VALERIU BRANIŞTE (1869-1928)

O viaţă închinată ideilor, opiniilor şi aspiraţiilor poporului român din Austro-Ungaria pentru unitate şi libertate naţională

Valeriu Branişte s-a născut în 10/22 ianuarie 1869 la Cincu-Mare, judeţul Braşov. După absolvirea şcolii primare şi a liceului, între 1887 şi 1891 este student al facultăţii de litere şi filosofie din Budapesta. Obţine doctoratul cu o teză, admisă „cu laudă”, despre Andrei Mureşianu, lucrare publicată în anul 1891 la Budapesta în limba maghiară. Activează ca membru al societăţii „Petru Maior” şi publică o foaie umoristică „Roza cu ghimpi”.

În anii 1891-1893 este profesor la liceul din Braşov, unde predă limbile română, maghiară şi germană. Colaborează în acelaşi timp la publicaţiile „Transilvania” şi „Tribuna”. Chemat de dr. Ioan Raţiu în 1893, părăseşte catedra şi preia conducerea „Tribunei”, consacrându-se gazetăriei. După o detenie de opt zile la Seghedin pentru un duel politic, publică, sub pseudonimul Bill-A-Zam, un reportaj din închisoare: Seghedinul, despre luptătorul slovac Svetozár Hurban-Vajanský (1847-1916), întemniţat şi el în acelaşi oraş. Primul lucru pe care l-a introdus la „Tribuna” a fost tonul urban, liber al personalităţii sale şi mai ales atacurile... Ajuns însă în conflict cu Eugen Brote, părăseşte „Tribuna” şi pleacă la Timişoara.

La 1 ianuarie 1894 înfiinţează la Timişoara, împreună cu Cornel Diaconovici, cotidianul „Dreptatea” şi „Foaia de Duminică”, supliment pentru popor. Semnează foiletoanele cu diferite pseudonime. Editorialele le semnează numai când atitudinea articolului angajează persoana lui. Celelalte apar fără semnătură.

La procesul Memorandului este apărător al acuzatului Gavril Tripon. La 17/29 decembrie este judecat, la Timişoara, într-un proces de presă. Îl apără în instanţă Coriolan Brediceanu şi slovacul Ştefanovits. Juraţii îl declară vinovat pe baza a 61 puncte de acuzare. Este condamnat la doi ani de temniţă şi o amendă de 1300 florini. Până în martie 1895 rămâne editor şi redactor-responsabil al „Dreptăţii” (Diaconovici plecase încă din 1891), când este întemniţat la Vász. Îşi execută pedeapsa până în iunie 1896, când este pus în libertate în baza unei largi amnistii acordate cu prilejul sărbătoririi unui mileniu de existenţă a Ungariei. „Tribuna” îi consacră articolul „Lauri şi tricolor” (XIII, nr. 130). „Dreptatea” salută eliberarea lui (III, nr. 129) şi i se aduc elogii naţionale.

În septembrie 1896 îşi reia catedra la Braşov şi este colaborator la „Gazeta Transilvaniei”.

Mirajul gazetăriei îl atrage din nou. La sfârşitul anului şcolar, răspunzând chemării pe care i-o adresează deputatul George Popovici şi cavalerul Iancu Flondor, pleacă la Cernăuţi şi înfiinţează ziarul „Patria”. Valeriu Branişte îşi începe lupta naţional-politică în a treia provincie românească din monarhia austro-ungară. Ca director al ziarului „Patria”, în 1898 desfăşoară o activitate de redeşteptare naţională, pentru dreptate şi libertate (II, nr. 116). Militează pentru limba naţională (II, nr. 130), pentru drepturile românilor din Bucovina (II, nr. 135), pentru învăţământul românesc (II, nr. 138, 146, 150, 151), duce o vastă propagandă în campania electorală pentru dieta ţării (II, nr. 153, 155, 157, 160, 164...180), concomitent cu lupta contra guvernului austriac şi a baronului Bourguignon, guvernatorul Bucovinei (II nr. 181, 185, 191, 209). A făcut parte din Consiliul Dirigent (1918), 17.04.1919 membru al Academiei Românr, Amintiri din închisoare.

Lupta se ascute în 1899, articolele din „Patria” devin tot mai combative pentru afirmarea caracterului românesc al ţării.       

Numărul 299 al „Patriei” anunţă expulzarea lui Valeriu Branişte din Bucovina, bănuit a fi autorul campaniei de demascări. Acest fapt a trezit un vast ecou în presa vremii, „Tribuna” (XVI, 3 octombrie 1899), „Evenimentul” (nr. 1904/1899, 1905/1899), „Dreptatea” (nr. 1076/1899), „Voinţa naţională” (nr. 4376/1899). În primele luni ale anului 1900 continuă editarea „Patriei” din clandestinitate.

La 1/14 ianuarie 1901, dând curs chemării fruntaşilor bănăţeni, fondează la Lugoj ziarul „Drapelul”, al cărui proprietar-editor va fi până în 1919. La adunarea generală de la Şimleul Silvaniei este raportor şi conferenţiar al Societăţii pentru înfiinţarea teatrului românesc. Încă de la înfiinţare consacră coloanele „Drapelului” luptei pentru dezvoltarea conştiinţei naţionale, pentru afirmarea limbii şi a şcolii româneşti, pentru moralitate politică. În alegeri, „Drapelul” susţine lupta candidaţilor români. Ziarul este prezent la toate manifestările culturale şi politice ale poporului român. Editorialele „Drapelului” demonstrează lipsa de realism a politicii ungare, abuzul de putere, reliefează necesitatea libertăţii naţionale, scrie despre specificul naţional şi vede în tradiţia istorică viitorul tuturor românilor.

„Momente de fast, dar şi de bilanţuri realiste, cu o evidentă tentă politică-naţională le-au constituit adunarea festivă de la Lugoj (1911), dedicată împlinirii a zece ani de la apariţia „Drapelului”, Serbările jubiliare ale ASTREI de la Blaj (1911) şi cele organizate la Orăştie (1913)”1. Relevăm contribuţia lui Valeriu Branişte la elaborarea actului din dezbaterea Comisiei de 10 din 13-14 ianuarie 1913 şi a Memorandului din 11 puncte din noiembrie 1913.

La izbucnirea Primului Război Mondial, Valeriu Branişte încearcă să-i ajute pe românii arestaţi, intervenind la autorităţi pentru eliberarea lor. După intrarea României în război, în 1916, Valeriu Branişte este pus sub supraveghere poliţienească. Coloanele „Drapelului” marchează albul cenzurii.

În 1917, prefectul judeţului Caraş-Severin, din încredinţarea contelui Ştefan Tisza, îi solicită lui Valeriu Branişte să semneze declaraţia de fidelitate faţă de Monarhie în semn de abdicare de la idealul naţional. Acesta refuză să semneze şi, prin acest gest, îşi pecetluieşte soarta.

La începutul anului 1918 este arestat sub învinuirea de spionaj în favoarea României şi interogat de tribunalul militar din Seghedin în stare de detenţie.

Ieşit din închisoare, în octombrie şi noiembrie 1918 desfăşoară o vie activitate pentru pregătirea marelui act al autodeterminării Banatului şi unirii cu ţara. În editorialul din „Drapelul”, nr. 122, 15/28 noiembrie 1918, Valeriu Branişte scrie: „Un fior sfânt cutremură astăzi toate inimile româneşti cu gândul măreţiei adunării de la Alba Iulia, unde după veacuri de patimi şi robie este chemat poporul românesc să-şi proclame libertatea sa naţională. Va fi o zi istorică, o zi neuitată în viaţa poporului, o zi de la care se va da o nouă epocă. O zi pe care o vor aminti urmaşii îndepărtaţi cu evlavie şi admiraţie. La Alba Iulia se va începe un nou capitol al istoriei naţionale româneşti, iar conţinutul acestui capitol va fi dat prin vrednicia celor de faţă şi a urmaşilor noştri. […] Cu acest gând, cu această convingere fermă şi cu această voinţă neclătinată plecăm la Alba Iulia spre a ne proclama libertatea noastră naţională ca popor civilizat şi conştient de misiunea ce ne aşteaptă aici ca sentinelă a latinismului din răsărit”2­.

Prin „Drapelul” lansează chemarea de a se constitui la Lugoj un prim batalion românesc. La redacţia ziarului se deschid liste de subscripţie pentru batalionul lugojenilor şi pentru confecţionarea steagurilor tricolore. În ziua de 7 noiembrie cere lichidarea puterii de stat maghiare şi instaurarea stăpânirii româneşti. Organizează trimiterea delegaţilor bănăţeni la Alba Iulia. La Marea Adunare a tuturor românilor din 1 Decembrie 1918 este numit membru fără portofoliu în Consiliul Dirigent.

Coriolan Brediceane și valeriu Braniște în redacția ziarului ”Drapelul”

Ziarul „Drapelul” a fost singurul periodic românesc care a apărut fără întrerupere, răzbind prin anii grei ai războiului. El a fost purtătorul de cuvânt al ideilor, opiniilor şi asipraţiilor poporului român din Austro-Ungaria şi a pledat asiduu după Marea Unire pentru introducerea regimului românesc în Banat. Valeriu Branişte scoate acum o ediţie în limba franceză a „Drapelului”, pentru orientarea armatei franceze de ocupaţie din Banat.

„În 13/26 decembrie 1918, pe peronul gării din Lugoj, a avut loc festivitatea primirii generalului francez Henri Berthelot, comandantul trupelor aliate, întâmpinat cu mari onoruri militare, în acordurile Marseillezei, interpretate de Corul Societăţii Universitarilor Români, şi ale unui Bine aţi venit (compus special pentru acest eveniment de Ioan Vidu), intonat de Reuniunea Română de Cântări şi Muzică.”3

În martie 1919 predă „Drapelul” unui comitet de redacţie şi pleacă la Sibiu ca şef al resortului învăţământului în Consiliul Dirigent. Pune acum bazele învăţământului românesc în Transilvania şi Banat, dând curs cererilor naţionalităţilor conlocuitoare de a-şi constitui şcoli cu limba de predare maternă.4

Om de vastă cultură, personalitate marcantă a Banatului şi Transilvaniei, Valeriu Branişte a militat toată viaţa cu intransigenţă şi consecvenţă pentru desăvârşirea idealurilor României Mari. Valeriu Branişte a fost chemat sub cupola nemuririi, fiind ales în 7 iunie 1919 membru de onoare al Academiei Române de toţi cei 19 academicieni prezenţi.5

La 31 ianuarie 1920 inaugurează Universitatea din Cluj, primul institut superior de învăţământ şi cultură în limba română din Transilvania.

„Valeriu Branişte a scris peste 4000 de articole identificate având ca temă lupta pentru unitate naţională.”6

În activitatea sa tumultoasă Valeriu Branişte a întreţinut o bogată corespondenţă, cu personalităţi ale timpului, adevărate izvoare istorice, genul epistolar însemnând cunoaşterea cât mai veridică a fenomenului social-economic, social-politic şi cultural-instituţional al societăţii.

Ar fi nedrept dacă n-am reda o formidabilă scrisoare din care răzbate elocvent unitatea de simţire a românilor de pretutindeni, care încheie volumul IV de corespondenţă, scrisoare adresată de locotenetul M. Grossu lui Valeriu Branişte, Boemia, 1918: „Către administraţia gazetei «Drapelul», str. Făgetului nr. 121, Lugoj, Ungaria. // Plecând în fine spre patrie trimit onoratei gazete cele mai cordiale salutări. Am fost un român pierdut şi renaşterea mea o atribuiesc în cea mai mare parte nepreţuitului «Drapel». Trăiască «Drapelul», trăiască colaboratorii lui pentru îndrumarea celor rătăciţi şi pentru întărirea neamului nostru mândru românesc. Sper că şi în Basarabia voi avea fericirea să citesc sfântul «Drapel». // Fost judecător de instrucţie din Chişinău M. Grossu.”

Valeriu Branişte a fost preşedintele fundaţiei Ziariştilor Români din Ungaria, al Comunităţii de avere din Caransebeş şi al fundaţiei Gojdu. A făcut parte atât din comisia de 10, cât şi din cea restrânsă de 3, desemnate de conducerea P.N.R. (prima formaţiune politică de pe teritoriul actual al României), pentru a reprezenta interesele românilor la tratativele cu guvernul maghiar.

Valeriu Branişte era un adevărat român. În camera unde locuia se afla icoana lui Iancu, iar la redacţie icoana celor trei capi ai revoluţiei ţărăneşti din 1784 Horea, Cloşca şi Crişan şi bustul lui Mihai Viteazul.

Grav bolnav, în 1927 se retrage la Lugoj. În dimineaţa de 1 ianuarie 1928 se stinge din viaţă. Este înmormântat în cripta din capela cimitirului din Lugoj alături de Eftimie Murgu şi Coriolan Brediceanu.

În şedinţa din 15 mai 1928, Ion Bianu, fost secretar al Academiei Române, făcând raportul despre lucrările făcute în 1927-1928, spune printre altele: „Dr. Valeriu Branişte s-a stins la Lugoj, obosit de cariera de peste un sfert de veac de luptător neînfrânt în apărarea intereselor politice şi culturale ale românismului de peste Carpaţi.”7

Pentru faptele sale, marele cărturar Valeriu Branişte, ziarist, om politic şi de vastă cultură, va trăi veşnic în memoria neamului românesc.

Simion TODORESCU

preşedinte Asociaţia Culturală „Elocvenţa” Lugoj

SURSE DOCUMENTARE

Volume

Valeriu Branişte, Scrisori din închisoare (Seghedin, 1918). Ediţie îngrijită, note şi comentarii de Valeria Căliman şi Gheorghe Iancu, Editura Banatica, Reşiţa 1996, 239 p.

Valeriu Branişte, Corespondenţă 1911-1918. Vol. IV. Sub redacia Gheorghe Iancu. Ediie îngrijită de: Gheorghe Iancu, Valeria Căliman, Stelian Mândru, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2001, 376 p.

Valeriu Branişte, De la Blaj la Alba Iulia. Articole politice. Ediie îngrijită de Valeria Căliman şi Maria Elena Simionescu, Editura de Vest, Timişoara, 2003, 375 p..

Valeriu Branişte, Jurnal (1923). Editura de Vest, Timişoara, 2005, 221 p.

Ioan Munteanu, Mişcarea Naţională din Banat 1819-1918, Timişoara, 1994.

Constantin-Tufan Stan, Ioan Vidu. Doinitorul Marii Uniri, Editura Eurostampa, Timişoara, 2017, 504 p.

Periodice

„Drapelul”. Organ naţional, politic, ziar, Lugoj (1901-1919).

„Dreptatea”. Organ politic şi social, ziar, Timişoara (1894-1895).

„Răsunetul”. Gazetă naţională-independentă din Lugoj (1922-1948).

Note

1 Valeriu Branişte, Corespondenţă 1911-1918..., p. 101.

2 Valeriu Branişte, De la Blaj la Alba Iulia..., p. 349. 

3 Constantin-Tufan Stan, Ioan Vidu..., p. 87.

4 Valeriu Branişte, Jurnal (1923)..., p. 13.

5 Iosif Naghiu, în „Răsunetul”, nr. 51-52, 25.12.1945

6 Valeriu Branişte, De la Blaj la Alba Iulia..., p.14.

7 Iosif Naghiu, în „Răsunetul”, nr. 51-52, 25.12.1945.