Marea Adunare Națională de la Alba Iulia,

1 Decembrie 1918, organ reprezentativ și democratic al poporul român din Transilvania

Cel mai important și imperios necesar moment al istoriei moderne a României a fost desăvârșirea statului național în 1918, prin unirea provinciilor românești aflate sub stăpânire străină: Basarabia, Bucovina și Transilvania cu patria mamă.

Acest proces s-a realizat în aceeași perioadă cu formarea statelor naționale din centrul și răsăritul Europei, Cehoslovacia, Iugoslavia, Polonia, [ările Baltice și Finlanda care s-au eliberat și ele de sub stăpânirea imperiilor Austro-Ungar și Rusesc, ca urmare a destrămării acestora, datorită înfrângerii lor în primul război mondial. Spre deosebire de statele menționate, care s-au constituit în mare grabă, între 29 octombrie și 2 noiembrie 1918, prin decrete emise de conducătorii principalelor forțe politice, întruniți în capitalele țărilor respective, Consiliul Național Român, în calitate de reprezentant al poporului român din Transilvania, a înțeles că acest mare act istoric nu trebuie grăbit în exces, ci trebuie condus în așa fel încât să se facă în mod democratic și să emane din hotărârea și voința națională.

În acest sens, Consiliul Național Român a hotărât, deși au existat voci care au cerut ca actul unirii să se facă imediat prin decret, să amâne cu o lună înfăptuirea acestuia pentru ca poporul, prin vot universal să-și aleagă delegații și să se întrunească la Alba Iulia într-o Mare Adunare Națională reprezentativă, să hotărască unirea cu țara. Toți erau conștienți de importanța covârșitoare a evenimentului care trebuia să îndeplinească toate condițiile ca să nu poată fi contestat de nimeni și niciodată. Prin această acțiune conducătorii poporului român din Transilvania au dat dovadă de o rară și matură gândire politică și diplomatică.

În 2 noiembrie Consiliul Național Român și-a stabilit sediul la Arad, alegându-i pe {tefan Cicio Pop președinte și pe Gheorghe Crișan secretar, preluând toate atribuțiile primului guvern românesc al Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului și având ca organ de presă ziarul “Românul”.

Primele decizii au avut ca rezultate formarea și consolidarea consiliilor și gărzilor naționale românești din toate satele, comunele și orașele Transilvaniei, care au înlăturat de la putere vechile structuri antiromânești austro-ungare. Au urmat deciziile și instrucțiunile, trimise în teritorii, privind alegerea delegaților pentru Marea Adunare Națională, fixându-se locul de desfășurare la Alba Iulia și data de 1 Decembrie 1918.

Orașul și cetatea de la Alba Iulia au îndeplinit toate condițiile pentru găzduirea și siguranța marelui act al unirii. Orașul avea o mare tradiție istorică românească, subliniată de altfel de toți vorbitorii; era situat în centrul Transilvaniei, pe principalele căi de acces pentru toți delegații și dispunea de o puternică gardă națională, care a asigurat securitatea acestei impresionante adunări, în condițiile vitrege ale destrămării armatelor germane și austro-ungare care se retrăgeau în acele zile de pe frontul românesc.

Pentru ca Marea Adunare Națională să fie reprezentativă, Consiliul Național Român a stabilit prin instrucțiuni alegerea unor delegați de drept ce reprezentau bisericile românești și toate asociațiile, societățile, reuniunile, gărzile naționale, partidele politice, presa etc. și delegați aleși prin vot universal în cele 130 de cercuri electorale stabilite la ultimele alegeri din Austro-Ungaria din 1910.

Instrucțiunile Consiliului Național Român prevedeau alegerea a 5 delegați pentru fiecare cerc electoral, desemnați prin adunări publice, la care trebuiau să fie prezenți cel puțin 300 de bărbați de încredere din teritoriu. Toți delegații trebuiau să prezinte, spre validare, la Alba Iulia “Hotărârea Noatră”, care se mai numea “protocol” sau “plenipotență” etc. și care era de fapt un proces-verbal de alegere ce purta semnăturile celor prezenți, în număr de la câteva sute la câteva mii, și “Crediționalul” (mandatul, atestatul, certificatul) ce conținea numele aleșilor și semnăturile persoanelor              de încredere care au condus adunările de alegeri.

Consiliul Național Român a distribuit în teritoriu formulare tipizate, dar acestea nu au ajuns pentru toate localitățile, așa că cele redactate de intelectualitatea locală sunt deosebite prin diversitatea și conținutul lor pătruns de un puternic spirit patriotic și de adeziune la cauza unirii

Prin aplicarea acestor hotărâri și măsuri urgente cu caracter democratic, nemaiîntâlnite în fostul Imperiu Austro-Ungar, unde a dominat votul censitar foarte opresiv pentru români, s-a constituit Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, compusă din 1228 de delegați, reprezentând toate categoriile sociale ale poporului român din Transilvania.

În afară de delegații validați, s-a constatat că pe lângă aceștia au fost aleși o serie de supleanți, atât în cadrul cercurilor electorale, cât și în cadrul delegațiilor de drept, pentru a satisface eforturile unor personalități care au luptat pentru cauza națională în trecut și în timpul realizării unirii.

Din analiza “Credenționalelor”, ce se află în colecția Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia (6 volume) reiese că la 1 decembrie 1918 în sala mare a Casinei Militare, azi Sala Unirii, au fost prezenți peste 1600 de delegați.

Oficialitățile și locuitorii orașului Alba Iulia i-au primit cu brațele deschise. Ziarul “Alba Iulia”, organ al proclamării unității naționale, le-a adresat cuvinte de salut și i-a socotit “descălecători de țară nouă”: “Vă salutăm pe voi, cuvântători ai voinței neamului, descălecători de țară nouă, mare și unită, întemeietori de țară liberă și tânără. Gândul neamului întreg se îndreaptă azi spre voi, inimile tuturor bat cu voi în ceasul hotărârii mari și veșnice”.

Delegații poporul român, care s-au întrunit în capitala lui Mihai Viteazul, au constituit un prim parlament al Transilvaniei care a avut un profund caracter național și democratic. Aceasta reiese din componența sa pe criterii profesionale: 364 delegați au fost țărani (economi), 321 preoți, 231 învățători și profesori, 188 advocați, 81 muncitori și meseriași, 59 funcționari, 36 femei, 34 studenți, 31 medici și farmaciști, 29 comercianți, 27 ofițeri, 32 membri ai gărzilor naționale, 20 proprietari, 15 ziariști și 14 ingineri. Remarcăm prezența în număr mare a țăranilor și a intelectualilor satelor, preoți și învățători, și a unui număr însemnat de muncitori, deși în marile orașe ale Transilvaniei românii erau primiți cu greu în serviciile statului sau între meseriașii ai căror patroni erau în majoritate de altă naționalitate.

În ceea ce privește categoriile aleșilor situația a fost următoarea: 595, aproape jumătate, au fost delegați de drept, din care 151 au fost delegați ai bisericilor românești (5 episcopi, 6 vicari, 10 delegați ai consistoriilor și capitlurilor, 129 protopopi și 1 al reuniunii de misiuni a Mitropoliei din Blaj), alți 96 ai societăților culturale românești (29 ai reuniunilor de cântări, 35 ai presei românești și 2 ai asociațiilor sportive), 40 ai instituțiilor și societăților economice și financiare, 70 ai uniunilor de femei, 60 ai uniunilor de învățători, 27 ai școlilor, 14 ai tineretului universitar, 58 ai gărzilor naționale, 48 ai uniunilor de meseriași și 17 ai PSD. Ceilalți 633, majoritatea din totalul de 1228, au fost delegați aleși în cele 130 de cercuri electorale.

Prin promovarea acelor două sisteme de alegeri a delegaților, cei de drept reprezentau toate asociațiile și instituțiile românești existente în acel moment în Transilvania, iar cei aleși în cercurile electorale au reprezentat țărănimea, muncitorimea și intelectualitatea satelor și orașelor. Prin aceasta Consiliul Național Român a reușit să dea Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia un impresionant caracter reprezentativ și democratic. S-a spus atunci că a fost prezentă toată suflarea românească “de la vlădică până la opincă”.

Între aleșii națiunii au fost prezenți la Alba Iulia personalitățile marcante ale românilor transilvăneni. În primul rând erau prezenți membri Consiliului Național Român Central; Teodor Mihali, Alexandru Vaida-Voievod, {tefan Cicio Pop, Aurel Vlad și Aurel Lazăr, cărora li s-au alăturat Iuliu Maniu, reprezentanții Partidului Național Român, apoi Ioan Fluieraș, Iosif Jumanca, Enea Grapini, Baziliu Surdu, Tiron Albani și Iosif Renoiu, reprezentanții PSD. Președintele adunări a fost ales nonagenarul Gheorghe Pop de Băsești, apoi Laurențiu Onea și Sever Miclea, ca notari ai adunării, iar Ioan Suciu raportorul comisiei de validare a delegaților. Printre personalități mai amintim pe Caius Brediceanu, Victor Deleu, Iosif Ciser, Gheorghe Crișan, Emil Hațieganu, Victor Bontescu, Gheorghe Mihuț, Traian Novac, Vasile Osvadă etc. A fost prezent întregul corp al bisericilor românești în frunte cu episcopii: Ioan Pap de Arad, Miron Cristea de Caransebeș și profesorul Nicolae Bălan, vicar al Mitropoliei din Sibiu (scaunul era vacant), reprezentanții Bisericii Ortodoxe, precum și Demetrie Radu, episcop de Oradea, Iuliu Hossu de Gherla, Traian Frențiu de Lugoj și Vasile Suciu, vicar al Mitropoliei de Blaj (scaunul era vacant), din partea  Bisericii Greco-Catolice. Au fost prezenți protopopi și distinși istorici: Ioan Lupaș (Săliște-Sibiu), Nicolae Togan (Sibiu), Ioan Sârbu (Rudăria, Arad, autorul primei monografi despre Mihai Viteazul), Elie Dăianu (Cluj), Zenovie Pâclișanu (Blaj), Silviu Dragomir, (notar al adunării și autorul primei monografi despre Avram Iancu). Alte personalități: naturalistul Alexandru Borza, organizatorul Grădinii Botanice din Cluj, Alexandru Ciura, scriitor (Blaj), lingviștii:              Iosif Popovici (Lugoj), Emil Petrovici (Arad), Nicolae Drăganu (Năsăud), ulterior toți profesori ai Universității din Cluj, muzicieni și compozitori: Ioan Vidu (Lugoj), Augustin Bena (Năsăud), Timotei Popovici (Sibiu),               pedagogi: Sabin Evuțianu (Arad), Dimitrie Comșa și Vasile Bologa (Sibiu), Aurel Ciontea (Brașov), Virgil Vătășeanu (Sibiu), poetul Lucian Blaga (Lancrăm), ziariști: Ioan Clopoțel, Avram Imbroane, Ghiță Pop, Eugen Goga, etc. Au lipsit Vasile Lucaciu și Octavian Goga  trimiși în misiune diplomatică în țările Antantei, precum și Andrei Bârseanu, președintele Astrei, Gheorghe Dima și Valeriu Braniște, bolnavi.

Au fost de față personalitățile locale ale comitatului și orașului Alba Iulia: protopop Ioan Teculescu, președintele Consiliului Național Român din Alba Iulia, protopop Vasile Urzică, vicepreședinte, Dr. Ioan Pop, primul prefect român al județului Alba, Dr. Camil Velican, primul primar român al orașului Alba Iulia, căpitan, Florean Medrea, comandantul gărzilor naționale din județul Alba, Zaharia Munteanu, redactor al ziarului “Alba Iulia”, alături de Alexandru Ciura și Alexandru Lupeanu Melin din Blaj, Rubin Patiția-jr, Ovidiu Grita, comandantul gărzilor naționale din Alba Iulia, Alexandru Vesa, comandantul gărzilor naționale din Abrud etc.

Prin manifeste și proclamații, delegații au fost instruiți să se prezinte la Casina Militară iar poporul pe Câmpul lui Horea, lângă zidurile cetății și în apropierea locului unde au fost executați, în 1785, Horia și Cloșca.

Marea Adunare Națională s-a desfășurat  într-o ordine exemplară în ziua de 1 decembrie 1918, fiind prezenți peste 100.000 mii de participanți, protejați de cca. 3000 de gardiști înarmați, dispuși pe 3 aliniamente în jurul cetății, orașului și în satele apropiate.

Moțiunea Unirii Transilvaniei cu România prezentată de Vasile Goldiș a fost votată în unanimitate de delegați și explicată poporului de pe cele 4 tribune situate pe Câmpul lui Horea. S-a ales un Consiliu Dirigent care să conducă Transilvania până la unirea definitivă și o delegație formată din episcopii Miron Cristea și Emil Hossu, politicienii Vasile Goldiș, Alexandru Vaida-Voievod și Caius Brediceanu, cu misiunea de a prezenta actul unirii regelui Ferdinand I. Primită cu un uriaș entuziasm de populația Bucureștiului în Gara de Nord și purtată în triumf la Palatul regal, delegația românilor din Transilvania a fost primită de rege și de primul ministru al României I.I.C. Brătianu, care a declarat cu această ocazie “vă așteptăm de o mie de ani și ați venit să nu ne despărțim niciodată”.

Actul unificării statului național unitar român în 1918 a fost în mare măsură rodul puternicei solidarități a neamului românesc, exemplu ce ar trebui să fie urmat și de contemporanii noștri.

prof. dr. Gheorghe ANGHEL