Cuvântarea lui

Vasile Lucaciu

la adunarea de constituire a Consiliului Național Român

(1918, septembrie, 6, Paris)

Noi, toţi românii de pretutindeni, avem un singur ideal naţional şi în misiunea pe care o întreprindem trebuie să ne grupăm cu toţii în jurul acestui drapel unic; trebuie să-l ducem la triumf, pentru că de destinul lui depind viitorul şi viaţa naţiunii române (...)

Sacrificiile nelimitate consimţite de scumpa noastră Românie pe altarul idealului naţional, sângele vărsat de fiii şi fraţii noştri sub umbra tricolorului nostru glorios, mereu pentru acest sublim ideal, conştiinţa noastră a demnităţii naţionale ne cheamă să continuăm lupta sacră pe care singură fatalitatea timpului a putut doar întrerupe (...)

Noi am avut, domnilor, momente de înălţare patriotică, momente în care sufletele noastre erau stăpânite de cele mai înalte sentimente, văzând cum se adună cu un entuziasm fără limite tot poporul român la lupta cea mare, la lupta sacră pentru eliberarea fraţilor subjugaţi. Şi mai târziu, în zilele de primejdie, am salutat pe toţi fiii naţiunii uniţi în lupta mare şi grea a apărării naţionale.

Conştiinţa noastră de patrioţi români ne dictează nouă, fiii liberi ai naţiunii, răsfăţaţi în toate ţările glorioşilor noştri aliaţi, datoria de a continua lupta întreprinsă de fraţii noştri, de a alunga din inimile noastre tot ce ne poate dezbina, de a ne confrunta toate sentimentele, toate voinţele noastre, toate energiile în sânul unirii sacre.

Trebuie să mergem înainte şi să afirmăm cu tărie drepturile noastre şi aspiraţiile noastre naţionale, până în ziua când ele vor fi realizate.

Această “Unire sacră” ne va da energia necesară să ducem lupta. Ea este garanţia sigură a realizării unităţii tuturor românilor într-un stat naţional: România Mare!

Evocând imaginea viitorului naţiunii noastre, sufletul meu se înalţă şi rămâne emoţionat!

Prin unirea tuturor românilor într-un stat naţional român, eu văd realizarea în răsăritul Europei a unei civilizaţii latino-române cum n-a mai fost vreodată în lume. E suficient să vă gândiţi, domnilor, că toată forţa virtuţilor naţionale de care am dat dovadă în cursul secolelor în lupta gigantică pe care a trebuit s-o susţinem ca să ne păstrăm fiinţa, în ciuda tuturor încercărilor de oprimare - noi le vom putea folosi liberi şi la adăpost de orice ameninţare pentru o operă splendidă de progres intelectual şi naţional; nu avem oare dreptul de a spera în asemenea viitor?

(“La Roumanie”, nr. 35, din 12 septembrie 1918, p. 1-2)