Mormântul hipogeic din Constanţa

Mormântul hipogeic (hypo,lb. greacă = sub, lb. română; geo= pământ), cavoul subteran din Constanţa, a fost descoperit în 25.02.1988 în cartierul Zorile de către arteologii români Constantin Chera şi Virgil Lungu. În momentul construcţiei sale, acesta făcea parte dintr-o necropolă a anticului port Tomis, capitala Sciţiei Minor, una din cele mai frumoase şi prospere provincii ale Imperiului Roman (sec. II-IV.d.Ch.). Tomis era cel mai mare port comercial de pe ţărmul de vest al Mării Negre, centrul uniunii de cetăţi greceşti Pentapolis (sec. II î.Ch.), ulterior Hexapolis. Asociaţia negustorilor egipteni din Alexandria – Casa Alexandrină cu sediul principal acolo era menţionată în timpul împăratului Antonius Pius (138-161). Deşi membrii acesteia erau discipolii zeităţilor egiptene, pe care le-au transferat în Moesia, oraşele provinciei rămăseră susţinătoarele cultului dominant al împăraţilor romani. Gustul pentru spectacol al bogătaşilor tomitani a dus la crearea sub cerul liber a pavimentului cu cel mai mare mozaic policrom roman din lume, de formă dreptunghiulară (2 000 mp, lat de 20 m; sec. II. î. Ch.), aflat pe terasa a III-a din vechiul port, o agora unde se întâlneau negustorii, transportatorii, zarafii, şi, aveau loc festivităţi şi adunări populare. Deoarece ideile legate de cultul fastuos al morţilor claselor avute circulau încă din străvechime, reamintim că în anul 1 500 î.Ch. faraonii egipteni erau înhumaţi în morminte hipogee săpate în pereţii stâncoşi ai văii Nilului, regiune cunoscută drept Valea Regilor. Acolo hipogeele erau ornate cu basoreliefuri şi fresce, iar un puţ secret ducea la camera sarcofagului. Sistemul era practicat şi în regiunile învecinate Egiptului – Siria, Iordania, Tunis, Sicilia.

Observaţiile de teren a doi arheologi locali C. Chera şi V. Lungu şi intervenţia statului au oprit la timp buldozerele constructorilor, ce efectuau lucrări edilitare pe faleza de NV a portului de agrement Tomis, într-o zonă situată la intersecţia străzilor Mircea cel Bătrân şi Ştefan cel Mare, unde se descoperiseră şi alte morminte din epoca romană târzie. Printr-o şansă rară, în condiţii de păstrare extrem de precare C. Chera şi V. Lungu au salvat astfel 3 morminte unice în România datând de la sfârşitul Antichităţii contemporane împăratului Constantin cel Mare (330 d.Ch.). Acestea ascundeau picturi demne de Pompei, ce necesitau prin unicitatea lor restaurări urgente. Unul dintre cavourile aflate sub nivelul actual al solului, aparţinând unei familii bogate, era construit din piatră şi cărămidă cu aspect dreptunghiular, era prevăzut cu un mic culoar de acces. Acesta conţinea: 5 sicrie din lemn de pin, unde defuncţii întinşi, erau orientaţi cu capul spre Vest şi mâinile întinse pe lângă corp după ritualul epocii. Acolo s-au găsit: o amforă cu resturile unui copil; vase de ceramică. diverse obiecte ale unei defuncte - mărgele poliedrice faţetate, două brăţări din sârme răsucite de bronz, un unguentarum fusiform din sticlă cu bulb, o cutiuţă de argint purtată de femei la gât în care se păstrau texte secrete. Picturile în frescă ale pereţilor de o prospeţime remarcabilă acoperă interiorul cavoului inclusiv bolta, iar decorurile vegetale încadrează toate scenele. Peretele din faţa intrării prezintă o masă rituală de înmormântare cu 7 personaje, dintre care 5 aşezate în semicerc, stau lungite pe un pat – kliné acoperit de un covor luxos cu model. În faţa fiecărui conviv este câte un corn de pâine, la care se adaugă şi cel pentru decedat pe locul rămas gol; în centrul mesei este o farfurie cu peşte tranşat. Doi bărbaţi au în mână un pahar, iar cei doi servitori, plasaţi pe laturile scenei, se pregătesc să le toarne băuturi. Animalele reprezentate în frescele pereţilor laterali au o valoare simbolică, ce sugerează trecerea omului prin viaţă şi ideile despre o altă lume. Astfel, 2 păuni, care îşi schimbă anual penajul, sunt imaginile frumuseţii şi regenerării perpetui; 4 porumbei, care beau apă dintr-o cupă reprezintă sufletul, pacea, reînnoirea vieţii, dragostea; potârnichile din jurul altui recipient simbolizează sufletele preafericiţilor. Tot pe un perete lateral dintr-un un coş răsturnat plin cu struguri, ce amintesc de zeul Dionysos şi vinurile sale, mănâncă un iepure simbolul fertilităţii şi abundenţei. Cavoul hipogeu de la Tomis prezintă alături de chipul defunctului principal, scena banchetului funerar cu elemente iconografice posibil paleocreştine şi imaginile unor divinităţi păgâne ale Vechii Biserici Valaho-Egiptene. Printre acestea se află: Isis din mitologia egipteană - zeiţa magiei, vieţii, căsătoriei, armoniei matrimoniale şi fidelităţii soţiei faţă de soţ, care în epoca elenistică a devenit şi protectoarea marinarilor; Harpocrate – zeul tăcerii şi secretului lumilor, al întoarcerii periodice a întregii omeniri; Hercule – cel mai cunoscut erou din mitologia greacă, devenit zeu; Afrodita/ Venus, zeiţa frumuseţii căsătorită cu zeul Hefaistos, fierarul zeilor; Eros/ Cupidon/ Amor ale cărui săgeţi semănau dragostea în rândul zeilor şi muritorilor. Culorile utilizate cel mai frecvent în picturi sunt: roşu, negru, galben, albastru, verde, alb. Deoarece accesul în cavoul pictat este interzis, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa a pus la dispoziţia publicului şi cercetătorilor o copie perfectă a monumentului, reconstruit în mărime naturală, la scara 1:1; 3 D. Arheologul C. Chera s-a iniţiat în restaurarea monumentelor antice la Centrul de studii al picturilor romane de la Soissons, Franţa, unde de 30 de ani lucrează o echipă CNRS. Cercetătorii C. Chera şi V. Lungu au mai descoperit la 1 km distanţă de primul cavou un altul botezat “Mormântul Oranţilor” deoarece fresca reprezintă două personaje rugându-se cu braţele depărtate; alături defunctul se prepară de un banchet în faţa unei mese pline de mâncare. La Silistra, pe coasta bulgară un alt mormânt pictat arată un cuplu liniştit, înconjurat de servitori. Această perioadă istorică şi culturală, când în artă s-a inventat peisajul, natura statică, portretul şi tromp-l’oeil trebuie urgent salvată prin investiţii şi lucrări corespunzătoare finanţate de stat şi particulari.

Sinteza prezentată mai sus, la care se adaugă şi articolul lui Françoise Monier, Roumanie: le trésor de Constanta (rev. L’Express, Paris, 1993, 11 februarie) are scopul de a atrage atenţia publicului asupra valorilor culturale proprii fără de care un popor nu poate exista. Importanţa contactului cu alte civilizaţii prin migraţii, comerţ, cuceriri, copierea unor elemente utile şi totodată estetice etc, a influenţat de-a lungul timpului devenirea unei naţiuni. Lipsa de interes şi implicare la toate nivelurile, neglijenţa, incultura, furturile şi cupiditatea sunt extrem de dăunătoare în condiţiile ambientului natural mereu schimbător – schimbări climatice şi de relief prin defrişări, surpări de teren, infiltraţii de ape, ridicarea/ scăderea nivelului acestora, depozitarea necontrolată a deşeurilor, lucrări agricole şi alte modificări ale terenului fără o descărcare arheologică prealabilă. Un rol important în păstrarea patrimoniului cultural naţional îl au nu numai instituţiile abilitate şi profesioniştii, ci şi amatorii, iar popularizarea componentelor acestuia se realizează prin intermediul mass-mediei şi ONG-urilor. Periodic tratarea unor astfel de teme trebuie readusă în atenţia publicului deoarece ele ţin de istoria naţională chiar şi în condiţiile globalizării cu toate implicaţiile aferente.