Monumentul „LOSENAU”

Revoluţia de la 1848 care a cuprins întreaga Europă, fiind cunoscută şi ca „Primăvara popoarelor”, a fost strâns legată în Transilvania şi de evenimentele care au avut loc la Viena şi la Buda, în special, de mişcările populare care aveau un profund caracter liberal.

Prin proclamarea în oraşul Pesta (Ungaria) a unui guvern democratic condus de poetul maghiar Petofi Şandor (1823-1849), acest eveniment a avut un mare impact şi asupra intelectualilor români din Transilvania, care doreau şi ei în mod arzător obţinerea recunoaşterii oficiale a naţiunii române existente de veacuri pe teritoriul marelui principat al Transilvaniei.

Ideile revoluţionare ale maghiarilor precum şi politica liberală declarată de aceştia, au reprezentat doar un aspect al aspiraţiilor lor, punctul principal reprezentându-l revendicările lor cu caracter naţionalist, prin care prevedeau încorporarea Transilvaniei, a Croaţiei şi a celorlalte state mai mici în teritoriile istorice create de regele Ştefan I „Cel Sfânt” al Ungariei (975-1038) pentru realizarea Ungariei Mari.

Aceste năzuinţe ale revoluţionarilor maghiari au intrat în contradicţie cu idealurile de independenţă a celorlalte popoare din compunerea imperiului austriac, care luptau şi ele pentru libertate, acest lucru ducând în final ca Revoluţia Românilor din Transilvania să se alăture autorităţii imperiale de la Viena, declanşându-se un conflict militar împotriva insurgenţilor naţionalişti maghiari.

Având sprijinul imperial începând cu luna septembrie a anului 1848 românii din Transilvania vor trece la o organizare politico-militară a Marelui Principat al Transilvaniei, reaşezându-l pe baze noi, fiind împărţit administrativ în 15 prefecturi conduse de câte un prefect român. A fost înfiinţat în acelaşi timp Comitetul Naţional Român cu sediul în oraşul Sibiu, care va juca şi rolul de Guvern al Provinciei Transilvane.

În urma acestor evenimente regentul şi preşedintele Ungariei revoluţionare avocatul Kossuth Lajos (1802-1894) având acordul guvernului revoluţionar maghiar, îl va însărcina pe generalul polonez Josef Bem (1794-1850) de a prelua conducerea armatei revoluţionare maghiare din Transilvania, de a recuceri teritoriile acestei provincii şi de a le apăra, fapt realizat, cu excepţia teritoriilor din zona Munţilor Apuseni controlate de trupele revoluţionare române conduse de Avram Iancu (1824-1872) împreună cu prefecţii săi.

În dimineaţa zilei de 9 februarie 1849 a avut loc bătălia de la Simeria Veche (Hunedoara) (localitate care în acea perioadă purta denumirea de Piski) în zona podului de lemn care avea o lungime de 35 de metri şi care traversa râul Strei, între armatele insurgenţilor revoluţionari maghiari şi armata imperială austriacă care era compusă în majoritate din luptători ai miliţiilor revoluţionare române din Transilvania.

Cea mai mare parte a ducerii acestei bătălii a avut loc în zona podului, deviza ambelor tabere care se aflau în conflict era: „cine deţine podul controlează şi Transilvania”.

Forţele imperiale aveau un efectiv de 7000 de luptători şi 20 de tunuri iar insurgenţii maghiari cam tot atâta personal şi artilerie.

Bătălia a fost deosebit de crâncenă cu foarte multe pierderi în vieţi omeneşti de ambele părţi astfel:

- trupele româno-austriece conduse de generalul imperial Anton Puchner au pierdut 210 luptători din care 10 ofiţeri şi 200 de soldaţi;

- trupele comandate de generalul Josef Bem au suferit pierderi de efective cuprinse între 600-700 de luptători declaraţi morţi sau răniţi.

Pe timpul acestei confruntări militare şi-a pierdut viaţa şi colonelul Ludwig Losy von Losenau (1793-1849) comandantul regimentului de cavalerie „Graf Auersperg nr. 8 (regimentul îşi avea dislocate efectivele în mai multe garnizoane militare), care a fost împuşcat pe timpul luptei.

În memoria acestui ofiţer superior căzut la datorie pe câmpul de luptă şi care a fost numit de luptătorii români „eroul Losenau”, din ordinul împăratului Franz Josef (1830-1916) în incinta Cetăţii Bastionare de la Alba Iulia în perimetrul viitorului parc „Custozza” care în acea perioadă era loc de promenadă şi recreere pentru familiile cadrelor militare din garnizoană, a fost construit în semn de omagiu un frumos monument funerar, având forma unui turnuleţ sculptat într-un stil neogotic-flamboiant din piatră de calcar.

Construcţia monumentului a început pe data de 23 iunie 1852 lucrarea fiind finalizată în anul 1853, iar solemnitatea dezvelirii acestuia având loc în anul 1860, de faţă fiind şi reprezentanţii eşaloanelor superioare ale armatei imperiale austriece, oficialităţile oraşului precum şi corpul de ofiţeri şi reprezentanţă ai soldaţilor din garnizoana cetăţii Alba-Carolina.

Situat pe un piedestal în trepte monumentul are înălţimea de 20 m cu patru laturi având aplicat pe fiecare dintre acestea câte o nişe acoperită la partea superioară cu câte un frumos portal gotic. În interiorul fiecărei nişe se află aplicată o placă din bronz pe care sunt scrise cu litere aurite în limba germană, date referitor la viaţa şi activitatea celui decedat.

La mijlocul monumentului se aflau aşezate pe fiecare latură a acestuia câte o statuetă sculptată în piatră reprezentându-i pe cei patru apostoli evanghelişti: Matei, Luca, Marcu, Ioan (astăzi se mai păstrează doar două statuete, celelalte două fiind distruse de trecerea timpului)

Sub aceste statuete se afla prinsă câte o placă tot din bronz pe care erau gravate scene biblice (în prezent acestea nu mai există).

Întreaga lucrare a monumentului a fost împrejmuită cu un gard din fier forjat frumos lucrat, accesul la monument realizându-se printr-o portiţă confecţionată din acelaşi material ca cea a gardului (această împrejmuire în prezent nu mai există).

În perioada comunismului şi acest monument ca şi alte multe monumente istorice ridicate în incinta cetăţii Alba Iulia a fost lăsat în paragină o lungă perioadă de timp, în prezent el fiind restaurat şi pus în valoare pentru a fi admirat de către vizitatori.

Nicolae PARASCHIVESCU