Limba noastră-i o comoară

Limba noastră-i o comoară

În adâncuri înfundată

Un şirag de piatră rară

Pe moşie revărsată.

Limba noastră-i foc ce arde

Într-un neam, ce fără veste

S-a trezit din somn de moarte

Ca viteazul din poveste.

Limba noastră-i numai cântec,

Doina dorurilor noastre,

Roi de fulgere, ce spintec

Nouri negri, zări albastre.

Limba noastră-i graiul pâinii,

Când de vânt se mişcă vara;

In rostirea ei bătrânii

Cu sudori sfinţit-au ţara.

Limba noastră-i frunză verde,

Zbuciumul din codrii veşnici,

Nistrul lin, ce-n valuri pierde

Ai luceferilor sfeşnici.

Nu veţi plânge-atunci amarnic,

Că vi-i limba prea săracă,

Şi-ţi vedea, cât îi de darnic

Graiul ţării noastre dragă.

Limba noastră-i vechi izvoade.

Povestiri din alte vremuri;

Şi citindu-le ‘nşirate, -

Te-nfiori adânc şi tremuri.

Limba noastră îi aleasă

Să ridice slava-n ceruri,

Să ne spiue-n hram şi-acasă

Veşnicele adevăruri.

Limba noastră-i limbă sfântă,

Limba vechilor cazanii,

Care o plâng şi care o cântă

Pe la vatra lor ţăranii.

Înviaţi-vă dar graiul,

Ruginit de multă vreme,

Ştergeţi slinul, mucegaiul

Al uitării ‘n care geme.

Strângeţi piatra lucitoare

Ce din soare se aprinde –

Şi-ţi avea în revărsare

Un potop nou de cuvinte.

Răsări-vă o comoară

În adâncuri înfundată,

Un şirag de piatră rară

Pe moşie revărsată.

Alexei MATEEVICI

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,

Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?

Braţele nervoase, arma de tărie,

La trecutu-ţi mare, mare viitor!

Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,

Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;

Căci rămâne stânca, deşi moare valul,

Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormântul

Spada ta de sânge duşman fumegând,

Şi deasupra idrei fluture cu vântul

Visul tău de glorii falnic triumfând,

Spună lumii large steaguri tricoloare,

Spună ce-i poporul mare, românesc,

Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,

Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,

Pe altarul Vestei tainic surâzând,

Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,

Când cu lampa-i zboară lumea luminând,

El pe sânu-ţi vergin încă să coboare,

Guste fericirea raiului ceresc,

Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare,

Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,

Tânără mireasă, mamă cu amor!

Fiii tăi trăiască numai în frăţie

Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,

Viaţa în vecie, glorii, bucurie,

Arme cu tărie, suflet românesc,

Vis de vitejie, fală şi mândrie,

Dulce Românie, asta ţi-o doresc!

Mihai EMINESCU

Limba noastră cea română

Sărut vatra şi-al ei nume

Care veşnic ne adună,

Vatra ce-a născut pe lume

Limba noastră cea română.

Cânt a Patriei fiinţă

Şi-a ei rodnică ţărână

Ce-a născut în suferinţă

Limba noastră cea română.

Pre pământ străvechi şi magic

Numai dânsa ni-i stăpână:

Limba neamului meu dacic,

Limba noastră cea română.

În al limbii tezaur

Pururea o să rămână

Limba doinelor de aur,

Limba noastră cea română.

Grigore VIERU

Inscripţie pe sângele de neam

Tot mai adânc, Mamă, suspină,

Cum în tăceri un dalb izvor,

Purtata mea Limbă Română

Prin lacrimă, Doină şi Dor –

O văd sub faldurile negre

Încinsă lacrimă de Prut

Prin sentimente neintegre,

Arse prin amfore de lut.

Şi o aud cărând în spate

Pământu-n boabele de grâu,

Scăldate-n zori de libertate,

Cum şezători în furci la brâu,

O-ntâmpin casă părintească –

Pridvor al sângelui de neam,

Îi ung rănile, să crească

Iubire-n suflet gram cu gram,

Şi lăsăm inima să-nscrie

Prin semnul Crucii legământ –

Că-i leagănul de veşnicie

Vieţii noastre pe pământ –

Ioan MĂRGINEAN

Limba românească

Mult e dulce şi frumoasă

Limba ce-o vorbim,

Altă limbă-armonioasă

Ca ea nu găsim.

Saltă inima-n plăcere

Când o ascultăm,

Şi pe buze-aduce miere

Când o cuvântăm.

Românaşul o iubeşte

Ca sufletul său,

Vorbiţi, scrieţi româneşte,

Pentru Dumnezeu.

Fraţi ce-n dulcea Românie

Naşteţi şi muriţi

Şi-n lumina ei cea vie

Dulce vieţuiţi!

De ce limba românească

Să n-o cultivăm?

Au voiţi ca să roşească

Ţărna ce călcăm?

Limba, ţara, vorbe sfinte

La strămoşi erau;

Vorbiţi, scrieţi româneşte,

Pentru Dumnezeu!

Gheorghe SION

Limba română

Limba noastră românească,

Limbă dulce strămoşească,

Am vorbit-o şi-o vorbim

Mai demult ca şi acum,

Toţi fraţii de-un neam şi-un sânge

Căror inima le plânge

După românesc pământ

Şi după dulce cuvânt,

Vrerea Domnului cel Sfânt.

Că de-aceea s-au unit,

Cele trei Ţări într-un gând,

Să nu mai umblăm plângând,

Să ne fie la toţi bine

Atât azi, dar şi pe mâine,

Să muncim iar toţi frăţeşte

Şi să vorbim româneşte.

Strigă Ştefan din mormânt,

Unde este-al meu pământ,

Cât şi dulcele-mi cuvânt?

Şi se-ntreabă cu mirare,

Strigând pân’ la disperare,

De ce vrea Moldova oare,

Ca la Limba Românească,

Să-i spună moldovenească?

Că de fapt, ea e Română

Şi-o vorbeau, pot să vă spună

Strămoşii de pe Columnă.

Domnul plânge şi suspină,

De schimbaşi Limba Română

Şi-o să iasă din mormânt,

De-i schimbaţi al ei cuvânt

Şi-o să facă iar dreptate,

Dacă altfel nu se poate.

Maria CIOICA