Discursul lui Alexandru Vaida-Voevod în Parlamentul maghiar, în care este cuprinsă si declaraţia de la Oradea a Partidului Naţional Roman

                                                                                                                                       (1918, octombrie, 18, Budapesta)

(...) Dl. Al. Vaida: Noi, reprezentanţii micilor naţiuni, am aşteptat cu nerăbdare atitudinea cercurilor conducătoare ale monarhiei faţa de aceste puncte şi naţiunile nemaghiare au primit cu nespusă bucurie ştirea că Ministerul de Externe al monarhiei a înaintat la Washington propunerea de pace, căci astfel s-a recunoscut oficial, atât din partea reprezentanţei noastre externe, cât si din partea guvernului şi partidelor maghiare, că noi de acum nu mai suntem naţionalităţi, ci naţiuni. Cunoaştem mărimea vremilor prin care trecem; cunoaştem că aceste probleme mari nu le putem trata conduşi de egoism. Cunoaştem adevărul, care iese la iveala şi într-unul dintre punctele lui Wilson*, că nu trebuie să lăsăm teren urei, egoismului, când se tratează aceste probleme a căror rezolvare reală şi serioasă se poate face numai cu ajutorul deplinei sincerităţi. Drept aceea, reprezentanţa organizaţiei naţionale a românilor a hotărât să-şi definească atitudinea faţă de aceste puncte şi din încredinţarea acesteia, comunic onoratei Camere următoarea declaraţiune (exact textul fixat în conferinţa de la Oradea Mare** de la 12 octombrie).

«Comitetul executiv al Patridului Naţional Român din Ardeal şi Ungaria, ca organ politic al naţiunii române din Ardeal şi Ungaria***, constată’ că urmările războiului îndreptăţesc pretenţiunile de veacuri ale naţiunii române la deplina libertate naţională. Pe temeiul dreptului firesc, că fiecare naţiune poate dispune, hotărî singură şi liber soarta ei, un drept oarecare, este acum recunoscut şi de către guvernul ungar prin propunerea de armistiţiu a monarhiei, naţiunea română din Ungaria şi Ardeal doreşte să facă acuma uz de acest drept şi reclamă în consecinţă şi pentru ea dreptul, ca liberă de orice înrâurire străină, să hotărească singură aşezarea ei printre naţiunile libere, pentru şi stabilirea legăturii de coordonare a ei cu celelalte naţiuni libere. Organul naţional al naţiunii române din Ungaria şi Ardeal nu recunoaşte îndreptăţirea acestui parlament şi acestui guvern să se considere ca reprezentante ale naţiunii române, ca să poată reprezenta la congresul general de pace interesele naţiunii române din Ungaria şi Ardeal, căci apărarea intereselor ei naţiunea română o poate încredinţa numai unor factori disignaîi de propria lor adunare naţională.

Afară de organele delegate de adunarea naţională sau alese din mijlocul său, aşadar afară de comitetul executiv al Partidului Naţional Român, nimeni nu poate fi îndreptăţit să trateze şi să hotărească în treburi care se referă la situaţia politică a naţiunii române. Toate deciziunile şi acordurile, care s-ar lua _ şi s-ar face fără aprobarea acestor organe, le declarăm ca nule si fără valoare, care nu leagă întru nimic naţiunea română. Naţiunea română care trăieşte în monarhia austro-ungară aşteaptă şi cere - după multe suferinţe de veacuri - afirmarea şi valorizarea drepturilor ei nestrămutate şi Inaleinabiîe, la deplină viaţă naţională». (...) (1918, “Bihorul în epoca unirii. Documente”, Oradea, 1973,p. 112-113)

* Referire ia discursul preşedintelui S.U.A. în faţa Congresului (“Cele 14 puncte”) în care este pre/entat programul de pace.

** La 29 septembrie / 12 octombrie 1918 la întrunirea de la Oradea Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român a adoptat în unanimitate declaraţia privind hotărârea naţiunii române din Transilvania de a se aşeza “printre naţinile libere” şi recunoaşterea lui ca organ provizoriu de conducere a Transilvaniei.

*** Şi aici ca si în alte documente prin “naţiunea română din Ungaria” se înţelege populaţia românească din teritoriile Austro-Ungariei situate în afara principatului Transilvaniei (Banatul, Crişana. Maramureşul).