„Monumentul libertăţii religioase” de la Turda – prima victorie din acest an a UDMR contra Centenarului românesc

La 13 ianuarie 2018 a avut loc la Turda dezvelirea – într-un spaţiu public - a aşa-zisului “Monument al libertăţii religioase”, care s-a vrut marcarea hotărârii Dietei ţinută la Turda acum 450 de ani (13 ianuarie 1568), unde s-a proclamat libertatea religioasă în Transilvania pentru patru confesiuni: catolică, reformată (calvină), luterană şi unitariană, nicidecum şi pentru religia ortodoxă a majorităţii locuitorilor Transilvaniei. UDMR a calculat că este prilejul unei sfidări la adresa sărbătoririi Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, prin acordarea unei străluciri şi a unei importanţe de talie ...europeană unei înţelegeri între tiranii feudali şi ecleziastici (în Dietă erau şi capii bisericilor recepte) ai poporului român din epocă, fără a ţine cont de adevăratul sens nobil al cuvântului Libertate şi chiar de respectul vieţii şi demnităţii celuilalt. Ceea ce-i şi mai jignitor astăzi este interpretarea cinică a UDMR privind raportarea tiranilor de atunci la românii ortodocşi, scuzând retroactiv că în Dietă s-ar fi “tolerat, în sens pozitiv, tacit”, şi religia ortodoxă. Adică, noi, ca români, suntem trecuţi la categoria “tacit” de către UDMR şi de către regizorii Centenarului românesc de la Budapesta. În loc ca UDMR şi Budapesta să-şi exprime regretul pentru tirania feudală asupra românilor în epocă, proclamată încă la 1437 cu Unio Trium Nationum şi legiferată prin Tripartitul lui Werbötzi la 1514, se încearcă a da măreţie unui pact de înţelegere între tirani, care de fapt nici n-a durat mult, devreme ce după numai 35 de ani, la 1603, unitarienii din Cluj în frunte cu episcopul lor, Thoroczkay Máthiás, năvălesc asupre Bisericii şi Colegiului Latin catolice iezuite din strada Lupului (azi str. M. Kogălniceanu), le distrug prin jaf şi incendiere şi omoară şi pe un profesor, pe nume Emanuel Niger). Acea “toleranţă” jignitoare pentru români înseamnă de fapt excluderea lor de la viaţa politică, fapt extrem de grav, care are urmări negative şi astăzi în viaţa noastră, a românilor. Cu ocazia dezvelirii monumentului, s-a cerut Parlamentul României “să adopte o Rezoluţie Solemnă privind însemnătatea istorică a Edictului de la Turda emis de către Dieta Transilvaniei în anul 1568”, argumentându-se cu cinism că această hotărâre a Dietei “exprimă năzuinţa spre pacea interconfesională, iar convieţuirea naţiunilor coexistente din Transilvania este o realitate istorică importantă”, astfel că acest pact dintre tirani ar fi de “o valoare socială şi spirituală de importanţă fundamentală” şi că ar fi necesar să se “statueze data de 13 ianuarie ca Zi a Libertăţii Religioase”. Niciun semn de căinţă pentru soarta istorică a românilor din epocă nu răzbate din această poziţie oficială a conducătorilor bisericilor maghiare şi a UDMR, ceea ce exprimă faptul că totul este o sfidare la adresa Centenarului românesc. Se uită că noi sărbătorim Centenarul actului Marii Uniri şi nu centenarul existenţei noastre istorice în această vatră a Transilvaniei, unde tirania a durat cel mai mult în Europa. Adevărata Zi a Libertăţii Religioase şi etnice în această parte a României şi a Europei este de fapt 1 Decembrie 1918.

Trist este faptul că această regizare reuşită a UDMR contra Centenarului a fost făcută cu concursul autorităţilor române inconştiente, care nu s-au consultat cu istoricii români, cu Universitatea din Cluj, cu Academia Română. Are perfectă dreptate Kelemen Hunor când a zis, cu această ocazie, că “Viitorul nostru depinde de modul în care percepem trecutul”. Adică, dacă îl percepem cu pasivitate, pe de-o parte, şi cu iresponsabilitate, de alta, viitorul va fi strălucit. Orwell a prevăzut cu claritate această turnură a perceperii istoriei, încă din 1949. Aşteptăm, în continuare, ca UDMR să facă programul Centenarului şi să îmbrace cu o aură extrem de strălucită şi actul de la 16 septembrie 1437 al acelui Unio Trium Nationum, cu concursul strălucit al autorităţilor române şi cu considerarea că Unio-ul a fost o minune a politicii europene a epocii şi că şi românii au fost de fapt acceptaţi “tacit” în Unio, contra ...românilor, bineînţeles. Atunci celebrarea Centenarului românesc va fi completă, ţinând cont că avem astfel de oameni de stat în fruntea administraţiei şi politicii naţionale.

O direcţie trebuie însă reinstaurată în România: aceea a respectului faţă de Academie (foarte mulţi infatuaţi ridicoli se cred mai deştepţi decât Academia), faţă de universităţile noastre, faţă de ştiinţa istorică românească.

prof.univ.dr. Vasile LECHINŢAN