, printre care:
1. Timp de 10 ani de la dispariţia
episcopului greco-catolic Atanasie Anghel din anul 1713, nu a fost ales
un alt episcop român.
În această perioadă îndelungată,
biserica greco-catolică a fost condusă de un „triumvirat”, străin de
neam, de teama revenirii românilor greco-catolici la credinţa străbună.
În „Şematismul veneratului cler al
Arhidiecesei Metropolitane Greco-catolice Române de Alba Iulia şi
Făgăraş pre anul Domnului 1900” la pag. 20, referitor la cele de mai sus
se precizează: „până la completarea scaunului episcopesc, rândui ca
Biserica Unită să fie guvernată de vicarul general episcopesc şi de
teologul iezuit sub direcţiunea unui alt părinte iezuit. Astfel de la
1716-1721, a fost director şi apărător al uniţilor, iezuitul George
Regai, care şcia şi românesce şi are meritul de a fi adunat mai multe
documente, relative la istoria românilor înainte de unire, dar biserica
fiind lipsită de episcop, sânta unire începu a fi ameninţată de
preoţii, care se chirotoniau în Moldova şi Muntenia”.
Mitropolia ortodoxă a Bălgradului şi
Arhiepiscopia Ţării Ardealului a fost singura instituţie în care se
păstra documente istorice importante ale neamului românesc pe lângă cele
religioase şi chiar unele obiecte, printre care au fost şi drapelele de
luptă ale lui Mihai Viteazul, care au dispărut definitiv.
2. Pentru a întrerupe acţiunile
românilor, de pe meleagurile Albei, de împotrivire a catolicizării,
reşedinţa episcopiei greco-catolice de la Alba Iulia a mutat-o la
Făgăraş, având justificarea hotărârii Conciliului Lateran din anul 1215,
care prevedea: „se opresce, ca in una şi aceiaşi cetate să fie doi
episcopi neatârnători unul de altul”.
„Împăratul Carol a înfiinţat pentru
românii uniţi Episcopia Făgăraşului, care a fost instalată în biserica
ortodoxă „Sfântul Nicolae” construită de domnitorul Ţării Româneşti,
Constantin Brâncoveanu, iar românii ortodocşi au fost alungaţi din
aceasta.
3. În perioada respectivă s-a desfiinţat
şi s-a luat şi tipografia Mitropoliei Ortodoxe, care a avut un rol
deosebit în cultura neamului românesc până la data respectivă, prin
tipăriturile realizate. Tipografia a fost dusă de către episcopul
greco-catolic Ioan Giurgiu Pataki la Făgăraş, iar ulterior episcopul
Inocentiu Micu Klein când a strămutat episcopia de la Făgăraş la Blaj, a
ajuns şi tipografia respectivă, din care unele componente se află astăzi
la Muzeul din Blaj.
4. O acţiune deosebit de importantă
realizată de Curtea de la Viena, împotriva credinţei străbune a fost
dărâmarea bisericilor ortodoxe din Alba Iulia: vechea biserică a
mitropoliei ortodoxe a Bălgradului din secolul XVI-lea, clădirea
Mitropoliei Ortodoxe a Bălgradului şi Arhiepiscopia Ţării Ardealului
construită de primul unificator al neamului românesc, Mihai Viteazul,
precum şi biserica ortodoxă din oraşul de jos, din apropierea străzii
Vasile Alecsandri, de pe malul vechiului curs al râului Ampoi, unde în
anul 1596 Mihai Viteazul a fost întâmpinat şi primit de Mitropolitul
ortodox Ioan de Prislop.
Demolarea acestor clădiri ale
bisericilor creştine româneşti din Alba Iulia au fost „justificate”
pentru „începători” de necesitatea construirii cetăţii, stabilite de
Curtea de la Viena.
5. În anul 1714, Dieta Transilvaniei nu
întâmplător, a fixat regimul de obligaţii al ţărănimii române faţă de
stăpânii de pământ: iobagii erau obligaţi să păstreze săptămânal o
robotă de patru zile, iar jelerii de trei zile.
La data de 4 noiembrie 1715, după ce,
cca. 140 ha au fost eliberate în perioada 1713-1715 şi de unele clădiri
a oraşului şi cetatea medievală, s-a pus piatra de temelie la bastionul
Carol.
Munca brută cea mai grea la construcţia
cetăţii a fost executată timp de peste 20 ani de către cei 20.000
iobagii români, iar materialele necesare au fost aprovizionate din zona
Albei. În Alba Iulia au fost 3 cărămidării; piatra brută a fost adusă de
la Şard, iar cea fasonată de la Ighiu, piatra de var de la Meteş, lemnul
din pădurile învecinate, iar nisipul din râul Mureş.
Despre eforturile şi sacrificiile
românilor la construirea cetăţii, se cunoaşte prea puţin, fapt ce nu
poate fi „recepţionat”, mai ales de turiştii care ne vizitează cetatea
şi oraşul. Se cunoaşte în mod deosebit mai ales, personalităţile care au
„ordonat” construirea cetăţii, precum şi a celor care au coordonat şi
supravegheat lucrările respective. Specialiştii albaiulieni ar putea să
analizeze posibilitatea de a amplasa pe lângă statuile existente în
interiorul cetăţii şi un grup statuar care să-i reprezinte pe cei cca.
20.000 iobagi români care au construit cetatea şi s-au sacrificat pentru
aceasta.
În anul 1714 osemintele episcopului
greco-catolic au fost scoase din mormântul din clădirea Mitropoliei şi
au fost reînhumate, în cimitirul bisericii greco-catolice „Sfânta
Treime” – actualmente Maieri II din Alba Iulia.
Biserica greco-catolică „Sfânta Treime”
a început să se construiască în anul 1713. În prima fază sa construit
altarul şi o parte din naos pentru a avea posibilitatea de a transfera
obiectele de cult (icoane, cărţi, veşminte preoţeşti, clopotele etc.)
din clădirea episcopiei, care urma să fie demolată. Mormântul cu
osemintele episcopului Atanasie Anghel au fost fixate, incredibil”,
într-o margine (cea mai lăturalnică) a cimitirului, l-a mare distanţă de
biserică, după cum se poate observa din imaginile prezentate mai jos.
Lipsa de recunoaştere şi de interes faţă
de episcopul Atanasie Anghel, a fost salvată, în special de mitropolitul
Ioan Vancea, care după peste 150 ani i-a ridicat la mormânt o cruce
obişnuită de piatră, pe care l-a îngrădit cu un gard de fier, care a
stat neschimbat până la data de 2 octombrie 2013, când s-a desfăşurat
deshumarea osemintelor fostului episcop greco-catolic Atanasie Anghel.
Din înscrisul de pe crucea de piatră
rezultă anul 1714 când a fost reînhumat în cimitirul bisericii
greco-catolice „Sfânta Treime” din cartierul Maieri. Oare cum a fost
posibil ca osemintele şi mormântul episcopului greco-catolic Atanasie
Anghel să fie ignorate timp de peste 300 ani, personalitatea care a pus
bazele cultului creştin greco-catolic şi care astăzi, după unii, a fost
apreciat „un fel de semizeu”.
PEREGRINE STAI AICI
ŞI VENEREAZĂ OSEMINTELE
APOSTOLULUI ROMÂNILORU
ATANASIU I. ANGELU
NĂSCUTU ÎN CIUGUDU LÂNGĂ BELGRADU
CARELE LA 22 IANUARIE 1698
CONSECRATE DE ARCHIEPISCOPU
ŞI METROPOLITU, A CONTINUATU
ACTULU SÂNTEI UNIRI CU
S. BASERICA APOSTOLICĂ ROMANĂ
ÎNCEPUTU DE TEOFILU ANTECESORULU SEU
ŞI LA COMPLENITU ÎN SINODUL MARE
CELEBRATU LA 4 SEPTEMBRIE 1700,
DUPĂ ACEA CĂ METROPOLITU UNITU
ŞI-A GUBERNATU BASARICA SA CU ZELU
APOSTOLICU PÂNĂ LA ANULU 1714
CÂNDU PLINU DE MERITE PENTRU
SÂNTA UNIRE ŞI BASERICĂ, PENTRU
NAŢIUNE ŞI PATRIE REPAUSÂNDU ÎN
DOMNULU FU ÎNMORMÂNTATU ACI UNDE
AŞTEAPTĂ GLORIOASA ÎNVIERE
Înscrisul de pe cruce
Dacă perioada între anii 1945-1989 se
poate justifica într-un fel, cea de peste 200 ani între anii 1714-1918
precum şi cea între anii 1918-1945 este de neînţeles, de nejustificat.
Comportarea şi aprecierea faţă de Atanasie Anghel timp de peste 200 ani,
logic, confirmă fără tăgadă, moartea subită, ştire transmisă oral pe
meleagurile Albei şi prin unele înscrisuri dispărute între timp.
La data de 2 octombrie 2013, Biserica
Română Unită cu Roma, Mitropolia Greco-catolică Blaj, în parteneriat cu
Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca a organizat
deshumarea pe cale arheologică, a osemintelor fostului episcop
greco-catolic Atanasie Anghel în colaborare cu Muzeul Naţional al
Unirii din Alba Iulia.
Echipa specializată de arheologi a fost
coordonată de către d-nul Ghe. Petrov, arheolog expert la Muzeul
Naţional al Transilvaniei, alături de directorul Muzeului Naţional al
Unirii din Alba Iulia - Gabriel Rustoiu, Paul Scrobotă – directorul
Muzeului de Istorie din Aiud şi Horea Groza de la Muzeul de Istorie din
Turda.
La mormântul de unde s-au deshumat
osemintele episcopului Atanasie s-a oficiat o slujbă de pomenire la care
a participat un sobor de preoţi greco-catolici, în frunte cu P.S. Mihai
Frăţilă, P.S. Claudiu Pop, protopopul Călin Mihălţan. La slujbă au
participat din partea bisericii ortodoxe, protopopul Niculiţă Pascu, pr.
Ioan Lazăr, pr. Adrian David şi pr. Florin Croitoru, la care s-au
adăugat şi enoriaşi. Osemintele episcopului Atanasie Anghel au fost
depuse în catedrala Greco-catolică din Blaj, la data de 15 octombrie
2013, alături de osemintele episcopului Inocenţiu Micu Klein în prezenţa
P.F. Cardinal Lucian Mureşan şi a episcopilor bisericii.
O situaţie deosebit de importantă şi mai
puţin cunoscută, o constituie faptul că domnitorul Mihai Viteazul,
împreună cu mitropolitul Ioan de Prislop, i-a acordat Mitropoliei
Ortodoxe a Bălgradului şi Arhiepiscopiei Ţării Ardealului, pe care a
construit-o în anul 1597-1598 hramul „Sfânta Treime” având în vedere
unirea celor trei provincii româneşti Ţara Românească, Transilvania şi
Moldova.
După demolarea acesteia şi din
materialele recuperate, s-a construit clădirea bisericii greco-catolice
din cartierul Maieri la care a continuat şi i-a acordat de asemenea
hramul „Sfânta Treime”. La fel s-a procedat şi la Făgăraş, după mutarea
episcopiei de la Alba Iulia.
Inocenţiu Micu Klein al doilea episcop
greco-catolic după Ioan Giurgiu Pataki de la Făgăraş, nereuşind aducerea
episcopiei greco-catolice la Alba Iulia a reuşit prin schimbul
domeniilor episcopale de la Gherla şi Sâmbăta de Jos şi cu aprobarea
Mariei Tereza să transfere episcopia la Blaj. Clădirea episcopiei
greco-catolice din Blaj a primit deasemenea hramul „Sfânta Treime” pe
care o poartă şi astăzi.
Ec.
Ioan STRĂJAN
Bibliografie:
1. Silviu Dragomir,
Istoria dezrobirii religioase a românilor din Ardeal în secolul
XVIII-lea, ediţie îngrijită de arh. Emanuil Rus, Editura Dacia,
Cluj-Napoca, 2002, pag. 66-88
2. Silviu Dragomir,
Românii din Transilvania şi unirea cu Biserica Romei. Documente apocrife
privitoare la începuturile unirii cu catolicism roman (1697-1701),
Editura Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului şi
Clujului, Cluj-Napoca, 1990, pag. -24 şi 25-50
3. Dumitru Stăniloaie,
Uniatismul din Transilvania, încercare de dezbinare a poporului român,
pag. 8-19; 21-25 şi 30-34
4. Carte de religie
(veche), pag. 111-115
5. Andreas Freyberger,
Relatare istorică despre unirea bisericii româneşti cu biserica Romei,
versiune românească şi studiu introductiv de Ioan Chindriş, Editura
Clusium, Cluj-Napoca, 1996, pag. 5-23 şi 29-97
6. Ioan Sabău,
Monografia parohiei Otodoxe Române Bobâlna, 1982, pag. 1-7
7. Semantismul
veneratului cler al Arhidiecesei Metropolitane greco-catolice ronmâne de
Alba Iulia şi Făgăraş pre anul domnului, 1900 de la Sfânta Unire - 200,
Blaj, Tipografia Seminarului archidiecesan, pag. 13-18
8. Ion Dumitriu-Snagov,
Românii în arhivele Romei (secolul XVIII), Editura Clusium,
Cluj-Napoca, 1999, pag. 89-95.
9. Ioan Şerban, Câteva
consideraţii privind „Casa episcopului românilor” din Alba Iulia (1581).
10.
Nicolao Nilles J.S., Symbolae ad illustrandam. Historiam ecclesiae
orientalis..., 1885.
|
