|
Bastarnii, galii,
goţii şi sarmaţii în tăbliţele de la Sinaia
Abstract:
Sinaia plates contain important information not only about gets and
dacians but also about bastarn, gall, got and sarmats. Bastarns ware
coming from Asia and were established near Markianopol. Gals inhabited
the Moesia and Panonia and was defeated by Burebista aided by sarmats.
The oldest information about the gots are contained in the plate 67
witch was imprinted in Thracia. The name of gots comes from Mont Gato,
the ancient name of Ceahlău hill.
În tăbliţele de la Sinaia
există relatări importante despre geţi şi daci, dar şi despre alte
popoare antice cum sunt bastarnii, galii, goţii şi sarmaţii, despre
care, în lucrarea de faţă, sunt prezentate unele informaţii rezultate
din descifrarea textelor acestor tăbliţe. In afara popoarelor
menţionate, în tăbliţe mai există informaţii şi despre grecii atenieni,
traci, macedoneni, iazigii, dardani, dalmaţi, sciţi, şi, bineînţeles,
despre romani. Aceste informaţii conţinute în tăbliţele de la Sinaia
subliniază importanţa europeană a acestor obiecte istorice neglijate de
atâta timp.
Despre bastarni, cele mai
importante informaţii le avem de la Burebista însuşi, în tăbliţa cu
numărul 126 (figura 1), conform numerotaţiei utilizate în cartea lui
Romalo [1]. Poate părea incredibil, însă această tăbliţă este cu
claritate opera lui Burebista, deoarece conţine o hotărîre prin care li
se conferă bastarnilor dreptul de a locui în partea de sud a Dobrogiei,
în zona localităţii Marchianopol. Este posibil ca această hotărâre să fi
constituit unul din motivele nemulţumirilor care au dus la îndepărtarea
sa. Despre preocupările lui Burebista legate de imprimarea unor texte
importante pentru epoca în care a trăit avem informaţii de la Deceneu,
care, în tăbliţa cu numarul 12, afirmă că Burebista a imprimat „legile
pământului nostru” care puteau fi vazute la templul lui Ra de lângă
Sarmisegetuza [3].
Fig. 1. Tăbliţa 126. Hotărârea lui Burebista referitoare la bastarni.
Pentru a se putea urmări
mai uşor conţinutul plăcii 126, acesta a fost transcris cu ajutorul
alfabetului latin, fara pastrarea majusculelor din textul original şi
prin inlocuirea lui &! „o”, care, după separarea textului în cuvinte,
este prezentat mai jos:
Bastarny oe ni nydu bio
Asy. Tiseo tepue so ekyo dabo Maheano, poe Kayo mayre bero ryomyonu so
on sontio dabo geeto daki dero a zabelo loe Boerybesto.
Bastarn ryom lo eto no
ryo nireo so on Tezieo. Lo Geenuhlo eo erobysto tripale to armoso. On
doe to priciylo dy sye purceedoe sonto loru so aciyno ayo nosetryo
nobalyo dabo geeto onceery syo. De giino tuetie priciilo noe ason dy mo
so pyo giie aciyeo on pasire ao nosetrsetro. Traso mato Boerobysto on
T-P Geenohlo
Pentru textul de mai sus,
se poate obţine următoarea traducere:
Bastarnii cu ale lor
cuiburi au fost în Asia. Tiseo a înconjurat cu caii cetatea Maheano,
apoi, Caius, marele bărbat al romanilor a dat, cu ei, cetăţii geţilor şi
dacilor, război lui Burebista. Bastarnii din nou de locul râului nostru
s-au apropiat cu al lor Tezieo la Genucla, au prădat tripalele acelei
armate. Din aceste două motive înţelepţii au hotărât lor, cu a tuturor
ape ale noastre, nobili ai cetăţii geţilor, cererile lor. Datorită
tuturor (acestor) motive, ale noastre vite care mergeau să păşuneze
acolo, sunt oprite să treacă apele noastre. Ordinul împăratului
Boerobysto la palatal de la Genucla.
Conţinutul textului este
în concordanţă cu alte informaţii conţinute în tăbliţele de la Sinaia şi
constituie o scurtă trecere în revistă a istoriei acestui popor. In
primul rand, se afirmă despre bastarni, că au venit din Asia. Opinia
generală despre acest popor este că a fost de origine germanică. Ce fel
de germanici puteau fi aceşti bastarni dacă au venit din Asia? După cum
rezultă din textul descifrat, bastarnii s-au stabilit, iniţial, în jurul
localităţii Marchianopol, astăzi în nord-estul Bulgariei. Din conţinutul
altor plăci se ştie că au intrat în conflict cu Oroles conducătorul
geţilor din Dobrogea. Apoi, au participat alături de romanii conduşi de
Caius Antonius la invazia ţării geţilor, ajungând pe valea Siretului
până la Moleo Dava [2]. Fiind învinşi de către Burebista, romanii s-au
retras, iar când au ajuns la Genucla cu intenţia să iasă cu corăbiile
lor la mare, bastarnii au trecut de partea geţilor şi au contribuit la
dezastrul total al armatei romanilor. In cele din urmă, când romanii au
luat în stăpânire teritoriul dintre Dunăre şi mare, bastarnii s-au
retras, în condiţii dramatice, în Moldova, unde sunt menţionaţi de alte
izvoare istorice.
Textul de mai sus conferă
nişte drepturi bastarnilor ca urmare a alierii lor cu geţii. Faptul că
această placă este opera lui Burebista rezultă din ultima frază, scrisă
cu un alfabet special, care poate fi considerat sacru, prin care se
precizează că este vorba despre o hotărâre a sa. Mai sunt cunoscute
astfel de plăci la care drept autori sunt indicaţi Deceneu şi Burebista.
Scrierea cu un asemenea alfabet special poate fi asemănată, astăzi, cu
scoaterea în evidenţă a unui text prin scrierea sa cu majuscule sau prin
subliniere. Plăcile cu numerele 10 şi 31 sunt scrise în întregime cu un
astfel de alphabet, tocmai pentru a scoate în evidenţă importanţa celor
relatate. Ele se referă la evenimentele care au avut loc imediat după
moartea lui Burebista [2]
Plăcuţa 126 mai conţine
nişte detalii interesante: la colţuri avem nişte cercuri care conţin
nişte litere înconjurate de cruciuliţe care au ca semnificaţie crucea
zeilor. In colţul din stânga sus avem un „B” care este iniţiala de la
„Boe” care înseamă „războinic”; în colţul din dreapta sus avem un „ro”
care este iniţiala tatălui ceresc, Ro; în colţul din stânga-jos avem
„D/G”, care se referă la „Dabo Geto”; iar în cercul din dreapta jos avem
„M/B” adică „Mato Boerobisto”. In partea de jos, la mijloc, avem
portretul unei femei care o reprezintă pe regina Mara, soţia lui
Burebista. Deci şi aceste detalii indică faptul că autorul acestei plăci
este Burebista însuşi.
In tabliţa 20 (figura 2)
se arată despre bastarni că au renunţat la zeii romanilor şi au adoptat
zeii geto-dacilor. Textul alfabetic şi traducerea aferentă sunt date mai
jos:
Boyrebyseto dio hyo
usia bastarno pazy ceo, so tia Segista dyoso, tra ryomyonuso dio ceta,
cira bisika so Ro ghiao.
In traducere: Burebista, zeii caruia poarta bastarnilor pazeau, cu
ai săi din Segista zei, a cerut a romanilor zei ceată, conducătorului
altarului cu Ro să-i schimbe.
Fig. 2. Tăbliţa 20. Bastarnii adoptă zeii geţilor în timpul lui
Burebista.
Până să ajungă romanii în
sudul Dunării, duşmanii cei mai înverşunaţi ai geto-dacilor au fost
galii. Aceştia ocupau un spaţiu vast în zona Moesiei Superioare şi a
Panoniei. Galii au fost un popor numeros care a locuit pe un spaţiu vast
în Europa: ei au populat tetitoriul Franţei de astăzi, nordul Spaniei,
nordul Italiei, ajungând chiar până la Bosfor. Despre gali, care s-au
numit şi celţi, a scris dr. Iosif Vasile Ferencz (vezi colecţia Dacia
Magazin). Un aspect care ar trebui studiat mai mult pe viitor este
contribuţia galilor la formarea limbilor considerate astăzi de origine
latină din care face parte şi limba română.
Latinii din Italia au fost
prea puţin numeroşi pentru a-şi impune limba într-o zonă vastă ca cea în
care se vorbesc, astăzi, limbile considerate de origine latină. Datorită
poziţiei lor geografice, romanii au avut norocul să-şi formeze un
imperiu vast, în jurul Mării Mediteraniene, însă galii, datorită
numărului lor, au avut o contribuţie de bază la formarea popoarelor
considerate astăzi de origine latină, inclusiv a românilor, fără a reuşi
să-şi creeze un imperiu. Deşi duşmani neîmpăcaţi, după cucerirea romană
şi răspândirea creştinismului, galii şi geto-dacii au putut convieţui
paşnic. Astfel, au putut avea o contribuţie importantă la formarea
limbii române. Despre războaiele geţilor cu galii avem informaţii încă
din timpul lui Dromihete, în tăbliţa cu nr. 23, (figura 3).
Fig. 3.
Tăbliţa 23. Dromihete dă un ajutor norocos locuitorilor de la Elia
Carseoy.
Conţinutul tăbliţei cu
numărul 23 transcris cu ajutorul alfabetului latin este:
Droyomikto tie byso
gheto torsos apo sonto Lisimaxo breby ro Kopono Elih lakima eide u nyo
giyu utla eo ughe ropo utke a noisymo ropto eaoi nobo syrei gal
to a geeo repo bisa.
Prin traducere se obţine
următorul text:
Dromihete cu ai lui
din râpă geţi de la cotul apei, la ai lui Lisimah devotaţi lui Ro de la
templul Elih norocos ajutor (au dat), când o femeie de-a lor, care-şi
mulgea al ei uger, a strigat pe drumul (cărarea) peste zgomotosul ropot
al apei (despre) noul atac al galilor spre oamenii din a râpei
adânc.
Cu alte cuvinte, la
atacul galilor asupra templului de la Elia Carseoy, care aparţinea lui
Lisimah, o femeie care era ocupată cu mulgerea unei vaci sau oi (nu se
precizează explicit), a strigat peste vuietul apei pentru a-i anunţa pe
geţii din râpă (de pe celălalt mal) despre faptul că au fost atacaţi.
Iar Dromihete a venit în ajutorul locuitorilor de la Elia Carseoi
(Hîrşova de astăzi). După cum se poate constata, geţii şi macedonenii,
deşi se mai razboiau între ei, nu erau nişte duşmani ireconciliabili. In
afară de aceasta, în plăcuţa 7 se afirmă explicit faptul că geţii şi
macedonenii erau de aceeaşi origine.
Aceste evenimente au avut
loc cam pe la 300 îHr., după alţii cca. 250 de ani, geţii aliaţi cu
sarmaţii conduşi de Burebista i-au atacat pe gali desfiinţîndu-i ca
putere militară. Cam în acelaşi timp, romanii i-au atacat şi ei pe galii
din Franţa. Deşi au dispărut ca putere militară, totuşi, pe teritoriul
ţării noastre, după cucerirea romană, a existat o legiune galică. Despre
războaiele lui Burebista cu galii se pot afla detalii din tăbliţele 9,
39 şi 79, a căror conţinut este prezentat în lucrările [2,6]. De la gali
a rămas drept moştenire „crucea celtică”.
Deşi poate părea
surprinzător, în tăbliţele de la Sinaia sunt menţionaţi şi goţii, despre
care, între istorici, există controverse dacă erau acelaşi popor ca şi
geţii, sau erau un popor diferit. Astfel, tăbliţa cu numărul 67 (figura
4) este singura care se referă explicit la goţi şi la zona în care
locuiau aceştia. Această tăbliţă este scrisă aproape cu acelaşi alfabet
ca şi tăbliţa cu numărul 109.
 Fig. 4.
Tăbliţa 67. Mergînd spre sciţi, la cetarea Ziosy sau Seiozi erau goţii.
Tăbliţele 67 şi 109 au
fost realizate de către un autor situat în Tracia. Conţinutul tăbliţei
67, după separarea în cuvinte şi transcrierea cu caractere latine prin
păstrarea valorii fonetice a textului original, este urmatorul:
Do enio loe Ziosy Davo
at iho to geoe shito zonto goto geoe. Lo nye do ilo ho eht Ra
siio at iho noe rekio. Ny Ro ea soe tiotion dyo. A so Ra evio ion it yl
fo lo Seiosy ion. Ta rehiio ion o ao eio soe ghetyo o hio geoa ha nyio
o lyr loe da tro hitoe dioe shyto. Loi dioe matiho da rio soio soe de
Ra neio mathiho geto.
Prin traducere se poate
obţine următorul text:
Până la ei, la Ziosy
davo, mergând spre oamenii sciţi sunt goticii oameni.
La ei pentru a
ajunge, în dreapta (pe) Ra văzând, mergând pe râurele noastre. Al lor Ro
este al tuturor zeu. La al lor Ra de fiecare dată ei mergeau în foc la
Seiosy a lor. Pe acel râu al lor, pe apa sa, sânt geţii de la a căror
oameni, ai lor au învăţat despre ceata celor trei zeite ale sciţilor. A
lor divin împarat al râului este, după Ra al lor, împaratul geţilor.
Din conţinutul plăcii, se
poate înţelege că, la o anumită cetatete numită Ziosy sau Seiosy,
mergând spre sciţi se aflau goţii. Pentru a ajunge la ei trebuia mers în
lungul râurilor noastre având răsăritul soarelui în dreapta. Dacă ne
plasăm în Tracia, pentru a ajunge la goţi trebuia mers spre nord,
nord-est de-a lungul unor râuri cum ar fi Siretul, Prutul sau Nistrul.
Faptul că autorul plăcii 67 se afla în Tracia, rezultă din conţinutul
plăcii 109, care este scrisă aproape cu acelaşi alfabet şi exprimă
aproape aceleaşi concepţii despre războinicii geţi. De asemenea,
referirea la ceata celor trei zeiţe este specifică tracilor şi
macedonenilor.
 Fig. 5.
Tăbliţa 109. Războinicii geţi din nord-estul Traciei.
Conţinutul tăbliţei 109
(figura5), după separarea în cuvinte şi transcrierea textului cu
caractere latine, este dat mai jos:
Sigoby so eno hat oe
gheti boyo so Ro to nistoe eno nohtyo Trahio ioe ye. Ta boe sio a ze
tyn a Iono to evih ano ehao erio tahe Ro. Tio dye boeiio gheto edioi to
Ro tio nestoe e niio nohtyo Mahidonio soe de nio eio ao esti fo yon
Isytrieo to. Toe Istreo dey noeso eos azot ah sy tio edio at Re te
toto. Soem mano Sigoby o Mayho Ghetio hoe eri hyo aieo za te siioe eno
tio Ri hio yto deyo a inyo.
Jos în stânga: Gheto
boeo.
Prin descifrarea textului
de mai sus, se obţine:
Sigoby cu ale sale
case ale geţilor războinici, cu Ro, spre estul şi nordul Traciei se
află. Acei razboinici văzuţi ca zei însăşi, ca Ioni, în fiecare an se
ridicau la înaltul Ro. Acei divini razboinici geţi, care plecau la Ro
al lor, se află la a noastră miazănoapte a Macedoniei, din a lor însăşi
voinţă intrau în foc la al lor Istru deasemenea. (Pe) acei istrieni zei
din nou îi fermecau malul pe care mergeau la Re aceia toţi. Cu a sa mână
Sigoby la Maica Geţilor care ridicat să fie de apă numai acela văzut
(ales) de Ri pe cel care să meargă la zei dintre ei.
În dreapta jos: Războinicii geţi.
In ambele tăbliţe se face
referire la trimiterea unor mesageri la Zeul Suprem, Ro. Insă situaţia
este mult mai teribilă decât ce se ştia până acum, conform căreia, cel
trimis la cer era aruncat în trei suliţe ţinute de alţi războinici. Din
aceste tăbliţe putem să ştim că cel ales drept mesager intra singur în
foc, din proprie voinţă!!!
Tinând seama de situaţiile
descrise în cele două plăci, se poate trage concluzia că goţii se găseau
undeva pe cursul superior al Siretului, Prutului sau a Nistrului. Se
ştie din conţinutul altor plăci, că muntele Ceahlău s-a numit în
antichitate Mont Gato, adică Muntele Leopardului. Zona din apropierea
muntelui s-a numit Sar Mont Gato, adică Tara de la Muntele Leopardului,
iar geţii din zona Moldovei puteau, foarte bine să fie numiţi şi goţi.
Placa 67 poate fi datată cam pe la începutul domniei lui Burebista, deci
denumirea de goţi are o vechime mai mare decât evul mediu timpuriu.
Trebuie menţionat faptul că Ceahlăul s-a numit iniţial „Mont Ion oe
Ge” adică „Muntele lui Ion al Geei” şi şi-a schimbat
numele după săgetarea lui Zamolsxis, când, un leopard l-a dus la
locuinţa sa [3,4]. Această afirmaţie este justificată de conţinutul
textului din coloana din dreapta a plăcii 17, dat mai jos:
Kapo seo em augu a ima
Ion oe Ge meso nosetye oe nios oh abete lo fieo zen reciam so on Xa
Sentoe Hilioa nimy geron maneo go mataro a cem du sieom mobi gato nosum
se seua tiu bo Zamolsxiu
Prin traducere rezultă
următorul text:
Capul său cel
cunoscut cu numele (de) Ion al Geei au mers ducându-l de la ai noştri
brazi, care erau (la) frumoasele râuri (ape) de pe Fermecatul Sfântul
Munte, numele căruia (a fost) schimbat (faţă de) a sa origine (textual:
de la mama sa), după ce sfântul vorbitorul leopard a dus cu el, la a lui
locuinţă, pe Zamolsxis.
Asemenea leoparzi sunt
reprezentati şi pe două vase componente ale tezaurului de la Petroasele,
unul octogonal, iar celălalt dodecagonal. Dacă facem o comparaţe între
vederile vasului octagonal de la Petroasele şi imaginea unui leopard,
care mai trăieşte astăzi prin munţii din Asia Centrală, nu putem să nu
observăm asemănarea izbitoare (figura 6).
 Fig. 6.
Imagine a unui leopard pe vasul octagonal de la Pietroasele.
Pe vasele de la
Petroasele, petele leopardului sunt marcate prin pietre preţioase. Nu
există nici un motiv de a nu crede că asemenea leoparzi au trăit şi în
munţii Europei, inclusiv în România. Se cunoaşte faptul că Zamolsxis a
călătorit în Egipt unde preoţii aveau obiceiul să poarte o blană de
leopard. De asemenea, se cunoaşte un portret al lui Kubilay-han, în care
acesta, mergând la vânătoare, este însoţit, pe cal, de un leopard. In
figura 7 este prezentată o vedere istorică care-l reprezintă pe Batu-han
împreună cu suita sa. Este remarcabilă prezenţa a cinci leoparzi în
apropiere, fapt care arată că este vorba despre o vietate sociabilă.
Astfel încât, nu ar fi de mirare dacă în apropierea lui Zamolsxis ar fi
existat un astfel de leopard.
Chiar dacă pe muntele
Ceahlău nu ar fi trăit astfel de leoparzi, Zamolsxis putea să-şi aducă
unul din altă parte. De la aceşti leoparzi, numiţi gato în
limba getică, geţii din Moldova s-au numit şi goţi, iar după recuperarea
teritoriului ocupat de romani, Dacia s-a numit Goţia. Goţii la fel ca şi
bastarnii nu au fost germanici. Este posibil să fi apărut o confuzie
legată de religia geto-dacilor, care era caracterizată prin existenţa a
doi zei supremi: Ro şi Geea. Astfel încât prin „Ge-Ro-mano” se
putea întelege „ai Geei şi a lui Ro oameni”, adică „germani”
Este posibil ca vizigoţii să fi fost urmaşi ai geţilor si dacilor
retraşi în partea de vest a Moldovi după pacea încheiată de Diegio cu
romanii pe mijlocul Tisei, după moartea lui Decebal, iar ostrogoţii să
fi fost urmaşii geţilor si sarmaţilor din partea estică a Moldovei. Atât
vizigoţii cât şi ostrogoţii au jucat un rol deosebit de important în
istoria Europei. Autorii antici care au susţinut că goţii şi geţii
reprezintă acelaşi popor nu au făcut, practic, nici o greşeală. Singura
deosebire ar putea fi faptul că geţii din Moldova nu au suferit nici o
influenţă din partea romanilor, în timp ce, cei rămaşi în teritoriul
ocupat au suferit, inevitabil, unele influenţe.
 Fig. 7.
Imagine a lui Batu-han cu leoparzi în suita sa.
Vizigoţii au migrat în
Spania şi au contribuit din plin la formarea statului Spaniol, iar
ostrogoţii, sau cel puţin o parte a lor, au ajuns în nordul Italiei unde
au creat imperiul lui Theodoric cel Mare. Nu se poate spune că limba
spaniolă are un caracter germanic, însă, pentru descifrarea textelor din
plăcuţele de la Sinaia, de multe ori sensul unor cuvinte a fost găsit
numai în limba spaniolă. Este posibil ca această schimbare de nume să
fi avut loc odată cu adoptarea creştinismului. Alfabetul folosit de
Wulfila pentru traducerea Bibliei poate fi considerat o adaptare a
alfabetului getic din tăbliţele de la Sinaia la care s-au folosit şi
unele caractere ale alfabetului latin. Este intreresant de remarcat
faptul că vizigoţii au adoptat creştinismul sub forma ariană, fără a
renunţa la cultul lui Zamolxis şi Deceneu, abia prin secolul şapte, la
presiune papalităţii au renunţat oficial la cultul zeităţilor vechi şi
la arianism. Vizigoţii au dus cu ei în Spania, pe lângă tradiţiile
legate de Burebista şi Decebal, şi celebrele legi ale lui Zamolxis, pe
care le-au modificat după adaoptarea creştinismului. De la vizigoţi,
spaniolii au păstrat până astăzi numele de Diego sau Diegis despre care
se ştie că a fost generalul care a încheiat pacea cu romanii după
moartea lui Decebal [5]. După încheierea păcii, dacii şi geţii care au
dorit să fie liberi s-au retras în Moldova.
In toate războaiele
importante despre care sunt relatări în tăbliţele de la Sinaia, geţii şi
dacii sunt însoţiţi de sarmaţi. In timpul lui Burebista sarmaţii au
participat la invazia Moesiei unde existau cetăţi importante ale
galilor, aşa cum se relatează în tăbliţa 9. Sarmaţii au participat, de
asemenea, la respingerea invaziei lui Caius Antonius pe valea Siretului,
aşa cum se menţionează în tăbliţa 120. După înlăturarea lui Burebista de
la putere şi ocuparea Genuclei de către romani, Zuraseo de la Moleo Dava
a recucerit-o cu ajutor de la sarmaţi. Si în timpul lui Decebal se
cunoaşte participarea activă a sarmaţilor de partea dacilor. Abia în
bătălia de la Câmpiile Catalaunice vizigoţii au luptat de partea
bizantinilor, împotriva lui Atila, iar ostrogoţii, care pot fi
consideraţi urmaşi ai geţilor si sarmaţilor, au fost de partea hunilor
alături de Atila. Adică vizigoţii şi ostrogoţii s-au aflat în tabere
diferite. După decăderea imperiului creeat de Atila, ostrogoţii au creat
în nordul Italiei imperiul lui Teodoric cel Mare. In catedrala de la
Ravena, construită de ostrogoţi, cei trei magi sunt reprezentaţi cu
căciulă dacică pe cap, iar mironosiţele sunt reprezentate îmbrăcate cu
costume populare româneşti. Aceste motive pot indica faptul că
ostrogoţii, cei înrudiţi cu sarmaţii, au avut un rol important în
formarea poporului român. O ramură importantă a sarmaţilor era stabilită
pe valea Tisei şi au purtat numele de iazigii, de unde au efectuat
numeroase incursiuni în imperiul roman ajuns la Dunăre. Sarmaţii erau
numiţi de către slavi „iaşii”, astfel încât este posibil ca denumirea
municipiului Iaşi să fie de origine sarmatică. In nordul Italiei există
o localitate importantă care se numeşte Sarmato, ceea ce indică rolul
politic şi militar jucat de acest popor.
prof.univ.dr.ing.
Viorel UNGUREANU
Bibliografie:
1. Romalo, Dan, Cronică
getă apocrifă pe plăci de plumb?, Rditura Alcor Edimpex,
Bucureşti, 2005.
2. Ungureanu, Viorel,
Burebista şi dezastrul suferit de romanii conduşi de Caius Antonius pe
valea Siretului, Dacoromania, nr. 70, Alba Iulia, 2014.
3. Ungureanu, Viorel,
Rebo de no tero-legile pământului nostru, Dacoromania, nr. 73, Alba
Iulia, 2015.
4. Ungureanu, Viorel,
Moştenirea geto-dacă a limbii române, Al-VII-lea Simpozion
Internaţional CUCUTENI-5000., Chişinău, 2012.
5. Ungureanu, Viorel,
Decebal şi razboaiele sale cu romanii conform tăbliţelor de la Sinaia,
Dacoromania, nr. 79, Alba Iulia, 2016
6. Ungureanu, Viorel,
Religia geto dacilor şi a altor popoare din zona carpato - danubiană şi
balcanică conform tăbliţelor de la Sinaia, Dacoromania, nr. 82, Alba
Iulia, 2016
7. Ungureanu, Viorel,
Relatări despre geţii de pe malurile Istrului în tăbliţele de la Sinaia,
Dacoromania, nr. 83, Alba Iulia, 2017
8. Ungureanu, Viorel,
Goţii şi războinicii geţi, Dacoromania, nr.85, Alba Iulia, 2017
9. Ungureanu, Viorel,
Despre Apolo si Zamolsxis în tăbliţele de la Sinaia, Dacoromania,
nr. 90, Alba Iulia, 2018
10. Ungureanu, Viorel,
Moleo Dava şi rolul Moldovei în istoria valahilor, Al-XII-lea
Simpozion Internaţional CUCUTENI-5000., Editura „Tehnica-INFO” Iasi,
2019.
11. Ungureanu, Viorel,
Scrierea străveche din zona Carpato-Danubiană şi Balcanică a Europei,
Dacoromania, nr. 95, Alba Iulia, 2019
12.
www.dacoromania-alba.ro; www.dacia.org; www.dacii.ro.
|
|
