România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Bastarnii, galii, goţii şi sarmaţii în tăbliţele de la Sinaia    

 

Abstract: Sinaia plates contain important information not only about gets and dacians but also about bastarn, gall, got and sarmats. Bastarns ware coming from Asia and were established near Markianopol. Gals inhabited the Moesia and Panonia and was defeated by Burebista aided by sarmats. The oldest information about the gots are contained in the plate 67 witch was imprinted in Thracia. The name of gots comes from Mont Gato, the ancient name of Ceahlău hill. 

 

În tăbliţele de la Sinaia există relatări importante despre geţi şi daci, dar şi despre alte popoare antice cum sunt bastarnii, galii, goţii şi sarmaţii, despre care, în lucrarea de faţă, sunt prezentate unele informaţii rezultate din descifrarea textelor acestor tăbliţe. In afara popoarelor menţionate, în tăbliţe mai există informaţii şi despre grecii atenieni, traci, macedoneni, iazigii, dardani, dalmaţi, sciţi, şi, bineînţeles, despre romani. Aceste informaţii conţinute în tăbliţele de la Sinaia subliniază importanţa europeană a acestor obiecte istorice neglijate de atâta timp. 

Despre bastarni, cele mai importante informaţii le avem de la Burebista însuşi, în tăbliţa cu numărul 126 (figura 1), conform numerotaţiei utilizate în cartea lui Romalo [1]. Poate părea incredibil, însă această tăbliţă este cu claritate opera lui Burebista, deoarece conţine o hotărîre prin care li se conferă bastarnilor dreptul de a locui în partea de sud a Dobrogiei, în zona localităţii Marchianopol. Este posibil ca această hotărâre să fi constituit unul din motivele nemulţumirilor care au dus la îndepărtarea sa.  Despre preocupările lui Burebista legate de imprimarea unor texte importante pentru epoca în care a trăit avem informaţii de la Deceneu, care, în tăbliţa cu numarul 12, afirmă că Burebista a imprimat „legile pământului nostru” care puteau fi vazute la templul lui Ra de lângă Sarmisegetuza [3].

  Fig. 1. Tăbliţa 126. Hotărârea lui Burebista referitoare la bastarni.

Pentru a se putea urmări mai uşor conţinutul plăcii 126, acesta a fost transcris cu ajutorul alfabetului latin, fara pastrarea majusculelor din textul original şi prin inlocuirea lui &! „o”, care, după separarea textului în cuvinte, este prezentat mai jos:

Bastarny oe ni nydu bio Asy. Tiseo tepue so ekyo dabo Maheano, poe Kayo mayre bero ryomyonu so on sontio dabo geeto daki dero a zabelo loe Boerybesto.  

Bastarn ryom lo eto no ryo nireo so on Tezieo. Lo Geenuhlo eo erobysto tripale to armoso. On doe to priciylo dy sye purceedoe sonto loru so aciyno ayo nosetryo nobalyo dabo geeto onceery syo. De giino tuetie priciilo noe ason dy mo so pyo giie aciyeo on pasire ao nosetrsetro. Traso mato Boerobysto on T-P  Geenohlo

Pentru textul de mai sus, se poate obţine următoarea traducere:               

Bastarnii cu ale lor cuiburi au fost în Asia.  Tiseo a înconjurat cu caii cetatea Maheano, apoi, Caius, marele bărbat al romanilor a dat, cu ei, cetăţii geţilor şi dacilor, război lui Burebista. Bastarnii din nou de locul râului nostru s-au apropiat cu al lor Tezieo la Genucla, au prădat tripalele acelei armate.  Din aceste două motive înţelepţii au hotărât lor, cu a tuturor ape ale noastre, nobili ai cetăţii geţilor, cererile lor.  Datorită tuturor  (acestor) motive, ale noastre vite care mergeau să păşuneze acolo, sunt oprite  să treacă  apele noastre. Ordinul împăratului Boerobysto la palatal de la Genucla.

Conţinutul textului este în concordanţă cu alte informaţii conţinute în tăbliţele de la Sinaia şi constituie o scurtă trecere în revistă a istoriei acestui popor. In primul rand, se afirmă despre bastarni, că au venit din Asia. Opinia generală despre acest popor este că a fost de origine germanică. Ce fel de germanici puteau fi aceşti bastarni dacă au venit din Asia?  După cum rezultă din textul descifrat, bastarnii s-au stabilit, iniţial, în jurul localităţii Marchianopol, astăzi în nord-estul Bulgariei. Din conţinutul altor plăci se ştie că au intrat în conflict cu Oroles conducătorul geţilor din Dobrogea. Apoi, au participat alături de romanii conduşi de Caius Antonius la invazia ţării geţilor, ajungând pe valea Siretului până la Moleo Dava [2]. Fiind învinşi de către Burebista, romanii s-au retras, iar când au ajuns la Genucla cu intenţia să iasă cu corăbiile lor la mare, bastarnii au trecut de partea geţilor şi au contribuit la dezastrul total al armatei romanilor. In cele din urmă, când romanii au luat în stăpânire teritoriul dintre Dunăre şi mare, bastarnii s-au retras, în condiţii dramatice, în Moldova, unde sunt menţionaţi de alte izvoare istorice.

Textul de mai sus conferă nişte drepturi bastarnilor ca urmare a alierii lor cu geţii. Faptul că această placă este opera lui Burebista rezultă din ultima frază, scrisă cu un alfabet special, care poate fi considerat sacru, prin care se precizează că este vorba despre o hotărâre a sa. Mai sunt cunoscute astfel de plăci la care drept autori sunt indicaţi Deceneu şi Burebista. Scrierea cu un asemenea alfabet special poate fi asemănată, astăzi, cu scoaterea în evidenţă a unui text prin scrierea sa cu majuscule sau prin subliniere. Plăcile cu numerele 10 şi 31 sunt scrise în întregime cu un astfel de alphabet, tocmai pentru a scoate în evidenţă importanţa celor relatate. Ele se referă la evenimentele care au avut loc imediat după moartea lui Burebista [2]

Plăcuţa 126 mai conţine nişte detalii interesante: la colţuri avem nişte cercuri care conţin nişte litere înconjurate de cruciuliţe care au ca semnificaţie crucea zeilor. In colţul din stânga sus avem un „B” care este iniţiala de la „Boe” care înseamă „războinic”; în colţul din dreapta sus avem un „ro” care este iniţiala tatălui ceresc, Ro; în colţul din stânga-jos avem  „D/G”, care se referă la „Dabo Geto”; iar în cercul din dreapta jos avem „M/B” adică „Mato Boerobisto”.  In partea de jos, la mijloc, avem portretul unei femei care o reprezintă pe regina Mara, soţia lui Burebista. Deci şi aceste detalii indică faptul că autorul acestei plăci este Burebista însuşi.

In tabliţa 20 (figura 2) se arată despre bastarni că au renunţat la zeii romanilor şi au adoptat zeii geto-dacilor. Textul alfabetic şi traducerea aferentă sunt date mai jos:

Boyrebyseto dio hyo usia bastarno pazy ceo, so tia Segista dyoso, tra ryomyonuso dio ceta, cira bisika so Ro ghiao. In traducere: Burebista, zeii caruia poarta bastarnilor pazeau, cu ai săi din Segista zei, a cerut a romanilor zei ceată, conducătorului altarului cu Ro            să-i schimbe. 

Fig. 2. Tăbliţa 20. Bastarnii adoptă zeii geţilor în timpul lui Burebista.                  

Până să ajungă romanii în sudul Dunării, duşmanii cei mai înverşunaţi ai geto-dacilor au fost galii. Aceştia ocupau un spaţiu vast în zona Moesiei Superioare şi a Panoniei. Galii au fost un popor numeros care a locuit pe un spaţiu vast în Europa: ei au populat tetitoriul Franţei de astăzi, nordul Spaniei, nordul Italiei, ajungând chiar până la Bosfor. Despre gali, care s-au numit şi celţi, a scris dr. Iosif Vasile Ferencz (vezi colecţia Dacia Magazin).  Un aspect care ar trebui studiat mai mult pe viitor este contribuţia galilor la formarea limbilor considerate astăzi de origine latină din care face parte şi limba română.

Latinii din Italia au fost prea puţin numeroşi pentru a-şi impune limba într-o zonă vastă ca cea în care se vorbesc, astăzi, limbile considerate de origine latină. Datorită poziţiei lor geografice, romanii au avut norocul să-şi formeze un imperiu vast, în jurul Mării Mediteraniene, însă galii, datorită numărului lor, au avut o contribuţie de bază la formarea popoarelor considerate astăzi de origine latină, inclusiv a românilor, fără a reuşi să-şi creeze un imperiu. Deşi duşmani neîmpăcaţi, după cucerirea romană şi răspândirea creştinismului, galii şi geto-dacii au putut convieţui paşnic. Astfel, au putut avea o contribuţie importantă la formarea limbii române. Despre războaiele geţilor cu galii avem informaţii încă din timpul lui Dromihete, în tăbliţa cu nr. 23, (figura 3).

     Fig. 3. Tăbliţa 23. Dromihete dă un ajutor norocos locuitorilor de la Elia Carseoy.

 

Conţinutul tăbliţei cu numărul 23 transcris cu ajutorul alfabetului latin este:

Droyomikto tie byso gheto torsos apo sonto Lisimaxo breby ro Kopono Elih lakima eide u nyo giyu utla eo ughe ropo utke a noisymo ropto eaoi nobo syrei gal to a geeo repo bisa.

Prin traducere se obţine următorul text:

Dromihete cu ai lui din râpă geţi de la cotul apei, la ai lui Lisimah devotaţi lui Ro de la templul Elih norocos ajutor (au dat), când o femeie de-a lor, care-şi mulgea al ei uger, a strigat pe drumul (cărarea) peste zgomotosul ropot al apei (despre) noul atac al galilor spre oamenii din a râpei adânc.

      Cu alte cuvinte, la atacul galilor asupra templului de la Elia Carseoy, care aparţinea lui Lisimah, o femeie care era ocupată cu mulgerea unei vaci sau oi (nu se precizează explicit), a strigat peste vuietul apei pentru a-i anunţa pe geţii din râpă (de pe celălalt mal) despre faptul că au fost atacaţi. Iar Dromihete a venit în ajutorul locuitorilor de la Elia Carseoi (Hîrşova de astăzi). După cum se poate constata, geţii şi macedonenii, deşi se mai razboiau între ei, nu erau nişte duşmani ireconciliabili. In afară de aceasta, în plăcuţa 7 se afirmă explicit faptul că geţii şi macedonenii erau de aceeaşi origine.

Aceste evenimente au avut loc cam pe la 300 îHr., după alţii cca. 250 de ani, geţii aliaţi cu sarmaţii conduşi de Burebista i-au atacat pe gali desfiinţîndu-i ca putere militară. Cam în acelaşi timp, romanii i-au atacat şi ei pe galii din Franţa. Deşi au dispărut ca putere militară, totuşi, pe teritoriul ţării noastre, după cucerirea romană, a existat o legiune galică. Despre războaiele lui Burebista cu galii se pot afla detalii din tăbliţele 9, 39 şi 79, a căror conţinut este prezentat în lucrările [2,6]. De la gali a rămas drept moştenire „crucea celtică”.

      Deşi poate părea surprinzător, în tăbliţele de la Sinaia sunt menţionaţi şi goţii, despre care, între istorici, există  controverse dacă erau acelaşi popor ca şi geţii, sau erau un popor diferit. Astfel, tăbliţa cu numărul 67 (figura 4) este singura care se referă explicit la goţi şi la zona în care locuiau aceştia.  Această tăbliţă este scrisă aproape cu acelaşi alfabet ca şi tăbliţa cu numărul 109.                    

Fig. 4. Tăbliţa 67. Mergînd spre sciţi, la cetarea Ziosy sau Seiozi erau goţii.

 

Tăbliţele 67 şi 109 au fost realizate de către un autor situat în Tracia. Conţinutul tăbliţei 67, după separarea în cuvinte şi transcrierea cu caractere latine prin păstrarea valorii fonetice a textului original, este urmatorul:

Do enio loe Ziosy Davo at iho to geoe shito zonto goto geoe.  Lo nye do ilo ho eht Ra siio at iho noe rekio. Ny Ro ea soe tiotion dyo. A so Ra evio ion it yl fo lo Seiosy ion.  Ta rehiio ion o ao eio soe ghetyo o hio geoa ha nyio o lyr loe da tro hitoe dioe shyto.  Loi dioe matiho da rio soio soe de Ra neio mathiho geto.

Prin traducere se poate obţine următorul text:

Până la ei, la Ziosy davo, mergând spre oamenii sciţi sunt goticii oameni.

La ei pentru a ajunge, în dreapta (pe) Ra văzând, mergând pe râurele noastre. Al lor Ro este al tuturor zeu. La al lor Ra de fiecare dată ei mergeau în foc la Seiosy a lor.  Pe acel râu al lor, pe apa sa, sânt geţii de la a căror oameni, ai lor au învăţat despre ceata celor trei zeite ale sciţilor. A lor divin împarat al râului este, după Ra al lor, împaratul geţilor.

 Din conţinutul plăcii, se poate înţelege că, la o anumită cetatete numită Ziosy sau Seiosy, mergând spre sciţi se aflau goţii. Pentru a ajunge la ei trebuia mers în lungul râurilor noastre având răsăritul soarelui în dreapta.  Dacă ne plasăm în Tracia, pentru a ajunge la goţi trebuia mers spre nord, nord-est de-a lungul unor râuri cum ar fi Siretul, Prutul sau Nistrul. Faptul că autorul plăcii 67 se afla în Tracia, rezultă din conţinutul plăcii 109, care este scrisă aproape cu acelaşi alfabet şi exprimă aproape aceleaşi concepţii despre războinicii geţi. De asemenea, referirea la ceata celor trei zeiţe este specifică tracilor şi macedonenilor.

Fig. 5. Tăbliţa 109. Războinicii geţi din nord-estul Traciei.

 

Conţinutul tăbliţei 109 (figura5), după separarea în cuvinte şi transcrierea textului cu caractere latine, este dat mai jos:

Sigoby so eno hat oe gheti boyo so Ro to nistoe eno nohtyo Trahio ioe ye.   Ta boe sio a ze tyn a Iono to evih ano ehao erio tahe Ro. Tio dye boeiio gheto edioi to Ro tio nestoe e niio nohtyo Mahidonio soe de nio eio ao esti fo yon Isytrieo to.  Toe Istreo dey noeso eos azot ah sy tio edio at Re te toto. Soem mano Sigoby o Mayho Ghetio hoe eri hyo aieo za te siioe eno tio Ri hio yto deyo a inyo.

Jos în stânga: Gheto boeo.

Prin descifrarea textului de mai sus, se obţine:

Sigoby cu ale sale case ale geţilor războinici, cu Ro, spre estul şi nordul Traciei se află.  Acei razboinici văzuţi ca zei însăşi, ca Ioni, în fiecare an se ridicau la înaltul Ro.  Acei divini razboinici geţi, care plecau la Ro al lor, se află la a noastră miazănoapte a Macedoniei, din a lor însăşi voinţă intrau în foc la al lor Istru deasemenea.  (Pe) acei istrieni zei din nou îi fermecau malul pe care mergeau la Re aceia toţi. Cu a sa mână Sigoby la Maica Geţilor care ridicat să fie de apă numai acela văzut (ales) de Ri pe cel care să meargă la zei dintre ei. În dreapta jos: Războinicii geţi.

In ambele tăbliţe se face referire la trimiterea unor mesageri la Zeul Suprem, Ro. Insă situaţia este mult mai teribilă decât ce se ştia până acum, conform căreia, cel trimis la cer era aruncat în trei suliţe ţinute de alţi războinici. Din aceste tăbliţe putem să ştim că cel ales drept mesager intra singur în foc, din proprie voinţă!!!

Tinând seama de situaţiile descrise în cele două plăci, se poate trage concluzia că goţii se găseau undeva pe cursul superior al Siretului, Prutului sau a Nistrului.  Se ştie din conţinutul altor plăci, că muntele Ceahlău s-a numit în antichitate Mont Gato, adică Muntele Leopardului. Zona din apropierea muntelui s-a numit Sar Mont Gato, adică Tara de la Muntele Leopardului, iar geţii din zona Moldovei puteau, foarte bine să fie numiţi şi goţi. Placa 67 poate fi datată cam pe la începutul domniei lui Burebista, deci denumirea de goţi are o vechime mai mare decât evul mediu timpuriu. Trebuie menţionat faptul că Ceahlăul s-a numit iniţial „Mont Ion oe Ge” adică „Muntele lui Ion al Geei” şi şi-a schimbat numele după săgetarea lui Zamolsxis, când, un leopard l-a dus la locuinţa sa [3,4]. Această afirmaţie este justificată de conţinutul textului din coloana din dreapta a plăcii 17, dat mai jos:

Kapo seo em augu a ima Ion oe Ge meso nosetye oe nios oh abete lo fieo zen reciam so on Xa Sentoe Hilioa nimy geron maneo go mataro a cem du sieom mobi gato nosum se seua tiu  bo Zamolsxiu

Prin traducere rezultă următorul text:

Capul său cel cunoscut cu numele (de) Ion al Geei au mers ducându-l de la ai noştri brazi, care erau (la) frumoasele râuri (ape) de pe Fermecatul Sfântul Munte, numele căruia (a fost) schimbat (faţă de) a sa origine (textual: de la mama sa), după ce sfântul vorbitorul leopard a dus cu el, la a lui locuinţă,  pe Zamolsxis.

 Asemenea leoparzi sunt reprezentati şi pe două vase componente ale tezaurului de la Petroasele, unul octogonal, iar celălalt dodecagonal. Dacă facem o comparaţe între vederile  vasului octagonal de la Petroasele şi imaginea unui leopard, care  mai trăieşte astăzi prin munţii din Asia Centrală, nu putem să nu observăm asemănarea izbitoare (figura 6).

Fig. 6. Imagine a unui leopard pe vasul octagonal de la Pietroasele.

 

 Pe vasele de la Petroasele, petele leopardului sunt marcate prin pietre preţioase. Nu există nici un motiv de a nu crede că asemenea leoparzi au trăit şi în munţii Europei, inclusiv în România. Se cunoaşte faptul că Zamolsxis a călătorit în Egipt unde preoţii aveau obiceiul să poarte o blană de leopard. De asemenea, se cunoaşte un portret al lui Kubilay-han, în care acesta, mergând la vânătoare, este însoţit, pe cal, de un leopard. In figura 7 este prezentată o vedere istorică care-l reprezintă pe Batu-han împreună cu suita sa. Este remarcabilă prezenţa  a cinci leoparzi în apropiere, fapt care arată că este vorba despre o vietate sociabilă. Astfel încât, nu ar fi de mirare dacă în apropierea lui Zamolsxis ar fi existat un astfel de leopard.

Chiar dacă pe muntele Ceahlău nu ar fi trăit astfel de leoparzi, Zamolsxis putea să-şi aducă unul din altă parte. De la aceşti leoparzi, numiţi gato în limba getică, geţii din Moldova s-au numit şi goţi, iar după recuperarea teritoriului ocupat de romani, Dacia s-a numit Goţia. Goţii la fel ca şi bastarnii nu au fost germanici. Este posibil să fi apărut o confuzie legată de religia geto-dacilor, care era caracterizată prin existenţa a doi zei supremi: Ro şi Geea. Astfel încât prin „Ge-Ro-mano” se putea întelege „ai Geei şi a lui Ro oameni”, adică „germani”   Este posibil ca vizigoţii să fi fost urmaşi ai geţilor si dacilor retraşi în partea de vest a Moldovi după pacea încheiată de Diegio cu romanii pe mijlocul Tisei, după moartea lui Decebal, iar ostrogoţii să fi fost urmaşii geţilor si sarmaţilor din partea estică a Moldovei. Atât vizigoţii cât şi ostrogoţii au jucat un rol deosebit de important în istoria Europei. Autorii antici care au susţinut că goţii şi geţii reprezintă acelaşi popor nu au făcut, practic, nici o greşeală. Singura deosebire ar putea fi faptul că geţii din Moldova nu au suferit nici o influenţă din partea romanilor, în timp ce, cei rămaşi în teritoriul ocupat au suferit, inevitabil, unele influenţe.

Fig. 7. Imagine a lui Batu-han cu leoparzi în suita sa.

 

Vizigoţii au migrat în Spania şi au contribuit din plin la formarea statului Spaniol, iar ostrogoţii, sau cel puţin o parte a lor, au ajuns în nordul Italiei unde au creat imperiul lui Theodoric cel Mare. Nu se poate spune că limba spaniolă are un caracter germanic, însă, pentru descifrarea textelor din plăcuţele de la Sinaia, de multe ori sensul unor cuvinte a fost găsit numai în limba spaniolă.  Este posibil ca această schimbare de nume să fi avut loc odată cu adoptarea creştinismului. Alfabetul folosit de Wulfila pentru traducerea Bibliei poate fi considerat o adaptare a alfabetului getic din tăbliţele de la Sinaia la care s-au folosit şi unele caractere ale alfabetului latin. Este intreresant de remarcat faptul că vizigoţii au adoptat creştinismul sub forma ariană, fără a renunţa la cultul lui Zamolxis şi Deceneu, abia prin secolul şapte, la presiune papalităţii au renunţat oficial la cultul zeităţilor vechi şi la arianism. Vizigoţii au dus cu ei în Spania, pe lângă tradiţiile legate de Burebista şi Decebal, şi celebrele legi ale lui Zamolxis, pe care le-au modificat după adaoptarea creştinismului. De la vizigoţi, spaniolii au păstrat până astăzi numele de Diego sau Diegis despre care se ştie că a fost generalul care a încheiat pacea cu romanii după moartea lui Decebal [5]. După încheierea păcii, dacii şi geţii care au dorit să fie liberi s-au retras în Moldova.

In toate războaiele importante despre care sunt relatări în tăbliţele de la Sinaia, geţii şi dacii sunt însoţiţi de sarmaţi. In timpul lui Burebista sarmaţii au participat la invazia Moesiei unde existau cetăţi importante ale galilor, aşa cum se relatează în tăbliţa 9. Sarmaţii au participat, de asemenea, la respingerea invaziei lui Caius Antonius pe valea Siretului, aşa cum se menţionează în tăbliţa 120. După înlăturarea lui Burebista de la putere şi ocuparea Genuclei de către romani, Zuraseo de la Moleo Dava a recucerit-o cu ajutor de la sarmaţi. Si în timpul lui Decebal se cunoaşte participarea activă a sarmaţilor de partea dacilor.  Abia în bătălia de la Câmpiile Catalaunice vizigoţii au luptat de partea bizantinilor, împotriva lui Atila, iar ostrogoţii, care pot fi consideraţi urmaşi ai geţilor si sarmaţilor, au fost de partea hunilor alături de Atila. Adică vizigoţii şi ostrogoţii s-au aflat în tabere diferite. După decăderea imperiului creeat de Atila, ostrogoţii au creat în nordul Italiei imperiul lui Teodoric cel Mare. In catedrala de la Ravena, construită de ostrogoţi, cei trei magi sunt reprezentaţi cu căciulă dacică pe cap, iar mironosiţele sunt reprezentate îmbrăcate cu costume populare româneşti. Aceste motive pot indica faptul că ostrogoţii, cei înrudiţi cu sarmaţii, au avut un rol important în formarea poporului român. O ramură importantă a sarmaţilor era stabilită pe valea Tisei şi au purtat numele de iazigii, de unde au efectuat numeroase incursiuni în imperiul roman ajuns la Dunăre. Sarmaţii erau numiţi de către slavi „iaşii”, astfel încât este posibil ca denumirea municipiului Iaşi să fie de origine sarmatică.  In nordul Italiei există o localitate importantă care se numeşte Sarmato, ceea ce indică rolul politic şi militar jucat de acest popor.

 

 

 prof.univ.dr.ing. Viorel UNGUREANU

 

 

Bibliografie:

1. Romalo, Dan, Cronică getă apocrifă pe plăci de plumb?, Rditura Alcor Edimpex,  Bucureşti,  2005.

2. Ungureanu, Viorel, Burebista şi dezastrul suferit de romanii conduşi de Caius   Antonius pe valea Siretului, Dacoromania, nr. 70, Alba Iulia, 2014.

3. Ungureanu, Viorel, Rebo de no tero-legile pământului nostru, Dacoromania, nr. 73, Alba Iulia, 2015.

4. Ungureanu, Viorel, Moştenirea geto-dacă a limbii române, Al-VII-lea Simpozion Internaţional CUCUTENI-5000., Chişinău, 2012.

5. Ungureanu, Viorel, Decebal şi razboaiele sale cu romanii conform tăbliţelor de la Sinaia, Dacoromania, nr. 79, Alba Iulia, 2016

6. Ungureanu, Viorel, Religia geto dacilor şi a altor popoare din zona  carpato - danubiană şi balcanică conform tăbliţelor de la Sinaia, Dacoromania, nr. 82, Alba Iulia, 2016

7. Ungureanu, Viorel, Relatări despre geţii de pe malurile Istrului în tăbliţele de la Sinaia,  Dacoromania, nr. 83, Alba Iulia, 2017

8. Ungureanu, Viorel, Goţii şi războinicii geţi, Dacoromania, nr.85, Alba Iulia, 2017

9. Ungureanu, Viorel, Despre Apolo si Zamolsxis în tăbliţele de la Sinaia, Dacoromania, nr. 90, Alba Iulia, 2018

10. Ungureanu, Viorel, Moleo Dava şi rolul Moldovei în istoria valahilor, Al-XII-lea Simpozion Internaţional CUCUTENI-5000., Editura „Tehnica-INFO” Iasi, 2019.

11. Ungureanu, Viorel, Scrierea străveche din zona Carpato-Danubiană şi Balcanică a Europei,  Dacoromania, nr. 95, Alba Iulia, 2019

12. www.dacoromania-alba.ro; www.dacia.org; www.dacii.ro.