Consolidarea administraţiei româneşti în Ardeal (1918-1925)

• Reconstituirea Daciei, Dacoromaniei: ROMÂNIA MARE

Unirea Basarabiei cu România (27 martie 1918). Bucovinei cu România (28 noiembrie 1918), Banatului. Crişanei Maramureşului şi Transilvaniei cu România (1 decembrie 1918), acte înfăptuite în mod democratic şi plebiscitar, a constituit o primă etapa pentru reconstituirea DACIEI, a DACOROMÂNEI, în linii mari pe acelaşi teritoriu, unde au domnit regii Burebista şi Decebal, realizându-se un vis de secole a tuturor românilor începând în mod deosebii de la Mihai Viteazul (1593-1601). A fost nevoie de 318 am de suferinţe, impilări şi vexaţiuni din partea imperiilor vecine, care au aplicat principiul „Divide et Impera”, care din păcate, este practicat şi azi.

Realizarea Marii Unirii, din 1918, după multe secole de suferinţe şi vexaţiuni din partea Imperiilor vecine trecătoare, care au făcut mult rău naţiunii române, a deschis noi perspective spre evoluţia societăţii româneşti, spre civilizaţie şi progres S-a creat un nou cadru natural şi economic firesc pentru consolidarea stalului naţional unitar român, pentru care şi-au dat viaţa peste un milion de români în Primul Război Mondial

Actele Marii Uniri au fost de îndată sancţionate şi adoptate de regele Ferdinand I şi de Parlamentul României, ca acte de jurisprudenţă.

Unirea şi legiferarea ei era doar un primi pas spre trecerea la alte măsuri imediate spre consolidare, care nu se putea înfăptui în câteva luni, ori 1-2 ani. Era nevoie de ample reforme, de unificarea administrativă a României întregite, de o nouă Constituţie, de o reformă agrară pentru sprijinirea numeroaselor familii de ţărani cu rol determinant şi cel mai mare efort de sânge în Primul Război Mondial (1916-1918) şi în campania împotriva Ungariei bolşevice (1919-1920), de apărare a fruntariilor ţarii la Est şi Vest. Era nevoie de o reformă financiară profundă, de refacere economică de după război, crearea pieţei economice naţionale unice, dezvoltarea industriei, agriculturii şi a celorlalte ramuri ale economiei naţionale

Au fost luate măsuri legislative pentru integrarea administrativă şi economică a Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei, asigurarea drepturilor, libertăţilor cetăţeneşti pentru toţi locuitorii României, indiferent de sex, etnie şi religie.

Referitor la integrarea administrativ-teritorială a Basarabiei în structurile administraţiei româneşti a cunoscut 4 etape:

a) Etapa autonomiei administrative: 27 martie-27 noiembrie 1918;

b) Etapa renunţări la autonomia administrativă la adoptarea noii Constituţii a României: 27 noiembrie 1915-29 martie 1923:

c) De la noua Constituţie (29 martie 1923) la reforma administrativă (1923-1925),

d) Adoptarea Legii pentru unificarea administrativă (14 iunie 1925) şi efectele benefice ale acesteia. În cei 8 ani (1918-1925) Basarabia a devenit mai românească, mai puternică, aşa. cum şi-au dorit locuitorii săi, asigurându-se drepturi egale pentru toţi cetăţenii acestei provincii cu o majoritate zdrobitoare românească, ocupaţia rusească (1812-1918) nu a reuşit să înăbuşe tradiţiile româneşti şi limba română.

Concluzia firească şi logică pe care au desprins-o mulţi istorici a fost că Legea de unificare administrativă din 14 iunie 1925 a contribuit la intrarea Basarabiei în matca firească a României, chiar dacă Rusia Sovietelor, deşi a recunoscut dreptul popoarelor la autodeterminare, în realitate, Moscova din motive total neîntemeiate, nu a vrut să recunoască unirea Basarabiei cu România, parte componentă a trupului Moldovei până la 1812, neavând nimic comun cu Rusia ţarilor, nici măcar din punct de vedere religios.

• Apărarea Marii Uniri (1919-1920)

Apărarea noului stat înfăptuit democratic şi plebiscitar prin acte juridice bine gândite la Chişinău (27 martie 1918), Cernăuţi (28 noiembrie 1918} şi Alba Iulia (1 decembrie 1918) trebuiau puse în aplicare ca un drept suveran pentru ca România să fie recunoscută în plan internaţional.

În Transilvania, s-a trecut în mod operativ la constituirea Comandamentului Corpului 6 Armată cu sediul la Iaşi, având în compunere patru mari unităţi sub comanda generalului Istrati. Menirea lui era să apere Unirea după 106 de ani de împilare ruso-ţaristă (1812-1918), provincie curat românească, care întotdeauna a aparţinut Moldovei lui Alexandru cel Bun, ªtefan cel Mare, celorlalţi domnitori români moldoveni, fără întrerupere până la 1812, românii fiind majoritari, circa 86,4%, iar ruşii, tătarii şi ucrainenii aproape inexistenţi până la 1812.

La cererea organismelor alese democratic la Chişinău, ostaşii români au trecut în Basarabia românească, fixându-se în apărare pe Nistru, cu armele la picior până în 1920. S-a reuşit astfel să se pună capăt tendinţelor de cuceriri făţişe din partea Ucrainei şi Rusiei Sovietelor lui V.I. Lenin.

Apărarea Unirii Bucovinei cu România a fost apărată de trupele Diviziei 8 Infanterie, comandată de inimosul general Iacob Zadik. Această mare unitate a reuşit să blocheze intrarea prin Carpaţii Păduroşi a trupelor promise de Rusia Sovietelor şi Ucraina, Ungariei, Ucraina se declarase în 1917 stat autonom, apoi independent faţă de Moscova până în 1924. Ungaria bolşevică a lui Bela Kun nu a mai putut primi sprijinul promis în mai multe rânduri de la Rumcerodul din Ucraina a lui Rakovski şi Rusia Sovietelor lui V.I. Lenin.

La 11/24 decembrie 1918 la Sibiu sub comanda bravului general de brigada s-a constituit Comandamentul Trupelor din Transilvania, avându-l şef de stat major pe valorosul şi pragmaticul general de brigadă ªtefan Panaitescu.

La cererea românilor ardeleni, a conducerii Consiliului Naţional Român Central (C.N.R.C.), au pătruns spre sfârşitul lunii noiembrie în Transilvania Diviziile 7 şi 6 Infanterie şi Diviziile 1 şi 2 Vânători. Până la sosirea Armatei Romane din regat, adevărata Armată a apărării Marii Uniri au constituit-o gărzile naţionale române din fiecare localitate, care au funcţionat până în prima decadă a lunii ianuarie 1919. De asemenea s-au constituit Corpul Voluntarilor Români ardeleni. S-au mai constituit Regimentul de voluntari Beiuş (104 ofiţeri, 2.537 trupă, efectiv 2.641 oameni), Regimentul Infanterie „Horea” Odorhei (45 ofiţeri, 1.268 trupă; 1.313 oameni), Regimentul de Voluntari nr. 1 „Avram Iancu” (101 ofiţeri, 2.803 trupă; 2.904 oameni). Regimentul de Voluntari nr. 2 „Alba Iulia” (80 ofiţeri, 1.792 trupă; 1.872 oameni).

La 5/18 ianuarie s-a înfiinţat la Sibiu Comandamentul General Teritorial, avându-l comandant pe bravul general de divizie Ioan Boeriu (născut în comuna Recea, jud. Braşov), şef de stat major pe colonelul Dănilă Papp (real Pop). S-au constituit Secţiile Organizare VI şi VII care vor pune bazele Corpului 6 Armată (Cluj) şi Corpului 7 Armata (Sibiu).

S-a trecut la organizarea Diviziilor 16, 17 şi 20, respectiv 18, 19 şi 21 Infanterie ardelene. Iniţial s-au constituit Diviziile 16 şi 18 Infanterie ardelene.

La 30 martie 1919 au fost mobilizate în baza ordinului Marelui Stat Major prin Consiliul Dirigent (Sibiu), guvern provizoriu al Diviziilor 16 şi 18 Infanterie ardelene: Divizia 16 Infanterie având în compunere: B. 16 Vânători (Miercurea Ciuc) - 740 oameni, R. 81 Infanterie (Dej) cu 2.598 oameni, R. 82 Infanterie (Tg. Mureş) cu 2.391 oameni, R. 83 Infanterie (Cluj) cu 2.232 oameni, R 84 Infanterie (Bistriţa) cu 1 624 oameni, R 32 Tunuri (Cluj) cu S39 oameni, R. 32 obuziere (Cluj) cu 444 oameni şi Spitalul Divizion Bistriţa. cu 22 oameni (medici, surori medicale)

A fost mobilizată Divizia 18 Infanterie ardeleană, având în compunere: B 18 Vânători (Tg. Secuiesc) cu 718 oameni, R. 89 Infanterie (Braşov) cu 1.978 oameni, R. 98 Infanterie (Sibiu) cu 2.217 oameni, R. 91 Infanterie (Alba Iulia) cu 2.736 oameni, R. 92 Infanterie (Orăştie) cu 1.827 oameni, R. 35 Tunuri (Sibiu) cu 859 oameni, R. 36 Obuziere (Sibiu) cu 567 oameni. Batalionul de Pionieri (Geniu) din Alba Iulia cu 253 oameni şi Spitalul Divizionar (Braşov).

S-au mobilizat venind forţe din Regatul României Regimentul de Jandarmi (Braşov). Regimentul de Jandarmi (Cluj), Regimentul de Jandarmi (Arad, Deva), care au preluat începând cu decada a doua a lunii ianuarie 1919 misiunile gărzilor naţionale române. Gărzile naţionale române după 10 ianuarie 1919 şi-au încetat activitatea.

Consiliul Dirigent al Transilvaniei a mobilizat şi trupele neîndivizionate: Cp. Sanitară Cluj cu Spitalul Militar Cluj, Cp. de Subzisteţe (Cluj), Compania Sanitară (Sibiu) cu Spitalul Militar Sibiu şi Compania de Subzistente (Sibiu).

Comandamentul Trupelor Române din Transilvania, un adevărat comandament de armată, comandat pe rând de generalii Traian Moşoiu şi George D. Mărdărescu a fost nevoit şi forţat să ducă lupte de apărare şi ofensive împotriva trupelor Armatei ungare pentru a apăra şi consolida Marea Unire. Au avut loc lupte de apărare şi ofensive pe zona şi crestele Munţilor Apuseni, Zalău, Sighetu Marmaţiei, Vaţa, Zam pe Mureş, alungând trupele ungare care s-au dedat la crime oribile în Crişana şi Maramureş, spre Tisa, colo unde de fapt trebuia să fie frontiera cu Ungaria, aşa cum au recunoscut şi promis Marile Puteri ale Antantei (Franţa, Marea Britanie, Rusia şi Italia) în Convenţiunea din 1916, articolul 4.

La l mai 1919 (în ziua de Paşti) trupele române s-au oprit pe aliniamentul râului Tisa, pe malul stâng, unde a trecut în apărare. La 20 iulie 1919 trupele ungare, din ordinul bolşevicului Bela Kun şi a guvernului bolşevic Sándor Garbai au declanşat o puternică ofensiva împotriva trupelor române de pe Tisa, care aştepta deliberarea deciziilor de la Conferinţa de Pace din Paris. Trupele române s-au aparat cu înverşunare, reuşind să anihileze cele două pătrunderi la est de râul Tisa ale trupelor ungare. Prin contraatacuri ferme şi riposte ferme, prin executarea unei puternice contralovituri le-a azvârlit, dincolo de râul Tisa, iar la 3 August 1910 a ocupat Budapesta. Armata ungară, în urma puternicei riposte a Armatei române, a primit o lecţie usturătoare. De fapt, a intrat în descompunere, fiind făcută prizonieră. Bela Kun a fugit la Viena, ulterior la Moscova. Guvernul lui Sandor Garbai s-a descompus.

Armata română a făcut prizonieri 1.235 ofiţeri şi 40 000 de soldaţi unguri. Mulţi au dezertat şi fugit din Ungaria. Au fost capturate 87 de avioane. 348 tunuri de diferite calibre, din care 2 piese de 420 mm cu deplasare pe calea ferata, 52.000 de puşti. 332 mitraliere, o mare cantitate de muniţii şi materiale de război.

S-a reuşit astfel să fie apărată democraţia în sud-estul şi centrul Europei. În pericol era şi Germania ca să devină stat comunist, unde funcţionau Republicii ale Sovietelor, la Hamburg, Bremen, Munchen şi Berlin. Acest lucru s-a redovedit din nou în 1989 şi 1990 când comunismul instalat de corifeii lui Karl Marx, Engels, V.I. Lenin, Rosa Luxemburg, Karl Liebknecht, Ernst Thalmann, I.V. Stalin, Mao Tzedung, Constantin Dobrogeanu Gherea, Ana Pauker, Vasile Luca (real Laszo Lucaks), Lucreţiu Pătraşcanu etc., bazate aproape toate pe dictatura proletariatului au sucombat în mod inevitabil. De aceea după 1990 a fost recunoscut rolul progresist al Armatei române în 1919, în Ungaria.

Armata română s-a retras din Ungaria la 12 noiembrie 1919, lăsând ca poporul ungar să-şi organizeze ordinea şi liniştea, ordinea constituţională potrivit dorinţelor sale „evitând orice persecuţiuni politice, sociale sau religioase” aspect menţionat în ultima sa Proclamaţie semnată de generalul de divizie George D. Mărdărescu.

• Reconstituirea în linii mari 3 DACIEI, DACOROMANIEI - ROMÂNIA MARE (1918-1930)

 Suprafaţa României după l Decembrie 1918: 295.049 km2

 Suprafaţa României - Regatului România până la 1 Decembrie 1918 - 137.000 km , cu o populaţie de aproximativ 7.250.000 locuitori.

Populaţia României conform Recensământului din 1930 = 18.052.896 locuitori, din care

71,9% români. 7,9% unguri şi secui ungurizaţi, 4,1% germani (saşi, şvabi, lipţeri), 4% evrei, 3,2% ruteni şi ucraineni, 2,3% ruşi, 2% bulgari, 1,5% ţigani, 0,9% turci, 0,6% găgăuzi, 0,3% sârbi, croaţi şi sloveni, 0.3% polonezi. 0.1% tătari (Dobrogea cei mai mulţi), 0,1% greci 0,3% alte naţionalităţi

Aşadar, România era un stal naţional unitar cu mai mult de două treimi români, lucru ce nu se mai poate pune în discuţie (era suficient şi 50-65% ca să fie o majoritate suficientă s.n ).

 Capitala: Bucureşti (oraşul lui Bucur) cu 10 provincii curat şi majoritare locuire de români Banatul, Basarabia, Bucovina, Crişana, Dobrogea şi Cadrilaterul, Maramureşul. Oltenia, Moldova, Muntenia şi Transilvania, cu oraşe semnificative, centre de cultură şi limba română la: Timişoara, Chişinău, Cernăuţi, Constanţa, Baia Mare, Craiova, Bucureşti, Ploieşti şi Târgovişte, Cluj-Napoca, Alba Iulia şi Braşov, cu o bună ieşire la Marea Neagră şi oraşul Constanţa

 Suprafaţa arabilă - 14,6 milioane hectare, 7,3 milioane hectare, 4.300 km de cale ferată, circa 10.000 km de drumuri, aproape toate pietruite multe de slabă calitate

Parcul de maşini şi transport auto în 1938 era unul destul de modest: 20.058 autoturisme, 2.381 autobuze, 7.744 autocamioane, 505 autocisterne, 1.523 autotractoare, 2.052 motociclete etc. În 1916 acest parc era cu mult mai modest, doar circa 27% din cel existent în 1938.

• Refacerea finanţelor publice unificarea monetară

A fost un obiectiv imediat şi urgent luat în discute în Parlamentul României. Unificarea monetară nu putea fi făcută în 8-10 luni sau 1-2 ani. Unificarea monetară s-a înfăptuit într-o primă etapă în exerciţiul financiar 1920-1921. deci după circa 4 ani de la 1 Decembrie 1918. Artizanul a fost Nicolae Titulescu. Banca Naţională a României a emis în continuare ca bancnotă, leul, urmărindu-se întărirea ei după război. Casa de Economii şi Consemnaţiuni (C.E.C-ul) şi-a relansat activitatea, având un rol pozitiv în consolidarea economiilor populaţiei, dar şi cele ale întreprinderilor mici şi mijlocii.

Au fost retraşi treptat din circulaţie leii emişi în timpul ocupaţiei germane de către Banca Germană Română, coroana austro-ungară şi rubla.

Unificarea monetară s-a făcut prin preschimbarea în lei emişi de B.N.R. a monedelor aflate în circulaţie, în condiţiile în care stalul a contractat la B.N.R. două împrumuturi în sumă totală de 7,5 miliarde lei.

Reforma agrară (1921)

După Primul Război Mondial, România era o ţară cu un pronunţat caracter agrar. Circa 80% din populaţia României o formau ţăranii majoritatea cu loturi mici de pământ, practicând predominant o agricultură de subzistenţă. Prin reforma agrară din 1921: Vechiul Regat şi Basarabia (17 iulie) şi respectiv, Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş (30 iulie) a crescut rolul ţăranilor mijlocaşi. A avut loc o reducere a ponderii proletariatului agricol şi a ţărănimii sărace, manifestându-se o creştere a elementelor fermierilor mijlocaşi.

Potrivit normelor stabilite de Guvernul generalului Alexandru Averescu s-a asigurat exproprierea a 6.120.000 hectare, dintre care 3.998.753 ha de teren arabil. Guvernul s-a angajat să dea la fiecare ţăran participant la Primul Război Mondial, cel puţin 5 hectare. Realitatea pe teren, însă, a fost alta, asigurându-se: 6 hectare în Basarabia, 5 hectare în Vechiul Regat, 4 hectare în Transilvania şi 2,5 hectare în Bucovina.

Peste 2.000.000 hectare de păduri şi izlazuri au devenit în cea mai mare parte, proprietate comunală de care beneficiau ţăranii din comunele şi satele respective, în schimbul achitării unor taxe anuale, punându-se bazele păşunilor şi izlazurilor comunale şi săteşti. Măsura a contribuit foarte mult la creşterea şeptelului la animalele domestice: vaci, cai, vite, capre, porci. De asemenea, s-au pus bazele unor composesorate comunale, îndeosebi la păduri de care au beneficiat un număr mare de comune.

În perioada interbelică s-au pus bazele proprietăţilor ale comunelor foste grănicereşti: 44 comune zona Năsăud, respectiv 82 comune foste grănicereşti din zona de dislocare a Regimentului „Grăniceri” (Orlat), în Ţara Haţegului, Mărginimea Sibiului, Ţara Făgăraşului până la Perşani.

În Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş au fost împroprietărite şi familii sărace din rândul ungurilor, secuilor ungurizaţi, saşi, şvabi, sârbi, ucraineni, polonezi şi chiar evrei. Au fost împroprietărite fostele şcoli grănicereşti, bisericile şi alte instituţii în drept, mai ales la nivelul comunelor.

În baza Legii de împroprietărire, marelui proprietar funciar i s-a lăsat o proprietate cu o suprafaţă de 100 ha neexpropriabilă, în zonele de deal şi munte, şi de 150 ha în cele de câmpie.

România dintr-o ţară de latifundii a devenit o ţară de mici proprietari: 82,7% reprezentau proprietăţile de până la 5 ha. Marile proprietăţi au fost reduse la suprafeţe variind între 200 şi 500 ha.

Reforma agrară din 1921 a contribuit masiv la îmbunătăţirea nivelului de trai, îndeosebi a ţărănimii, contribuind la consolidarea statului naţional român, de stimulare a progresului social al societăţii româneşti.

Reorganizarea administrativă a ţării (1925): 71 judeţe

În anul 1925 a fost adoptată Legea pentru unificarea administrativă a României, în baza articolului 380 al Legii de unificare administrativă, la 7 octombrie 1925 s-a adoptat Decretul regal de reorganizare administrativă a ţării, în România erau 71 de judeţe. Situaţia organizării pe judeţe (instituţie administrativă foarte veche la români, de peste şapte secole) a României pe provincii era următoarea: TRANSILVANIA (15 judeţe): Braşov (Braşiv), Făgăraş (Făgăraş), Sibiu (Sibiu), Târnava Mare (Sighişoara), Târnava Mică (Blaj), Trei-Scaune (Sfântu Gheorghe), Odorhei (Odorhei), Ciuc (Miercurea Ciuc), Mureş (Tg. Mureş), Năsăud (Bistriţa), Someş (Dej), Cluj (Cluj), Turda (Turda), Alba (Alba lulia), Hunedoara (Deva); MARAMUREª (un judeţ): Maramureş (Sighetu Marmaţiei); CRIªANA (4 judeţe): Satu Mare (Satu Mare), ‘Sălaj (Zalău), Bihor (Oradea), Arad (Arad); BANAT (3 judeţe): Severin (Lugoj), Caras (Gravita), Timiş-Torontal (Timişoara); OLTENIA (5 judeţe): Mehedinţi (Turnu Severin), Gorj (Târgu Jiu), Dolj (Craiova), Romanaţi (Caracal), Vâlcea (Râmnicu Vâlcea); MUNTENIA (12 judeţe): Argeş (Piteşti), Olt (Slatina), Teleorman (Turnu Măgurele), Vlaşca (Giurgiu), Muscel (Câmpulung), Dâmboviţa (Târgovişte), Prahova (Ploieşti), Ilfov (Bucureşti), Ialomiţa (Călăraşi), Buzău (Buzău), Râmnicu-Sărat (Râmnicu-Sărat), Brăila (Brăila); DOBROGEA (4 judeţe): Tulcea (Tulcea), Constanţa (Constanţa), Durostor (Silistra), Caliacra (Bazargic); MOLDOVA (13 judeţe): Covurlui (Galaţi), Tecuci (Tecuci), Putna (Focşani), Bacău (Bacău), Tutova (Bârlad), Vaslui (Vaslui), Fălciu (Huşi), laşi (laşi), Roman (Roman), Neamţ (Piatra neamţ), Baia (Fălticeni) Botoşani (Botoşani), Dorohoi (Dorohoi); BASARABIA (9 judeţe): Ismail (Ismail), Cahul (Cahul), Cetatea Albă (Cetatea Albă), Tighina (Tighina), Lăpuşna (Chişinâu), Orhei (Orhei), Bălţi (Bălţi), Soroca (Soroca), Hotin (Hotin); BUCOVINA (5 judeţe): Suceava (Suceava), Câmpulung (Câmpulung), Rădăuţi ( Rădăuţi), Storojineţ (Storojineţ), Cernăuţi (Cernăuţi), în total au fost desemnate 71 judeţe.

Prin această amplă organizare administrativă s-a îmbunătăţit substanţial activitatea de organizare şi conducere dintre Guvern şi judeţe, oraşe şi comune. S-a reluat o bună tradiţie românească, astfel încât instituţia judeţului să crească având şi un rol mai mare la dezvoltarea economico-socială şi culturală a României.

Legea pentru unificarea administrativă din 14 iunie 1925 reprezintă una din cele mai importante legi care au contribuit la consolidarea şi modernizarea societăţii româneşti în perioada interbelică. Ea rămâne o lege de referinţă în domeniul administraţiei publice locale româneşti, întărind în plan local rolul prefecţilor şi primarilor, puşi să respecte legile emise de Parlamentul României.

Rolul şi misiunea Consiliului Dirigent al Transilvaniei (2 dec. 1918-4 aprilie 1920) pentru consolidarea Marii Uniri

A avut un rol major în consolidarea Unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu Ţara Mamă - România. A cooperat în condiţiuni foarte bune cu conducerea României de la Bucureşti (Guvernul, Parlamentul şi celelalte instituţii centrale: Academia Română, cu ministerele de profil: interne, apărare, agricultură, comerţ, transporturile C.F.R. etc.).

Constituirea Consiliului Dirigent al Transilvaniei s-a făcut pe baza Deciziilor democratice ale Consiliului Naţional Român Central (C.N.R.C.) ale Marelui Sfat al Naţiunii Române şi Marii Adunări Naţionale, organisme constituite democratic şi plebiscitar. Funcţionarea acestuia a fost un act benefic pentru consolidarea pe ansamblu a statului naţional român, suveran, independent şi neatârnat.

Marele Sfat Naţional a fost format din 250 de membri din care au fost aleşi de Adunarea Naţională, iar restul ulterior, în acest organism cel mai bine erau reprezentaţi avocaţii (59) şi preoţii (39).

Marele Sfat Naţional a desemnat din rândurile sale un Comitet Executiv cu activitate permanentă, numit Consiliul Dirigent al Transilvaniei, Banatului şi Ţinuturilor Româneşti din Ungaria.

În Consiliul Dirigent au fost aleşi 15 membri: Iuliu Maniu, ca preşedinte, Romul Boilă, Victor Bontescu, Valeriu Branişte, ªtefan Ciceo-Pop, Ion Flueraş, Octavian Goga, Vasile Goldiş, Emil Haţieganu, Iosif Jumanca, Aurel Lazăr, Vasile Lucaciu, Ioan Suciu, Alexandru Vaida-Voevod, Aurel Vlad.

Prima şedinţă a Consiliului Dirigent s-a ţinut în ziua de 2 decembrie 1918, orele 17,00, la Alba Iulia, ulterior a activat la Sibiu. La Sibiu, Consiliul Dirigent a întocmit şi emis un manifest datat 11 decembrie 1918 intitulat „Către naţiunea română din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească”, publicat în nr. 1 din 14 decembrie 1918 al „Gazetei Oficiale”, organul de presă al Consiliului Dirigent.

Consiliul Dirigent e emis şi numit prin decrete numirea a trei miniştri fără portofoliu: ªtefan Ciceo-Pop, Vasile Goldiş şi Alexandru Vaida-Voevod, care ţineau legătura cu Bucureştiul Aceştia au avut fiecare în subordine, numiţi prin decret-lege câte un secretar ministerial pe lângă cei trei miniştri Grigore Ion, Constantin Nedelcu şi Laurenţiu Oanea. Până la 20 noiembrie 1918 a emis 24 de decrete-lege. A ţinut 256 şedinţe, la ordinea de zi fiind înscrise 3.234 probleme, majoritatea rezolvate. A luat o sene de măsuri de prima urgenţa pentru preluarea tuturor instituţiilor şi clădirilor pentru instaurarea administraţiei romaneşti, intrarea în normalitate a vieţii economico-sociale, ordinii şi liniştii publice.

La Sibiu, în colaborarea cu Comandamentul Teritorial General Militar s-a pus în aplicare mobilizarea românilor ardeleni pentru Diviziile 16 şi 18 Infanterie ardelene, Corpul Voluntarilor Români, înfiinţarea spitalelor militare (Braşov. Sibiu, Timişoara, Tg Mureş. Oradea. Cluj. Bistriţa, Satu Mare) inclusiv a companiilor sanitare pentru apărarea Marii Uniri împotriva atacurilor armatei ungare bolşevice pe Tisa, după l mai 1919. A asigurat punerea în aplicare pentru înfiinţarea Corpurilor 6 Armată (Cluj) şi Corpul 7 Armată (Sibiu) dislocarea unităţilor militare din subordinea acestora, instalarea unităţilor de jandarmi încetarea activităţii gărzilor naţionale. Înfiinţarea spitalelor militare: Braşov. Sibiu Timişoara, Cluj, Bistriţa, Oradea, Tg Mureş şi Satu Mare

Consiliul Dirigent şi-a încetat activitatea la 4 aprilie 1920, atribuţiile sale fiind preluate de conducerea centrală de la Bucureşti: Guvernul, Parlamentul, ministerele, celelalte instituţii centrale.

Punând în aplicare deviza „prin noi înşine”, guvernele conduse de Ion I. C. Brătianu a luat o multitudine de măsuri pentru creşterea rolului capitalului românesc, de protecţie faţă de firmele şi băncile străine, de dezvoltare a căilor ferate, comunicaţiilor, a P.T T R. reţelei de viaducte si poduri dezvoltarea învăţământului superior la Universităţile din Iaşi, Cluj, Chişinău. Cernăuţi şi Timişoara.

Referitor la capitalul străin, acestea nu puteau să deţină decât sub 50% din cota de participare. S-au dezvoltat extracţia de minereuri ţiţei şi gaz metan. Pe ansamblu România a cunoscut o dezvoltare înfloritoare, punându-se bazele capitalului financiar romanesc, cu rol major în dezvoltarea economică a ţării.

Decizii şi legi importante adoptate (1910-1925). Alte evenimente majore care au consolidat Marea Unire şi întărit coeziunea naţională.

Noiembrie 19/decembrie 1918: La Alba Iulia, Marele Sfat Naţional alege în sala Tribunalului, Comisia de candidaţi, care au desemnat cei 15 membri ai Consiliului Dirigent (guvern provizoriu), format din 15 membri: 10 membri P.N.R., 2 membri ai P.S.D şi 3 independenţi Iuliu Maniu (preşedinte şi ministru de Interne), Vasile Lucaciu (fără portofoliu, cu misiuni în străinătate). Vasile Goldiş (Culte şi Instrucţiune Publică), Alexandru Vaida-Voevod (Exteme şi Presă) ªtefan Ciceo-Pop (Război şi Siguranţă Politică), Ioan Suciu (organizarea şi pregătirea Constituantei), Aurel Vlad (Finanţe), Octavian Goga (fără portofoliu). Aurel Lazăr (Justiţie), Emil Haţieganu (Codificare), Valeriu Branişte (fără portofoliu), Victor Bontescu (Agricultură şi Comerţ), Romul Boilă (Comunicaţii), Ioan Flueraş (Sănătate şi Ocrotiri Sociale), Iosif Jumanca (Industrie).

Decembrie 16/29 dec. 1918: A fost emis Decretul-lege pentru exproprierea pământului în Vechiul Regat până în martie l919. Au fost declarate expropriate 2.224.588 ha şi date în arendă obştilor de ţărani.

Septembrie 12-1919: s-a emis Decretul-lege privind înfiinţarea Universităţii Daciei Superioare din Cluj, cu învăţământ în limba româna, după sute de ani de aşteptare şi nedreptăţi, cu 4 facultăţi ªtiinţă, Medicină, Litere şi Filosofie, Drept, inaugurată oficial la l februarie 1920, când Vasile Pârvan ţine prelegerea: „Datoria vieţii noastre”. Primul rector Sextil Puşcariu.

Septembrie 12/1919: Se înfiinţează Banca Agrară pentru aplicarea reformei agrare în Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş.

Aprilie 4/1920: Desfiinţarea printr-un Decret-lege a Consiliului Dirigent al Transilvaniei: atribuţiile acestuia trec asupra Guvernului central de la Bucureşti.

Mai 26/1921: A fost emisă spre punere în aplicare a Legii asupra sindicatelor profesionale (Legea Trancu - Iaşi).

Iulie 17 şi 30/1921: Se pun în aplicare Legile pentru reforma agrară în Vechiul Regat şi Basarabia (17 iulie) şi, respectiv, Transilvania, Banat, Crişana si Maramureş (30 iulie 1921).

1922-1924 şi 1926-1938: începe construirea, în două etape (1922-1924 şi 1926-1936) a Mausoleului de la Mărăşeşti, în memoria ostaşilor căzuţi în luptele pentru apărarea ţării şi reîntregirea neamului; în cripte şi gropi comune se află osemintele a 6.000 de ostaşi şi ofiţeri eroi; arhitecţi: George Cristinel şi Constantin Pomponiu. Inaugurarea oficială a Mausoleului de la Mărăşeşti a avut loc la 18 septembrie 1938.

1920-1922: începe construirea Catedralei Ortodoxe din Albă Iulia; arhitect Victor ªtefănescu, în imediata apropiere a Catedralei romano-catolice din veacul al XIII-lea.

La 15 octombrie 1922 l Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia solemnitatea încoronării regelui Ferdinand I şi a reginei Măria (coroana regală de oţel a regelui Carol I, ce amintea de bătălia de la Plevna), coroanei adăugându-se însemnele istorice ale Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei.

1 noiembrie 1922: Are loc inaugurarea oficială a ªcolii Române din Roma, iniţial pe str. Emilio del Cavaliere, nr. 11, într-un imobil modest. La iunie 1932, ªcoala Română (sediul) s-a mutat în noul edificiu din Văile Giulea, construit după planurile arhitectului Petre Antonescu.

Iulie 24-20 noiembrie 1923: Are loc Conferinţa internaţională de la Laussane (Elveţia), la care au participat Marea Britanie, Franţa, Italia, Japonia, Grecia, România, Iugoslavia, Turcia, S.UA, cu un observator: U.R.S.S., Bulgaria şi România, în problema strâmtorilor Bosfor şi Dardanele. La Conferinţă s-a discutat şi tratatul de pace cu Turcia, care a recunoscut drepturile României asupra insulei Ada-Kaleh.

Ianuarie 1923: Are loc inaugurarea de către Romulus Vuia, la Cluj, a Muzeului de Etnografie a Transilvaniei.

Februarie 1923: Parlamentul adoptă ea pentru unificarea contribuţiunilor directe şi pentru înfiinţarea impozitului pe venitul global, cu prevederi pe următoarele categorii de venituri impozabile: agricole, clădiri, mobiliare, comerţ, industrie, bănci, salarii, profesiuni şi ocupaţii neimpuse. Legea a unificat diferitele sisteme de impozite directe ce se practicaseră până atunci în provinciile istorice româneşti unite cu România.

Martie 15/1923: Guvernul ungar adresează un protest în problema „optanţilor” Consiliului Societăţii Naţiunilor pentru a fi despăgubiţi. Acest protest a fost adresat de statul ungar şi faţă de Iugoslavia şi Cehoslovacia, care nu l-au luat în dezbatere, neacordând niciun fel de despăgubire.

Martie 26-27/1923: Se adoptă în Adunarea Deputaţilor, cu 262 voturi pentru, 9 abţineri şt 8 contra şi Senatul României cu 137 voturi pentru, 3 abţineri şi 2 voturi contra, noua lege fundamentală a ţării, CONSTITUŢIA ROMÂNIEI, publicată în 29 martie 1923. Are 138 de articole cu drepturi egale şi obligaţii la fel pentru toţi cetăţenii români, indiferent de etnie, sex şi religie. Rămâne una dintre cele mai moderne Constituţii din Europa acelei vremi, în care „se garanta proprietatea de orice natură”, libertatea conştiinţei, libertatea învăţământului, libertatea presei, libertatea întrunirilor, libertatea de asociaţie, toate libertăţile şi drepturile individuale.

Mai 17/1923: Are loc la Bucureşti inaugurarea Monumentului Ostaşului Necunoscut în Parcul Carol. A fost transmutat, în 1959, la Mausoleul Eroilor din 1916-1918 de la Mărăşeşti, pentru a se face loc monumentului dedicai fruntaşilor P.C.R. A fost readus la locul iniţial pe 26 octombrie 1991, în cadrul unei comemorări la nivel statal.

Iunie 19/1921: Se adoptă Legea pentru Statutul funcţionarilor publici, care va contribui la buna dezvoltare in mod unitar a administraţiei publice, care trebuia pusă în slujba cetăţenilor Au fost abrogate toate legile, decretele, regulamente şi dispoziţiile existente pana la l decembrie 1918.

Septembrie 14/1923: La Praga s-a semnai Convenţia tripartită a Micii Înţelegeri.

Septembrie 23/1923: Se adoptă Legea pentru organizarea învăţământului silvic, cu trei grade: inferior, mediu şi superior.

1924: Istoricul Silviu Dragomir scrie şi publică lucrarea „Avram Iancu”. foarte apreciată şi azi, ca una dintre cele mai reuşite monografii ale Eroului Naţional de la Vidra din Ţara Moţilor.

Martie 14/1923: Se adopta şi pune în aplicare Legea privind organizarea Consiliului Superior al Apărării Ţării. Avea „misiunea de a examina, coordona şi soluţiona toate chestiunile relative la apărarea naţională”.

Aprilie 5/1924: Se interzice activitatea de funcţionare a P.C.R. a cărei delegaţie a susţinut poziţia Cominternului la tratativele de la Viena aşa-zisa „autodeterminare, până la despărţire a statului Basarabia de statul român”, teză impusă de comuniştii sovietici maghiarului Koblos Elec (cu numele real de Bădulescu) şi lui Gheorghe Cristescu.

Mai 29/1924 Are loc la Bucureşti inaugurarea Institutului Francez de Înalte Studii.

Iunie 7/1924; Se emite şi se pune în aplicare Legea, privitoare la comercializarea şi controlul întreprinderilor economice ale stalului român (CFR, PTT . Atelierele Armatei, Pirotehnie şi Pulberia Armatei etc.)

Iunie 24/1924: Se adoptă şi pune în aplicare Legea relativă la organizarea armatei.

Iulie 4/1924: Se adoptă Legea minelor. Capitalul autohton trebuia să fie de minimum 65%.

Iulie 11/1924: Se adoptă Legea energiei pentru valorificarea rezervei hidraulice a ţării

Iulie 26/1924: Se adoptă Legea pentru învăţământul primar al stalului. Trecerea la învăţământul primar de 7 clase.

August 31/1924: A fost promulgată Legea pentru ratificarea de către România a Tratatului de Pace de la Lausanne (23 iulie 1923) cu Turcia şi a Convenţiei relative la regimul Strâmtoritor (Bosfor şi Dardanele) 24 iulie 1923

Septembrie 19Z4: Revolta de la Tatar Bunar (Basarabia pusă la cale de Cominternul de la Moscova, circa 4.000 participanţi finanţaţi de Rusia Sovietică. Din România a participat comunistul Petre Borilă, evreu, originar din Bulgaria.

Noiembrie 11/1925: Inaugurarea la Cernăuţi a Monumentului Unirii, demolat în 1940 de autorităţile sovietice

Decembrie 19/1925: Adoptarea Legii pentru reprimarea unor infracţiuni contra liniştii publice („Legea Mârzescu”).

Februarie 4/1925: Dr. Miron Cristea devine primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, instalat la 01.11.1925, a urmat liceul la Năsăud.

Iunie 14/1925: Adoptarea şi punerea în aplicare a Legii pentru unificarea administrativă a României, împărţită pe judeţe, plăşi, comune urbane reşedinţe, municipii, comune urbane nereşedinţe, comune rurale şi sate

Prof. dr. Vasile ªt. TUTULA

Bibliografie selectivă

1. *** Academia Română, Istoria Românilor, vol. VIII, Edit. Enciclopedică Bucureşti, 2003, p. 5-173.

2. *** Academia Română, Istoria Românilor, vol. VII, tom II, Edit. Enciclopedică Bucureşti, 2003, p. 31-148; 293-386; 395-454; 463-540.

3. *** Istoria României în date, coord. Acad. Dinu C. Giurescu, Edit. Enciclopedică Bucureşti, 2003, p. 343-387.

4. *** Istoria României între anii 1918-1981 (manual universitar), coord. Ioan Scurtu, Gheorghe I. Ioniţă ş.a., Bucureşti,  1987, p. 5-206.

5. Ioan-Aurel Pop, loan Bolovan, Istoria Transilvaniei, ed. a II-a, Edit. ªcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2016, p. 33-45; 301-319; 353-394.

6. *** Istoria României, Transilvania, vol. II (1867-1947), Edit. „George Bariţiu”, Cluj-Napoca, 1999, cap. III-V, p. 425-1227.

7. Ioan Vlad, Braşovul şi Marea Unire, vol. I-III, Edit. Pastel, Braşov, 2018 (integral).

8. *** Prof. univ. dr. Ioan Sabău Pop ş.a., Reforma agrară din România şi optanţii unguri din Transilvania înaintea Societăţii Naţiunilor. Aniversare 8500 Î.H.-2018 d.H., Edit. Pim, laşi, 2018 (integral).

9. Mărdărescu D. George, Campania pentru dezrobirea Ardealului şi ocuparea Budapestei (1918-1920), Edit. Cartea Românească, Bucureşti, 1922.

10. Generat Traian Moşoiu, Ocuparea Budapestei în legătură cu operaţiunile militare din Ardeal, 1918-1919, Tipografia Lazăr, ªimleu, 1919 (integral), II. Dumitru Preda, Vasile Alexandrescu, Costică Prodan, In apărarea Românişi Mari, Campania armatei române din 1918-1919, Edit. Enciclopedică, Bucureşti, 1994 (integral).

12. Vasile Stoica, Suferinţele din Ardeal, Cluj-Napoca, 1944 (integral).

13. Gelu Neamţu, în America pentru Unirea Transilvaniei în România, Cluj-Napoca, 1997.

14. Vasile ªt. Tutuia, Generalul Traian Moşoiu (1865-1932), Cetăţean de Onoare al Năsăudului (4 martie 1927), Edit. Mega, Cluj-Napoca, 2012 (integral),

15. General Traian Moşoiu, Ocuparea Budapestei în legătură cu operaţiile militare din Ardeal (1918-1919). ed. a II-a, coord. Vasile ªt. Tutuia, Edit. Mega, 2012 (integral).

16. Dr. Mircea Dogaru, între Alba Iulia şi Trianon. Ungaria tuturor cauzelor şi războaielor de cucerire (1918-1920), Edit. Mureş, 2019 (integral).

17. Ghe. Tudor Bihoreanu, Constantin Moşincat, Generalul Traian Moşoiu, Arhanghel al bătăliei pentru Ardeal, Oradea, 2002 (integral).

18. Ioan Ţepelea, 1919-1920, o campanie pentru liniştea Europei. Bilanţuri paradoxale, Edit. Dacia, Cluj-Napoca, 1996.

19. loan Seni, Năsăudenii şi Marea Unire, Edit. Napoca, Star, Cluj-Napoca, 2008.

20. Ghe. Unc, Augustin Deac, Gărzile naţionale române din Transilvania, Bucureşti, 1979

21.  ristian Dascălu, Luptele de la Ciucea pentru apărarea Marii Uniri, Edit. Casa Cărţii de ªtiinţă, 2018.

22. General de brigadă dr. Dumitru Seserman, Acţiunile Armatei Române în spaţiul dintre Carpaţii Orientali şi Nistru (1917-1920), Edit. Universităţii Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2004.

23. Mircea Popa, Avanposturi ale Marii Uniri, Edit. ªcoala Ardeleană, 2018.