|
Manifestul de la Arad, din 5/18 noiembrie 1918, al Marelui Sfat al
Națiunii Române din Ungaria și Transilvania
1918, noiembrie 5/18, Arad
Naţiunea româna din Ungaria şi Transilvania ţinută de veacuri în robie
trupească şi sufletească de către clasa stăpânitoare a poporului maghiar,
eliberată acum din sclavie prin strălucita învingere a armelor, cari
s-au luptat pentru drepturile civilizaţiei umane împotriva principiului
barbar al opresiunii naţionale şi de clasă, înaintea guvernului
opresorilor de până aci a declarat voinţa sa de a constitui un stat
liber şi independent spre a-şi putea valida nelimitat forţele sale în
serviciul culturii şi al libertăţii româneşti.
Guvernul opresorilor de până aci a denegat adeziunea sa la această
hotărâre a naţiunii române şi în faţa dreptului firesc al fiecărei
naţiuni de a fi stăpână asupra sa şi a teritoriului locuit de dânsa,
guvernul opresorilor opune forţa brutală a statului oprimator.
De veacuri clasa oprimatoare a poporului maghiar a sfâşiat trupul
naţiunii noastre prin icuri străine, iar de la înfăptuirea
constituţionalismului fals din 1867 scopul nemărturisit al politicii de
guvernământ în statul ungar a fost desfiinţarea noastră naţională. Prin
colonizări fără rost pe pământul strămoşilor noştri, prin maghiarizarea
necruţătoare a tuturor acelor Români, care au fost nevoiţi să aibă
raporturi mai nemijlocite cu stăpânirea maghiară, prin invadarea pe
teritoriul românesc a sutelor de mii de slujbaşi publici maghiari, prin
împiedicarea poporului nostru de a-şi mulţumi însuşi trebuinţele sale
industriale, s-au maghiarizat oraşele, şi s-a împestriţat etniceşte
teritoriul locuit de naţiunea româna prin mijloace artificiale şi în
scopul barbar al nimiciri noastre.
Această stare de lucruri, produsă prin opresiune şi fărădelege, acum
guvernul maghiar o invoca de justificare a opunerii sale la hotărârea
naţiunii române de a-şi întemeia pe pământul său strămoşesc statul său
liber şi independent. Starea produsă prin crima desăvârşită până aci
împotriva libertăţii noastre naţionale, acum se prezintă ca o
justificare a noului atentat, ce se intenţionează împotriva existentei
noastre.
Ar trebui să ne luăm dreptul nostru cu forţa, dar oricât de hotărâţi
suntem şi jertfim viaţa pentru liberarea naţională în ziua când
sărbătorim învingerea civilizaţiunii asupra barbariei, şi aşteptăm
legiferarea internaţională, care va înlocui forţa brutală prin dreptate
şi va înlătura pretutindeni urmările stăpânirilor neomeneşti, naţiunea
română se abţine de la mijloacele barbare la regulare raporturilor
dintre popoare, ci iată protestează înaintea lumii întregi împotriva
fărădelegii guvernului maghiar, care şi acum încearcă a supune naţiunea
română dominaţiei străine şi o împiedică de la constituirea sa în stat
liber şi independent.
Naţiunea româna din Ungaria şi Ardeal nu doreşte să stăpânească asupra
altor terenuri. Lipsită cu desăvârşire de orice clasă istorică
stăpânitoare, naţiunea română prin fiinţa sa însăşi este întruparea
democraţiei cele mai desăvârşite. Pe teritoriul său strămoşesc naţiunea
româna este gata a asigura fiecărui popor deplină libertate naţională şi
organizarea sa în stat liber şi independent o va întocmi pe temeiurile
democraţiei care va asigura tuturor indivizilor aflători pe teritoriul
său egalitatea condiţiunilor de viaţă, unicul mijloc al desăvârşirii
româneşti.
Naţiunea română din Ungaria şi Transilvania însă nu admite mistificarea
pretenţiunilor sale prin stările produse de încercările seculare pentru
nimicirea ei, protestează împotriva revendicărilor maghiare asupra
teritoriului românesc, care de la descălicarea împăratului Traian şi
până acum a fost muncit de braţele noastre şi îngrăşat cu sângele nostru
şi cu nici o condiţiune nu mai voieşte să trăiască în legătură de stat
cu naţiunea maghiară, ci este hotărâtă a-şi înfiinţa pe teritoriul
locuit de dânsa statul său liber şi independent. Anunţând popoarelor
lumii această voinţă şi hotărâre a sa naţiunea română din Ungaria şi
Transilvania invocă pe seama sa sprijinul lumii civilizate şi geniul
libertăţii omeneşti, că din ceasul acesta oricum ar decide puterile
lumii este hotărâtă a pieri mai bine, decât a suferi mai departe sclavia.
Naţiunea română din Ungaria şi Transilvania speră şi aşteaptă, că în
năzuinţa ei pentru libertate o va ajuta întreg neamul românesc, cu care
una voim a fii de aici înainte în veci .
Marele Sfat al Naţiunii Române din Ungaria şi Transilvania
Secretar, Preşedinte
Dr. Gh. Crişan Dr. Ştefan C. Pop
1918, nov. 18, Arad
Proclamaţia adresată opiniei publice internaţionale de către Marele Sfat
al Naţiunii Române din Transilvania şi Ungaria (CNR Central) semnată de
preşedintele Ştefan Cicio Pop şi secretarul Gh. Crişan, prin care se
aduce la cunoştinţă că românii şi-au luat soarta în propriile mâini şi
că îşi vor apăra drepturile naţionale, cu preţul vieţii dacă va fi cazul.
|